Semnal editorial 135 + Fragment în avanpremieră: Ana-Maria Negrilă – Stăpânul umbrelor: Trezirea

În romanul dark fantasy Stăpânul umbrelor – Trezirea, Ana-Maria Negrilă ne propune o călătorie într-un univers fantastic neobișnuit, deși familiar (pentru unii cititori). Pornim alături de personaje enigmatice și fascinante într-o aventură periculoasă, căci, deși nimeni nu știe ce sau cine este Umbra care se ridică deasupra lumii, amenințarea este prezentă și palpabilă. Un soldat care controlează un demon Ellore, doi mediatori de nome, o tânără cu un trecut complicat, posedând abilități paranormale, regi și regine, mesageri și trădători, spioni și creaturi fantastice – destinele lor se împletesc imuabil și periculos într-un joc de putere așa cum numai Ana-Maria Negrilă poate crea.

Deși deznodământul se lasă așteptat în cel de-al doilea volum al seriei, Stăpânul umbrelor – Trezirea ne pune față în față cu problematica Supraomului aflat în căutarea propriului sens, a găsirii identității, a alegerilor dificile și a auto-sacrificiului pentru binele celorlalți.

Aflați într-o călătorie inițiatică, fiecare în felul său, într-o lume în care echilibrul lipsește cu desăvârșire, eroii noștri se văd nevoiți să își folosească propriile puteri pentru a dejuca planurile obscure și (cel mai probabil) malefice ale unor păpușari lipsiți de scrupule. Desigur, în stilul clasic al autoarei, veți avea parte de răsturnări de situație, intrigi complexe, nenumărate puzzle-uri de rezolvat și adrenalină pură.

Cine este stăpânul umbrelor cu adevărat? Cum poate o tânără cu abilități magice să schimbe destinul unei întregi planete și ce putere mai au vechii zei într-un univers pe care ei înșiși l-au devastat cu un război de proporții apocaliptice? Aflați toate acestea în primul volum al seriei Stăpânul umbrelor – Trezirea!

Romanul este disponibil pentru precomenzi cu reducere și transport gratuit, până pe 5 aprilie!

Fragment în avanpremieră

Îl închiseră din nou în cameră, fără să-i mai dea de mâncare de data asta, și se asigurară că era bine legat și păzit. Se întinse pe podea cu capul sucit spre ușă, privind siluetele de afară. Croname voia să-l împiedice să fugă, dar nu-și dădea seama că nu ar fi făcut-o nici dacă l-ar fi suit într-o barcă și l-ar fi dus în larg. Despre asta nu putea fi vorba, dar își imagină amuzat că Croname i-ar fi dat drumul, iar el ar fi trebuit să insiste ca să rămână. Ar fi fost nevoit să inventeze un motiv, dar mai bine că nu fusese pus în situația asta. Preparatorul Kenner avea dreptate. Creează contextul în care vei acționa și vei avea control asupra ta și a celorlalți. 

Deocamdată lucrurile evoluau bine din câte își dădea seama. Croname îl acceptase și voia să se folosească de el. Forma de magie pe care o simțea pe insulă îi punea probleme, pentru că nu reușea să citească mințile oamenilor așa cum ar fi vrut, dar era sigur că va găsi o cale. Îl îngrijora însă misiunea și faptul că energia arhipelagului nu părea să aibă o sursă clară. Se gândise la un obiect, la un copac mai bătrân și mai puternic decât ceilalți, dar își dăduse seama că nu putea fi asta. Trebuia însă să afle, deși nu găsise informații despre originea acesteia nici în mintea lui Stepen.

Se întoarse pe-o parte, blestemându-și mâinile legate, și închise ochii. Își concentră mintea, încercând să intre în starea care i-ar fi permis să vadă mai bine energia insulei. Respiră adânc, simțindu-și trupul ușor, se gândi la cer și își proiectă brusc conștiința în exterior, ridicându-se deasupra casei și a orașului. Spiritul îi era ca o pânză albă, plutind dincolo de energia arborilor. Dacă ar fi avut chip, ar fi zâmbit, dar așa simți doar bucuria de a fi scăpat de trupul incomod și de-a se bucura de frumusețea culorilor așternute peste Corneen. 

Pădurea acoperea totul, iar casele de abia se vedeau în luminișuri. Existau poduri, canale ce brăzdau insula, dealuri cu pante line și un vârf stâncos. Când privi în zare, i se păru că vede urma unei forțe necunoscute. Se îndreptă spre ea, dar pe măsură ce se apropia, aceasta se îndepărta. Începu să se răsucească, urmând mișcările acesteia și trimițând săgeți arzătoare unde simțea că exista ceva necunoscut. Trupul din cameră îl chemă, dar îl ignoră pentru că voia să vadă mai multe. Săgețile lui dispărură la orizont, trecând dincolo de umbrele necunoscute. Mintea i se întunecă de nemulțumire. Se răsuci din nou și din nou își trimise săgețile. De data asta le urmări, se cufundă printre umbrele aurii, gustând din puterea aceea. Nu era ceva cunoscut, totuși nu l respinse, iar vârtejul interior i se domoli ca și când ar fi simțit ceva străin. O clipă, spiritul clar îi tremură. Se simțea acasă, se simțea în siguranță. De aceea nici nu era pregătit când energia necunoscută se întunecă și îl înconjură, atacându-l. Se zbătu să iasă la suprafață, deși tenebrele îl trăgeau acum într-un hău înghețat, așa cum fusese la începutul lumii. 

Nu trebuia, nu trebuia…, gândi înainte să facă un ultim efort de a se elibera. 

