Lecturi 217: Ocean Vuong – Pe pământ suntem strălucitori o clipă

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber

Ocean Vuong – Pe pământ suntem strălucitori o clipă (On Earth We’re Briefly Gorgeous, 2019) 248p., TPB, 14×20, Storia Books, 2019, Colecția Storia Plus, Trad. Ioana Miruna Voiculescu, Red. Adela Hîncu, 39 lei, ISBN 978-606-9072-09-7

Nominalizări: National Books Award Nominee for Fiction 2019, PEN/Hemingway Foundation Award Nominee for Longlist 2020, Kirkus Prize Nominee for Fiction 2019, Goodreads Choice Awards Nominee for Fiction and Debut Novel 2019, The Center for Fiction First Novel Prize: Short List 2019

Nota Goodreads: 4.12 (21822 note)

Descrierea editurii: Pe pământ  suntem strălucitori o clipă este scrisoarea unui fiu către mama sa care nu știe să citească. Naratorul, Little Dog, are aproape treizeci de ani când scrie această scrisoare în care scoate la lumină istoria familiei care a început înainte de nașterea lui – o istorie cu epicentrul în Vietnam – și de care se servește apoi pentru a-i oferi mamei acces la porțiuni din viața sa necunoscute acesteia, toate culminând cu o revelație de neuitat. Pe pământ suntem strălucitori o clipă este în egală măsură despre puterea care vine din a-ți spune propria poveste și despre lipsa de putere care-ți anulează identitatea atunci când nu ești auzit. Cu o grație și urgență uluitoare, Ocean Vuong scrie despre oameni prinși între lumi diferite și întreabă cum ne vindecăm și ne salvăm unii pe ceilalți fără a uita cine suntem. Cum este posibilă supraviețuirea și cum o putem transforma într-un fel de bucurie sunt întrebările care propulsează cel mai important roman de debut din mulți ani.”

Al doilea volum al proaspăt lansatei colecții Storia Plus a editurii Storia Books (primul fiind „Nesupunere” a lui Naomi Alderman, autoarea excelentului volum „Puterea”, despre care am scris aici) este „Pe pământ suntem strălucitori o clipă” al poetului Ocean Vuong. Și se simte din plin faptul că autorul este poet, căci zici că citești un poem în proză, atât de lirică este narațiunea, în pofida subiectului greu și întunecat: o familie de imigranți vietnamezi rămași traumatizați după ce-au trecut prin oribila experiență a războiului din Vietnam de la sfârșitul anilor șaizeci.

Little Dog, personajul principal, are aproape treizeci de ani când începe să-și scrie scrisoarea către mama lui care nu cunoaște limba engleză, deși a sosit cu decenii întregi în America, refugiindu-se, alături de mama ei, din calea bombelor și a văpăilor aruncătoarelor de flăcări americane ce pârjoleau sate întregi din Vietnam. Ne întoarcem în timp până în vremea războiului din Vietnam și face cunoștință cu bunica lui Little Dog, venită, cu fetița în brațe (mama lui Little Dog), să bată la poarta unei cazărmi americane ca să fie salvată. Instinctul de mamă își spunea cuvântul și femeia apelase, în ultimă instanță, la singurii oameni despre care credea că o pot salva.

Povestea lui Lan, bunica lui Little Dog, este cruntă. Sfâșietoare. Îți rupe inima în bucăți. La fel e și povestea mamei lui Little Dog. Cu un plus de durere din cauza tulburării de stres posttraumatic ce îi va face viața amară atât ei, cât și bietului fiu nevinovat Little Dog. Există un citat pe undeva prin carte în care se spune că, iar ăsta e de fapt rezultatul unui studiu făcut pe persoanele suferinde de pe urma acestei afecțiuni, celor care suferă de această tulburare le cresc șansele de a-și maltrata copiii. Monștrii transformă oamenii în monștri, iar oamenii transformați în monștri au mari șanse să se răzbune pe cei nevinovați, dar aflați la îndemână, putându-i transforma, la rândul lor, și pe aceștia în monștri.

Dar Little Dog e un băiat cuminte și crește încercând să-și înțeleagă mama, cu mintea lui de copil, ba chiar să o ajute cum poate și el când aceasta se întoarce frântă de oboseală de la salonul de unghii (știu, ce clișeu, o imigrantă asiatică să lucreze într-un salon de unghii) și adoarme ba în cadă, ba întinsă pe podeaua tare, unde fiul ei încearcă să-i dezmorțească oasele înțepenite și să-i destindă mușchii prea încordați. Însă viața e tare grea pentru un copil cu ochii oblici și pielea nițel prea galbenă pentru gustul celorlalți copii americani. Sau pentru un tânăr ce se va îndrăgosti de un alt tânăr, când va ajunge să muncească pe moșia tatălui acestui tânăr și va ajunge să cunoască dragostea adevărată, care nu ține cont de rasă, culoare sau sex.

