Îmi amintesc cu nostalgie timpul liber din liceu, când devoram peste 100 de cărți pe an, uneori chiar și câte o carte pe zi. Zilele acelea au trecut, dar am rămas cu amintirea unor cărți extraordinare. Nu că m-aș plânge că acum nu apar cărți extraordinare, dar parcă nu mai poți rămâne oau! când poți citi orice carte în engleză în chiar ziua în care apare și la ea acasă. Însă parcă simt un oarecare regret pentru că nu mai pot redescopri autori ca Roger Zelazny, Kate Wilhelm, Isaac Asimov, Samuel R. Delany, Robert Silverberg sau Ursula K. Le Guin, în opinia mea cea mai valoroasă autoare de SF născută vreodată. Mărturisesc că romanul ei de căpătâi, Mâna Stângă a Întunericului, la început nu mi-a plăcut, și am avansat cu greu în primele, să zic, treizeci de pagini. Dar am perseverat, pentru că nu abandonez o carte oricât de proastă ar fi, și bine am făcut. Pentru că nu degeaba într-un clasament Locus pe care l-am descoperit la sfârșitul unui număr din CPSFA mai vechi (500 și ceva poate, sper să nu mă înșel, dar mi-e lene să caut) acest roman vine pe locul doi după Dune (sper să nu dați cu pietre, dar mie Dune nu mi se pare cel mai bun roman SF publicat vreodată). Pentru că un asemenea roman cum este The Left Hand of Darkness nu cred că se va mai scrie vreodată. Iar când mă uit ce cărți iau acum Hugo, Nebula sau, de ce nu, World Fantasy, parcă îmi pare rău că la începutul anilor ’70 nu existau mai multe premii pentru creații SF sau Fantasy. Pentru că romanul Ursulei K. Le Guin ar fi meritat toate premiile din lume, plus crearea altora, special pentru el. Continuă lectura
FanSF 