Semnal editorial 69 + Fragment în avanpremieră: John Scalzi – Prăbușirea Imperiului

Este posibil ca imaginea să conţină: text

O nouă aventură în cosmos de la autorul seriei bestseller RĂZBOIUL BĂTRÂNILOR

PREMIUL LOCUS 2018

FINALIST HUGO 2018

Prima parte din seria INTERDEPENDENȚA

În universul nostru, călătoria cu viteza luminii nu a fost posibilă până la descoperirea Fluxului. Un câmp extradimensional la care avem acces în anumite momente și care ne poate transporta la distanțe teribil de mari.

Oamenii călătoresc tot mai departe, ajungând să uite de primul lor cămin și să creeze un nou imperiu în care toate avanposturile sunt dependente unele de celelalte. Războaiele nu sunt posibile, iar imperiul controlează totul printr-un sistem foarte strict în care se îmbină monopolurile cu dependența de resurse.

Însă, deși Fluxul este etern, el nu e și stabil. Așa cum un râu își modifică uneori cursul, și Fluxul își schimbă mișcarea, lăsând unele lumi pământene fără posibilitatea de a mai călători vreodată cu viteza luminii.

Un om de știință, un căpitan de navă și Împăraxul trebuie să găsească o soluție înainte ca întregul imperiu să se prăbușească.

„Fanii Urzeala Tronurilor sau Dune se vor bucura mult de această aventură plină de brutalitate, politică și știință.“
Booklist

„Cu intrigi politice, mult suspans, dar și o doză considerabilă de acțiune, Scalzi continuă să fie nesuferit de bun când scrie aventurile lui SF care te pun pe gânduri, dar te și distrează.“
Kirkus Review

Fragment

„Revoltații ar fi ieșit basma curată, dacă n-ar fi căzut Fluxul. Există, bineînțeles, o cale obișnuită, legală a breslelor pentru echipajele care se revoltă, un protocol care durează de secole.

Un membru vechi al echipajului – de preferință ofițerul executiv/secundul, dar chiar și inginerul-șef, tehnicianul-șef, doctorul-șef sau chiar, în cazuri cu adevărat bizare, reprezentantul proprietarului – putea înmâna adjunctului imperial al navei o Listă oficială de revendicări în urma revoltei, în conformitate cu protocolul de breaslă. Adjunctul imperial avea să se consulte cu preotul militar șef al navei, să ceară audierea martorilor și a probelor cu martori după caz și cei doi, după nu mai mult de o lună, aveau fie să ofere o Hotărâre privitoare la Revoltă, fie să emită o Contestație a Revoltei.

În primul caz, șeful securității urma să-l înlăture în mod oficial și să-l sechestreze pe căpitanul navei, care urma să fie dus la o audiere oficială a breslei în următoarea localitate de destinație a navei, la care să fie penalizat cu pierderea navei, a rangului, a privilegiilor spațiale și chiar cu adevărate condamnări de ordin civil sau penal, ducând la un stagiu de închisoare sau în cele mai grele cazuri la o condamnare la moarte. În cel de-al doilea caz, membrul reclamant din echipaj era legat fedeleș de către șeful de securitate și dus la o audiere oficială a breslei etcetera, etcetera.

Evident nimeni nu avea să facă nimic din toate astea.

Și apoi ar mai fi și felul în care au loc revoltele în realitate, cu arme, violențe, morți subite, cu grupuri de ofițeri care se întorc unii împotriva celorlalți ca animalele și cu echipajul care încearcă să se dumirească ce naiba se întâmplă. Apoi, în funcție de cum merg lucrurile, fie căpitanul e ucis și aruncat în gol și apoi toate astea sunt antedatate, după ce au fost făcute să arate legal și mișto, fie ofițerilor revoltați și echipajului li se arată cealaltă parte a camerei de depresurizare și căpitanul depune un Aviz de Revoltă Extrajudiciară, care anulează beneficiile și pensiile urmașilor revoltaților, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că soțiile și copiii lor vor muri de foame și vor fi excluși din funcțiile breslei pentru două generații, fiindcă aparent revolta este în ADN, la fel cum e și culoarea ochilor sau tendința de a avea intestine iritabile.

Pe puntea de comandă a navei Mai Spune-mi și Altceva, Căpitanul Arullos Gineos era ocupat cu o revoltă adevărată, nu cu una pe hârtie, și, dacă se hotăra să fie sinceră cu ea însăși în legătură cu revolta asta, lucrurile nu păreau să arate prea bine pentru ea acum. Mai exact, după ce Secundul ei cu tot echipajul lui își croiau drum prin tot peretele acela cu aparatele cu care sudau corpul navei, Gineos și echipajul de pe puntea de comandă urmau să devină victimele unui „accident“ care urma să fie definit mai târziu.

