Premii: Hugo Award for Best Novella 2017, Nebula Award for Best Novella 2016, Locus Award for Best Novella 2017
Nominalizări: World Fantasy Award Nominee for Long Fiction 2017, British Fantasy Awards for Best Novella 2017, James Tiptree Jr. Award Honor List 2016, ALA Alex Award 2017, Goodreads Choice Award Nominee for Fantasy (2016)
Nota Goodreads: 3.85 (41695 note)
Descrierea editurii: „Alunecând prin umbrele de sub pat, pășind printr-un șifonier sau rostogolindu-se printr-o vizuină de iepure, copiii au știut dintotdeauna să călătorească în lumi magice. Dar ce se întâmplă când aceștia se întorc și nu se mai pot adapta la lumea reală, iar familiile nu-i acceptă schimbați? Nancy a nimerit odată într-un tărâm magic, dar acum s-a întors. Iar lucrurile pe care le-a experimentat… pot schimba radical o persoană. Copiii din grija domnișoarei West înțeleg mult prea bine acest lucru. Și cu toții încearcă să găsească o modalitate de a se întoarce în propriile lumi fantastice. Însă sosirea lui Nancy la cămin marchează o schimbare. Întunericul pândește la fiecare pas, iar când tragedia lovește din plin, depinde de Nancy și de noii ei colegi de școală să rezolve misterul. Cu orice preț.”
Ce bine ar fi ca atunci când nu ne convine ceva, să putem deschide o poartă, o poartă către o lume ideală, în care să putem evada din cotidian, departe de griji, necazuri și oameni răi și haini. Însă povestea lui Seanan McGuire este exact pe dos. Aproape toți cei care au trecut prin porțile care s-au deschis în mod magic pentru ei au ajuns în locuri oribile: printre morți umblători, vampiri de suflete, stăpâni neîndurători și criminali, doctori de teapa lui Frankenstein, regine crude, schelete dansatoare și multe altele. De întors, s-au întors de acolo, dar nu cu mințile întregi. Și această chestie rezultă din replicile și ideile lor, dar și din faptul că deși orice om cu toate țiglele pe casă și-ar dori să scape dintr-o astfel de lume, cei întorși ar da orice să revină în acele lumi.
Oare de ce? De ce oare? Pentru că s-au întors schimbați. Au trecut prin porți copii sau cel mult adolescenți, și s-au întors maturizați înainte de vreme, cu comportamente anapoda, sau s-au întors neschimbați, rămași la aceleași vârste la care intraseră, însă cu ani buni mai târziu. Noroc cu căminul domnișoarei Eleanor West, o bătrânică de vârstă incertă, ea însă fost copil în derivă, trecut printr-o poartă într-o lume anapoda, care-i primește pe toți acești adolescenți rătăciți, ce nu-și mai găsesc locul în lume, pe care nu-i mai primesc părinții acasă și pentru care conacul lui Eleanor reprezintă o ultimă speranță. În casa ei cred că își vor găsi pacea, alinarea, că vor fi, în sfârșit, înțeleși de cei din jur, pentru că cine te poate înțelege mai bine decât cel care a trecut prin aceleași chinuri ca tine?
Însă și aici se întâmplă lucruri oribile. Adolescenții încep să moară, pe rând. Nancy, personajul principal, se declară asexuată și s-a întors din „Galeriile Morților”, o Lume de Dincolo care intră în categoria Absurdității, nu din cea a Logicii. Cred că pricepeți ce vreau să zic. L-a servit pe Lordul Morților și a fost umilită și batjocorită acolo, pusă să stea zile în șir nemișcată și tot așa. Însă vrea cu ardoare să se întoarcă acolo. De ce oare? Odată ce ești izgonit din lumea fantastică în care ai trecut printr-o poartă, acea poartă nu se va mai deschide niciodată pentru tine. Același lucru l-au pățit toți tinerii veniți acum la Căminul pentru Copii în Derivă al lui Eleanor West. Unii au cunoscut-o pe Regina Prăjiturilor sau pe Contesa Vatei de Zahăr, alții au vânat curcubeie și au detronat prinți. Toți vor să se întoarcă acolo, chiar dacă experiențele descrise sunt cel puțin traumatizante.
Să nu uităm însă că acest cămin al lui Eleanor (un echivalent al „Căminului” imaginat de Ransom Riggs în celebra lui serie) are și o soră geamănă în America de Nord, în Maine, care-i tratează pe cei care nu vor să se mai întoarcă în lumile din care au căzut și apoi au scăpat. Un fel de tratament pe invers față de cel oferit de Eleanor. Care Eleanor se trezește implicată într-un șir de crime macabre, ale căror victime sunt tocmai tinerii care au venit la ea ca să fie tratați, ca să primească o mână de ajutor. Cine-i ucide și de ce? Ce înseamnă membrele lipsă, șterpelite de la cadavre? Și, mai ales, întrebarea supremă, pe care mi-am tot pus-o și eu citind această minunată nuvelă, care a luat premiile majore ale genului în anul apariției sale: de ce vor acești tineri să se întoarcă în acele lumi traumatizante pentru orice om normal?
Să fie vorba despre acceptare, integrare și capacitatea de-a comunica cu ceilalți? Cred că da. Se spune că cine se asemănă se adună. Corect. Până la un anumit punct. Dacă te-ai înstrăinat cu totul de lumea reală, de cei care te iubeau și te acceptau drept cine erai înainte de-a păși prin poartă, atunci cum să te aștepți să fii perceput la fel? Povestea este superbă, poetică și sfâșietor de tristă, chiar macabră și sângeroasă pe alocuri (nu degeaba Mira Grant, alias Seanan McGuire, a scris serii precum Newsflesh, Parasitology sau Rolling in the Deep, adică povești horror sau horror combinat cu elemente SF), dură, foarte dură (așa că nu cred că publicul țintă al autoarei a fost cel adolescent, cu toate că personajele sunt adolescenți sau copii), așa cum îi șade bine unei povești fantasy de calitate. Scriitură bogată, imaginație debordantă, orori cărora n-ar trebui să le cadă victime copiii, care se trezesc apoi marginalizați, excluși, obligați să se schimbe chiar de către cei care ar trebui să-i iubească și să-i accepte așa cum sunt. O poveste fermecătoare, prea scurtă din păcate ca să izbutească să creeze personaje memorabile. Însă, în fond, este vorba de o nuvelă, iar autoarea nu a avut pretenția să scrie un roman mai scurt. Dar a creat în schimb poate cea mai reușită serie de nuvele fantasy a ultimilor ani, pe care, din fericire, le putem citi și noi într-o foarte reușită traducere, în colecția Leda Edge păstorită de Shauki Al-Gareeb. Care, era să uit, va fi și ecranizată de SyFy.
„- De ce în școală sunt așa de multe fete și așa puțin băieți?
– Pentru că „băieții tot băieți rămân” e o zicală care chiar se adeverește. Pentru că, una peste alta, sunt prea zgomotoși pentru a fi ușor trecuți cu vederea sau confundați; atunci când dispar de-acasă, părinții trimit patrule care să-i scoată din mlaștini și din iazurile cu broaște. Nu e un lucru înnăscut, ci se învață. E ceva care îi ține totuși departe de ușile spre alte lumi, în siguranță în casele lor. Oricât de ironic ți s-ar părea, petrecem atât de mult timp așteptând ca băieții noștri să se înstrăineze de casă, încât ei nu au niciodată ocazia. Tăcerea bărbaților o remarcăm. De cea a femeilor depindem.”
FanSF 