Ce Citește Liviu 32: G. Willow Wilson – Alif Nevăzutul

   

G. Willow Wilson – Alif Nevăzutul (Alif the Unseen, 2013) 424p., HC, 140×205, YoungArt, București, 2015, Trad. Andra Matzal și Cosmin Postolache, Red. Mădălina Vasile, 33 RON, ISBN 978-606-93849-8-5424

Premii: World Fantasy 2013

Nominalizări: John W. Campbell Memorial 2013, Locus for First Novel 2013

Despre romanulul americanei convertită la islamism și devenită cetățean egiptean G. Willow Wilson am auzit pntru prima dată când a câștigat, surprinzător din punctul meu de vedere, premiul World Fantasy în 2013. Și spun surprinzător pentru că acum, după ce am citit romanul, și am văzut celelalte nomninalizări, m-aș fi așteptat să-l câștige Fată Înecându-se (despre care am scris aici) sau Luna Ucigașă (apărută în vară la Nemira). N-am citit Crandolin, al Annei Tambour (despre care, sincer, nici n-am auzit până azi, când am căutat celelalte nominalizări la World Fantasy Award din 2013) și nici Some Kind of Fairytale al recent dispărutului Graham Joyce, roman care, culmea apare tot la Paladin. Deci din 5 nominalizări, 3 apar la Paladin/Art. Interesant! 

Însă, dacă citești rezumatul volumului de față, îți dai seama că e o carte cu vino-ncoa, o carte menită să atragă cititorii. Nu știu cât de mult i-a atras pe cititori, dar se pare că i-a atras pe cei din juriul World Fantasy, care i-au acordat premiul. Ceea ce ar trebui să fie suficient. Personajul central al cărții este Alif, care de fapt nici nu se numește Alif, după cum vom afla foarte repede. El este un tânăr hacker ce-și duce existența precară în marele oraș-capitală al unui stat totalitar din Orientul Mijlociu (deducem  noi Orientul Mijlociu, pentru că la un moment dat Alif spune că America este la est și China la vest, ceea ce este cam ciudat). Dar din portul și obiceiurile oamenilor de acolo, poate fi și Siria de astăzi. Căci în orașul lui Alif nimeni nu are voie să facă nimic, mai ales pe internet, controlat strict de stat și de slugile sale, peste care domnește Mâna, un super-hacker ce are ca unic țel în viață prinderea și aruncarea în temniță a lui Alif. Pentru că tot ce face Alif toată ziulica de lungă este să scrie coduri și să-i ajute pe dizidenții din lumea largă în general (și pe cei puțini) din orașul său cu programe, parole, antiviruși etc. Iar dintre clienții săi fac parte toți cei care sunt asupriți de stat, care n-au voie să trimită un email sau să se uite la un videoclip pe youtube, persoane care mai de care mai diverese, de la țărănuși pe măgăruși, până la odrasle regale ce conduc mașini placate cu argint. Așa că nu e de mirare că Alif trebuie să fie hackerul suprem, pentru a se strecura mereu pe sub Mână.

Însă Alif mai are o taină: este îndrăgostit de Intisar, o tânără educată din lumea bună (am uitat să precizez că Alif nu este nici sărăntoc, dar nici prinț, ci face parte din pătura medie și trăiește în casă cu mama lui, a nșpea soție a unui bărbat ce preferă să locuiască cu o altă soție de-a lui), pe care o iubește ca pe ochii din cap și care-l iubește și ea la rândul ei la fel de mult. Până-ntr-o zi, când Alif primește de la ea vestea fatidică: tatăl ei a hotărât să o mărite cu un bărbat bogat și influent, care se dovedește a fi nimeni altul decât Mâna, urmăritorul lui Alif. O întreagă telenovelă ia startul de aici: Intisar îi trimite lui Alif, prin intermediul unei mesagere ce se va dovedi a fi… (vedeți voi citind cartea), o carte denumită O Mie și Una de Zile, cu povești ce sunt mai mult decât simple povești, pe care Mâna vrea să pună gheara cu orice preț. Căci iar am uitat să spun că apropierea Mâinii de Alif pornește de la un cod, un program, pe care Alif îl scrie pentru a o scoate pe Intisar complet din viața lui. Un superprogram malware, menit să recunoască anumite tipare de tastare la calculator ale unei persoane și de aici, să îl facă pe cel care l-a instalat, clandestin, să dispară complet din viața celuilalt. Destul de încurcat, așa-i?

Stați, că n-am terminat! De aici începe goana nebună a lui Alif, cu cartea la subraț, și a Dinei, vecina sa, care nu e doar o vecină tănără și acoperiă cu celebrul voal, prin mahalale, moschei asediate de SWAT-ul statului totalitar, printr-o lume magică, populată de djinni, nefriți, vampiri, oameni-capră, duhuri necurate, duhuri din sticlă, o vizită pe la închisoare care-l face pe Alif să-și piardă parțial mințile, în timp ce Mâna râde de el, prin deșert și iar prin lumea magică. Dar nu este singur, ci este ajutat de Vikram Vampirul, un personaj desprins parcă din echivalentul oriental al Lumii Disc, de sora-iubita-fiica acestuia, de hackeri, de un prinț, de o americană aiurită ce pare fix alter-ego-ul autoarei și de alte creaturi care mai de care mai antropomorfe sau mai puțin obișnuite.

Recunosc, cam de multișor n-am mai întâlnit un personaj atât de prostovan precum Alif. E atât de tăntălău și de vrednic de milă câteodată, că pur și simplu te simți jenat dacă ești un tânăr abia trecut de douăzceci de ani, așa cum este el. Căci uneori ajungi să-ți spui că Alif cam merită tot ce i se întâmplă. Se plânge într-una, nu știe decât computere și iubirea lui pierdută, Intisar, este rău, bigot, malefic câteodată. Bine, nu la fel de malefic precum Mâna sau Vikram, în opinia mea, cel mai spumos personaj al romanului, care singur te poate face să duci cartea până la capăt. Per ansamblu, este un roman, bun, chiar foarte bun pe alocuri, dar eu cred că se simte faptul că autoarea scrie și romane grafice, căci deseori secenele sunt fracturate parcă, de zici că nu ai de-a face cu un întreg, ci cu o succesiune de scene, cam ceva de genul Watchmen, filmul, nu romanul. Dar este o lectură recomandată, mai ales din cauza subiectului abordat și al temelor disecate uneori cu un umor fin: totalitarism, islamism, rolul femeii și al bărbatului într-o societate, bigotism, dragoste pierdută, cine este persoana de lângă noi, pe care credem că o cunoaștem foarte bine, până într-o zi… Un roman ce merită citit, zic eu, mai ales pentru extaordinara lume orientală evocată cu măiestrie de autoare.

Posted by Liviu