Ce citește Liviu 109: China Mieville – Kraken

 

China Mieville – Kraken (Kraken, 2010) 584p., HC, 14.5×21.5, Paladin, 2017, Colecția Fantasy/Serie de autor China Mieville, trad. Laura Ciobanu, red. Ela-Evelina Jianu, 38 lei, ISBN 978-606-8673-16-5

Premii: Locus Award for Best Fantasy Novel 2011

Nominalizări: The Kitschies Nominee for Red Tentacle 2010, Seiun 2014, SF Site Readers Poll 2011, Goodreads Choice Awards Nominee for Fantasy 2010

Nota Goodreads: 3.6 (17984 note)

Descrierea editurii: „Dintr-un muzeu din Londra dispare un calamar lung de nouă metri, împreună cu acvariul lui. Custodele Billy Harrow vrea să elucideze misterul şi descoperă o lume stranie, populată de adepţi ai cultului calamarului uriaş, tatuaje vorbitoare, asasini, statui ce prind viaţă şi animale intrate în grevă. Urmărit de poliţişti şi criminali deopotrivă, Billy este nevoit să renunţe la viaţa lui obişnuită şi să se alieze cu un renegat al cultului calamarului pentru a recupera creatura furată şi a opri forţa necunoscută ce ameninţă cu sfârşitul lumii.”

Sincer să fiu, am așteptat cu inima strânsă publicarea acestui roman în limba română după experiența avută cu Regele Șobolan și după experimentele la care s-a dedat autorul uneia din cele mai inventive trilogii fantasy ale mileniului trei: cine-mi cunoaște cât de cât gusturile în materie de literatură speculativă, probabil că știe că sunt un mare admirator al seriei Noul Crobuzon și, mai ales, al primului volum al trilogiei, Stația Pierzaniei. Pentru că China Mieville nu s-a mărginit la a scrie prequeluri, sequeluri sau spin-offuri ale faimoasei sale trilogii, ci a continuat să experimenteze. Nu poate fi blamat că a încercat și că încearcă în continuare, însă mi s-a părut că ce a scris după aceea parcă n-a mai fost la fel. Sau n-a mai avut același succes. E drept că a înșfăcat o căruță de premii cu Orașul Ambasadei și cu The City & The City (încă mai aștept o traducere decentă, pe cea de la Tritonic n-o pot lua în considerare), însă mulți din cei care au căzut pe spate după ce i-au citit Stația Pierzaniei, Cicatricea și Consiliul de Fier s-au simțit trădați că autorul a început să scrie cu totul altceva. Poate că aceste rânduri reușesc să lămurească oarecum motivul pentru care am zis că am așteptat cu inima strânsă apariția în limba română a lui Kraken.

Și, ce să vezi, așteptările nu numai că mi-au fost întrecute, ba pot afirma sus și tare că este unul din cele mai bune romane fantasy (sau urban fantasy) ale ultimilor ani. Un roman masiv, o poveste beton, câteva personaje grotești și, pe deasupra, imaginația debordantă a autorului. Plecând de la dispariția misterioasă, de sub nasul tuturor, a unui calamar gigant scufundat în formol într-un acvariu dintr-un muzeu Londra, autorul ne poartă pe urmele celei mai năstrușnice menajerii de ciudați și de trăsniți pe care i-ați întâlnit probabil vreodată adunați între copertele unui singur volum: adepți ai cultului calamarului gigant (Krakenul), un Tatuaj vorbitor și malefic de pe spinarea unui amărât pe care l-a chinuit ani de zile, londomanți, cititori în măruntaiele orașului (la propriu, un tip desface pur și simplu trotuarul unei străzi și scoate de acolo intestinele orașului, în care citește așa cum citeau profeții din antichitate în măruntaiele păsărilor sacrificate), un origamist care poate împături tot soiul de obiecte, ba chiar și oameni, aducându-i la dimensiunile dorite de ei (doi tipi încap într-o cutie de cadouri în acest mod), doi ucigași înfricoșători și grețoși (ba unul are și-un umor macabru, care-ți face părul măciucă în cap) ce seamănă groază de câteva secole încoace, acum tocmiți de Tatuajul vorbitor pentru a-i îndeplini dorințele de preamărire, morți ne-morți, o polițistă cu puteri paranormale, un tip aparent nemuritor ce-l ajută pe custodele Billy să găsească calamarul dispărut, Naziști ai Haosului, crescători de arme care trag cu gloanțe ce apoi eclozează în carnea victimelor și dau naștere unor pui de arme (vă dați seama ce mană cerească ar fi acest tip de arme pentru traficanții de arme? un fel de cloșcă cu pui de aur, ce mai), fani Star Trek, un fazer din serialul Star Trek (seria originală, cea cu William Shatner), un fel de spirit ce sare din statuie în statuie, care, în timp ce-i ajută pe eroii noștri, se ocupă și de o grevă a animalelor, focuri vii, ce ard fără nici un fel de combustibil, o adevărată grozăvie de bizarerii peste care plutește, amenințător, umbra Krakenului. A, și să nu uit de umbra colosală a oceanului, care la un moment dat se enervează și sare-n ajutorul unuia din puii săi vânați de toată lumea. Căci, na, ne aflăm în Londra, și dacă fluviul Tamisa curge spre mare, de ce n-ar urca și marea în amonte, pentru a le da o lecție pușlamalelor ce vor să iște un nou sfârșit al lumii.