– Dulapul de arme e gol, spuse Al Treilea Ofițer Nevin Bernus, după ce îl verifică.

Gineos îl aprobă: sigur că era gol. Dulapul de arme era codificat să se deschidă doar pentru exact cinci oameni: pentru căpitan, pentru ofițerii de gardă și pentru Șeful Securității Bremman. Unul dintre cei cinci luase armele în timpul unei gărzi trecute și simpla logică părea să-l indice pe Secundul Ollie Inverr care tocmai își croia drum prin perete împreună cu prietenii săi.

Gineos nu era complet dezarmată. Avea un aruncător de săgeți de mică viteză pe care îl purta în gheată, un obicei pe care îl deprinsese în gașca Câinilor Iuți din văgăunile de la Grussgot pe când era adolescentă. Singura lui săgeată era menită luptei corp la corp; dacă te aflai la mai mult de un metru distanță, tot ce putea face era să-l enerveze pe cel lovit. Gineos nu-și făcea iluzii că o să se salveze pe sine sau o să-și salveze poziția cu aruncătorul de săgeți.

– Raport! îi strigă Gineos lui Lika Dunn, care se ocupase de contactarea celorlalți ofițeri de pe Mai spune-mi.

– Nimic de la Compartimentul Motoare de când ne-a chemat Prim-Ofițerul Fanochi, spuse Dunn.

Eva Fanochi era prima care lansase semnalul de alarmă când unitatea ei fusese luată cu asalt de membrii înarmați ai echipajului în frunte cu Secundul, ceea ce o făcuse pe Gineos să izoleze puntea de comandă și pusese nava în alertă maximă. Tehnicianul-Șef Vossni nu răspunde. Și nici Dr. Jutmen. Bremman a fost izolat în compartimentul său. Adică Piter Bremman, Șeful Securității de pe Mai Spune-mi.

– Dar Egerti?

Lup Egerti era reprezentantul proprietarului, care era tot atât de important, de cele mai multe ori, ca proverbiala tichie de mărgăritar ce-i lipsea chelului, dar care nu ar fi luat parte, probabil, la o răzmeriță, de vreme ce răzmerița nu făcea casă bună cu afacerile.

– Nicio veste. Și nici de la Slavin sau de la Preen, fiindcă amândoi erau adjunctul imperial și capelanul. Nici navigatorul Niin nu s-a prezentat la raport.

– Sunt aproape gata să pătrundă, spuse Burnus, arătând spre perete.

Gineos rânji în gând. Nu fusese mulțumită niciodată de secundul ei, care îi fusese băgat pe gât de cei de la breaslă cu binecuvântarea Casei de Tois, proprietarul Mai Spune-mi. Navigatorul, Niin, fusese alegerea lui Gineos pentru rangul doi în linia de comandă. Ar fi trebuit să insiste mai mult. Data viitoare.

Nu e ca și cum ar mai putea fi și o dată viitoare, acum, se gândi Gineos. Era moartă, ofițerii credincioși ei aveau să moară și ei, dacă nu erau deja morți, și, pentru că Mai Spune-mi era în Flux și avea să rămână în Flux încă o lună, nu avea cum să lanseze cutia neagră și să le spună tuturor ce s-a întâmplat de fapt. Când Mai Spune-mi avea să iasă în cele din urmă din Flux, haosul avea să fie rezolvat, probele aveau să fie rearanjate și poveștile să fie spuse cum trebuie. Urma să se spună că „…e tragic ce i s-a întâmplat lui Gineos. O explozie. Atât de mulți morți. Iar ea s-a întors, curajoasă și a încercat să salveze mai mulți membri din echipajul ei“.

Sau ceva de genul ăsta.

Peretele fusese găurit și, după un minut, o bucată de metal zăcea pe punte și trei membri ai echipajului înarmați cu pistoale cu electroșocuri își făcură apariția, răsucindu-se încoace și încolo, urmărindu-i pe membrii echipajului de pe puntea de comandă. Niciunul dintre membrii echipajului de pe punte nu se mișcă; nu mai avea niciun rost. Unul dintre cei înarmați strigă „Liber!“, iar Secundul Ollie Inverr se strecură prin gaura din perete și apăru pe punte. Atent la mișcările lui Gineos, se îndreptă spre ea. Unul dintre bărbații înarmați își aținti pistolul cu electroșocuri direct asupra ei.

