Lecturi 212: Ian McEwan – Mașinării ca mine

Ian McEwan – Mașinării ca mine (Machines like me, 2019) 320p., TPB, 13×20, Polirom, 2019, Colecția Bibilioteca Polirom/Actual, Trad. Dan Croitoru, Red. Alexandra Cozmolici, 39.95 lei, ISBN: 978-973-46-7842-6

Nota Goodreads: 3.65 (9248 note)

Descrierea editurii: „Acţiunea noului roman al lui Ian McEwan, Maşinării ca mine, se desfăşoară într-o Londră alternativă din anii 1980. Marea Britanie a pierdut Războiul din Insulele Falkland, Margaret Thatcher se luptă cu Tony Benn pentru putere, iar Alan Turing a făcut o descoperire crucială în domeniul inteligenţei artificiale. Într-o lume nu tocmai ca a noastră, Charlie, un tînăr care se lasă dus de valurile vieţii, se îndrăgosteşte de Miranda, o fată eminentă, dar care ascunde un secret teribil. Cînd Charlie primeşte o moştenire, îl achiziţionează pe Adam, una dintre primele „fiinţe artificiale” recent apărute pe piaţă, şi, împreună cu Miranda, îi configurează personalitatea. În scurtă vreme, cei trei se văd confruntaţi cu o dilemă morală profundă. Subversiv şi extrem de captivant, noul roman al lui Ian McEwan pune întrebări fundamentale: faptele noastre sau vieţile interioare ne fac umani? Poate o maşinărie să înţeleagă sufletul omenesc?”

Puțini autori adevărați de SF, nu deghizați, cum este Ian McEwan cu romanul de față, izbutesc să contureze o ucronie atât de reușită, prin mijloace nu foarte complicate. Ucronie = ce-ar fi dacă? Ce-ar fi dacă istoria ar fi urmat un alt curs, mai precis, dacă lucrurile pe care le știm noi s-ar fi petrecut altfel, dacă istoria ar fi căpătat o altă turnură? Ce s-ar întâmpla cu societatea? Așadar, ce s-ar întâmpla cu societatea dacă inteligența artificială ar fi apărut acum câteva decenii bune, dacă genialul Alan Turing ar fi fost lăsat să-și pună în aplicare ideile, dacă homosexualitatea sa nu ar fi prevalat în fața geniului, cel puțin în fața celor scorțoși și celor prea plini de prejudecăți oameni de pe atunci (1952), pe când homosexualitatea era incriminată?

Ei bine, informatica ar fi căpătat o amploare nebănuită, calculatoarele și mașinăriile inteligente și roboții ar fi ajuns să facă ele treaba în locul nostru, lăsându-ne șomeri și cu prea mult timp liber la dispoziție, iar cyborgii înzestrați cu rațiune și liber arbitru precum Adam ar fi fost o banalitate. Bine, o banalitate pentru cei dispuși să plătească, în anii optzeci, optzeci și șase de mii de lire. O sumă colosală, desigur, pe care nu și-o permitea orice amărăștean. Însă Charlie nu este un amărăștean, el a primit drept moștenire casa în care trăise mama lui cea ciudată înainte să moară, iar Charlie n-a găsit un alt mod mai util de-a cheltui banii decât să cumpere unul dintre puținele exemplare din seria de cyborgi din care face parte și Adam. Asta în ciuda faptului că era șomer și visa cu ochii deschiși la vremuri mai bune, fără să întreprindă însă nimic pentru una ca asta. Deasupra lor locuiește Miranda, o tânără focoasă și mult înaintea vremurilor ei, care prinde un mare drag de Adam, deși, până la urmă, se implicase deja într-o relație cu Charlie.

Vremurile sunt tulburi, căci Anglia, sub oblăduirea Doamnei de Fier Margaret Thatcher, a pierdut în mod rușinos, în varianta lui Ian McEwan asupra istoriei, războiul cu Argentina din Insulele Falkland. Prilej pentru care englezii încep să-și piardă, încet, încet, încrederea în doamna lor. Iar poziția ei începe să fie din ce în ce mai amenințată de ascensiunea înceată, dar sigură a unui șarmant concurent, ce vine, nici mai mult, nici mai puțin, cu ideea de-a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană, cu ajutorul unui referendum, desigur.

Acuma, citind despre aventurile și frământările interioare ale lui Charlie cu privire la caracterul din ce în ce mai complex al lui Adam, mai ales că iubita sa are și o scurtă aventură cu cyborgul, deși i-o taie scurt lui Charlie, întrebându-l dacă ar fi fost la fel de gelos și pe un vibrator (și el o simplă mașinărie, precum Adam), parcă și uiți, pentru scurt timp, de formidabilele frământări sociale care cutremură Anglia din cauza atât a apariției mașinăriilor în viața oamenilor, dar și în fabrici și uzine, luându-le locurile de muncă (nu mă pot împiedica să fac o paralelă între acest aspect și unul dintre motivele pentru care Marea Britanie a ieșit din Uniune, prin referendum național, acum vreo doi sau trei ani: populație manipulată de politicieni veroși și lipsiți de scrupule, bătând moneda pe faptul că imigranții vin și le iau locurile de muncă englezilor, profitând apoi și de ajutoare sociale nemeritate plătite din banii contribuabililor; sounds familiar?), cât și din cauza umilinței nemaipomenite îndurate de înfrângerea în războiul conta Argentinei. O grea lovitură de imagine și în orgoliul nemăsurat al englezilor jefuitori de colonii și obișnuiți să comande.

Însă autorul nu face mare tam-tam pe acest subiect, preferând să se concentreze mai mult pe dilemele morale și etice ce în mod inerent vor apărea când un cuplu are în casă o mașinărie cu chip angelic înzestrată cu rațiune. Mai ales când respectiva făptură, inițial un soi de păpușă aspectuoasă, cu care Charlie intenționa să stea de vorbă despre necazurile și supărările ce nu-i dădeau pace, începe să devină din ce în ce mai preocupată de rolul său pe această lume. Însă când Adam ideile capătă tente din ce în ce mai năstrușnice, că este aproape om, că are creier, inteligență, conștiință și drepturi, ei bine, cam de acolo începe povestea.

Povestea înaintează greu, se dezvoltă, se ramifică, ajungem să aflăm detalii despre trecutul personajelor, despre traumele care le-au transformat în ceea ce sunt acum, despre rude și prieteni, despre părinții un pic cam suciți și despre faptul că, la fel cum se întâmplă de aproape fiecare, trecutul influențează prezentul, ne modelează personalitățile și ne trasează și ghidează viitorul. O ucronie densă și apăsătoare, așa cum le șade bine unor ucronii ce se petrec în ploioasa și nehotărâta Anglie, și un prim roman de Ian McEwan citit de mine. M-au distrat discuțiile dintre Adam, Charlie și Miranda, care inevitabil sfârșeau prin concluzii ce nu-i avantajau pe oameni. Cine a citit „Frankenstein” știe mai bine la ce mă refer.

4 gânduri despre &8222;Lecturi 212: Ian McEwan – Mașinării ca mine&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.