O scrisoare de dragoste la adresa mamei sale este prima parte a cărții, apoi o poveste prin care tânărul Little Dog îi dezvăluie mamei sale că e gay și că s-a îndrăgostit de un băiat. Little Dog nu încearcă să-și găsească scuze, căci, până la urmă, nici nu are de ce, ci doar să-și facă mama să-nțeleagă că așa arată o lume normală. Să îi explice că și pentru el e foarte greu să-și găsească locul într-o lume complet diferită față de cea pe care o știa ea, dar și plină de prejudecăți și de oameni cărora le este greu să-i accepte pe cei care sunt diferiți de ei.

Și poate că relația care se va înfiripa între el și tânărul Trevor este tocmai modul prin care Little Dog va izbuti să răzbată prin toate traumele, să rămână cu mințile întregi și să îi ofere autorului prilejul de-a pune pe tapet probleme mai actuale ca oricând: drogurile și dependența de droguri (sunt menționați inclusiv veteranii de război transformați în dependenți de un sistem neputincios și indolent la suferințele lor), dificultatea de-a fi străin într-o lume străină, eșecul visului american și falimentul moral al unei națiuni, iar acest lucru îl face atât de bine, încât mă face să cred că naratorul poveștii este de fapt un alter ego al autorului. Și tocmai de aceea, că spune totul verde în față, fără a cosmetiza, șochează și transformă cartea într-o poveste nu tocmai facilă, nu tocmai ușor de digerat. Așa cum e viața de fapt.

Am vrut să-mi notez adesea citate care îmi făceau pielea de găină, pe care le consideram notabile sau pe care aș fi vrut să le împărtășesc cu cititorii acestui blog. Însă puteți deschide cartea la orice pagină și sigur veți descoperi o expresie, o frază, un paragraf întreg care vă va unge pe suflet. Uneori e nevoie și de astfel de povești. Uneori e nevoie și de lirism, în ciuda poveștilor tragice, ca să ne minunăm de ce poate născoci mintea umană. Uneori nu e nevoie să citești pagini după pagini în care să se întâmple tot timpul câte ceva, căci e suficient să ai în față o proză ca a lui Ocean Vuong ca să te facă să simți că ai descoperit ceva deosebit. Aceasta este adevărata putere a literaturii.

„Munca îmi era plătită în povești…”

„În acele după-amiezi am ajuns să înțeleg că nebunia poate duce uneori la descoperire, că mintea, fracturată și scurtcircuitată, uneori are dreptate. Camera se umplea și se reumplea cu vocile noastre în timp ce-i cădea zăpada din păr, iar dușumeaua dimprejurul genunchilor mei se albea în timp ce trecutul se derula în jurul nostru.”

„Unii susțin că istoria urmează o spirală, nu o linie, cum am ajuns să ne așteptăm noi. Călătorim prin timp urmând o traiectorie circulară, îndepărtându-ne tot mai mult de un epicentru doar pentru a reveni, cu un cerc mai încolo.”

„Eram în avion spre California – mai ții minte? Îi mai dădeai o șansă lui, tatălui meu, deși aveai încă nasul strâmb de la nenumăratele lui dosuri de palmă. Aveam 6 ani și o lăsasem pe Lan în Hartford cu Mai. La un moment dat în timpul zborului, turbulențele s-au întețit de am început să salt de pe scaun, întregul meu eu minuscul era aruncat în aer de pe pernă, apoi trântit la loc de centura de siguranță. M-am pus pe plâns. M-ai cuprins cu o palmă pe după umeri, te-ai aplecat spre mine, absorbind cu greutatea ta propulsia avionului. Apoi mi-ai arătat cu degetul stratul de nori gros de dincolo de geam și mi-ai spus:

– La înălțimea asta, norii se transformă în bolovani – pietre tari – asta simți tu acum.

Buzele tale îmi atingeau ușor urechea, tonul mângâietor, în timp ce eu studiam munții masivi de culoarea granitului dincolo de linia orizontului. Da, normal că se zguduia avionul. Ne croiam drum printre stânci, zborul nostru reprezentând o perseverență supranaturală de trecere. Pentru că întoarcerea la acel bărbat presupunea genul acesta de magie. Avionul trebuia să troncănească, trebuia să se desfacă în bucăți aproape. Odată restabilită ordinea în univers, m-am lăsat pe spate și am privit cum străpungeam munte după munte.”

„- Spre deosebire de fratele tău, tu nu te-ai născut până când n-am știut că vei trăi.”

4 gânduri despre &8222;Lecturi 217: Ocean Vuong – Pe pământ suntem strălucitori o clipă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.