– Căpitane Gineos, spuse Inverr, salutând.

– Ollie, spuse Gineos, răspunzându-i la salut.

– Căpitane Arullos Gineos, în conformitate cu Articolul 38, Secțiunea 7 din Codul Uniform al Breslelor de Transporturi Comerciale, declar…

– Las-o baltă, Ollie, spuse Gineos.

La auzul cuvintelor ei Inverr zâmbi:

– Mi se pare corect.

– Trebuie să recunosc că te-ai descurcat binișor cu revolta asta. Ai preluat Motoarele mai întâi, pentru că dacă orice altceva nu mergea bine, să poți amenința că arunci motoarele în aer.

– Mulțumesc, Căpitane. De fapt am încercat să fac în așa fel încât să trecem prin această tranziție cu un minimum de victime.

– Vrei să spui că Fanochi e în viață?

– Am spus „un minimum“, Căpitane. Îmi pare rău, dar Căpitanul Fanochi nu a cooperat. Asistentul-Șef Hybern a fost promovat.

– Câți alți ofițeri mai ai?

– Nu cred că trebuie să-ți bați capul cu asta, Căpitane.

– Ei bine, măcar nu pretinzi că nu o să mă ucizi.

– Dacă vrei să știi, regret că s-a ajuns aici, Căpitane. Te admir mult.

– Ți-am mai spus s-o lași baltă, Ollie.

Inverr zâmbi din nou:

– Nu ți-a plăcut niciodată să fii lingușită.

– Poți să-mi spui și mie de ce ai planificat insurecția asta?

– Nu, nu prea.

– Hai, fă-mi și mie plăcerea asta. Aș vrea să știu de ce trebuie

să mor.

Inverr scutură din umeri:

– Pentru bani, desigur. Transportăm o încărcătură mare de arme pentru militarii de la Capăt ca să-i ajutăm să lupte împotriva insurecției actuale. Puști, pistoale cu electroșocuri, lansatoare de rachete. Știi, doar ți-ai dat acordul pe manifest. Am fost abordat, când eram la Alpine, cu propunerea să le vindem în schimb rebelilor. Cu bonus de 30%. Mi s-a părut o afacere bună, am spus da.

– Sunt curioasă cum te-ai gândit să le dai armele. Portul spatial de la Capăt este controlat de guvernul lor.

– Armele n-ar fi ajuns niciodată acolo. Noi ieșim din Flux și suntem atacați de „pirați“ care descarcă marfa. Tu și ceilalți membri ai echipajului care nu merg pe mâna noastră mor în timpul atacului. Simplu, ușor, toți care rămân fac și ei un bănuț și sunt fericiți.

– Casa de Tois nu va fi fericită, spuse Gineos, invocând numele proprietarului navei Mai Spune-mi.

– Au asigurare pentru navă și pentru marfă. N-au nicio treabă.

– Dar n-o să le convină soarta lui Egerti. Va trebui să-l ucizi. Și e ginerele lui Yanner Tois.

Inverr zâmbi la auzul numelui patriarhului Casei de Tois.

– Am auzit din surse sigure că Tois nu va fi complet distrus dacă fiul lui ajunge văduv. Mai are câteva alianțe pe care un mariaj le-ar putea întări.

– Te-ai gândit la toate, atunci.

– Nu e nimic personal, Căpitane.

– Să fiu ucisă pentru bani mi se pare destul de personal, Ollie. Inverr deschise gura să-i răspundă, dar Mai Spune-mi Una căzu din Flux, declanșând un set de alarme pe care nimeni de pe Mai Spune-mi – nici Gineos și nici Inverr – nu le auzise în afara simulării de la Academie.

Gineos și Inverr rămaseră nemișcați preț de mai multe secunde, uluiți de alarme. Apoi amândoi se repeziră spre terminalele lor și se apucară să lucreze, fiindcă Mai Spune-mi căzuse brusc din Flux și, dacă nu-și dădeau seama cum se pot întoarce în el, erau, fără niciun strop de îndoială, pierduți cu desăvârșire.

Acum ar fi nevoie de un pic de context.

În acest univers nu există nimic asemănător așa-numitei călătorii „mai rapide decât lumina“. Viteza luminii nu este numai o idee bună, este regula. Nu poți ajunge la ea; cu cât accelerezi mai tare spre ea, ai nevoie cu atât mai multă energie pentru a continua să avansezi și e o idee oribilă, oricum, să mergi atât de repede, fiindcă spațiul este doar în majoritate gol și, indiferent de ce te-ai ciocni la un procent apreciabil din viteza luminii, tot te vei trezi că fragila ta astronavă devine o grămadă de bucăți de metal. Și chiar și așa vor trece ani sau decenii sau secole până când resturile astronavei vor trece în viteză pe lângă locul unde voiai să mergi inițial.

