Ce Citește Liviu 93: Alexandru Voicescu – Fata de la nord de ziuă

Posted: Februarie 14, 2017 by fansf in Lecturi, Mainstream, Noutate, Pagina partenerilor, Recenzii
Etichete:, ,

Alexandru Voicescu – Fata de la nord de ziuă (2016) 272p., TPB, 13×20, Herg Benet, București, 2016, Colecția Radical din 7, 30 lei, ISBN 978-606-763-080-0

Nota Goodreads: 4.5 (28 Note)

În unele cazuri talentul se moștenește de la o generație la alta, de la tată la fiu, de la mamă la fiu sau la fiică, de la bunici la nepoți, combinațiile sunt multe, iar primul exemplu care îmi vine în minte este al celebrilor Kinglsey Amis și Martin Amis. Sunt mult mai mulți, desigur. Dar nu știu câte exemple de cupluri care scriu bine, chiar foarte bine (un alt exemplu care îmi vine în minte este reprezentat de Ayelet Waldman și Michael Chabon; sau Nancy Kress – Charles Sheffield, ori Vernor Vinge – Joan D. Vinge, că tot ne numim Blogul fanului science-fiction), avem pe la noi. Și iar ajungem la exemple: Cristina Nemerovski și Alexandru Voicescu, fondatorii editurii Herg Benet, o editură alături de standul căreia am stat (și i-am admirat copertele) încă de la prima sa prezență la un târg de carte. Cristina a scris multe cărți și s-a afirmat ca una din cele mai distincte voci ale prozei românești contemporane. Alexandru a părut mai timid, dar a câștigat un premiu literar cu romanul său de debut, Malad, despre care am scris anul trecut, aici.

Chiar înainte să citesc Malad, am aflat despre următoarea carte pe care o va scrie Alexandru Voicescu. Iar din descriere părea și mai interesantă decât prima. Că m-am păcălit eu și m-am gândit la trilogia fantasy pe care Alexandru o va scrie sub pseudonim și al cărei prim volum va apărea la toamnă (nu cred că va apărea toată dată), asta e cu totul altă problemă. Dar a reușit să mă prindă în mreje. Și nu-mi pare rău că am cumpărat-o și citit-o. Doar e scrisă de Alexandru Voicescu. Descrierea editurii: „După moartea tragică a soției sale, Gérard – un profesor francez de istorie a artei – decide să se retragă o perioadă în nordul îndepărtat al Europei. Liniștea pe care o caută în meditație printre fiordurile Norvegiei este întreruptă de întâlnirea accidentală cu o tânără ce urmează cursurile unei stranii școli locale de fotomodele, a cărei deviză este „Sine Anima”.”

Este o carte care se citește destul de ușor (deși este nevoie de mare atenție la detalii), chiar dacă însuși autorul o numește o carte-experiment. Însă este o carte tristă, foarte tristă. Cred că nu există tragedie mai mare pe lumea asta decât pierderea persoanei iubite. Mai ales atunci când simți că ai găsit fericirea alături de cea care ți-e sortită să-ți rămână alături o viață întreagă. Gerard, profesorul care rătăcește printre ghețurile Norvegiei este tocmai acea persoană. Și simte că nu mai are rost pe lume, că lumea nu mai are rost fără el și că nimeni nu-i mai poate aduce alinare. Dar nu vrea nici să moară. Pentru că dacă ar muri, ființa dragă ar mai muri încă o dată, căci nimeni nu-și va mai aduce aminte de ea. Cel puțin nu așa cum își aduce aminte Gerard de ea. Frumoasă idee, și dureroasă în același timp. Cred că este cea mai frumoasă idee a cărții și una din cele mai frumoase idei pe care le-am citit vreodată: „Dar cum putea să moară dacă ea ar fi murit complet odată cu el? Era de datoria lui să trăiască și să o păstreze vie. Să moară însemna ceva mult prea definitiv, iar lui îi era teamă. Nu putea să o omoare. Nu din nou.”

La un moment dat mi s-a părut că citesc o altă carte. Pentru că autorul nu poate scrie o poveste simplă. Sau o simplă poveste. Nu, lui îi place să se joace cu mintea cititorului, să-l învârtă și să-l amețească, până ajunge să se întrebe: dar eu ce citesc aici? Nu cumva am sărit câteva pagini? Sau nu pricep ce vrea autorul să-mi transmită? Dar apoi lucrurile se așază la locul lor și totul se clarifică. Aproape. Dar bine că există IMDB. Și bine că unii urmăresc filme cu lipici la Oscar. Eu n-am vizionat acel film, dar am auzit vorbindu-se despre el. Nu mă  mai laud cu memoria de acum cincisprezece ani, când știam sigur dacă am citit sau nu o carte anume (între timp am recitit, din greșeală, două cărți) sau dacă o am sau nu în bibliotecă, dar, de obicei, rețin ce mă interesează. Și de atunci îmi place mult de Marion Cotillard. Vedeți, o mică referință acolo, și totul se clarifică. Dacă știi s-o identifici. Și dacă îți place muzica.

Fantasticul e mai puțin pregnant, dar oniricul cred că se simte la el acasă. Și nebunia, isteria, demența, perversitatea și credulitatea. Să fondezi un institut pentru top-modele pare destul de ușor. Să-i denaturezi menirea… și mai ușor. Să scapi cu mințile întregi de acolo… nu mai este la fel de ușor. Dar talentul de scriitor al lui Alexandru Voicescu te va face să te învârți încerc și să dai paginile înapoi, nu înainte. Pentru că dacă devii neatent cale de un paragraf, ai scăpat povestea din mână. Și atunci trebuie să dai paginile înapoi. O carte scrisă bine, o carte-experiment, o carte cu povești de dragoste ce străbat deceniile, o carte despre dragoste, o carte pentru îndrăgostiți, cu îndrăgostiți, despre îndrăgostiți. Și-mi pare bine că am vizitat Parisul acum vreo zece ani. Pot confirma autenticitatea descrierilor, căci nu s-au schimbat foarte multe între 1931 și 2007. Eh, și era să uit de bietul Henry și de povestea lui cutremurătoare. Citiți cartea și vă veți cutremura alături de Henry și de Gerard. Și de Mome.

PS: da, știu, n-am folosit accentele specifice francezei, dar n-am chef să mai adaug și limba franceză la tastatură, plus că apoi trebuie să dibui și unde se află acestea. Poate data viitoare.

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s