Șase volume semnate de autori români apar la editura Nemira toamna asta! (Partea I – Poezie) + Fragmente din „Cronica akasha” și „Cartea plantelor”

Șase volume semnate de autori români apar la editura Nemira toamna asta!

Cele două volume de poezie care au consacrat-o pe poeta Svetlana Cârstean, Floarea de menghină și Gravitație, apar la Nemira într-o nouă prezentare grafică.  Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008 și a primit Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România literară, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Cartea a fost publicată în Suedia în 2013, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. A doua carte, Gravitație, s-a lansat în 2016, iar în 2017 a fost tradusă în Norvegia. 

În colecția de poezie Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean, apar volumele Cartea plantelor și animalelor, de Simona Popescu, și Cronica Akasha, de Ștefania Mihalache. 

Cartea plantelor și animalelor este prima carte de poezie publicată de îndrăgita scriitoare Simona Popescu după 15 ani. „Având certe rădăcini în volumele ei anterioare, imaginarul naturii ajunge în Cartea plantelor și animalelor la desăvîrșire, într-o structurare savantă, subtilă și îndeaproape supravegheată. Cu precizarea imediată că e un imaginar al naturii aparținînd unei poete care vine din cultură și care a citit cărțile care o glorifică, a văzut tablourile și filmele care i-au fost consacrate, a ascultat muzica dedicată temei, de unde dimensiunea culturală a volumului. Un volum care, pe de o parte, celebrează felurimea lumii și a sonorităților sale, iar, pe de altă parte, înscenează vulnerabilitatea existențială și etică a omului, propunînd, sub un titlu aparent atît de simplu, o complicată ecologie a eului.” Sanda Cordoș

FRAGMENT „CARTEA PLANTELOR ȘI ANIMALELOR”

Cîmpurile de rapiță

Unii aleargă pe cîmpuri de interes.

Noi mergem încet în direcția opusă.

De aici încep lanurile nesfîrșite

de rapiță.

Aceasta se numește însingurare

voluntară

și are culoarea galben‑aprins.

Se poate

Se poate trăi și decapitat

se poate trăi fără să vezi culoarea roșie

se poate trăi autodecapitat, luînd-o de la capăt

și refăcîndu-ți corpul

se poate trăi îmbătrînind fără să cunoști maturitatea

se poate trăi împroșcînd sînge pe ochi

se poate trăi fiind bestial

se poate trăi fiind un banal

se poate trăi dormind cu ochii deschiși

se poate trăi avînd trei inimi

se poate trăi fără să nu dormi niciodată

se poate trăi mergînd doar cu spatele

se poate să trăiești fără să mănînci 2 ani nimic

sau chiar fără apă ani de zile

se poate trăi dormind trei ani încontinuu

se poate trăi fiind mascul și femelă în același timp

sau nefiind nici femelă și nici mascul

se poate trăi cu doar o bucată din tine

se poate trăi fără inimă, fără creier, fără stomac

se poate trăi dormind doar în aer

dar nu se poate fără instinctul viețuirii

chiar și cea mai mică zooidă vrea

să trăiască viața sa

de zooidă.

Intersecțiile de iarbă

Vine o vreme cînd doar

nepăsarea de sine este salvarea.

Întrebări precum: Și ce dacă?

Sau propoziții simple: Toate trec…

Vine o vreme cînd doar un leagăn de sunete

are putere asupra ta.

Sau pur și simplu liniștea.

Aici în intersecțiile de iarbă și de flori

unde ți-ai găsit culcuș înmiresmat

privești un norișor fin

pe un cer insuportabil de

senin.

Etica și tufișul de zmeură

Citesc, prietene, undeva

că ai fi vrut tu să scrii

un poem cu titlul Etica.

Ehei, prietene, prietene,

ce zile grozave cînd

toți trei (tu, eu și cu B.) îmbrăcați în haine vechi, zdrențuite,

cu bocanci scîlciați, cu o găleată în mînă

mergeam prin pădure

printre spinii cei mari și cei mici

în căutare de zmeură și de mure.

Vorbeam și rîdeam, fiecare după alt încărcat

rug parfumat.

Ne întorceam cu mîinile zgîriate-n amurg

și era prietenia vară-nsorită

miros de roșii pomițe era

soare pe care-l puteam privi, în sfîrșit,

îmblînzit de apus

(soarele era și încremenire

de-o clipă

în ceea ce oamenii numesc nemurire).