Nu există călătorie mai rapidă decât lumina. Dar există Fluxul.

Fluxul, care le este în general descris profanilor drept fluvial spațiu-timp alternativ care face posibilă călătoria mai rapidă decât lumina de-a lungul Sfântului Imperiu al Statelor Interdependente și a Breslelor Comerciale, supranumit pe scurt „Interdependența“. Fluxul, accesibil prin niște „găvane“ create când gravitația stelelor și a planetelor interacționează exact cum trebuie cu Fluxul, pentru a permite navelor să se strecoare și să înoate odată cu curentul către o altă stea. Fluxul, care asigurase supraviețuirea umanității după pierderea Terrei, fiindcă ajutase comerțul să înflorească în cadrul Interdependenței, garantând faptul că fiecare avanpost uman avea să dispună de resursele de care aveau nevoie ca să supraviețuiască – resurse pe care aproape niciunul dintre acestea nu ar fi reușit să le aibă separat.

Era, bineînțeles, un fel absurd de a descrie Fluxul. Fluxul nu avea nimic de-a face cu un râu – era o structură metacosmologică multi-dimensională asemănătoare unei brâne care se intersecta cu spațiul-timp local într-un fel complex, din punct de vedere topografic, influențat parțial și haotic, dar nu esențial de către gravitație, în care navele care îl accesau nu se deplasau în sens tradițional, ci doar profitau de natura lui vectorială, în comparative cu spațiul-timp local și care, neînfrânată de legile universal ale vitezei, velocității și energiei, le transmite observatorilor locali aparența unei călătorii mai-rapide-decât-lumina.”

Data apariției 29 mai 2019
Titlu original The collapsing empire
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0531-2
Cod bară 9786064305312
Autor John Scalzi
Traducător Nina Iordache
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 368
Număr volume 1
Editura Armada

Nemira și Nemi la Bookfest 2019 – noutăți editoriale și scriitori invitați

Editura Nemira vă invită la o nouă ediție a Salonului Internațional de carte Bookfest care are loc între 29 mai și 2 iunie, la Romexpo.

La standul editurii Nemira vă așteaptă noutăți editoriale proaspăt ieșite din tipar, seriile cele mai populare și autorii cei mai îndrăgiți. Continuă lectura

Noutăţi în seriile Witcher şi Războiul bătrânilor!

Iubitorii de SF & F au noi motive de bucurie: în colecţia Nautilus a apărut romanul Ultima colonie, al treilea volum din seria Războiul bătrânilor. La finalul lunii august, elfii, gnomii şi oamenii se pregătesc de război în Sângele elfilor, în timp ce Geralt din Rivia, vânătorul de monştri, încearcă să o protejeze pe Ciri, cea care va schimba lumea, fie în bine, fie în rău.

Ultima colonie de John Perry

John Perry, acum retras din serviciul militar, îşi trăieşte zilele pe îndepărtata colonie HuckleberryAlături de soţia lui, Jane, se ocupă de ferma lor, judecă dispute locale şi se bucură să-şi vadă fetiţa adoptată crescând. Continuă lectura

Serile Nautilus – scriitorul John Scalzi în dialog cu Ana Nicolau la Cărturești Verona

Image may contain: 1 person, smiling, text

Editura Nemira continuă Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – cu scriitorul John Scalzi, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, luni, 15 mai, de la ora 19.00, la Ceainăria Cărturești Verona. 

Următoarea ediție are loc luni, 19 iunie, cu scriitorul Lev Grossman, autorul seriei Magicienii.

John Scalzi este unul din cei mai de succes scriitori de science fiction de astăzi: în 2015  a semnat un contract de 3,4 milioane de dolari semnat pentru 13 cărţi cu prestigioasa editură Tor Books. SeriaRăzboiul bătrânilor l-a impus încă de la debut datorită temelor războiului cu specii extraterestre și a avansului tehnologic care schimbă însăși umanitatea. Continuă lectura

Noutăți Editoriale 4 (Editura Nemira) – Februarie 2016


Editura Nemira continuă seria Războiul bătrânilor, de John Scalzi, cu volumul al doilea al seriei, Brigăzile fantomă, apărută în colecția Nautilus SF.

