Nota Goodreads: 3.69 (5464 note)
Descriere: „Cand lumea se stinge, viitorul ramane o necunoscuta ce aprinde imaginatia si vinovatul se amesteca printre supravietuitori… Printre supravietuitorii dintr-o lume care sufera consecintele anihilarii nucleare, o lume in care mutantii fac norma, se afla Dr. Bloodmoney. Si el e vinovat pentru tot in aceasta comedie neagra, animata de o intreaga galerie de personaje bizare. Un mutant cu puteri telekinetice, un DJ intr-un satelit ce circula neobosit, un fizician megaloman, care a contribuit semnificativ la distrugere actioneaza intr-o lume dominata de rau. Si totusi, in sclipitorul roman al lui Philip K. Dick se simte speranta in specia umana…”
Așteptată de ceva timp, iată că în sfârșit apare o altă operă de căpătâi a celui mai ecranizat scriitor de SF, cel care însă, din păcate, n-a reușit să trăiască suficient de mult încât să-și vadă operele, devenite cult, ecranizate (știu, se vor găsi probabil mulți care să mă contrazică, dar, în opinia mea, dacă Philip K. Dick ar mai fi trăit măcar zece sau cincisprezece ani și n-ar fi luat-o la vale pe panta periculoasă și, în final, mortală a abuzului de medicamente și droguri, ar fi ajuns cel mai mare scriitor SF al tuturor timpurilor – deși îl suspectez, în sinea mea, c-ar fi, de fapt). N-a fost să fie, căci la doar cincizeci și trei de ani s-a stins, crezând, în sufletul său, că nimeni nu-i cunoaște adevărata valoare. Cu doar un premiu Hugo la activ, în 1963 (pentru una dintre capodopere, Omul din Castelul Înalt, excelent ecranizată de Amazon într-un serial deja ajuns, anul acesta, la al treilea sezon, ceea ce spune multe), plus încă un John W. Campbell Memorial Award în 1975 (pentru Curgeți lacrimile mele, zise polițistul, despre care am scris aici), un Bristish Science Fiction Association Award în 1979 (pentru Substanța M, ecranizată într-un mod ceva mai aparte în 2006 de Richard Linklater) și un Kurd Lasswitz Preis în 1985 (pentru „VALIS”, un roman încă nepublicat la noi, deși volumul doi al trilogiei VALIS, „The Divine Invasion”, a fost tradus în românește încă din 1994, cu titlul „Invazia Divină”, la editura Clasic), Philip K. Dick a fost, în opinia mea, unul din cei mai subevaluați autori când a venit vorba de premii. Bine însă că cineaștii i-au descoperit opera, deși destul de târziu, cu excepția celebrului Blade Runner, ecranizarea romanului (știe toată lumea) „Visează Androizii Oi Electrice?”.
Însă mai multe despre ecranizări, căci sunt foarte multe (trecând prin cele două Total Recall, Minority Report, filmul și serialul, Paycheck, The Adjustment Bureau, Impostor, Screamers, noul serial Electric Dreams și multe altele), într-un episod viitor. Titlul volumului despre care vreau să vorbesc acum m-a dus din prima cu gândul la un film celebru din anii ’60, pe care am avut la un moment dat răbdarea, prin anul trei de facultate, să-l vizionez. Este vorba, evident, de Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying and Love the Bomb, regizat de însuși Stanley Kubrick, cel care avea să realizeze o capodoperă SF peste numai patru ani, în 1968, ce se numea 2001: A Space Odyssey. Nu știu dacă-i doar o coincidență (sunt sigur că nu), căci subtitlul uneia din numeroasele ediții în care a apărut Dr. Bloodmoney se numește Dr. Bloodmoney or How We Got Along after the Bomb. Căci ambele, și cartea, și filmul cu (era să spun Clouseau) Peter Sellers se ocupă de un holocaust nuclear produs din vina unui savant nebun (bine, în film e vorba de un general nebun și holocaustul e evitat la mustață, în timp ce în carte avem de-a face cu modul în care reușește o comunitate de americani încăpățânați să meargă mai departe după un cataclism atomic).
