Nota Goodreads: 3.85 (25143 note)
Probabil că iar o să-mi sară lumea-n cap, dar n-am ce face. Recunosc, n-am văzut nici Cum să-ți dresezi dragonul I, nici II, nici seria animată inspirată de poveștile Cressidei Cowell. Probabil că la un moment dat va trebui să merg la un fel de întruniri de genul AA, numai că pentru cei care n-au văzut încă Game of Thrones, filmele cu Batman (o parte, unele le-am văzut), Breaking Bad sau Prison Break. Ori Orange is the New Black, sau cele patru seriale Marvel scoase de Netflix. Sunt bolnav, dar mă tratez, să știți. Le am pe toate, le va veni rândul și lor. Nu știam, sau poate am uitat, dar primul volum din această serie a mai apărut o dată la noi, scos de Corint și tradus de aceeași Cristina Jinga (o traducătoare excelentă, ascultați-mă pe mine). De fapt au apărut trei, nu doar unul, am aflat ulterior, după ce-am scormonit internetul. Ori au trecut cam neobservate, ori începe să mă lase memoria, ori nu știu ce să mai zic, cert este că încă de când am văzut cartea inclusă în planurile pe termen scurt ale editurii Nemi, mi-am zis că trebuie să o citesc. Da, recunosc, citesc cărți pentru copii. Și pentru adolescenți. Și pentru tineri, bătrâni, citesc cărți care mi se par bune. Iar literatura pentru copii a dat atâtea capodopere, încât e păcat s-o neglijăm după ce-am trecut de anii copilăriei. Cine strâmbă din nas, spunând că nu mai citește cărți pentru copii, ce, am dat în mintea lor, nu știe ce pierde. Dar când ajungi tu însuți să-ți copilașul în brațe, să-l vezi cum crește, cum începe să umble și să vorbească și-ți dai seama că ai uitat poveștile pe care le citeai în copilărie și că n-ai mai fi acum în stare să i le povestești și lui doar din memorie, ei, atunci soluția este să începi iar să citești cărți pentru copii. Acesta e punctul meu de vedere și gata. Dacă mă înșel, și este posibil, că nu există doar punctul meu de vedere pe lumea asta, atunci nu mai am nimic de zis. Ba da, mai am ceva: Cum să-ți dresezi dragonul este o carte atât de amuzantă, încât este imposibil să nu-ți smulgă măcar un zâmbet-două în timp ce-o citești. Pe cuvânt!
Descrierea editurii: „SUGHIT STRASNICUL STAVRID AL III-LEA, formidabil luptator cu sabia si imblanzitor de dragoni, a fost cel mai mare Erou Viking care a existat vreodata. Va putea sa treaca Sughit de Programul de Initiere intr-ale Dragonilor cu un dragon stirb si sa se lupte cu Dragonus Maritimus Giganticus Maximus inainte ca acesta sa devoreze toti vikingii de pe Insula Tontului? E timpul ca Sughit sa invete sa fie un adevarat Erou.”
Aventurile se țin lanț, să știți. Iar eroii noștri sunt atât de comici în naivitatea lor (ei, doar sunt copii, nu?) încât e imposibil să nu te atașezi de ei, chiar și de cei care par negativi. Adică, nu se poate să nu-ți placă de cineva pe care-l cheamă Sughiț Strașnicul Stavrid al Treilea, nu? Sau Iutedepumn, Haplea Râgâitorul, Râtmucos, Sufludecâne-cu-drojdiedecreier, Porcbubos, Piciordepește ori Hăbăucul? Nici „adulții” nu stau mai prejos: Stoic Mătăhălosul, Moș Zbârcit, Terchea-Berchea, Megavestit Găgăuță sau Părmăciucă. Și mulți alții. Până și pe micuțul dragon al lui Sughiț Strașnicul îl cheamă Știrbul. M-am simțit ca și cum aș fi citit o carte de San-Antonio cu San-Antonio, numai că scrisă pentru copii. Iar desenele… Ce să mai zic de desene? Sunt atât de copilărești, încât n-au cum să nu te binedispună. Căutați doar expresiile copiilor sau ale dragonilor, de la mic, la mare, și-mi veți da dreptate. Cartea asta are toate atuurile să devină una din preferatele copiilor, mai ales că nu peste mult timp va apărea și volumul doi, Cum să fii pirat, tradus tot de Cristina Jinga, pe care abia aștept să-l citesc. Sau să i-l citesc fiului meu, dacă până atunci va catadicsi să șadă cuminte lângă mine și să mă asculte cum îi citesc o poveste. Mă-ndoiesc, dar nu se știe niciodată.
Puncte tari: nume proprii – un deliciu; poveste – extrem de amuzantă; tâlc – e și el acolo, trebuie doar descoperit (indicii – degeaba ai mușchi, dacă n-ai creier; într-o lume ce pune totul pe însușirile fizice ale oamenilor, doar ne aflăm printre vikingi, un fel de spartani ai nordului, nu?, iată că salvarea poate veni tocmai din partea celui pricăjit, dar cu ceva creier în tărtăcuță; într-o lume în care cinismul și cramponarea de legile străvechi ale unui tată pot însemna condamnarea la moarte chiar și a propriului său fiu, mai e oare loc de glumă? Sau doar de ironie?); desene – savuroase, naive, deștepte, niște schițe făcute parcă de mâna unui preșcolar, dar care surprind perfect esența personajelor, ajutându-te să ți le imaginezi exact cum le-a descris autoarea; umor – sec, ironic, acid pe alocuri, grosolan uneori, dar nici nu mă așteptam la altceva.
Puncte slabe: ceva cam mult cinism și parcă se termină un pic prea repede (dar, stai, acesta nu-i lucru chiar atât de rău!).
Concluzii: o carte și o serie care merită citită și recitită la orice vârstă. Umor de calitate, poveste amuzantă, personaje pitorești și tot ce-i trebuie unei cărți pentru a deveni clasică. Sau un succes de casă mondial. Carte, film, nu contează, important e să fie de calitate. Și este, credeți-mă!
Posted by Liviu
FanSF 
2 gânduri despre &8222;Ce citește Liviu 103: Cressida Cowell – Cum să-ți dresezi dragonul&8221;