Traducere de Cristina și Stefan Ghidoveanu

În primul volum al seriei, Războiul bătrânilor, am descoperit un viitor posibil în care oamenii au cucerit stelele, cu prețul unui conflict permanent cu celelalte specii extraterestre, de cele mai multe ori ostile. Pentru a lupta, Forțele Coloniale de apărare recrutează bătrâni pe Pământ, care vor primi corpuri noi, de soldați perfecți. Continuă lectura

Ce Citește Liviu (14 26.03-12.04 2012) – Succint

John Scalzi-Războiul Bătrânilor I: Războiul Bătrânilor (Old Man’s War I: Old Man’s War, 2005) 266p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2010, Colecția Epic Nr. 16, Trad. Marian Truță, Red. Ștefan Ghidoveanu

Considerat cel mai bun roman SF publicat în deceniul 2001-2010, ‘Războiul Bătrânilor’ este un space -opera militarist destul de bine scris, nu extrem de original, dar cu un subiect suficient de interesant și de bine tratat încât să placă aproape oricui va parcurge acest roman.Romanul a fost nominalizat la Hugo și Locus (pentru roman de debut și pentru roman SF) în 2006 și la Seiun pentru roman tradus în 2008, și recompensat cu Premiul Geffen în 2007.

Povestea este simplă și destul de liniară: John Perry este un bătrân în vârstă de 75 de ani care vrea să se înroleze în Forțele Coloniale de Apărare. Omenirea a ajuns de mult la stele și a colonizat deja mai multe planete, smulse cu forța de la alte rase extraterestre, care deja le colonizaseră, sau pur și simplu colonizate de oameni prima oară. Sarcina lui Perry și a celorlalți bătrâni ca el este să se lupte cu rasele extraterestre cu care Uniunea Colonială se află în conflict și să apere Coloniile nou formate. Cu zece ani în urmă, John și soția sa se înrolaseră, dar de-abia acum Uniunea Colonială are nevoie de ei. Între timp soția lui Perry decedase, provocându-i lui John o durere imensă și un gol profund în suflet. Cei doi se hotărâseră să se înroleze deoarece se gândiseră că vor primi, pe lângă înrolare, un tratatment genetic de întinerire sau de prelungire a vieții cu încă vreo câteva zeci de ani.

Nu este însă cazul: Uniunea Colonială nu efectua operații de întinerire, ci pur și simplu descoperise o metodă de a transfera conștiința moșilor și babelor din corpurile decrepite și bune de nimic în corpuri tinere, verzi și mult îmbunătățite genetic, cu gene de origine extraterestră, capabile de preformanțe atletice uluitoare și aproape imposibil de distrus (erau verzi pentru a putea asimila clorofilă). Pentru Perry, ca și pentru ceilalți camarazi de suferință, urmează antrenamente draconice, se leagă câteva prietenii care  nu vor dura foarte mult, antrenamentele acestea însă îl vor pregăti pentru a înfrunta grozăviile de pe numeroasele fronturi pe care lupta Uniunea Colonială pentru a-și păstra coloniile intacte.

Precum Harap Alb sau Harry Potter, John Perry este cel mai tare din parcare și devine un mic erou: este cel mai bun din întreaga divizie, are cele mai strălucite idei, care îi vor aduce avansare după avansare, ajungând să se bată pe burtă cu cei mai ai naibii generali, ba chiar ajunge să se alăture Brigăzilor-Fantomă, Forțele Speciale ale Uniunii Coloniale, un grup legendar, despre care nimeni nu știa decât zvonuri vagi, unde, într-un final, va da peste Jane Sagan (numită, evident, după Carl Sagan-de fapt, mulți dintre membrii Brigăzilor Speciale aveau nume de scriitori SF sau de savanți eminenți: Pohl, Clarke, Curie, Einstein etc.), o femeie care seamănă ca două picături de apă cu soția decedată a lui Perry.

Povestea decurge plăcut, te prinde cu siguranță și cu greu mai poți lăsa cartea din mână: suferă însă de clișeele inerente unui space-opera militarist care se respectă-protagonistul devine eroul unei națiuni, povestea, la scară cosmică, este evident inspirată din Marile cuceriri americane de acum 2-3 secole, lupta Uniunii Coloniale cu rasele extraterestre seamănă izbitor cu lupta americanilor cotropitori contra bieților băștinași nativi americani (da, seamănă izbitor cu Avatar, de fapt filmul seamănă izbitor cu cartea și cu povestea lui Pocahontas, numai oamenii sunt albaștri într-o parte și verzi în cealaltă), apar și întrebările și îndoielile personajului luptător-de ce lupt, ce sens are, încotro mă îndrept, de ce trebuie să omor alte ființe, când sunt atâtea alte teritorii virgine și gata de a fi colonizate etc. Nu este cel mai bun roman SF al deceniului, cu siguranță, dar este un roman de acțiune bun, old school, cu de toate pentru toți. Nota mea-9!