Când deschise ochii, Sedara era aplecată asupra lui, iar trupul îi strălucea palid în beznă. Când venise noaptea? Se ridică greoi și o fixă. Prin ușile acoperite de cristal tulbure intrau razele lunii.

– Cine ești? îl întrebă șoptit.

Tallen nu îi răspunse, mirat de ce simțise mai devreme. Nu s-ar fi așteptat ca silueta subțiratică să aibă atâta forță. Femeile din Khale nu erau așa. 

– Sunt Tallen Rys, spuse, prefăcându-se că nu îi înțelesese întrebarea. 

– Și ce ești tu, Tallen?

Glasul ei răsună cam răstit, iar mediatorului îi veni să râdă de expresia încruntată ce îi apărea printre umbrele camerei. Așa făceau și unii mediatori din școala din nord. Se încruntau la el și ridicau tonul, crezând că aveau să-l intimideze. Fata subțire, cu haine elegante și părul lung, împletit cu panglici, nu putea fi o amenințare prea mare.  

– De ce vrei să știi? Sunt prizonier aici, spuse bosumflat.

Fata nu păru mulțumită.

– De ce ai venit pe insulă?

Tallen își flexă genunchii și își folosi mâinile ca o pârghie, ridicându-se în șezut. Fata se îndepărtă puțin. Mediatorul se aplecă în față cât de mult putea. Renunță să mai pronunțe cu greutate.

– Nu am venit, ci am fost adus. Nu se poate să nu fi auzit ce s-a întâmplat. Am fost capturat de un vas al piraților și, când am ajuns aici, am fost salvat. Poate nu chiar salvat, de vreme ce sunt încă legat. 

Sedara tăcu, tentată să-l creadă. Tonul lui era sincer, deși se aștepta să fie mai speriat și mai neliniștit pentru ce îl aștepta.

– Unde mă aflu și de ce am fost legat? urmă Tallen liniștit, iar fata se trezi răspunzându-i la întrebări și discutând cu el.

– Ești pe Insula Mare, în arhipelagul Corneen, dar cred că știi asta. 

Vru să insinueze că era mai mult decât o victimă a împrejurărilor, dar tânărul nu se tulbură. Din contră. Surâse și o privi drept în ochi cu o expresie obraznică. Sedara se tulbură fără să vrea. Tânărul nu mai arăta atât de prăpădit cum fusese când ajunsese pe insulă, iar fata observă cât de frumoasă îi părea fața la lumina palidă. Semiîntunericul ascundea vânătăile, iar accentul lui Tallen era plăcut. Rămase cu ochii la el, neștiind cum să mai continue. Înțelesese că mai devreme încercase să spioneze împrejurimile și că Darul lui semăna cu al ei destul de mult ca să aibă un sentiment ciudat de apropiere. 

Dacă ar fi fost Antare așa! gândi, sedusă de liniștea cu care o învăluia tânărul.

– Tu ce ești? o întrebă Tallen privind-o la rândul lui. Nu ești o fată obișnuită.

Sedara tăcu, neștiind ce să îi răspundă. Într-un fel era o fată obișnuită sau, cel puțin, își dorea să fie una. O fiică demnă de Croname. Simți cum gândurile i se încâlcesc sub privirea tânărului. Seara se apropia, lumina scădea în odaie, iar Tallen începea să piardă din substanță și să devină mai mult o umbră. Deja nu-i mai vedea bine trăsăturile, ca și când o forță le-ar fi șters una câte una. Miji ochii și se aplecă spre el, vrând să se asigure că tânărul nu dispărea cu adevărat. Îi simți respirația liniștită și forța ce-l înconjura. 

Ridică încet mâna și îl atinse pe obraz, simțind furnicături în degete. O atrăgea, o intriga. Dintr-o dată, chipul tânărului începu să strălucească, și curând, brațul fetei împrumută din lucirea caldă. Darul ei o avertiză să se îndepărteze, dar era atâta calm în forța lui Tallen, încât rămase nemișcată. Mintea i se întinse însă spre viitor, iar imaginile unei câmpii înghețate îi apărură în fata ochilor. Vedea totul de undeva, de sus, de pe un colț de stâncă, iar jos, în vale, un grup de trei călăreți se luptau cu viscolul. Ciudat, pentru că în jurul ei era lumină, iar Tallen o înconjura cu brațul, spunându-i că era în siguranță. 

Dar nu ești! auzi o voce, iar corbul flutură pe lângă fața ei trezind-o din visare. 

Își retrase mâna și se ridică în picioare.

– Dacă îți închipui că va merge… spuse aproape înecându-se cu cuvintele. N-o să te las, orice ar fi. 

Tallen râse. Nu o lua în serios.

– Nu știu la ce te referi, fată ciudată, dar vom vedea ce va fi.

Sedara îi întoarse spatele și deschise ușa, hotărâtă să vorbească cu Croname și să scape de străin. Întoarse capul o clipă, șovăind în prag, iar Tallen murmură ceva. Dacă nu ar fi fost seară, i-ar fi văzut expresia batjocoritoare.

– Ne vom mai vedea, nu-i așa? o întrebă, iar Sedara își dădu seama că fusese păcălită și că, indiferent ce secret intenționase să afle de la el, nu reușise decât să îi permită să găsească o cale spre mintea ei.

– Ești periculos, spuse cu o îndârjire pe care nu o mai simțise până atunci. Dar n-o să faci ce vrei, nu aici!

Un gând despre &8222;Semnal editorial 135 + Fragment în avanpremieră: Ana-Maria Negrilă – Stăpânul umbrelor: Trezirea&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.