![Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.](https://scontent.fsbz1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/73546178_3413091415397620_5621908420035608576_n.jpg?_nc_cat=106&_nc_oc=AQlSVrHst63_jsbC0E5HuCDVoIswXyp_pkLt3BeR62AzJ2p8r2bdX4YCvZhrXB9QnTo&_nc_ht=scontent.fsbz1-1.fna&oh=fbe9e66a1a07814e2c5db0474f86d086&oe=5E427864)
Fragment în avanpremieră
Privind cu jind, amintindu-și toate lucrurile mărunte care fac dintr-un loc casă, ascuțind urechile la orice zgomot părea să vină dintr-acolo, flăcăul o luă în fața alaiului, trăgînd ploaia după el. Chervanul zăbovea, parcă dîndu-i șansa să se răzgîndească, înainta agale, cu căruțele încărcate, cu coviltire rotunjite, ca niște bordeie pe roți, ca niște uriași melci hidoși. Oamenii care erau pe ulițe în Unten văzură cum dincolo de deal cerul se înnegrea, iar întunecimea venea spre ei, greoi, ca smoala. Își făcură semnul crucii și trimiseră femeile să aprindă lumînările de la Înviere, iar cei care aveau la ei cuțite, le înfipseră în pămînt, să alunge potopul. Apoi îl văzură.
Un flăcău nici prea înalt, nici prea scund, subțiratic, cu cîteva smocuri bălaie ieșindu-i de sub gluga sinilie. Și tocmai atunci cerul fu despicat de un fulger, și oamenii își mai făcură o dată semnul crucii, iar femeile își luară copiii în brațe, îngrozite, însă nevenindu-le să fugă în case pînă nu vedeau cu ochii lor arătania, năbala, Omu’ Apei, pînă nu-i vedeau chipul hîd și-i auzeau cumplitul glas, ca să aibă ce povesti celor care nu fuseseră acolo cît aveau să mai trăiască. Nu fuseseră scorneli. Cei care vorbiseră aveau dreptate. Solomonarul mergea prin lume.
Cîțiva mai curagioși dintre bărbați, cărora li se adăugară cei care se puseseră pe băut încă din zori, îi ieșiră flăcăului în cale, însă cu băgare de seamă, căci, cum toate tăișurile erau înfipte în țărînă, arme nu mai aveau, și nici nu voiau ca străinul să arunce vreun blestem asupra lor sau să-i atingă cumva și să le dea vreun beteșug. Spiritele se încinseră repede, pe măsură ce oamenii prindeau curagiu văzînd că flăcăul nu le făcea nimic, ci stătea acolo în loc, uitîndu-se la ei înfricoșat. Ba chiar ploaia părea să întîrzie, o ținea el în loc, îi era frică, pesemne. Începuseră să-l împungă de la distanță cu cîte un par tras din vreo căruță sau luat de după vreo poartă unde era ținut să-l aibă la îndemnă pentru a se apăra de cîinicînd ieșeau noaptea pe uliță, cînd veni restul circului.
– Ce se întîmplă aici? tună Artemiza, ieșită pe jumătate din trăsură.
Oamenii răspunseră toți deodată, de nu se înțelese nimic. Fiecare pe rînd, ceru aceasta, iar ei începură să verse din ei temerile cu ploile și cu recoltele și cu inundațiile și cu duhul necurat și cu toate cîte mai aveau prin minte și pe suflet, întărîtîndu-se și mai tare, pînă ce unul îl apucă pe flăcău de guler, spre marea spaimă și admirație a celorlalți săteni, deodată amuțiți.
– Dați-i pace! strigă matroana, domolindu-l pe Gustavski care dăduse să sară. Dați-i pace, că de nu, vă blestemă!
Rumoare mare se stîrni iară. Joszef se uită cu reproș la Artemiza. Țăranul îi dădu drumul. Într-o clipă, flăcăul fugi și sări sub coviltirul uneia dintre căruțe. Oamenii se dezmeticiră repede și cîțiva se năpustiră să-l tragă afară, însă de cum încercară să sară în căruță, după ce-l dădură pe Tunde jos de pe capră, Wagner ieși mîrîind, de începură copiii să urle și o femeie leșină, dărîmînd o alta încremenită lîngă ea. Artemiza strigă muscalului să dea bice cailor și boilor. Și astfel trecu circul prin Unten, în aruncături de pietre, în blesteme și rugăciuni.