John Scalzi-Războiul Bătrânilor II: Brigăzile-Fantomă (Old Man’s War II: Ghost Brigades, 2006) 318p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2010, Colecția Epic Nr. 17, Trad. Cristina și Stefan Ghidoveanu, Red. Stefan Ghidoevanu

Deși John Scalzi promisese că nu se va mai întoarce niciodată în universul bătrânilor, succesul l-a determinat să-și scimbe opinia, și încă de trei ori, nu doar o dată. Astfel, la un singur an distanță de primul volum apare Ghost Brigades, apărută și la noi cu titlul ‘Brigăzile-Fantomă’, în traducerea excelentă a celor doi soți Ghidoveanu, beneficiind și de o redactare pe măsură (apropo, primul volum are destul de multe scăpări, nu știu cui aparțin, dar sunt, ceea ce nu se poate spune despre următoarele 3 volume: foarte bine traduse și redactate).

Cei doi protagoniști ai primului volum sunt însă lăsați deoparte, iar acum personajul principal este un proaspăt membru al Forțelor Speciale (Brigăzile-Fantomă), Jared Dirac, adus la viață pentru a servi la salvarea tuturor coloniilor umane. Situația este destul de complicată: o alianță  între 3 rase extraterestre, obină, rraey și eneshană, s-a constituit, cu unicul scop de a extermina complet rasa umană, ajutați în planurile lor mârșave de un om, un savant pe nume Charles Boutin, a cărui fiică, Zoe, fusese ucisă de extratereștri, iar acesta îi considera vinovați pe oameni. Așa că Jared Dirac este clonat din celulele lui Boutin, i se imprimă, pe lângă conștiința sa independentă, și conștiința lui Boutin, pentru a putea afla cum gândea acesta și pentru a-l putea prinde și a salva, astfel, rasa umană.

Participă la antrenamente și mai dure decât cele la care erau supuși oamenii obișnuiți și este apoi trimis sub comanda lui Jane Sagan pentru a participa la diverse misiuni, cu scopul de a salva rasa umană. Urmează aventuri peste aventuri, drame sfâșietoare, pierderea iubitei, supunerea deplină a unei rase, pentru a se întâlni cu Charles Boutin și a afla secrete teribile.

Este un roman plăcut, dar care cam bate apa-n piuă deseori, nici nu se ridică măcar la genunchiul broaștei al volumului precedent. Acțiunea decurge destul de bine, dar nu prea fluent, totuși mie nu mi-a spus prea multe și n-am prea apucat să mă atașez de vreun personaj sau de povestea acestuia. Forțele Coloniale sunt prezentate într-o lumină nu tocmai favorabilă, ceea ce m-a surprins pe mine fiind detașarea absolută și indiferența totală cu care sunt tratați soldații clonați, care ajung, atunci când nu mai sunt de folos sau când nu mai dau randament maxim, să fie aruncați la groapa de gunoi. Oamenii sunt prezentați ca personaje crude, lipsite de orice scrupule atunci când trebuie să-și atingă scopurile (scopul scuză mijloacele), nu degeaba extratereștrii decid că rasa umană este foarte periculoasă și, deci, trebuie exterminată cu orice preț. Romanul a fost nominalizat la Locus, Prometheus, SF Site Poll și Seiun, premiul dat de japonezi pentru cea mai bună traducere. Nota mea-8.5!

John Scalzi-Războiul Bătrânilor III: Ultima Colonie (Old Man’s War III: The Last Colony, 2007) 316p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2011, Colecția Epic Nr. 20, Trad. Cristina Ghidoveanu, Red. Ștefan Ghidoveanu

În 2007 apare cea de-a treia parte a ciclului ‘Old Man’s War’, intitulată The Last Colony, nominalizată la Hugo, Locus, SF Site Poll și Phantastik, premiul dat de nemți, și apărută la noi în traducerea foarte bună a Cristinei Ghidoveanu, cu o redactare la fel de bună a lui Ștefan Ghidoveanu.

