Lecturi 163: Guillaume Musso – Un apartament la Paris

Guillaume Musso – Un apartament la Paris (Madeline II: Un appartament à Paris, 2017) 432p., TPB, 13×20, Allfa, 2018, Serie de autor Guillaume Musso, trad. Liliana Urian, red. Roxana Măciucă, 49.99 lei, ISBN 978-606-783-075-0

Nota Goodreads: 3.80 (2253 note)

Descrierea editurii: „„Cine sunteți dumneavoastră și ce căutați la mine în casă?”, întreabă o voce misterioasă. „Exact aceeași întrebare voiam să vă pun și eu”, i se răspunde cu furie. Dintr-o întâmplare inexplicabilă, Madeleine și Gaspard au închiriat același apartament în Paris. Madeleine lucrase în brigada criminalistică din Manchester, apoi la New York. Locuiese și la Paris o vreme, iar aici se întorcea de fiecare dată când simțea nevoia să își oblojească rănile. Gaspard, un scriitor în căutarea inspirației, obișnuia să petreacă anual o lună în capitala Franței pentru a scrie o nouă piesă de teatru. Al treilea personaj principal al romanului este chiar apartamentul din arondismentul 6 în care s-au întâlnit Madeleine și Gaspard. Clădirea se află pe aleea Jeanne-Hébuterne, o fundătură închisă cu o poartă metalică situată chiar în fața restaurantului Chez Dumonet. Din exterior, e un cub din beton armat care iese în evidență doar prin cărămizile roșii și negre cu aspect de tablă de șah. Deasupra porții tronează o inscripție din fier forjat: „Cursum Perficio“ – „Călătoria mea s-a sfârșit” –, totodată denumirea ultimei case în care a locuit Marilyn Monroe. De dincolo de poartă se ivește casa-atelier din anii 1920, perfect restaurată. Se întinde pe trei niveluri, iar în centrul ei vibrează o insulă de vegetație. Acest spațiu care i-a aparținut celebrului pictor Sean Lorenz este de-a dreptul seducător. Devastat de asasinarea fiului său, Lorenz murise cu un an în urmă, la numai 49 de ani. Pentru că picta puțin, iar operele lui își câștigau imediat statutul de capodopere, acum ajunseseră aproape de negăsit și valorau enorm. Atelierul lui se află la primul etaj al apartamentului. Prin ferestrele înalte de peste patru metri se văd doar cerul și crestele copacilor. Pare că toate lucrurile au rămas exact așa cum le-a lăsat artistul: petele de pe podea, pânzele, șevaletele, tuburile de culori, pensulele, periile, recipientele metalice care păstrează încă memoria gesturilor lui. Pentru Madeleine și pentru Gaspard, această descindere în intimitatea pictorului va lua forma unei experiențe ciudate și tulburătoare. S-au trezit parcă într-o altă dimensiune, într-un spațiu familiar și în același timp misterios. Fascinați de povestea lui Sean Lorenz, cei doi află că pictorul a lăsat în urma lui trei tablouri încă nedescoperite. Atunci decid să își unească forțele pentru a le găsi. Dar tragica anchetă care va scoate la iveală secretul lui Lorenz le va schimba viețile pentru totdeauna. Fiecare dintre ei va fi pus în situația de a-și înfrunta proprii demoni pe parcursul acestei aventuri contracronometru.”

De fiecare dată când apare un nou roman de Guillaume Musso, lumea se extaziază și exclamă: E cel mai bun de până acum, autorul s-a autodepășit! Eu am citit primul roman scris de el acum doi ani și l-am devorat într-o singură noapte, entuziasmat de subiect, de scriitură și de ritmul nemaipomenit de alert al acțiunii. Romanul se numea „Central Park” și i-am și scris o cronică, aproape imediat, pe FanSF. Au urmat, anul trecut, dacă nu mă înșel, încă două romane, care însă parcă n-au mai avut același farmec, parcă mă învățasem cu rețeta și nu mai înțelegeam de ce-l laudă lumea atât de mult. Însă iată că pe sfârșit de an 2018 apare, tot la editura Allfa, parte a Grupului Editorial All, de data aceasta în format necartonat, însă în aceeași serie de autor Guillaume Musso, „Un apartament la Paris”. Și de ce-i scriu totuși o cronică, în pofida faptului că cele două personaje principale au defecte cu carul și nu prea te poți apropia de ele?

