Ce Citește Liviu 33: Ursula K. LeGuin – Orașul Iluziilor

   

Ursula K. Le Guin – Orașul Iluziilor: Lumea lui Roccanon. Planeta Exilului. Orașul Iluziilor (Hainish Cycle I-II-III: Roccanon’s World, 1966, 1994. World of Exile, 1966, 1994. City of Illusions, 1967, 1995) 432p., TPB, 13×20, Nemira, București, 2015, Colecția Nautilus SF, Trad. Mihai-Dan Pavelescu, Red. Oana Ionașcu, 50 RON, ISBN 978-606-579-969-1

Îmi amintesc cu nostalgie timpul liber din liceu, când devoram peste 100 de cărți pe an, uneori chiar și câte o carte pe zi. Zilele acelea au trecut, dar am rămas cu amintirea unor cărți extraordinare. Nu că m-aș plânge că acum nu apar cărți extraordinare, dar parcă nu mai poți rămâne oau! când poți citi orice carte în engleză în chiar ziua în care apare și la ea acasă. Însă parcă simt un oarecare regret pentru că nu mai pot redescopri autori ca Roger Zelazny, Kate Wilhelm, Isaac Asimov, Samuel R. Delany, Robert Silverberg sau Ursula K. Le Guin, în opinia mea cea mai valoroasă autoare de SF născută vreodată. Mărturisesc că romanul ei de căpătâi, Mâna Stângă a Întunericului, la început nu mi-a plăcut, și am avansat cu greu în primele, să zic, treizeci de pagini. Dar am perseverat, pentru că nu abandonez o carte oricât de proastă ar fi, și bine am făcut. Pentru că nu degeaba într-un clasament Locus pe care l-am descoperit la sfârșitul unui număr din CPSFA mai vechi (500 și ceva poate, sper să nu mă înșel, dar mi-e lene să caut) acest roman vine pe locul doi după Dune (sper să nu dați cu pietre, dar mie Dune nu mi se pare cel mai bun roman SF publicat vreodată). Pentru că un asemenea roman cum este The Left Hand of Darkness nu cred că se va mai scrie vreodată. Iar când mă uit ce cărți iau acum Hugo, Nebula sau, de ce nu, World Fantasy, parcă îmi pare rău că la începutul anilor ’70 nu existau mai multe premii pentru creații SF sau Fantasy. Pentru că romanul Ursulei K. Le Guin ar fi meritat toate premiile din lume, plus crearea altora, special pentru el.

Am citit acum câțiva ani și Deposedații, însă nu prea mi-a plăcut, și cam același lucru s-a întâmplat și cu Lumea lui Roccanon. Ori n-am fost în dispoziția necesară, ori m-am schimbat între timp și gusturile odată cu mine, ori n-am fost suficient de atent. Dar m-am bucurat enorm când Ana mi-a spus că Nemira va publica întregul ciclu Hainish început de Le Guin acum aproape cincizeci de ani cu Roccanon’s World, și că nu-l vor publica oricum, ci începând cu cele trei nuvele care preced The Left Hand of Darkness. Este vorba despre Roccanon’s World, World of Exile și City of Illusions, publicate pentru prima dată într-un singur volum în 1996. Iar draga noastră editură Nemira s-a gândit să ne facă un pustiu de bine și s-a hotărât să ne aducă întregul ciclu Hainish, în ordine, așa cum se cade. Iar omnibusul de față este startul perfect, în traducerea neobositului Mihai-Dan Pavelescu. Doamnelor și domnilor și domnișoarelor, Ursula K. Le Guin s-a întors, mai proaspătă ca niciodată la cei 86 de ani ai ei!

Ei bine, nu cred că are rost să încerc să fac eu un rezumat al celor trei nuvele ce alcătuiesc volumul de față, căci m-aș pierde în detalii și ar ieși o postare prea lungă și prea aglomerată. Mai bine las prezentarea editurii să vorbească, iar eu voi mai scrie doar impresiile de final:

Razboiul intergalactic ameninta planeta Fomalhaut II in Lumea lui Rocannon. Ei bine, după cum spuneam mai sus, nuvela de față nu prea mi-a plăcut la prima citire. Dar, așa cum se întâmplă de obicei cu marile opere, rămân ascunse multe lucruri la o primă lectură, chiar dacă nu e superficială. Poate că nu am fost prea atent prima oară, așa că am zis să încerc și o a doua oară, poate s-o schimba ceva. Oho! și ce s-a schimbat: motivații, personaje, lume, peisaje, vântelegari și altele, și altele. A doua oară mi-a plăcut mai mult, dar cred că mai am nevoie de două sau trei lecturi ca s-o digerez complet.