John Perry și Jane Saga revin în această a treia parte a seriei, în chip de coloniști pașnici pe o planetă oarecare a Uniunii Coloniale. Lor li se propune să părăsească planeta, cu care doar ce apucaseră să se obișnuiască, și să devină conducătorii celei mai noi colonii înființate de rasa umană, Roanoke. Atunci când se constituie Conclavul, o alianța la care participă peste 400 de rase extraterestre, și al cărei scop este să nu mai lase nicio rasă neparticipantă la alianță să mai colonizeze altă planetă, lucrurile devin foarte complicate: cei 2500 de coloniști care vor ateriza pe Roanoke sunt amenințați cu distrugerea de către Conclav, li se ascund multe lucruri, iar anumite situații le sunt prezentate denaturat, apare și o rasă de vârcolaci inteligenți, care le amenință colonia, Zoe, fiica pierdută a lui Charles Boutin, pe care Perry și cu Sagan o adoptaseră, joucând și ea un rol extrem de important în această luptă pentru supraviețuire.

John Perry se dovedește la fel de inteligent  și de bun conducător cum mai fusese și în prima parte a aventurii sale, Jane, care între timp devenise umană complet, este păcălită de conducătorul Forțelor Speciale și își recapătă mare parte din super-puterile de care dispusese înainte, reușind astfel să-i fie de un real ajutor lui Perry în lupta lor pentru salvarea colonieie Roanoke

Se dovedește până la urmă că sunt doar niște pioni în Marele Joc de Șah Cosmic pe care lipsita de scrupule Uniune Colonială nu a încetat niciodată să-l joace cu celelalte rase, ei și ceilalți membri ai coloniei pierdute nefiind decât marionete atârnanând de sforile păpușarilor. Intrigi, trădări, spectaculoase bătălii cosmice, distrugeri de nave și dovezi de măiestrie strategică, minciuni și secrete formidabile, toate alcătuiesc rețeta unui roman bine scris, închegat și destul de plin de imaginație.

N-am să mă leg de intriga care la un moment ajunsese să mă obosească, nici nu mai știam cine trădează pe cine, cine distruge pe cine și cum. Din contră, intriga este bine pusă la punct, celelalte personaje secundare sunt prezentate schematic, doar prin acțiunile lor și prin câteva replici pe care le au, dar suficient de bine încât să-ți dai seama despre ce este vorba și ce poate fiecare. De menționat cei doi obini, Hickory și Dickory, rasa extraterestră care o zeificase pe Zoe ca fiică a lui Charles Boutin, omul care îi înzestrase pe obini cu cea mai de preț însușire: conștiința de sine. Aceștia o însoțeau pe Zoe peste tot, înregistrându-i cea mai mică mișcare, orice vorbă, orice gând, pentru a le transmite și împărtăși cu întreaga rasă obină. Nota mea-9!

John Scalzi-Războiul Bătrânilor IV: Povestea lui Zoe (Old Man’s War IV: Zoe’s Tale, 2008) 320p., TPB, Millennium Books, Satu-Mare, 2012, Colecția Epic Nr. 21, Trad. Cristina Ghidoveanu, Red. Ștefan Ghidoveanu

În cea de-a patra parte a ciclului ‘Old Man’s War’, Povestea lui Zoe, Scalzi realizează un truc interesant. N-am vizionat încă Rashomon, una din capodoperele lui Akira Kurosawa, am văzut în schimb Vantage Point, așa că mi-am dat seama despre ce-i vorba: dacă în volumul precedent acțiunea era narată din punctul de vedere al lui John Perry, tatăl adoptiv al lui Zoe, de această dată acțiunea este descrisă din punctul de vedere al lui Zoe Boutin Perry, ea este personajul principal, ba chiar cartea este narată la persoana întâi, Zoe fiind personajul naratoarea. Acțiunea nu aduce foarte multe noutăți față de cea descrisă în volumul anterior (doar câteva chestii noi: povestea poveștii lui Charles Boutin, dar spusă din perspectiva obinilor, povestea de dragoste dintre Zoe și primul său iubit, întâlnirea cu vârcolacii de pe Roanoke și aplanarea conflictului dintre rasa lor și oamenii de pe Roanoke, întâlnirea lui Zoe cu Generalul Gau, modul în care va fi ajutată de extratereștrii care creaseră rasa lui Hickory și Dickory etc.), dar ne permite să vedem lucrurile dintr-o perspectivă diferită, cea a unei fete care abia intrată în adolescență.

Bucuriile, necazurile, prieteniile, prima dragoste, acțiunile oamenilor mari greu de înțeles pentru niște puștani, dorința de a fi luată în seamă mai mult și de a participa la salvarea Coloniei Roanoke, totul este descris cu minuțiozitate și cu afecțiune, este greu să nu te atașezi de o tânără obligată să se maturizeze forțat și prea devreme.