Căci despre asta este vorba, dragi cititori, în acest volum: despre supraviețuire. Despre modul în care oamenii reușesc să-și revină și să meargă mai departe după ce abia au scăpat cu viață (câțiva, nu prea mulți, și aceia cu mințile rătăcite) după căderea unei bombe nucleare, opera unui savant nebun și cu o putere mentală redutabilă, care, culmea, reușește să scape. Însă în minuscula comunitate de pe coasta de vest a Statelor Unite se petrec și lucruri necurate. Tipul mutant ce are un scuter automatizat pe post de picioare nutrește gânduri megalomane, deși e pornit rău tocmai împotriva megalomanului care a provocat nenorocirea și care acum se ascunde sub un nume fals pentru a nu fi linșat sau devorat la cină de cei care l-au primit în sânul lor, iar o altă comunitate vrea să le răpească mutantul bun la toate pentru a le repara uneltele stricate, în timp ce o fetiță merge la doctor pentru a afla de ce aude glasul unui frățior mai mic invizibil. Dar morala este alta: cu toate că romanul lui Philip K. Dick este ceva mai atipic, căci până acum încă n-am citit niciunul de-al său de o asemenea factură (post-apocaliptic, adică), și extrem de sumbru, din el răzbate o rază de speranță. O rază de speranță în specia umană, care, deși se zbate să supraviețuiască de pe o zi pe alta și s-a întors la un tip de societate semi-feudală, găsește puterea de-a merge mai departe, impulsionată și de povestea lui W. Somerset Maugham pe care le-o narează tipul rămas blocat în satelitul ce va continua să se rotească în jurul Pământului până ce-și va epuiza toate resursele.
O poveste despre supraviețuire, despre puterea de-a merge mai departe, cultivând tutun și fabricând țigări sau coniac de calitate, punând capcane inteligente pentru pisici și șobolani mutanți, o poveste sumbră, dar, culmea, poate una din cele mai optimiste povești scrise de Philip K. Dick. Paradoxal, dar asta a fost impresia pe care mi-a lăsat-o. Pentru că, în ciuda cenușiului de zi cu zi, în ciuda dramelor, a mutanților, a fetiței al cărei frate invizibil îi șoptește ce să facă în continuare și bagă spaima până și-n mutantul de pe copertă, romanul lui Philip K. Dick spune o poveste despre salvare prin orice fel de mijloace. Și, în final, mi s-a părut a fi o poveste despre speranță, despre speranța că, în final, aproape totul va fi bine.
Puncte tari: e Philip K. Dick, ce naiba. De acord, a scris destule romane slabe la viața lui, însă Dr. Bloodmoney, alături de Visează Androizii Oi Electrice?, Omul din Castelul Înalt, Curgeți Lacrimile mele, zise Polițistul, Ubik și Substanța M, mi se pare unul dintre cele mai reușite. Personaje puternice, atmosferă, dialoguri beton, megalomani, psihopați, fantome, tot tacâmul, chiar și iubitori de artă. Și oameni obișnuiți, pentru care ascultarea unei povești înainte de-a merge la culcare a rămas o ultimă plăcere, însă una care le dă puterea de-a merge mai departe. Și o poveste post-apocaliptică, așa cum n-am mai întâlnit până acum la Philip K. Dick.
Puncte slabe: hmmm. Mi s-a părut cam ciudat începutul și cam abruptă trecerea la povestea de după căderea bombei. Iar unele dialoguri mi s-au părut redundante, deși, poate la o a doua lectură, ar căpăta mai mult sens.
Concluzii: sper că editura Nemira nu se va opri aici și va continua să publice în continuare operele unuia dintre cei mai influenți autori de SF din toate timpurile. Și, deși mi s-a părut la început că voi citi o variantă dickiană a celebrului „Cantică pentru Leibowitz”, n-a fost așa. Căci Dr. Bloodmoney mi-a plăcut aproape la fel de mult, cu toate că am ajuns, de-a lungul timpului, să consider romanul lui Walter M. Miller Jr. (laureat al premiului Hugo în 1961) una din operele SF fundamentale ale secolului XX.
Posted by Liviu
FanSF 