Neștiind dacă erau urmăriți sau nu, circarii își îmboldiră dobitoacele cum știură mai bine, însă cum drumul mare trecea prin sate, ocoliră pe șleaurile care duceau la ogoare sau pe orice hat destul de lat încît să încapă pe el căruțele. Nu se opriră cînd cerul începu să se verse asupra lor, sperînd că astfel aveau să pună ceva depărtare între ei și oricine s-ar fi ținut după, însă, la lăsatul nopții, găsiră că n-ar mai fi putut înainta nici dacă ar fi văzut drumul. Apa curgea pretutindeni în șiroaie negre, ca Apa Sîmbetei, ca aceea care ieșise din pămînt după cutremurul din al doilea an al veacului, iar noroiul apucase de roți și ținea de ele cu strășnicie. Abia atunci Artemiza hotărî să oprească, pentru că ploaia și noaptea hotărîseră pentru ea.
– Joszef! strigă matroana prin deschizătura portierei.
Flăcăul știa că asta urma de cînd se oprise căruța în care se pitise.
– E ceva adevărat în toate cîte spun oamenii ceia?
– Este, plecă Joszef privirea.
– Și, deținînd o asemenea putere, tu aveai de gînd să fii doar un prăpădit de înghițitor de săbii?
– N-am nicio putere. N-am stăpînire asupra ei, a ploii.
– Atunci, învață s-o stăpînești.
– Nu cred că voi putea vreodată, însă aș vrea să-mi știu măcar rostul. Atît, și aș fi mulțumit.
– Nu-i nici un rost în nimic, băiete. Mulți proști și-au irosit viața căutînd unul.
– Un prost mai mult nu se va simți, bîigui flăcăul.
Cîteva clipe de tăcere, apa se umfla neagră, smoala cerului căutînd să înghită totul în clocotul său rece.
– Mă tem însă că va trebui să vă părăsesc, grăi apoi Joszef aproape sufocat de însemnătatea vorbelor sale. Nu vă pot aduce decît necazuri și nenorociri. În scurtă vreme, lumea își va da seama că unde se așază circul, începe să plouă și nu numai că nu va mai veni nimeni, ci vă vor alunga. Eu sînt piază-rea pentru voi. Pentru oricine.
Madama nu se împotrivi. Dacă era adevărat ce zicea lumea, atunci băietul avea dreptate. Era spre binele lor ca el să plece. Joszef nu zăbovi mult cu rămas-bunurile, căci circarii erau convinși că aveau să se mai vadă. Doar Stănică se întristă și-l strînse în brațe cu putere. Artemiza îi dădu plata datorată și un pumnal, acela de încălzire, pe care flăcăul și-l vîra primul în josul gîtlejului la începutul fiecărei reprezentații, să-l aibă ca amintire.
Apoi Joszef o luă din loc.
– Auzi, băiete, strigă matroana după el, cînd mai vezi afișele Circului Madamei Artemiza pe oriunde ai fi, vino să ne vezi. Însă mai pe înserat, să apucăm să vindem și noi niște tichete.
– Voi veni, iar voi, cînd e să plouă, să vă gîndiți că sînt eu prin preajmă, glumi Joszef cu amărăciune.
După ce-l lăsă să plece, matroana se gîndi să o dea afară pe Ismelda, care nu prevestise nimic din toate acestea. O întrebă totuși dacă aveau să-l mai vadă pe flăcău, iar ghicitoarea spuse că da. Și poate că Artemiza ar fi pus-o pe drumuri dacă ar fi știut că și atunci aceasta se înșela.[1]
Și astfel se termină viața de circar pentru Joszef, fără ca noi s-o fi zugrăvit-o în detaliu în acest teanc de hîrtii. Viața de la bîlci toți fie o știm, fie ne-o închipuim, ce rost ar mai fi avut, cum este acum era și-atunci, cum plătim acum se plătea și-atunci, doar că pe atunci omul știa că plătește, acum, uneori, nici nu-și dă seama.[2]
La nici un ceas după plecarea flăcăului, norii se risipiră, iar cerul se spuzi de stele. Apele negre se scurseră mîloase după omul lor. Cînd noaptea făcu loc zilei, pe soare, circarii porniră din nou la drum. Ploaia era deja departe. O vedeau în zare și-și dădură astfel seama că Joszef mersese toată noaptea. Dacă n-ar fi făcut-o, n-ar fi ajuns în Leise la crăpatul zorilor, ceasul la care osîndiții își primeau pedeapsa.