De ce? Pentru că subiectul este senzațional, înduioșător și atât de complicat, că-ți stă mintea în loc încercând să refaci ițele destrămate ale intrigii. E drept că și autorul aruncă bomba abia spre final, când credeam că le-am citit pe toate și nu mai are cu ce să mă uimească, dar chiar și-așa, tot am rămas uimit de ce imaginație poate să aibă. Debordantă, oameni buni, în ciuda faptului că scrie după o rețetă bine stabilită și că personajele sale principale ajung, inevitabil să se îndrăgostească. Dar face ce face, te-aduce de-a roata, te plimbă de la Paris la Madrid, apoi prin fermecătorul New York (culmea, descrie Parisul, capitala țării sale natale și cel mai vizitat oraș al lumii, drept un oraș îmbâcsit, murdar, aglomerat și plin de agitație, din care abia aștepți să scapi, în timp ce New Yorkul este mai mereu lăudat, iar personajele sale se plimbă prin cele mai selecte locuri acolo, lăsând deoparte sordidul, primejdia și cartierele unde nu poți intra neînsoțit de poliție), pentru a ajunge hăt-departe, într-un orășel american de coastă, în goana lor pentru rezolvarea misterului.

Eu zic că de data aceasta Musso a ales să creeze două personaje cu multe defecte (el, bețiv, neîngrijit, artist neînțeles de lume, mucalit, lipsit de respect și încrezut, ea, țâfnoasă, nesuferită, impulsivă, o fostă polițistă care le-a văzut pe toate și acum vrea un copil apelând la o clinică specializată în fecundări artificiale – deci țâfna și ursuzenia pot fi puse și pe seama hormonilor pe care și-i injectează) tocmai pentru a le oferi un plus de complexitate, de dimensiune și, de ce nu, făcându-le, poate tocmai de aceea, mai umane, fără însă să neglijeze partea de acțiune. Și ce mai acțiune, culminând cu un ucigaș în serie care acționa pe coasta de est a SUA, răpind copii din cauza unei traume suferite în copilărie, evident. Dar ce motivații, ce încrengături, ce ascunzișuri, ce întorsături de situație, exact cum îi stă bine unei povești imaginate de Guillaume Musso, maestrul incontestabil al thrillerului francez al zilelor noastre. Nici nu contează că am ghicit ascunzișul, cu toate că nu sunt cel mai mare ghicitor de criminali care scrie pe un blog literar despre ce cărți polițiste a mai citit. Contează că drumul până acolo a fost sinuos, plin de pericole, de dezvăluiri dureroase, de alegeri periculoase și de lucruri îngrozitoare. Cumplite, oribile, de-ți fac pielea de găină, cred că este cel mai întunecat roman al lui Musso pe care l-am citit până acum. Este, de fapt, cel mai întunecat, dar poate că mai are și altele, și mai și. Și mai am câteva de citit. Dar „Un apartament la Paris” este cel mai cel de până acum.

„Dar viața noastră de familie m-a făcut să înțeleg ceva. Când ai un copil, toată cruzimea pe care trebuie s-o înduri mai înainte se estompează. Absurditatea lumii, urâțenia ei, prostia fără margini a jumătate din omenire și lașitatea tuturor celor care vânează în haită. Când ai un copil, dintr-o dată, stelele tale se aliniază pe cer. Toate erorile, toate rătăcirile, toate greșelile tale sunt iertate prin simpla recunoștință dintr-o privire.”

Posted by Liviu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.