Fragment
– O cafea? Un ceai sau o cola? îl întrebă doctorul Stockstill pe noul său pacient. Citi de pe cartonaşul pus de domnişoara Purcell pe birou:
– Domnul Tree, spuse. Vreo legătură cu faimoasa familie de literaţi britanici? Iris Tree, Max Beerbohm…
Cu un accent puternic, domnul Tree îi răspunse:
– Nu e numele meu adevărat, dacă vă vine să credeţi.
Părea iritat şi nerăbdător.
– L-am ales când vorbeam dincolo cu fata dumneavoastră.
Doctorul Stockstill se uită întrebător la pacient.
– Sunt celebru în toată lumea, spuse domnul Tree. Mă mir că nu mă recunoaşteţi. Probabil sunteţi un pustnic sau ceva şi mai rău.
Îşi trecu o mână tremurândă peste părul lung şi negru.
– Sunt mii, milioane de oameni în lume care mă urăsc şi ar vrea să mă distrugă. Aşa că bineînţeles că trebuie să fiu prevăzător şi să-ţi dau un nume fals.
Îşi drese glasul şi trase repede din ţigară. O fuma în stil european, palmat, aproape că-i ardea pielea.
O, Doamne! se gândi doctorul Stockstill. Îl recunosc pe omul ăsta. E Bruno Bluthgeld, fizicianul. Şi are dreptate, multă lume, şi de-aici, şi din Est, ar vrea să pună mâna pe el pentru greşeala sa de calcul din 1972. Pentru că explozia la mare înălţime n-ar fi trebuit să facă niciun rău, cum demonstraseră calculele lui Bluthgeld.
– Aţi vrea să ştiu cine sunteţi? întrebă doctorul Stockstill. Sau vreţi să vă accept ca domnul Tree. Cum doriţi, ambele variante sunt satisfăcătoare pentru mine.
– Vreau doar să trecem peste asta, spuse Tree plescăind.
– OK.
Doctorul Stockstill se făcu comod şi mâzgăli ceva cu pixul pe coala prinsă în mapă.
– Vă ascult.
– Are vreo semnificaţie incapacitatea de a urca într-un autobuz? Unul obişnuit, plin cu oameni străini? îl întrebă domnul Tree şi îl privi stăruitor.
– Ar putea avea.
– Simt că se uită la mine.
– Au vreun motiv anume?
– Din cauza desfigurării mele.
Fără vreo mişcare bruscă, doctorul Stockstill îşi ridică privirea şi îşi studie pacientul. Văzu un bărbat de vârstă mijlocie, masiv, brunet, cu o barbă neagră, de o zi, pe chipul neobişnuit de alb. Văzu cearcăne de oboseală şi tensiune şi disperare în ochi. Fizicianul avea piele nesănătoasă şi i-ar fi prins bine o tunsoare nouă, iar toată faţa îi era marcată de grija dinăuntrul său, numai că nu se vedea nimic ce s-ar putea numi desfigurare. În afară de tensiunea foarte vizibilă, era un chip obișnuit, nu s-ar fi remarcat într-un grup de oameni.
– Vedeţi petele? întrebă domnul Tree cu o voce pierită.
Arătă spre obrajii lui, spre maxilar.
– Semnele oribile care mă izolează.
– Nu, spuse Stockstill direct.
– Sunt acolo, spuse domnul Tree. Sunt pe dinăuntru, sub piele, bineînţeles. Dar oamenii le văd oricum şi se holbează. Nu pot să urc într-un autobuz sau să merg la un restaurant sau la teatru. Nu pot să merg la Opera din San Francisco sau la balet, sau la Filarmonică, sau măcar într-un club de noapte să ascult un cântăreţ folk. Dacă reuşesc să intru, trebuie să plec imediat din cauza privirilor. Şi a comentariilor.
– Spuneţi-mi ce comentează.
Domnul Tree tăcu.
– Cum spuneaţi şi dumneavoastră, sunteţi celebru în toată lumea şi nu e normal ca oamenii să murmure când un personaj faimos vine în mijlocul lor? Nu se întâmplă asta deja de câţiva ani? Şi există şi acea controversă în jurul muncii dumneavoastră, după cum aţi subliniat… şi ostilitatea. Şi poate că auziţi şi remarci defăimătoare. Dar oricine e expus publicului…
– Nu e vorba de asta, îl întrerupse domnul Tree. La asta mă aştept. Scriu articole şi apar la TV şi mă aştept la asta, ştiu ce spuneţi. Aici e vorba de viaţa mea privată. De gândurile mele cele mai intime.
