Șase volume semnate de autori români apar la editura Nemira toamna asta! (Partea I – Poezie) + Fragmente din „Cronica akasha” și „Cartea plantelor”

Șase volume semnate de autori români apar la editura Nemira toamna asta!

Cele două volume de poezie care au consacrat-o pe poeta Svetlana Cârstean, Floarea de menghină și Gravitație, apar la Nemira într-o nouă prezentare grafică.  Volumul de debut individual, Floarea de menghină, a apărut în 2008 și a primit Premiul pentru Debut în Poezie al Uniunii Scriitorilor, Premiul pentru Debut al revistei România literară, Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu“ și Premiul Radio România Cultural pentru Poezie. Cartea a fost publicată în Suedia în 2013, în traducerea poetei Athena Farrokhzad. A doua carte, Gravitație, s-a lansat în 2016, iar în 2017 a fost tradusă în Norvegia. 

Continuă lectura

Semnal editorial 277 + Fragment: Visul diacritic, de Andrei Codrescu – o carte eveniment în colecția Vorpal

Editura Nemira lansează un volum-eveniment: Visul diacritic, singura antologie ce reunește poemele lui poetului Andrei Codrescu scrise în limba română. Cartea apare în colecția de poezie Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean și are o postfață de Cosmin Ciotloș.

„O apartenență la diacritice, un vis diacritic, visat și scris mereu la limita dintre lumile posibile. O istorie a poeziei personale și a poeziei din ultima jumătate de veac, o istorie a lumii care tocmai se încheie. De la Woodstock, la sfârșitul erei Trump.“

Svetlana Cârstean

„Așa îmi închipui că ar putea arăta poezia română de după 1960 într-o antologie alternativă. Cu adevărat alternativă, adică, și decisiv alternativă. Volumul acesta, compus din mai multe volume, vine în primul rând să repare fotografia mișcată a unei epoci în genere cunoscute nouă din manuale și panorame. În ce-l privește strict pe Andrei Codrescu, lucrurile stau încă și mai simplu: instalat încă de la început în marea literatură (care e, prin definiție, străină de granițe, de maniere, de ticuri și de complicități), el a exersat viața cu toate ale ei, cu deziluzii și ironii, cu coincidențe și epifanii, cu pasiuni și melancolii, cu halucinații și utopii direct pe cortex. Inventând astfel o realitate virtuală de lux încă înainte de apariția Internetului.“
Cosmin Ciotloș

FRAGMENT

Aceste poezii scrise direct în limba română vin însoțite de povești. Mai bine zis, vin însoțite de viața mea. Viața mea a pus și pune în scenă un joc ciudat: cu cât mă îndrept mai mult spre bariera subțire a morții, cu atât revine mai îndârjit trecutul.

Îmbătrânesc în prezent, mă îndrept spre viitor, dar mă trezesc în trecut. Sunt împins de o forță care nu e nici nostalgie, nici arhivism, nici curiozitate. Este o forță oarbă. Când încercarea de recuperare a trecutului umplut ca o sarma îndesată cu coincidențe ia dimensiuni prea mari, imposibil de ignorat, încerc să înțeleg cum și de ce, dar limbajul și sentimentele de genul nostalgiei, al dorului sau sorții, nu-s suficiente. Numele‑umbrelă „poezie“ pare să descrie în sensul cel mai încăpător acest fenomen. Chircit într-o copilărie singuratică, într-un Sibiu pustiu din anii ’50, am descoperit poezia în vagabondaj, prin fantomele orașului. La Ursuline, în școala generală, și la Liceul „Gheorghe Lazăr“ m-au atras profesoarele de literatură, femei culte, care iubeau poezia. Am fost remarcat la vârsta când un cuvânt cald îți dă aripi. Dacă mi-aș aminti discursurile, poeziile și poveștile pe care le-am inventat la 10-14 ani, aș fi într-adevăr  un scriitor împlinit. Misterul prezenței tot mai puternice a trecutului poate fi explicat și așa: tot ce scriu, în engleză sau în română, are scopul de a recupera articulațiile fantastice din capul acelui copil. Rămâne de înțeles de ce e important să fie găsite și cine le caută. Lucrul sigur e că nici motivul, nici rezultatele nu-mi aparțin. Acel altceva și altcineva stă în spatele acestor eforturi și nu obosește. Eu obosesc, el/ea nu.

