Nota Goodreads: 3.89 (4442 note)
Cam de multișor n-am mai postat un articol despre un thriller pe blog, nu-i așa? Sau mi se pare doar mie? Da, se numește FanSF, dar sper că nu se supără nimeni dacă mai postez și despre o carte pentru copii, despre una care se adresează adolescenților sau despre un roman mainstream care mi-a plăcut în mod deosebit. În fond, așa cum spuneam și la o întâlnire a Blogosferei SF & F, scriu despre ce îmi place. Și citesc ce-mi place. Bine, mai dau și greș, și nu de puține ori am început să citesc o carte despre care am auzit lucruri bune și m-am trezit că nu mi-a plăcut. Au fost destule cazuri. Suntem diferiți, și la fel sunt și gusturile noastre. Dar cum cu romanele de aventuri a început călătoria mea în lumea fascinantă a cărților, urmate apoi de cărți de popularizare a științei, apoi de acțiune (polițiste, mystery, thriller) și abia apoi de SF, fantasy și horror, nu am cum să nu revin și la o dragoste mai veche. Da, știu, timpul e scurt, cărțile sunt multe și nu le putem citi pe toate. Dar mă străduiesc să aleg ce-i mai bun. Nu-mi iese mereu, dar îmi dau silința. Așadar, să pornim la drum, alături de două din cele mai fascinante personaje cu care am făcut cunoștință anul acesta: pianistul de jazz Gabriel Keyne și polițista franțuzoaică Alice Schäfer.
Descrierea editurii: „Alice și Gabriel n-au nicio amintire din noaptea care tocmai s-a încheiat. Cu toate acestea, n-o vor putea uita curând… Alice este o blondă zveltă de vreo treizeci de ani, căpitan de poliție în Brigada Criminalistică din Paris. Gabriel este un pianist de jazz american. Cei doi se trezesc la 8 dimineața pe o bancă din Central Park, New York, legați cu cătușe unul de altul. Nu se cunosc și nici nu își amintesc să se fi întâlnit vreodată. Mai mult decât atât, cu o noapte înainte, Alice a ieșit să petreacă împreună cu trei colege pe Champs-Elysées, iar Gabriel a cântat cu un saxofonist la Brown Sugar, un club de jazz din Dublin. Acum realizează că au rămas fără acte, fără bani și fără telefoane mobile. Iar dacă nu aveau deja suficiente motive să se alarmeze, Alice are cămașa pătată de sânge și din arma ei lipsește un glonț. La frică se adaugă disperarea. În mod evident, ceva grav se petrecuse în noaptea aceea și nu au altă soluție decât să afle ce s-a întâmplat. Adevărul pe care îl vor descoperi le va schimba viețile pentru totdeauna. ”
Spre rușinea mea, până la acest volum nu mai citisem nicio poveste scrisă de Guillaume Musso. Auzisem de romanele sale și știam că sunt publicate de Grupul Editorial All (de fapt, cred că eu îi știam edițiile ceva mai vechi, necartonate), dar deocamdată prețurile acestor volume și teancurile amenințătoare ce tot cresc în camera în care-mi desfășor activitatea zilnică m-au ținut la distanță de ele. A venit însă ziua când un reprezentant al Grupului mi-a propus o colaborare, oferindu-mi, bineînțeles, libertate deplină. Și am profitat, în lăcomia mea, de niște cărți. Inclusiv la Gaudeamus, de unde m-am întors cu trei cărți ale acestui autor. Firește, mi-aș fi putut alege ce-mi poftea inima, însă cele trei îmi făceau de mult timp cu ochiul. Și, mare surpriză: mă felicit că le-am ales. De ce? De mult timp n-am mai citit o carte care să mă țină cu sufletul la gură cum m-a ținut „Central Park” a francezului Musso. Am pomenit deja că am citit-o într-o singură seară? Chiar așa s-a întâmplat: odată pornit la drum, nu m-am mai putut opri. Și ce dacă s-a făcut două noaptea? Ce, a doua zi eu nu trebuia să merg la serviciu, ca orice om normal (e drept că în ziua aia m-am luat de tradus pe la unu, dar a meritat), așa că am stat până am dat-o gata: aventură, suspans cât cuprinde, intrigă, personaje destul de credibile și tot așa.
Guillaume Musso știe să scrie povești cu lipici la public. De pe Goodreads am aflat că în primele trei zile de la lansare, din „Central Park” s-au vândut nu mai puțin de 75000 de exemplare. O fi… fabulos? Cred că da, cel puțin pentru noi, unde media e de o carte citită pe an. Noroc cu cei care trag media în sus, citind ceva mai multicele, că în ritmul ăsta o să ajungem la o pagină pe an. De ziar. În fine, cum scriam mai sus, Musso știe să aștearnă povești pe hârtie. Are un stil de-a scrie proză aproape cinematografic, simțind, în timp ce-i citești povestea, că vizualizezi și tu ce li se întâmplă personajelor, ca și cum te-ai afla în fața unui imens ecran de cinema și el ți-ar sufla la ureche ce se desfășoară pe ecran.
O carte plină de mister. De fapt, povestea pare atât de alambicată și de tenebroasă la început încât mie pur și simplu mi-a fost imposibil să ghicesc ce-i cu cele două personaje și ce caută o polițistă pariziană la dracu-n praznic, tocmai într-un parc din New York, legată cu cătușe de un american la fel de buimac și de pierdut ca ea. Și de ce nu-și amintește niciunul ce s-a întâmplat? Dar cum a ajuns ea din parcarea unui club parizian tocmai pe o bancă din Central Park, New York, SUA? Bun, drogată, dar cum a fost posibil ca cel care-a drogat-o să treacă de vamă? Și de ce? Și americanul? El cum a aterizat dintr-un bar irlandez pe bancă alături de polițistă? Și de ce? Vreți un indiciu: trecutul sumbru al polițistei. Acolo e cheia. Mai mult nu zic. Zic doar că răsturnarea de situație din final mi-a depășit complet așteptările. Și m-a făcut să-i scad o stea pe Goodreads. Nu e rea, e spectaculoasă, dar parcă-i un pic cam forțată.
Puncte tari: poveste interesantă, ritm alert, personaje credibile, aventură fără oprire, un mister aproape imposibil de rezolvat, un ucigaș misterios, situații pline de suspans și de mister, o dramă pe care doar dacă ești mamă o poți înțelege cu adevărat și un stil de a povesti care te face să dai pagină după pagină, capitol după capitol, curios să afli ce se întâmplă mai departe.
Puncte slabe: twistul din final m-a dat pe spate, însă mi s-a părut cam forțat. N-o dă în ridicol, dar e destul aproape. O rezolvare ceva mai simplă ar fi fost cu totul și cu totul satisfăcătoare, din punctul meu de vedere. Bonus: coperta îi face un mare deserviciu cărții, fără a reuși să surprindă în vreun fel subiectul sau atmosfera poveștii; dacă lipsea acea siluetă roz în maiou, ar fi fost perfectă.
Concluzii: mai vreau să citesc povești scrise de Guillaume Musso. Nu sunt cele mai profunde din lume, mai degrabă le poți lua cu tine în tren sau avion, nu-ți vei îmbogăți bagajul de cunoștințe extraordinar de tare, dar te vei simți pe deplin mulțumit de poveste și de faptul c-ai investit banii într-o astfel de carte. Recomandată!
Posted by Liviu
FanSF 
Un gând despre &8222;Ce citește Liviu 104: Guillaume Musso – Central Park&8221;