Șase volume semnate de autori români apar la editura Nemira toamna asta! (Partea I – Poezie) + Fragmente din „Cronica akasha” și „Cartea plantelor”

Șase volume semnate de autori români apar la editura Nemira toamna asta!

Cele două volume de poezie care au consacrat-o pe poeta Svetlana Cârstean, Floarea de menghină și Gravitație, apar la Nemira într-o nouă prezentare grafică.  Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008 și a primit Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România literară, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Cartea a fost publicată în Suedia în 2013, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. A doua carte, Gravitație, s-a lansat în 2016, iar în 2017 a fost tradusă în Norvegia. 

Continuă lectura

Semnal editorial 277 + Fragment: Visul diacritic, de Andrei Codrescu – o carte eveniment în colecția Vorpal

Editura Nemira lansează un volum-eveniment: Visul diacritic, singura antologie ce reunește poemele lui poetului Andrei Codrescu scrise în limba română. Cartea apare în colecția de poezie Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean și are o postfață de Cosmin Ciotloș.

„O apartenență la diacritice, un vis diacritic, visat și scris mereu la limita dintre lumile posibile. O istorie a poeziei personale și a poeziei din ultima jumătate de veac, o istorie a lumii care tocmai se încheie. De la Woodstock, la sfârșitul erei Trump.“

Svetlana Cârstean

„Așa îmi închipui că ar putea arăta poezia română de după 1960 într-o antologie alternativă. Cu adevărat alternativă, adică, și decisiv alternativă. Volumul acesta, compus din mai multe volume, vine în primul rând să repare fotografia mișcată a unei epoci în genere cunoscute nouă din manuale și panorame. În ce-l privește strict pe Andrei Codrescu, lucrurile stau încă și mai simplu: instalat încă de la început în marea literatură (care e, prin definiție, străină de granițe, de maniere, de ticuri și de complicități), el a exersat viața cu toate ale ei, cu deziluzii și ironii, cu coincidențe și epifanii, cu pasiuni și melancolii, cu halucinații și utopii direct pe cortex. Inventând astfel o realitate virtuală de lux încă înainte de apariția Internetului.“
Cosmin Ciotloș

FRAGMENT

Aceste poezii scrise direct în limba română vin însoțite de povești. Mai bine zis, vin însoțite de viața mea. Viața mea a pus și pune în scenă un joc ciudat: cu cât mă îndrept mai mult spre bariera subțire a morții, cu atât revine mai îndârjit trecutul.

Îmbătrânesc în prezent, mă îndrept spre viitor, dar mă trezesc în trecut. Sunt împins de o forță care nu e nici nostalgie, nici arhivism, nici curiozitate. Este o forță oarbă. Când încercarea de recuperare a trecutului umplut ca o sarma îndesată cu coincidențe ia dimensiuni prea mari, imposibil de ignorat, încerc să înțeleg cum și de ce, dar limbajul și sentimentele de genul nostalgiei, al dorului sau sorții, nu-s suficiente. Numele‑umbrelă „poezie“ pare să descrie în sensul cel mai încăpător acest fenomen. Chircit într-o copilărie singuratică, într-un Sibiu pustiu din anii ’50, am descoperit poezia în vagabondaj, prin fantomele orașului. La Ursuline, în școala generală, și la Liceul „Gheorghe Lazăr“ m-au atras profesoarele de literatură, femei culte, care iubeau poezia. Am fost remarcat la vârsta când un cuvânt cald îți dă aripi. Dacă mi-aș aminti discursurile, poeziile și poveștile pe care le-am inventat la 10-14 ani, aș fi într-adevăr  un scriitor împlinit. Misterul prezenței tot mai puternice a trecutului poate fi explicat și așa: tot ce scriu, în engleză sau în română, are scopul de a recupera articulațiile fantastice din capul acelui copil. Rămâne de înțeles de ce e important să fie găsite și cine le caută. Lucrul sigur e că nici motivul, nici rezultatele nu-mi aparțin. Acel altceva și altcineva stă în spatele acestor eforturi și nu obosește. Eu obosesc, el/ea nu.

în viața mea în poezie s-au întâmplat două mutații vizibile

ziua când am crezut că-s pasăre și ziua când am devenit 

delfin

Continuă lectura

Semnal editorial 254: O carte-eveniment: SÎNT ALTA, de Svetlana Cârstean

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Editura Nemira lansează un nou volum de poezie scris de Svetlana Cârstean intitulat Sînt alta. 

Este a patra carte a poetei după Floarea de menghină, din 2008, pentru care a primit Premiul Național Mihai Eminescu pentru Poezie „Opera Prima”, Premiul Radio România Cultural și Premiul de debut al revistei România literară, Gravitație, din 2013, și Trado, din 2016, scrisă împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad.

Acest nou volum reconfirmă vocea unică a Svetlanei Cârstean în peisajul literaturii române contemporane și reprezintă o călătorie-poveste prin teritoriile identități și ale feminității în toate ipostazele ei, de fiică, mamă, iubită, prietenă, scriitoare, folosind ca instrumente apropierea și depărtarea succesive de sine. 

„Arthur Rimbaud ar fi iubit arta cu care Svetlana Cârstean a actualizat Je est un autre. Svetlana este une autre în sensul precis intenționat de Rimbaud – cu adaosul capacității poeziei de a povesti direct și curajos o viață de azi. Un subtil simț al umorului, auzul perfect și privirea fără ifose dau acestei cărți o cadență deosebită, care pune de acord istoria poetei cu viața obștească. Frumusețea lumii în mișcare, prezentul care se îndepărtează și devine povești, plutesc prin tărîmuri geografice și psihologice în acest poem-fluviu.“ Andrei Codrescu

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, în aer liber

„Dacă aș semna regia unui film după Sînt alta, aș porni de la un anumit cadru: imaginea unei contorsioniste care își exersează mișcările în oglindă, oasele reliefându-se prin piele, frumusețea corpului imun la durere. Despre asta e vorba în noul volum al Svetlanei Cârstean, despre o abordare frontală a propriei identități, despre apropierea de sine prin îndepărtare, despre deteritorializarea traumei și a spaimelor pe care oamenii le poartă cu ei peste tot, oricât de mult s-ar îndepărta, în timp și spațiu, de momentul în care le-au trăit. Cinematice și impecabil pilotate la nivel formal, poemele din această carte proiectează filmul contactului uman cu realitatea haotică, uneori violentă, cu absențele fundamentale, cu geografiile emoționale și narațiuni personale ce revin obsesiv și te bântuie ca soundtrackul de la In the Mood for Love. O carte ca un föhn îndreptat spre o rană / care mai sîngerează încă.“ Anastasia Gavrilovici