în viața mea în poezie s-au întâmplat două mutații vizibile

ziua când am crezut că-s pasăre și ziua când am devenit 

delfin

Continuă lectura

Noutățile editurilor Nemira & Nemi la Gaudeamus 2019

Editurile Nemira și Nemi pentru copii invită cititorii la Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învățătură, între 20-24 noiembrie 2019, la Romexpo, în noul pavilion, cu zeci de titluri noi, de ficțiune și non-ficțiune, pachete cadou și serii de autori consacrați.

Cele mai mari noutăți vin de la imprintul science fiction, fantasy și thriller ARMADA, unde apare un roman inspirat de fascinantul univers al serialului Netflix Stranger Things – Suspicious minds, de Gwenda Bond. Un prequel din care aflăm povestea mamei lui Eleven și de unde au început experimentele care au schimbat fața orășelului Hawkins. 

Regele thrillerului, Stephen King, revine cu un nou roman – Străinul, despre vânătoarea unui criminal în serie care ia întorsături neașteptate. King folosește impecabil cunoștințe de criminalistică pentru a spune o poveste verosimilă, dar în care ororile sunt și mai accentuate. De asemenea, fanii Regelui se pot bucura de clasicul Cimitirul animalelor și de cutremurătoarea continuare a romanului-cult Shining, Doctor Sleep, a cărui ecranizare produsă de Warner Bros va fi pe marile ecrane în același timp cu târgul de carte. 

Un thriller inspirat direct din mișcarea #MeToo este Rețeaua șoaptelor, de Chandler Baker, povestea a patru femei dintr-o firmă de avocatură din Texas care se revoltă împotriva abuzurilor bărbaților la putere. Femei, colege, mame, soții, prietene vor forma o coaliție secretă care va răsturna ierarhiile. Un alt roman cu o miză extrem de actuală este Soția bancherului, de Cristina Alger, o poveste pasionantă despre misterioasa lume a finanțelor, unde un accident aviatic dezvăluie încrengăturile și corupția din sistemul bancar. 

Iubitorii de science-fiction pot descoperi romanul Orașul de la miezul nopții, de Charlie Jane Anders, una dintre cele mai dezbătute cărți ale acestui an, în care scriitoarea imaginează o lume a viitorului în care tiranii ne controlează visele, deci viețile și intimitatea, pe o planetă muribundă, cufundată într-un întuneric înghețat.

În colecția Babel de literatură universală apare o poveste de dragoste și de război fermecătoare, care amintește de Pacientul englez și de Ispășire: Soldatul iernii, de Daniel Mason. Pe fundalul disoluției Europei în timpul războaielor mondiale, prin sălile de bal ale Vienei imperiale și în pădurile de pe Frontul de Est, se înfiripă o poveste de dragoste imposibilă. 

Pasionații de cinematografie vor avea surpriza regăsirii unuia dintre cei mai șarmanți actori de la Hollywood în colecția Yorick de arte ale spectacolului: Michael Caine își povestește viața care bate filmul în volumul Arta de a asculta și alte lecții de viață. Un povestitor șarmant și o scriitură cu o calitate rară la memorialiști: jovialitatea.

Tot din seria memorialistică, la standul Nemira sunt disponibile Dosar permanent, de Edward Snowden, autobiografia tânărului care și-a sacrificat libertatea ca să dezvăluie abuzurile sistemelor de supraveghere și Bohemian Rhapsody, de Leslie Anne-Jones, biografia carismaticului Freddie Mercury, scrisă de o faimoasă jurnalistă care cunoaște toate picanteriile scenei rock. 