O tânără născută înaintea timpului ei vizitează cetatea departe-născuților în Planeta Exilului. Dacă din Lumea lui Roccanon nu-mi mai aduceam aminte decât începutul și că pe personajul principal îl cheamă Roccanon (nici de Gaveral nu-mi mai aduceam aminte, noroc cu un tip de pe Facebook care-și spune așa) și că la un moment dat apar niște înaripați-prădători-inteligenți-nocturni, nuvela de față a fost o premieră pentru mine, la fel ca și următoarea. Planeta Exilului mi se pare cea mai reușită dintre toate: este aerisită, are acțiune, are personaje, are o iarnă ce durează cât o viață de om, ba are chiar și iazme ce seamănă cu monstrul din HMS Terror al lui Dan Simmons. O poveste despre supraviețuire, despre trădare, despre iubire, despre gelozie, despre tradiții, singurătate, alienare și câte și mai câte. Sfâșietoare pe alocuri și de o tristețe ce câteodată îți ridică părul pe tine.

În Orașul Iluziilor un străin este găsit rătăcind în pădure și salvat de săteni. Acum, soarta a două lumi stă în mâinile lui. Mi-a fost tare milă de bietul Falk, de la început și până la sfârșitul ce parcă mi-a adus aminte de finalul lui The Usual Suspects. Milă pentru el, pentru faptul că e străin într-o țară străină, pentru că mai toți sar pe el să-l bată sau să-l agreseze, pentru că e un om singur ce nu vrea decât să afle cine este și de unde vine în odiseea sa către miticul Es Toch. Mi-a părut bine că știam că lumea descrisă cu atâta măiestrie de autoare este foarte îndepărtată în timp, dar nu poți să nu stai și să nu cugeți: oare spre asta ne îndreptăm?

Alienare, singurătate, tristețe, rătăcire, iubire, moarte, trădare, luptă, colaborare, minciună, aventură, frig, iarnă aprigă, munți falnici, creaturi înspăimântătoare, oameni înspăimântători, ignoranță, trufie, nebunie, tot ce vrei și ce nu vrei. Ursula K. Le Guin creează lumi maginifice într-o singură frază. Are o scriere atât de densă și de plină de substraturi, încât zici că este un Dhalgren condensat, dacă un asemenea roman ar putea fi condensat (apropo, oare s-o încumeta cineva la un asemenea mamut, să-l aducă și pe plaiuri mioritice?). Ce bine că am avut ocazia să citesc aceste trei nuvele una după alta, căci ne vor ajuta să înțelegem mai bine ce se petrece în următoarele volume din serie. Deci, dacă am înțeles eu bine: în Lumea lui Roccanon, oamenii ajung pe planeta ce va prelua numele lui Roccanon, iar războiul intergalactic stă să înceapă, în a doua nuvelă avem de-a face cu o expediție de-a oamenilor veniți să-i atragă în alianța galactică pe umanoizii inteligenți de pe planeta cu anotimpuri ce durează decenii întregi, însă oamenii rămân aici și se confruntă cu extincția după vreo câteva sute de ani din cauza consangvinizării, iar acțiunea din ultima nuvelă se petrece pe Pământ, tare departe în viitor, unde aflăm că războiul galactic… Ei vedeți voi în carte. Un volum de referință, zic eu, care pregătește terenul pentru una din cele mai fascinante serii SF scrise vreodată: Hainish-ul Ursulei K. Le Guin. Dacă s-ar naște câte o scriitoare de talia ei în fiecare an, Nobelul pentru literatură ar trebui să lase dizidenții politici și ziariștii în pace și să privească mai cu atenție și la literatura speculativă.

Posted by Liviu