Ce citește Liviu 101: Arkadi & Boris Strugațki – Lunea începe sâmbăta

Posted: Martie 15, 2017 by fansf in Lecturi, Noutate, Recenzii, SF
Etichete:, , ,

30338881 

Arkadi & Boris Strugațki – Lunea începe sâmbăta (НИИЧАВО I: Понедельник начинается в субботу, 1965) 256p., TPB, 13×20, Nemira, 2017, Colecția Nautilus SF, Trad. Valerian Stoicescu, Red. Raluca Rădulescu, 37 lei, ISBN 978-606-758-729-6

Nota Goodreads: 4.33 (7464 Note)

Am început să citesc SF odată cu romanele cu roboți ale lui Isaac Asimov de la Teora. A urmat apoi colecția Nautilus a editurii Nemira, din care citisem aproape toate romanele din seria Fundația (mai puțin „Fundația și Pământul”, pe care n-o găsisem pe nicăieri) până să intru la liceu, după care un coleg de clasă mi-a pus în brațe chiar romanul cu care a debutat colecția Nautilus: „Visează androizii oi electrice?” a lui Philip K. Dick. După care, la rând, „Seniorii Războiului” a lui Gerard Klein și cel mai bun roman citit de mine al fraților Strugațki, „Picnic la marginea drumului”. M-a impresionat atât de mult încât am citit aproape imediat și „Valurile liniștesc vântul” (care mi s-a părut așa-și-așa), după care am început să răscolesc toate anticariatele din Brăila în căutarea unui alt volum de-al rușilor, „Scarabeul în mușuroi”. Într-un final l-am și găsit, dar n-am ajuns nici până în ziua de azi să-l citesc. Poate o fi o coincidență, poate pe atunci apăreau alt gen de cărți SF, poate acelea îmi erau gusturile la începutul anilor 2000, cert este că dintre toate operele lui Philip K. Dick și ale fraților Strugațki, cel mai mult mi-au plăcut primele romane citite: „Visează androizii oi electrice?” și, respectiv, „Picnic la marginea drumului” (deși cred, în sinea mea, că am avut pur și simplu noroc și am început chiar cu cele mai bune cărți ale autorilor respectivi).

Spun asta pentru că, mai ales în cazul fraților Strugațki (cu Philip K. Dick m-am lămurit, mai are și alte romane la fel de bune, poate chiar mai bune, și nu degeaba cred că este autorul cel mai prezent în seria SF Masterworks a britanicilor de la Gollancz/Gateway), n-am mai citit nimic care să se apropie măcar de valoarea primului lor roman citit. Ori mi s-au schimbat gusturile, ori am devenit mai pretențios, ori Arkadi și Boris Strugațki n-au mai reușit să scrie un roman la fel de bun precum cel care a inspirat, foarte vag, „Călăuza” lui Andrei Tarkovski, cert este că n-am mai citit nimic scris de ei despre care să pot spune că mi-a plăcut măcar. Căci romanele lor mi se par acum mult prea depărtate de SF și mult prea apropiate de satiră ca să pot spune că le citesc cu plăcere. Am avut câteva experimente ratate cu romane scrise de ei și apărute în colecția Ficțiune Fără Frontiere a editurii Paralela 45 (Hotelul „La Crucea Alpinistului”, Orașul Damnat, A doua invazie a marțienilor și Melcul pe povârniș) și mi-am zis gata! acesta e ultimul. Dar așa am zis de fiecare dată și uite că nu m-am potolit. Și am ajuns astfel la încă un roman de-al lor, apărut anul acesta la Nemira, în traducerea aceluiași Valerian Stoicescu, cu o copertă absolut superbă, semnată bineînțeles de Tudor Popa.

Descrierea editurii: „Cand incredibilul se intampla in fiecare zi, iar imposibilul se intampla numai duminica! Publicat in anii ’60, in plin avant al cercetarii stiintifice sovietice, amintind de lumea lui Gogol si de universul lui Kafka, romanul Lunea incepe sambata etaleaza o fantezie fara margini si un umor irezistibil. Povestite cu un simt ludic inegalabil, aventurile lui Sasa din Leningrad si activitatile Centrului de Analiza a Notiunilor Cabalistice Inexplicabile reprezinta pretextul ideal pentru persiflarea regimului comunist si a aberatiilor lui. Privind spre omul real de langa noi prin intermediul unei fictiuni in care umanul este cel mai adesea deformat, capodopera comica a lui Boris si Arkadi Strugatki, cea mai cunoscuta carte a celor doi scriitori in tara natala, face elogiul omului de stiinta pasionat si increzator, obsedat de fericirea fiintei umane.”