De aproape zece ani vânez o nouă poveste în genul celei din Stația Pierzaniei. De aproape zece ani China Mieville se tot joacă și experimentează cu SF-uri de înaltă clasă, cu povești pentru publicul adolescent sau cu bizarerii ceva mai soft, care în niciun caz nu cred că-l reprezintă. Însă iată că a sosit și vremea unei povești care mi-a mers la inimă, de care m-am îndrăgostit încă de la primele pagini. Și ce dacă are aproape șase sute de pagini, n-aș fi plâns nici dacă avea și șase mii. E drept că la un moment dat am amețit din cauza răsturnărilor de situație, de nu mai știam care cine este și ce vrea (un minus, după părerea mea) și de ce toți aleargă după un biet calamar mort și fără ochi, teleportat din acvariul în care-și dormea liniștit somnul de veci. A, și să nu uit ceva: mulțimea de referințe din cele mai variate domenii l-a transformat, în ochii mei, pe China Mieville într-unul dintre cei mai culți autori de literatură speculativă ale vremurilor moderne. O compătimesc pe Laura Ciobanu pentru desele momente când a fost nevoită să abandoneze tradusul pentru a scotoci după năzbâtiile strecurate cu mare generozitate de autorul britanic în text. Sunt multe. Dar lămuritoare. Felicitări pentru încă o traducere reușită și pentru răbdarea dovedită, în calitate de traducător al unei cărți cu aproape trei sute de note de subsol, știu prea bine cum este!

Puncte tari: totul; de la poveste la personaje (umane) și la menajeria de ciudățenii; de la idei năstrușnice la un macabru dement, plus o critică nu chiar voalată la adresa cultelor bizare și a fanatismului religios de orice tip; o poveste despre căutare, despre regăsire, despre pierzania sigură spre care te conduce fanatismul de orice fel și despre ce sunt unii în stare să facă în numele unui crez; cine a crezut până acum că China Mieville i-a abandonat complet pe fanii sub-genului new-weird, pe care el însuși l-a creat când a scris probabil cea mai influentă și mai inventivă (aș adăuga și necesară) saga fantasy de după LOTR, poate sta liniștit: Kraken reprezintă o măiastră îmbinare de fantasy new-weird, urban fantasy, SF și tramă polițistă cu puternice accente horror, care, în opinia mea, merita mai toate premiile de gen la care-a fost sau nu nominalizat.

Puncte slabe: mult prea multe personaje, un șuvoi nesfârșit care te amețește și te induce până la urmă în eroare dacă nu ești suficient de atent; cel mai bine ar fi să-ți iei notițe de lectură, altfel riști să le pierzi șirul. Faptul că nu-ți dai seama cine-i criminalul nu reprezintă neapărat un minus, ci mai degrabă un plus, dar tot m-am simțit nițel tras pe sfoară când l-am descoperit pe tartorul care-a pus la cale întreaga tărășenie.

Concluzii: categoric, cel mai frumos și mai provocator roman fantasy citit de mine anul acesta și, probabil, în ultimii ani (e drept, de o altă factură față de ce scriu Robert Jackson Bennett sau N.K. Jemisin). Strălucită combinare de new-weird și horror, consider că romanul de față reprezintă o încununare a tot ce-a scris Mieville până acum. Păcat că editura Paladin a renunțat la acest autor, căci mai erau câteva povești frumoase, care-ar fi meritat să ajungă și pe rafturile cititorilor români. Recomandată! De mai multe ori!

Posted by Liviu