Ce Citește Liviu 61: Paul McAuley – Războiul Liniștit

   

Paul McAuley – Războiul Liniștit (The Quiet War I: The Quiet War, 2008) 664p., HC, 11×18, Paladin, București, 2014, Colecția Paladin Black Pocket Sci-Fi, Trad. Nicu Gecse, Red. Diana Marin-Caea, 44 RON, ISBN 978-606-93846-6-4

Nominalizări: Arthur C. Clarke 2009, Locus SF Novel 2009, SF Site Readers Poll 2010

Notă Goodreads: 3.58 (1500 Note)

Înainte, acum mulți ani, când aveam mult mai mult timp liber și mă puteam concentra mult mai bine la ceea ce citeam, aveam ambiția să citesc, din când în când, cărți grele. Și nu mă refer aici la Dostoievski, ci la hard-SF-uri care-ți suceau mintea și te puneau să le rumegi săptămâni întregi după ce le terminai. Așa am dat peste Carantina lui Greg Egan sau peste Orbită Periculoasă ori Călător pe Unda de Șoc (știu, acestea două din urmă nu sunt hard-SF, dar tot grele le consider) ale lui John Brunner. Recunosc fără să mă jenez, o parte din ele nu le-am priceput cum trebuie și probabil că nu le voi pricepe nici acum, la momentul actual, când am o experiență mult mai vastă în materie de lecturi și de cultură generală. Poate că n-am creierul format pentru așa ceva, poate că nu reușesc să-mi educ gustul, cert este că mai dau din când în când peste astfel de volume, în fața cărora trebuie să mă recunosc învins. Un astfel de volum a fost monumentalul (dimensiune, idei, personaje, ambiție, execuție) Războiul Liniștit, pe care, iată, am ajuns să-l citesc la aproape doi ani de la apariția sa la editura Paladin. Cu autorul aș fi vrut să mă întâlnesc și eu, când a fost invitat la FILB în decembrie 2014, alături de alți trei scriitori de SF: Richard Morgan (despre al cărui volum, Omul Negru, apărut tot la Paladin, am scris acum nu foarte mult timp), Michael Haulică și Sebastian A. Corn. N-a fost să fie, dar mă bucur că autorul seriei The Quiet War, ce numără deja patru volume, a onorat invitația organizatorilor festivalului.

Descrierea editurii: „În secolul al XXIII-lea, Pământul, distrus de schimbările climatice provocate de poluare, este condus de câteva familii puternice şi de aşa-numiţii „sfinţi verzi“ ai acestora. Milioane de oameni lucrează la reconstrucţia ecosistemelor devastate. Alţii au preferat să plece pe sateliţii lui Jupiter şi Saturn, unde au creat o varietate de habitate, protejate de atmosferele inospitaliere cu ajutorul unor vaste corturi sau ascunse sub scoarţa aştrilor respectivi. Aici şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au pus în practică până şi cele mai fanteziste teorii ale geneticii. Însă pacea fragilă dintre Pământ şi colonii este ameninţată de ambiţia „exteriorilor“ de a se răspândi prin întreg Sistemul Solar şi de a grăbi evoluţia umanităţii…”

Personajele principale sunt numeroase și destinele lor se împletesc abia spre final, ceea ce a reprezentat cauza a numeroase frustrări de-a lungul celor peste șase sute de pagini cât numără cartea: Dave #8, un fel de android creat in vitro, cu îmbunătățiri supraomenești, care îl vor transforma într-un fel de supersoldat în slujba brazilienilor care au ca ambiție nici mai mult, nici mai puțin, decât să câștige dominația asupra coloniilor omenești din întregul Sistem Solar; Cash Baker, un pilot de avioane și rachete modificat și el pentru a răspunde comenzilor navelor ultrarapid, care are cam aceleași scopuri ca și Dave #8; Sri Hong-Owen, o doamnă profesor doctor de renume interplanetar, genetician de mare succes și protejata marii și influentei familii Peixoto, cea care a finanțat o mare parte din proiectele din Sistemul Solar și încercările de refacere a ecosistemului terestru, grav afectat de schimbările climatice provocate de oameni; Macy Minnot, o tehniciană ajunsă pe Callisto, unul din cei patru mari sateliți ai planetei Jupiter, descoperiți de însuși Galileo Galilei pe la 1610, unde se află una din cele mai întinse și mai avansate colonii omenești din tot Sistemul Solar, care va fi prinsă în vâltoare unor megaconspirații cărora le cade victimă și din care poate scăpa doar cu ajutorul unui pilot pe jumătate nebun, fiul legendarei geneticiene Avernus; și, nu în ultimul rând, Loc Ifrahim, un diplomat mișel și plin de ambiție, care a înaintat pe scara socială prin ambiție, determinare, înșelăciune și lipsă totală de scrupule, cu care autorul ne va sâcâi cale de sute de pagini.

Bun, ce să spun: un roman extrem de ambițios, doldora de informații științifice din cele mai variate domenii, de la sociologie și politică, până la genetică și post-singularitate, trecând prin ecologie și construirea de motoare de nave spațiale, care dacă ar fi fost un pic mai scurt, dacă i s-ar fi scos o parte din personaje, ar fi devenit mult mai citibil. Îmi plac romanele ambițioase, cum au fost spre exemplu cele care alcătuiesc trilogia Marte a lui Kim Stanley Robinson. Dar de la terraformarea planetei Marte și până la explicațiile în cele mai mici detalii a fiecărui pas din fiecare nouă teorie științifică, alambicată și plină de termeni care mai de care mai exotici, este cale lungă. Ce-i prea mult e prea mult, iar această poveste chiar este extrem de complicată. Nu spun că este o carte rea, chiar nu am cum să spun așa ceva, are meritele sale de netăgăduit, iar autorul britanic, biolog de profesie, care folosește frecvent în lucrările sale teme precum nanotehnologia și biotehnologia, scrie romane extrem de complexe și de ambițioase, cum este și cel de față. Însă pe mine, chiar dacă îmi plac foarte mult romanele hard-SF, m-a depășit în multe momente.

Poate că dacă aș fi avut mai mult timp la dispoziție și mai multă ambiție, aș fi citit cartea cu un ochi și pe celălalt mi l-aș fi ținut ațintit asupra monitorului laptopului, cotrobăind site-urile care se ocupă mai pe larg de teoriile avansate în carte de autor (cred că Nicu Gecse, traducătorul, a avut ceva de furcă atunci când a tradus cartea, încercând să caute și să explice nenumărații termeni științifici pe care-i folosește autorul de-a lungul poveștii). Timpul și ambiția nu mi-au permis, căci la rând mai stau câteva zeci de volume. Știu, nu este cel mai potrivit de a aborda o carte atât de complexă, dar nu am cum altfel, cel puțin deocamdată. Recomandată fanilor lui Peter Watts, Hannu Rajaniemi, Ken MacLeod, Ian McDonald sau Greg Egan.

Posted by Liviu