Am încercat vreo trei ani la rând să-l citesc pe Kafka („Procesul”), însă n-am reușit. Dar știu destul de bine ce înseamnă kafkian. Iar atmosfera descrisă în romanele fraților Strugațki exact așa poate fi descrisă cel mai bine: ca fiind kafkiană. Plus cu câteva tone de ironie pe deasupra. Căci într-un regim opresiv care-ți dictează de câte ori pe săptămână să faci sex cu nevasta sau de câte ori pe zi să mergi la toaletă, iar în cazul în care nu te supui, te paște Gulagul, singura formă de distracție pare a fi ironia. Sau autoironia. Iar când ai de-a face cu un institut care se numește CANCI (Centrul de Analiză a Noțiunilor Cabalistice Inexplicabile), condus de un om care are la propriu două fețe, un institut populat de cea mai trăsnită menajerie de arătări pe care le-a văzut vreodată un om, ei bine, în cazul acesta nu știu, zău, cum ai putea rămâne prea mult cu toate țiglele pe casă. Dar dacă ai și tu spirit ironic și te decizi să nu iei nimic în serios, bașca te mai și plimbi cu o mașină a timpului și întâlnești morloci și alte monstruozități, ei, atunci, poate-poate, vei supraviețui. Nu întreg la cap, firește, dar capacitatea de adaptabilitate a omului este binecunoscută. Rezultatul: un roman satiric care numai SF nu este (mai degrabă i-aș spune fantasy, în ciuda mașinăriilor și a invențiilor din cadrul institutului CANCI), un motan grețos, o babă nesuferită, acțiune care înaintează în ritm de melc și aberații cât cuprinde. Nu știu dacă-i voi mai citi și urmarea (pe Goodreads am văzut că face parte, alături de „Poveste despre Troica”, dintr-o serie numită NIICHAVO, „Poveste despre Troica” fiind urmarea directă a uneia din cele două versiuni în care a apărut romanul despre care am scris acum), nu știu dacă mă voi mai apropia curând de un alt roman al fraților Strugațki (deși o recitire a „Picnicului..” chiar mi-ar surâde) și nu știu dacă sunt compatibil în general cu „SF-ul” scris de ruși.

Plusuri: câteva momente comice chiar reușite, deși destul de absurde, și câteva denumiri atât de ridicole încât e imposibil să nu-ți stârnească măcar câteva zâmbete firave. Iar pasajele cu zgripțuroaica cea afurisită sunt absolut savuroase.

Minusuri: unde-i SF-ul? În mașina timpului? La CANCI? Ironie, satiră, absurd, dar până unde? Și cum se pot îmbina astea suficient de bine cu SF-ul încât să iasă și un rezultat plăcut? Bonus: acțiunea este narată la persoana întâi, și în cazul acesta se folosește perfectul compus, iar în rest se folosește perfectul simplu (Ex: „Se întoarse și plecă, dar am ajuns-o din urmă”). Îmbinarea celor două timpuri verbale în cadrul aceleiași fraze este pur și simplu tulburătoare. Dar avem „colibă pe picioare de găină” și dubleți și djinni.

Concluzii: cred că este ultimul roman al fraților Strugațki pe care l-am citit. Dar dacă vă plac Kafka, pasajele pline de ironie acidă și citatele din cei mai diverși scriitori care au trăit vreodată pe Pământ, atunci ați nimerit unde trebuie.

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. Valmon spune:

    Fundatia si Pamantul o gasesti pe okazii la pretul exagerat de 50 de lei. Si mie mi s-a parut la fel, primele romane au fost cele mai bune. Sa fie din cauza ca editorii nostri au inceput cu ce era mai bun din cei doi? Oricum, din Dick mi-a mai placut Tinpul dezarticulat si Doctor Bloodmoney. Omul din castelul inalt, nu prea. Iar din Strugatki mi s-a parut interesant si E greu sa fii zeu.

    Apreciat de 1 persoană

    • Liviu Szoke spune:

      @Valmon: Aștepta ediția Fundației și Pământul de la Paladin, pe cea de la Nemira aș căuta-o doar dacă m-ar da banii afară din casă, ca să am colecția Nautilus veche cât mai completă. Nu cred că publicau tot ce era mai bun, îmi aduc aminte de niște italieni care numai buni nu cred că erau. Mergând pe aceeași linie, nu cred că tot ce-a scos Nemira de van Vogt, Poul Anderson sau John Brunner a fost de calitate. Timpul Dezarticulat și Dr. Bloomoney nu le-am citit, dar sunt pe listă (Dr. Bloodmoney aștept să sosească de la Nemira). Nici E greu să fii zeu n-am citit-o.
      Apropo, la Final Frontier vii? Sau vei fi tot incognito?
      @Gabriel: chestie de gust, mie chiar îmi place coperta, mi se pare că surprinde mult din esența cărții, inclusiv motanul. 🙂 Mulțumesc mult pentru apreciere!

      Apreciază

  2. Gabriel spune:

    Buna recenzie, dar te contrazic in ceea ce priveste coperta, numai superba nu mi se pare. Mai degraba anonima si plictisitoare…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s