Ce nu mi-a plăcut a fost faptul că deseori aveam sentimentul că citesc un roman Young Adult, un roman provestit de o adolescentă pentru niște cititori adolescenți, și de aici desele situații grave, dar relatate…altfel. Un alt aspect care m-a deranjat oarecum este modul în  care este transformată Zoe într-un fel Wonder-Girl și felurile în care, deseori, salvează situația. Coperta este OK, dar obinii de pe copertă seamănă cu două broaște-țestoase care stau în picioare. Salutară ideea editorului de a trece pe copertă și numele traducătorului. Nota mea-8.5!

Acum, câteva cuvinte în încheirea acestor opinii despre una din cele mai mediatizate serii SF apărute în ultimii ani. Am citit câteva articole nu chiar măgulitoare la adresa acestei serii, la adresa stilului cam ușurel al lui Scalzi și la adresa SF-ului fără pretenții scris și popularizat de unii din marii scriitori de SF din trecut sau contemporani. Mulți strâmbă din nas când citesc literatură SF Space-opera, Militaristă, Hard sau mai știu eu ce-aceasta este literatură slabă, fără pretenții, inferioară calitativ sau chiar nu merită să fie denumită literatură: în anul cutare trebuia să ia premiul Hugo sau Nebula Margaret Atwood sau Salman Rushdie, nu Clarke sau Robert J. Sawyer. În opinia mea, multă lume a uitat de la ce vine ‘S’-ul din SF: citesc literatură SF pentru a afla și noi ipoteze, extrapolări (cu toate că Egan scrie pentru absolvenți de Universitate), idei noi, aventuri galactice, sau pur și simplu doar pentru divertisment etc. ‘S’-ul acesta nu se referă la biografia alernativă a lui Bin Laden, apocalipsa văzută de feministele din anii ’60, la cum să fug de serviciile secrete americane care îmi cenzurează internetul, la trezirea conștiinței unei clone sau la mai știu ce. SF înseamnă Science-Fiction și cine-l citește ca să găsească altceva trebuie să caute Mainstream-Fiction, Drama-Fiction sau Atwood-Fiction. ‘Old Man’s War’ nu este o capodoperă, dar este un reper destul de important pe borna evoluției literaturii Science-Fiction din ultimii ani.

David Morrell-Testament (Testament, 1975) 318p., TPB, Olimp, București, 1994, Colecția Olimp Special Series Nr. 3, Trad. Lucia și Costi Popârțan

De la creatorul lui Rambo și al fraților Remus și Remulus, agenți ai Mossadulului, din superba serie Mortalis, un thriller captivant, care se citește pe nerăsuflate. Familia unui ziarist care scrisese un articol defăimător la adresa unei organizații paramilitare din S.U.A. este hăituită fără milă prin munți plini de zăpadă. Te face să rostești: Răzabunarea moarte n-are. Superbă. Recenzia mai lungă în Numărul din aprilie al Revistei Suspans. Nota mea-9.8!

Tonino Benacquista-Malavita (Malavita, 2004) 310p., MMP, Nemira, București, 2006, Colecția Suspans Nr. 58, Trad. Simona Brînzaru, Red. Nicoleta Ghement

Povestea unui mare cap mafiot, care depusese mărturie contra altor capi mafioți din America, retras într-un cătun din Normandia împreună cu soția și cei doi copii, pe urmele cărora se află crema ucigașilor plătiți de mafie pentru a-i lichida în semn de răzbunare. Glume, ironii, memorii, coincidențe extraordinare, aruncătoare de rachete și pistoale de toate calibrele, totul condimentat cu un umor negru savuros. Recenzia mai lungă în Numărul din aprilie al Revistei Suspans. Nota mea-9.5!

Stephen King-La Asfințit. Povestiri (Just After Sunset-Stories, 2008) 392p., HC, Nemira, 2010, Colecția Suspans Nr. 168, Trad. Mircea Pricăjan, Red. Ioana Stănescu

13 povestiri în dulcele stil caracteristic regelui. Povestiri bune, mai puțin bune sau chiar slabe, de la horror cu zei cosmici la pastișe apocaliptice, de la thriller la comedie neagră, o antologie de citit și la care trebuie să stai să reflectezi un pic după ce-ai lăsat-o din mână. Mai multe despre ea puteți citi în numărul 23 al Revistei Suspans, preconizat să apară chiar de Paști. Lectură plăcută. Nota mea-9!

Posted by Liviu