Ce Citește Liviu 34: Philip K. Dick – Curgeți, Lacrimile Mele, Zise Polițistul

Posted: Noiembrie 3, 2015 by fansf in Lecturi, Pagina partenerilor, Premii SFFH, Recenzii, SF
Etichete:, , , ,

22584 19078470 16083506 

Philip K. Dick – Curgeți, Lacrimile Mele, Zise Polițistul (Flow My Tears, the Policeman Said, 1974) 256p., TPB, 13×20, Nemira, București, 2015, Colecția Nautilus SF, Trad. Ștefan Ghidoveanu, Red. Oana Ionașcu, 30 RON, ISBN 978-606-579-889-2

Premii: John W. Campbell Memorial Award 1975

Nominalizări: Nebula 1974, Hugo 1975, Locus for Best SF Novel 1975

Cu primul roman al lui Phlip K. Dick am făcut cunoștință în ’98, în clasa a noua, când un prieten mi-a pus în poală Visează Androizii Oi Electrice, un roman ce a cam făcut istorie la vremea lui; era vorba despre prima ediție (evident) apărută la noi a celebrului roman (în excelenta traducere a lui Ștefan Ghidoveanu) după care s-a făcut un film la fel de celebru, Blade Runner, cartea care a deschis colecția Nautilus a editurii Nemira în 1992 (și acum m-am uitat pe carte: tehnoredactor a fost însuși Valentin Nicolau). De atunci am mai citit câteva romane de-ale celebrului autor, dar parcă niciunul nu s-a mai comparat cu primul. Până anul acesta, când am dat în sfârșit peste un titlu destul de bizar de-al autorului, pe care îl așteptam de când am început să compilez premiile SFFH internaționale și aparițiile cărților premiate sau nominalizate la noi. Iar unul din câștigătorii Premiului John W. Campbell Memorial, hăt-departe, tocmai în 1975 (ia uite, la patruzeci de ani de atunci ne bucurăm să-l citim și noi în română) se numea Flow My Tears, the Policeman Said, adică tocmai romanul de față.

Jason Taverner este protagonistul unui show foarte popular în America, ce are o audiență de treizeci de milioane de telespecatori. Este celebru, bogat, frumos, de vârstă mijlocie, sănătos, modificat genetic, devenind un cetățean de Rang 6, are o iubită celebră care îi suportă toate fasoanele, dar care nu este nici ea chiar cuminte; toate sunt bune și frumoase până într-o seară când o starletă pe care el o ajutase să devină semi-celebră (cu prețul unor partide fierbinți de sex) îl cheamă la ea panicată. El merge la ea cu aeromobilul ce-l poate trasnorta în doar câteva ore în orice colț al mapamondului, iar acolo ea aruncă un extraterestru pe el, care aproape îl omoară (are totuși prezența de spirit să toarne o sticlă de whisky pe extraterestru, ceea ce-i salvează viața). Nu și sănătatea mentală, pentru că se trezește într-o cameră de hotel râioască și descoperă că nu mai există. Da, efectiv nu mai există: nimeni nu-l mai recunoaște, nimeni n-a auzit de cântecele sale celebre sau de show-ul său la fel de celebru, nu mai există în nicio bază de date a guvernului, cardurile nu-i mai funcționează, iar poliția îl fugărește ca să-l trimită în lagărul de muncă unde sunt aruncați toți cei care n-au toate documentele de identitate în regulă.