[1]Ultimul afiș care anunța venirea Circului Madamei Artemiza face parte din colecția Durov și este datat din anul 1832; a fost găsit pe un maidan la periferia orașului Constanța alături de un steag de foc; autoritățile vremii au luat în calcul posibilitatea ca focul care a mistuit circul să fi fost pus de mâna unui fost angajat, găsit într-o râpă din apropiere, degerat și cu gâtul frânt; nu se știe dacă au existat supraviețuitori, doar că vara anului 1832 a fost una dintre cele mai secetoase din istoria Dobrogei; pesemne Joszef nu era prin preajmă.
[2]Dacă vreți să aflați mai mult despre viața de circar, dacă nu știți deja destule, citiți Ziua vesel, noaptea trist de Vaska Perovski; n-avea rost să mai irosim hârtia, este acolo tot, inclusiv povestea veselă și tristă a lui Moisei și a Circului Vieții.
PREZENTARE
La finele Epocii Fanariote, copilul Joszef din Dörrental descoperă că este altfel decât ceilalți. Ploaia îl însoțește oriunde merge. Până și împrejurimile Dörrentalului, umede, mlăștinoase, luxuriante, fuseseră aride până la nașterea sa. Acum, vechiul pustiu este preschimbat într-o orezărie. Temându-se să spună cuiva — oricum, cine l-ar crede? —, devenit deja adolescent, Joszef fuge de acasă. Ajunge mai întâi pe o plantație de tutun de la Dunăre, apoi se alătură unui circ ambulant și călătorește prin Principatele Române, urmărit de trimișii bisericii, de arnăuți, de haiduci, de poteră, de mulciberiți, de cei care încep să-și dea seama că în spatele flăcăului bălai și sfios se ascunde ceva. Căutând o misterioasă carte care ar putea elucida misterul poverii pe care este condamnat să o poarte, ajunge în Bucuresci, unde învață cum să profite de pe urma straniei sale particularități. Începe astfel să meargă acolo unde este chemat și plătit să alunge seceta. Unii îl consideră un sfânt, alții îl acuză de vrăjitorie, alții îl socotesc a fi un escroc.
Mai presus de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului, Diluvium este o călătorie a descoperirii de sine și a locului în lume, totodată o alegorie, vorbind despre darul și blestemul de a fi diferit, despre menire, împlinire și rost.
***
Diluvium este una dintre cărțile de care mă simt cel mai apropiat. A însemnat o muncă de ani întregi, adeseori până la istovire, însă Joszef este, dintre toate personajele mele, cel care ilustrează poate cel mai bine sfâșietoarea nevoie de a simți că ai găsit un loc al tău, lupta și împăcarea cu sinele și căutarea continuă la care se rezumă mirabila noastră existență.
George Cornilă
![](https://scontent.fsbz1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.15752-9/75576470_427326477970008_3283675262851481600_n.jpg?_nc_cat=109&_nc_oc=AQlqn4BRKuwYUc04Ru8Ud9REyTonAyvmA0ViH9PqmzvBXcUZrbV_W_PbTfM5LhDWAcE&_nc_ht=scontent.fsbz1-1.fna&oh=238f274d59a98c3b16ed2d8a4949c43a&oe=5E52FB7D)
Invitație lansare Diluvium de George Cornilă – Gaudeamus 2019
La împlinirea a cinci ani de existență, editura Crux Publishing este onorată să vă invite la târgul de carte Gaudeamus alături de invitatul special al evenimentului, scriitorul George Cornilă – unul dintre cele mai importante nume în literatura fantasy contemporană.
Vă dăm întâlnire sâmbătă, 23 noiembrie, începând cu ora 16.00, la standul editurii Crux Publishing pentru a ne bucura de o aventură magic-realistă la Porțile Orientului. Romanul Diluvium de George Cornilă va fi lansat în prezența invitatei noastre speciale, Ana-Maria Negrilă, absolventă a Facultății de Limba şi Literatura Română a Universității București, doctor în literatură veche, traducătoare și scriitoare (Seria Stelarium).
În deschiderea evenimentului, editura Crux Publishing va relansa și seria darkfantasy/clockpunk Cronici din Voss de Andrei Mazilu, în ediție revizuită și cu grafică semnată de cunoscutul artist Tudor Popa.
Ne revedem, așadar, sâmbătă, pe 23 noiembrie, la Romexpo, în cadrul Târgului Gaudeamus 2019 la standul editurii Crux Publishing, cu scriitorii George Cornilă și Andrei Mazilu și invitații lor!