Pe partea de de non-ficțiune, Nemira a pregătit un eseu despre efectele tehnologiei asupra spiritului civic și democrației – Oameni vs tehnologie, scris de Jamie Bartlett. Ce înseamnă pentru democrație scandalurile despre datele private din jurul Facebook și al Cambridge Analytica? De ce a îmbrățișa Big Tech fără nicio reținere înseamnă a slăbi fundamentele democrației? 

Cititoarele colecției Damen Tango vor descoperi două cărți foarte diferite, dar ambele cu o puternică ancoră în istorie: Soția imperială, de Irina Reyn, povestea fascinantă a Ecaterinei cea Mare, femeia care a domnit într-o lume a bărbaților și Acul din sânge, de la autoarea bestsellerului Borgia, Sarah Bower, un roman senzual despre viața lui William Cuceritorul, a fratelui său, episcopul, și a misterioasei lui amante.

Pe lângă aceste noutăți, oferta de la stand include pachete speciale cu serii bestseller clasice: Dune, de Frank Herbert, într-un boxset pentru colecționari, care cuprinde un afiș cu planeta Arrakis, Witcher, de Andrzej Sapkowski, tot într-o cutie cu afiș original,  trilogia Jocurile foamei, de Suzanne Collins, într-o nouă prezentare grafică de excepție, seria Melania Lupu de Rodica Ojog-Brașoveanu și multe altele.

Pentru cei mici Crăciunul vine mai devreme cu O dorință de Crăciun, de Katherine Rundell, ilustrată superb de Emily Sutton. În seara de Ajun, o dorinţă tainică, face să prindă viaţă un înger ponosit, un căluţ de lemn gurmand, un măcăleandru cu aspiraţii de tenor şi un soldăţel de tinichea îndrăgostit. 

Lama lama se întoarce, de data aceasta cu aventurile din timpul pregătirilor pentru marea sărbătoare, în Lama lama de Crăciun, de Anna Dewdney. 

Dick King Smith, cel care l-a inventat pe cel mai simpatic și faimos purceluș din lume, Babe, le propune copiiilor o nouă aventură cu animăluțe, Nasul reginei.

Seria Simonei Antonescu, Istoria povestită copiilor continuă cu Mihai I, regele-copil și pecețile de mărgean: Porniţi într-o nouă aventură de cercetare a Manuscrisului, gemenii noştri preferaţi, Ilinca şi Călin ajung într-o epocă elegantă, în care pălăriile, trenurile şi mustăţile cu vârfuri răsucite sunt la modă, iar Mihai, nepotul în vârstă de cinci ani al Reginei Maria, devine rege.

Sâmbătă, de la 18.00, se lansează cele mai recente două volume din colecția de poezie Vorpal: Minunata lume Disney, de Elena Vlădăreanu și Cu Orice e posibil, de Bogdan Ghiu, prezentate de coordonatoarea colecției, Svetlana Cârstean. 

Editurile Nemira și Nemi la Gaudeamus 2018 – noutățile editoriale

Editura Nemira vă așteaptă anul acesta la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, în perioada 14-18 noiembrie, cu cele mai noi apariții editoriale și cadouri de Crăciun. 

Sub sloganul „E timpul să te trezești!”, Nemira invită cititorii să descopere cel mai recent roman al lui Stephen King, scris împreună cu fiul său, Owen King, Frumoasele adormite, un thriller cu o premisă incendiară: ce s-ar întâmpla dacă, dintr-o dată, femeile ar adormi și nu s-ar mai trezi? Continuă lectura

Editurile Nemira și Nemi la Salonul Internațional de carte Bookfest 2018

Fotografia postată de Editura NEMIRA.

Editurile Nemira și Nemi participă la cea de-a 13-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care are loc între 30 mai și 3 iunie, în cel mai mare spațiu expozițional de la Romexpo, pavilionul B2.

Standul va fi plin de noutăți editoriale și oferte speciale (20% reducere la toate titlurile și 35% reducere la pachetele cadou). Continuă lectura