Pentru că avem de-a face cu un stat polițienesc totalitar, în care cea mai mare crimă posibilă este să nu-ți poți dovedi identitatea. Iar primul pas spre recăpătarea identității făcut de Jason Taverner este rămânerea în viață și fofilarea pe lângă brațul lung al legii. Așa că se duce frumușel la o falsificatoare de documente, cea mai tare din parcare, o nebună care se trântește pe jos și face scandal când îi vin pandaliile, care îi face cele mai măiestre documente, dar care îl și dă pe mâna celui mai tare copoi urmăritor de cetățeni fără identitate, McNulty. Însă adevăratul balaur este șeful lui McNulty, generalul Felix Buckman, meloman și filozof, visător și gânditor, care a făcut din arta prinderii celor fără identitate o artă. Și astfel începe goana pentru prinderea lui Jason Taverner, cel care nu există nici măcar în arhivele coloniilor de pe Lună sau de pe Marte. Totul asezonat și cu nebunia surorii lui Felix Buckman, Alys, de care fratele ei se teme mai rău ca de moarte, soră care adoră drogurile și care va juca un rol foarte important în elucidare misterului.

Măiestria lui Philip K. Dick nu stă doar în crearea de lumi extraordinare și de situații care mai de care mai bizare, ci și în crearea de personaje memorabile. Jason Taverner este atât de nesuferit la început încât îți vine să-l sugrumi cu mâinile goale. Este îngâmfat, încrezut, infatuat, narcisist, cinic, mucalit, nesuferit, într-un cuvânt, celebru. Dar un lucru mi-a plăcut totuși la el: nu se dă bătut, este un luptător, merge până în pânzele albe să-și dovedească nevinovăția, cu toate că sorții îi sunt potrivnici: cum adică, să te lupți cu întreaga poliție a Americii care aleargă să te prindă, și nă nu te dai bătut? Iar trauma prin care trece nu-l va lăsa la fel cum era. Celălalt personaj fascinant al romanului este Felix Buckman, care pe alocuri este mai mult decât spumos, este pur și simplu delicios: filozof, determinat, mare amator de muzică clasică, de un cinism exacerbat, inteligent, plăcut la vorbă, citit, cult, tot ce și-ar dori un general de poliție și nu poate fi. O mică teamă are și el, încă de când era copilaș: sora lui, o cotoroanță mucalită și sărită de pe fix, care nu are nicio reținere în a-i face viața amară chiar și la serviciul lui de general de poliție, care ia droguri care mai de care mai periculoase și cu efecte din cele mai bizare, ce-i pun în pericol viața (nu numai pe-a ei) și multe altele pe lângă. I-am dat patru stele pe Goodreads din cauza deznodământului enigmei privind dispariția identității lui Jason Taverner, care are o fisură de logică. Sunt curios dacă o veți descoperi și voi și vă invit la una din cele mai fascinante și mai periculoase călătorii imaginate vreodată.

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. R van F spune:

    Eu i-am dat 3 tot datorita fisurii logice de care ai pomenit. Pentru mine a cantarit destul de mult pentru ca pretentiile de la K. Dick sunt enorme la mine 🙂
    Din punctul meu de vedere mai memorabil este Felix Buckman decat Jason Taverner, in sensul ca Felix este mult mai intrigant ca personalitate decat Jason si e mai interesant. Schimbarea radicala a lui Jason este usor puerila si nu se insista suficient, zic eu, pe pasii care l-au dus catre noul Taverner.
    Personajele lui K. Dick sunt intens construite, fin cizelate si de fiecare data sunt fascinant de fain puse in scena. Insa, de data asta, ceva i-a lipsit in ochii mei desi acest fapt nu m-a oprit in a ma bucura de lectura, m-a impiedicat sa-l notez mai acatarii.
    PS – foarte faina recenzia 🙂

    Apreciază

    • Liviu Szoke spune:

      Ei, mie mi-a plăcut mult decât ultimele romane ale sale citite de mine, de aceea i-am dat patru stele.
      PS: mulțumesc foarte mult pentru apreciere; nu știu de ce crezi asta, căci mie mi se pare că e în nota obișnuită, dar îți mulțumesc. Contează pentru mine!

      Apreciază

  2. […] Memorial Award în 1975 (pentru Curgeți lacrimile mele, zise polițistul, despre care am scris aici), un Bristish Science Fiction Association Award în 1979 (pentru Substanța M, ecranizată într-un […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s