Se uită fix la Stockstill:
– Îmi citesc gândurile şi îmi vorbesc de viaţa mea privată în detaliu. Au acces la creierul meu.
Paranoia sensitiva, se gândi Stockstill, deşi desigur trebuia să facă nişte teste… în special Rorschach. Putea fi schizofrenie avansată, latentă. Poate se afla în ultimele faze ale unui proces de îmbolnăvire care durase toată viaţa. Sau…
– Unii pot să-mi vadă petele de pe faţă şi să-mi citească gândurile mai bine decât alţii, spuse domnul Tree. Am observat un întreg spectru al abilităţii – unii abia ce-şi dau seama, alţii par să aibă imediat o privire de ansamblu asupra diferenţelor şi stigmatelor mele. De exemplu, când veneam pe trotuar aici, peste drum era un negru care mătura… s-a oprit din muncă şi s-a concentrat asupra mea, deşi era prea departe să facă vreo remarcă răutăcioasă. Oricum, a văzut. Am observat că e ceva tipic claselor de jos. Mai mult decât în cazul celor educaţi.
– Mă-ntreb de ce o fi aşa, spuse Stockstill, luându-şi notiţe.
– Ar trebui să ştiţi, dacă sunteţi cât de cât competent. Femeia care v-a recomandat spunea că sunteţi excepţional, comentă domnul Tree şi îl fixă cu privirea ca şi cum încă n-ar fi văzut niciun semn de competenţă.
– Cred că ar trebui să obţin şi un context mai larg de la dumneavoastră, spuse Stockstill. Înţeleg că Bonny Keller m-a recomandat. Ce mai face Bonny? N-am mai văzut-o din aprilie anul trecut… Soţul ei a renunţat la job, cum zicea? Preda la o şcoală de la ţară.
– N-am venit aici să vorbesc despre George şi Bonny Keller, spuse domnul Tree. Sunt presat rău, doctore. Din clipă în clipă ar putea să decidă să mă distrugă de tot. Hărţuirea asta ţine deja de atâta vreme, încât…
Vocea i se frânse.
– Bonny crede că-s bolnav, iar eu o respect enorm.
Abia se mai auzea ce spune.
– Aşa că i-am spus că vin aici măcar o dată.
– Familia Keller mai locuieşte în West Marin?
Domnul Tree dădu din cap aprobator.
– Am o casă de vacanţă acolo, spuse Stockstill. Sunt un fan al navigaţiei. Îmi place să ies în Golful Tomales de câte ori am ocazia. Aţi încercat vreodată?
– Nu.
– Spuneţi-mi când v-aţi născut şi unde.
– În Budapesta, în 1934.
Doctorul Stockstill, punând cu abilitate întrebările, începu să obţină în detaliu istoria pacientului, eveniment după eveniment. Era esenţial pentru ce trebuia să facă: mai întâi diagnosticul şi apoi, dacă era posibil, vindecarea. Analiză şi apoi terapie. Un om cu o celebritate de talie mondială care îşi închipuia că toată lumea se holbează la el – cum putea discerne în cazul ăsta realitatea de fantezie? Care era punctul de referinţă?
Ce uşor ar fi, îşi spuse doctorul Stockstill, să găsesc elemente patologice aici. Atât de uşor şi atât de tentant. Un om atât de dispreţuit… Şi sunt de acord cu ei, îşi mai spuse, acei ei despre care Bluthgeld, sau mai degrabă Tree, vorbeşte. Până la urmă, sunt şi eu parte din societate, parte din civilizaţia ameninţată de calculele greşite, extravagante, grandioase ale acestui om. Copiii mei ar fi putut fi, ar putea fi, într-o zi, afectaţi doar pentru că individul ăsta a avut aroganţa să creadă că nu greşeşte niciodată.
Dar nu era numai atât. Stockstill văzuse la TV interviurile cu el, îl ascultase vorbind, citise discursurile lui anticomuniste fantastice şi ajunsese la concluzia provizorie că Bluthgeld avea o ură profundă pentru oameni, destul de adâncă şi de stăruitoare cât să-l facă să vrea, la un nivel inconştient, să pună în pericol vieţile a milioane de semeni.
Nu era de mirare că directorul FBI, Richard Nixon, fusese atât de pornit împotriva „militanţilor anticomunişti amatori din cercurile ştiinţifice“. Nixon se îngrijorase cu mult înainte de eroarea tragică din 1972. Simptomele paranoiei, nu doar cu ideile delirante de referinţă, dar şi megalomania săreau în ochi; Nixon, un fin observator al caracterului uman, le văzuse şi nu fusese singurul.