Prietene,

anii-au trecut

Cartea plantelor și animalelor / 55

mărăciniș a devenit prietenia.

Mărăciniș din care ieși doar zgîriat și rănit

și fără fructele dulci de pădure.

Doar o găleată goală și veche, prietenia,

și niște scîlciate de ghete

fără folos.

Acum mă gîndesc la etica nescrisă

a naturii

umane

a naturii prieteniei

ce părea de neclintit, parfumată, îmbietoare

ca o tufă plină

de zmeură, de roșii pomițe,

dimineața, pe răcoare.

„După o carte a nașterii precum a fost în 2016 Sisteme de fixare și prindere, Ștefania Mihalache scrie acum, prin Cronica Akasha, o saga a pierderii tatălui, pentru care imaginează lumi paralele și apocalipse generale, cu imagini greu de uitat și evitat. Pentru că trebuie să știm unde pleacă cel care pleacă. Pentru că, odată plecat cel care pleacă, el pare a fi autorul unei narațiuni închegate, al unei povești cu sincope, dar cu sens deplin, în sfârșit, cu introducere, cuprins și încheiere, scrisă frumos cu modestia persoanei întâi. Pentru că cea care rămâne, fiica, celebrează figura tatălui elaborând o odă plină de furie și cuvinte ce nu au nevoie să fie scrise, în care iubirea și neputința, ca de fiecare dată, se‑ntrec în a ocupa locurile cele mai bune la ceremonia trecerii de partea cealaltă.” Svetlana Cârstean

FRAGMENT „CRONICA AKASHA”

Iarna tuturor timpurilor

Și aia era iarnă, nu ca acum,

nămeții îți treceau de cap,

spune bărbatul cu șapcă

de piele ecologică,

în stația de tramvai.

Femeia nu spune nimic.

O rafală de viscol

trece și-i ascunde pentru o secundă

pe amândoi

privirii.

Fiecare om, bărbat sau femeie, 60 +,

are dreptul

să fi văzut

iarna cea mai grozavă

a tuturor timpurilor.

E iarna aceea

cu ferestre bătute în cuie îndoite,

prin care se vede doar

ochiul roșu al unui radiator

și lumina albastră a televizorului.

Între radiator și televizor

cade prima dată bărbatul sau femeia 

lumina roșie și albastră le luminează ochii în R.E.M.,

nu e nevoie de luminile ambulanței

în iarna cea mai grozavă a tuturor timpurilor.

Ultima oară când este ultima oară

Poți să fii de mai multe ori

în încăperea în care fiecare respirație contează,

unde respirațiile celor trei sau patru oameni

întinși în paturi

plutesc amestecate

ca niște porumbei albi,

cu cozi rotate,

cărora tocmai li s-a dat drumul la nuntă

să aducă noroc mirilor.

Și ei zboară până la arhivă,

și se întorc în gurile larg deschise

ale celor care

îi mai pot săgeta cu fulgerele

activității cerebrale.

Sau când cineva îți aranjează

pătura

sau

ciorapii

sau branula

sau cana cu apă,

atunci

câte un porumbel alb se apropie

planând deasupra capului tău.

Când cineva se gândește că

poate e ultima oară când îți aranjează

pătura branula ciorapii cana cu apă,

porumbeii albi se adună în stol

pe marginea patului tău

cu aripile strânse.

Cineva se poate gândi

de mai multe ori

că e ultima oară

și multe pături, mulți ciorapi, multe căni cu apă

și multe branule

vor fi aranjate.

Și într-o zi

cineva nu se mai gândește că poate fi ultima oară,

le aranjează pe toate

și pleacă.

Poate erau 17 porumbei albi

și în ziua aceea

nicio pisică

să le rupă capetele

măcar la unul sau doi.

Greul

Și greul abia acum începe,

pentru că o să te iubești

mai mult și mai mult,

până când ai să cazi rupt de oboseală,

de frumusețe și de tinerețe,

și te vor biciui

să te ridici și să te iubești iar,

cu iubirea pe care-o ai pusă deoparte

pentru sinistrați, refugiați, oameni cu boli terminale,

cărora le spui o să fie bine, știu oameni care au învins asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.