Prina amabilitatea Editurii Nemi și a Laurei Câlțea, căreia îi mulțumesc foarte mult, iată un fragment din primul volum al unei trilogii fantasy încântătoare:
„Caw se simțea întotdeauna ca pe muchie de cuțit când ieșea afară în timpul zilei. Noaptea, când colinda orașul după alimente și provizii, întunericul îl proteja de ochii iscoditori și-i permitea să circule liber pe străzi și pe acoperișuri. Dar sub strălucirea soarelui, se simțea expus. Mașinile blocau străzile și sute de oameni umpleau trotuarele și magazinele. Își spunea întruna că oamenii nu se uitau la el, dar asta nu-l ajuta niciodată.
De data asta, însă, cu Lydia alături de el, aproape că se simțea normal. Evident că stătea în continuare cu un ochi pe cer, să se asigure că are corbii cu el. Milky rămăsese în cuib.
Blackstone era imens, iar străzile îi erau organizate ca într-o rețea. Caw nu putea citi numele de pe semne, dar putea număra străzile. În felul asta știa mereu cum să găsească drumul care ducea până la parc. Pe măsură ce înaintau și mai mult în oraș, se iveau clădiri pe fiecare parte, atât de înalte încât cerul părea doar o fâșie gri deasupra. Oamenii care locuiau la ultimul etaj trebuie să se simtă și ei ca și cum ar fi într-un cuib, se gândi el. Din loc în loc șine suspendate se înșirau peste străzi în viaducte sau se afundau în tuneluri ce se pierdeau în subteran. Stațiile de metrou erau împrăștiate prin oraș, vărsând pasageri din măruntaiele pământului.
Caw nu se aventurase niciodată pe sub străzi. Poate era din cauza faptului că-și petrecuse cea mai mare parte a timpului la înălțime, având cerul drept acoperiș, dar gândul de a fi prins acolo sub pământ îi îngheța măduva-n oase.
Caw o lasă pe Lydia să vorbescă tot drumul. Se pricepea la asta. Află că era singură la părinți, că Benjy, câinele ei, era speriat de pisici și că materia ei preferată la școală era matematica. O asculta, dar în același timp stătea cu ochii pe orice semn de pericol, pe oricine se uita la el cu suspiciune. Oriunde mergea, căuta cu privirea o cale de scăpare, de preferință în sus – țevi, scări de incendiu, pervaze de fereastră suficient de late încât să se poată prinde cu degetele de ele. Se întreba cam când ar fi fost momentul potrivit să-i spună Lydiei că el nu fusese, de fapt, niciodată în interiorul bibliotecii.
Deja se apropiau de ea. O clădire uriașă de modă veche, cu o curte cu iarbă la intrare, străbătută de cărări și sculpturi metalice ciudate. Fusese acolo pentru prima dată în urmă cu puțin peste un an. La apus, o furtună măturase Blackstone-ul, iar el se adăpostise de ploaie sub bolta coloanelor ce se aliniau în fața bibliotecii. Nici măcar nu știa ce e înăuntru, dar luminile de la una dintre ferestre îl ademeniseră să se uite mai de aproape. Când își lipise fața de geam și văzuse rafturile imense căptușite cu mii de cărți, rămăsese fascinat. Îi aminteau de vremea când era copil, în dormitorul său, cel din vise, în nopțile când mama lui alegea o carte cu poze de pe raftul de lângă pat și îi citea până când adormea.
O femeie de vârstă mijlocie îl luă prin surprindere, ivindu-se în fața sa la intrarea principală și-l întrebă dacă vrea să intre. Era cu un cap mai scundă decât el, cu pielea neagră, iar părul prins era creț și negru, încărunțit pe alocuri. Era pentru prima dată în câteva luni când un om vorbea cu el și, dacă nu ar fi plouat atât de tare, ar fi fugit. Așa că îngheță pe loc. Femeia îi zâmbi și-i spuse că se numește domnișoara Wallace și că era bibliotecarul-șef. Îl întrebă dacă îi plac cărțile. Caw nu răspunse, dar trebuie că femeia văzu o privire de dor pe chipul lui.
–Așteaptă aici, îi spuse ea.
Și contrar tuturor instinctelor sale și împotriva sfaturilor corbilor, așteptă.
Când doamna apăru din nou, ținea în brațe un teanc de cărți colorate și un pahar de hârtie din care ieșeau aburi.
–Pari înghețat, spuse ea.
Caw luă o înghițitură cu grijă. Ciocolată caldă. Închise ochii și savură gustul. Era bogat și cremos, umplându-i stomacul așa cum apa de ploaie nu o făcuse niciodată. Femeia îl lăsă să aleagă cărțile care-i plăcură cel mai mult: cele cu cele mai puține cuvinte. Probabil își dădu seama că nu știa să citească, dar nu spuse nimic.
–Adu-le înapoi săptămâna viitoare la aceeași oră, spuse ea. Lasă-le pe treptele de la ieșirea de incendiu din spatele clădirii, dacă preferi să nu intri.
Caw dădu din cap și încercă să spună „Mulțumesc“, dar era atât de emoționat încât termină doar prin a mormăi ceva.
Săptămâna următoare aduse cărțile înapoi și găsi un alt morman așteptându-l în spatele bibliotecii, cu o ceașcă de ciocolată fierbinte lângă. La fel se întâmplă săptămâna următoare și cea de după. Ocazional, domnișoara Wallace ieșea și-l saluta”.
Copyright Editura Nemi 2016
Băiatul care vorbea cu corbii este primul volum dintr-o trilogie întunecată (Neîmblânziții), plină de acțiune și suspans, ce aduce aminte, pe de o parte, de Cartea cimitirului, de Neil Gaiman, și, pe de alta, de atmosfera din Batman.
Abandonat de părinți la vârsta de cinci ani, Caw nu s-a întrebat niciodată de ce poate vorbi cu corbii. Dar, după ce salvează o fată pe nume Lydia de un atac primejdios, descoperă că sunt și alții ca el: oameni ce au puterea de a controla și comunica cu animalele. Neîmblânziți. Unii preferă să se ascundă sub aparențele unor oameni obișnuiți, unii aleg o viață solitară, unii sunt proscriși, iar alții… ei bine, alții ar face orice pentru a aduce întunericul înapoi în Blackstone.
Blackstone a fost odată un oraș înfloritor. Dar asta a fost în urmă cu opt ani, înainte de Vara Întunecată, când, sub conducerea maleficului Spinning-Man, neîmblânzitul-păianjen, a fost devastat de un val de violențe și infracțiuni fără precedent. Și, deși a fost înfrânt, se pare că Spinning-Man vrea să-și recapete puterea, iar Caw, neîmblânzitul-corb, este printre cei care vor fi prinși în pânza sa.
Pe măsură ce amenințarea unei noi Veri Întunecate crește, băiatul descoperă viața ascunsă a neîmblânziților din Blackstone și are ocazia să afle mai multe despre propriul trecut. Însă pentru a salva orașul la timp Caw trebuie să-și dezvolte cât mai repede abilitățile de neîmblânzit pentru că urmează să înfrunte un rău pe care nu și l-ar fi imaginat nici în cele mai întunecate coșmaruri.
Lectură recomandată copiilor cu vârsta peste 8 ani.
„O aventură plină de suspans pentru fanii seriei Animorphs sau pentru cei cărora le-a plăcut Cartea cimitirului, de Neil Gaiman.” (ALA Booklist)
Posted by Liviu
FanSF 