Şi avuseseră dreptate.
– Am venit în America, spuse domnul Tree, să scap de agenţii comunişti care încercau să mă omoare. Erau pe urmele mele… şi bineînţeles că şi naziştii. Toţi mă urmăreau.
– Înţeleg, spuse Stockstill şi notă ceva.
– Încă mă urmăresc, dar o să dea greş, şopti domnul Tree şi îşi aprinse încă o ţigară. Pentru că îl am pe Dumnezeu de partea mea. Îmi vede suferinţa şi mi-a vorbit des, mi-a dat înţelepciunea de care aveam nevoie să scap de urmăritori. În prezent, lucrez la un proiect nou, lângă Livermore. Rezultatele vor fi fatale în privinţa duşmanului nostru.
Duşmanul nostru, se gândi Stockstill. Cine e duşmanul nostru… nu eşti tu, domnule Tree? Nu eşti tu, cu deli rul tău paranoid? Şi cum ai ajuns într-o poziţie aşa de importantă? Cine e responsabil că ţi-a dat putere asupra vieţilor altora şi ţi-a lăsat această putere după eşecul din 1972? Tu şi ei sunteţi, cu siguranţă, duşmanii noştri.
Se confirmă tot ce credeam mai rău despre voi, sunteţi dezaxaţi şi prezenţa ta aici o dovedeşte. Dar oare aşa să fie? se frământa Stockstill. Nu, de fapt, n-o dovedeşte şi poate ar trebui să mă descalific, poate nu e etic să lucrez cu tine. Având în vedere ce simt, nu pot să iau o poziţie detaşată, dezinteresată. Nu pot să am doar o opinie ştiinţifică şi astfel analiza mea şi diagnosticul meu ar fi defectuoase.
– De ce vă uitaţi aşa la mine? spuse domnul Tree.
– Poftim?! murmură Stockstill.
– Sunteţi dezgustat de desfigurarea mea?
– Nu, nu, spuse Stockstill, nu e vorba de asta.
– De gândurile mele, atunci? Mi le citiţi şi caracterul lor dezgustător vă face să vă doriţi ca eu să nu fi venit aici la consultaţie.
Ridicându-se în picioare, domnul Tree se repezi spre uşa biroului.
– O zi bună!
– Aşteptaţi, strigă Stockstill şi veni după el. Hai să terminăm măcar portretul biografic. Abia am început.
Domnul Tree, privindu-l cu atenţie, spuse după câteva clipe:
– Am încredere în Bonny Keller, îi cunosc opiniile politice… nu face parte din conspiraţia comunistă internaţională care încearcă să mă omoare.
Se aşeză la loc, mai puţin temător. Dar postura lui indica prudenţă şi Stockstill observă că Tree nu-şi îngăduia nicio clipă de relaxare. N-avea să se deschidă aşa, una două, cu candoare. Avea să continue să fie suspicios, şi poate pe bună dreptate, segândi psihiatrul.
Copyright Editura Nemira
Cand lumea se stinge, viitorul ramane o necunoscuta ce aprinde imaginatia si vinovatul se amesteca printre supravietuitori…
Printre supravietuitorii dintr-o lume care sufera consecintele anihilarii nucleare, o lume in care mutantii fac norma, se afla Dr. Bloodmoney. Si el e vinovat pentru tot in aceasta comedie neagra, animata de o intreaga galerie de personaje bizare.
Un mutant cu puteri telekinetice, un DJ intr-un satelit ce circula neobosit, un fizician megaloman, care a contribuit semnificativ la distrugere actioneaza intr-o lume dominata de rau. Si totusi, in sclipitorul roman al lui Philip K. Dick se simte speranta in specia umana…
„Cele mai bune carti ale lui Philip K. Dick descriu intotdeauna un viitor usor de recunoscut si, in acelasi timp, absolut inimaginabil.“
The New York Times Book Review
| Data aparitiei | 10.02.2017 |
|---|---|
| Titlu original | Dr. Bloodmoney |
| Colectia | Nautilus |
| ISBN | 978-606-758-764-7 |
| Preț | 27.99 |
| Autor | Philip K. Dick |
| Format | Paperback |
| Dimensiuni | 130×200 mm |
| Nr. pagini | 232 |
| Numar volume | 1 |
| Traducător | Dan Sociu |
Posted by Liviu
FanSF 