La început au fost romanele gotice, apoi romanele noir cu detectivi de la începutul secolului XX, apoi William Gibson, cel mai de seamă exponent al curentului cyberpunk. Apoi a venit Emma Bull și a introdus noi elemente fantastice, pe lângă recuzita coșmarescă a lui Gibson. Apoi s-a lăsat iar tăcerea. Și au venit Jim Bucther și Charlaine Harris și au introdus două din cele mai celebre personaje ale subgenului urban fantasy pe care le-a oferit literatura: vrăjitorul Harry Dresden și telepata Sookie Stackhouse. Restul e istorie. Nu am să mă apuc acum să fac o istorie a acestui subgen, din moment ce o face mult mai bine George R.R. Martin în introducerea denumită ”Fiul Vitreg Bastard” de la începutul volumul unu al al antologiei despre care vreau să vorbesc în continuare, apărută la Nemira în două volume: primul la Gaudeamus, în traducerea Laurei Ciobanu, al doilea chiar la începutul lui 2016, în traducerea lui Mihnea Columbeanu. Am citit puține romane urban fantasy, nu pentru că nu s-ar găsi pe piață, din contră, oferta este foarte bogată, ci pentru că cele mai multe fac parte din serii interminabile, ce se întind chiar și pe douăzeci de volume (excepțiile, din punctul meu de vedere, sunt Dosarele Dresden, apărută la noi la proaspăt înființata editură FinalChapter din Craiova, și seria Sandman Slim, de Richard Kadrey, care chiar nu știu de ce nu apare și la noi: aceste două serii le-aș citi cu mare drag, oricând), și nu ai niciodată siguranța că aceste serii vor fi duse până la capăt. Dar să ne întoarcem la oile noastre. Pardon! La vampirii, vârcolacii, zânele, telepații, vrăjitorii, mutanții și toată panoplia de creaturi ce populează lumile care au încăput între coperțile antologiei realizate de doi mari antologatori (da, Martin mai face și antologii, când îi permite timpul): Gardner Dozois și George R.R. Martin.
Charlaine Harris – Moarte de Mâna Dahliei (Death by Dahlia): după ce-am citit toate cele șaisprezece povestiri și nuvele din cele două volume, pot spune că strict urban fantasy, dacă e să mă iau după definiții, sunt doar două povestiri. Povestirea lui Charlaine Harris este una dintre ele. Avem de-a face cu o crimă într-o casă în care s-au strâns parcă toate creaturile fantastice de pe Pământ, o crimă ce pare tare greu de rezolvat la început. Cu umoru-i caracteristic, Charlaine Harris livrează o povestire ce poate servi oricând ca model unui scriitor de romane polițiste aflat la început de drum, reușind totuși să respecte și tema antologiei. Un pic prea lungă, însă nici n-am simțit cum zboară paginile.
Joe R. Lansdale – Umbra Sângerândă (The Bleeding Shadow): cred că este favorita mea din întreaga antologie, chiar dacă nu mi s-a părut urban fantasy, ci un horror lovecraftian care îl face de rușine chiar și pe întemeietorului mitului Cthulhu. Un coșmar căruia îi cade victimă un biet om nevinovat, nevoit să zdrăngăne întruna la chitară pentru a alunga umbra care amenință să distrugă însăși țesătura lumii. Dacă pun la socoteală că Lansdale este un scriitor extrem de popular la ei și aproape complet necunoscut la noi, plus faptul că nou-lansatul serial Hap and Leondard pare că a impresionat pe toată lumea, atunci eu unul cred că am un nou scriitor favorit de horror.
Simon R. Green – Inimă Flămândă (Hungry Heart): am zis două povestiri urban fantasy, dar am uitat de povestirea lui Simon R. Green, în care o vrăjitoare aparent inocentă îl roagă pe un detectiv particular să-i găsească inima pe care i-o furase un vrăjitor malefic și lipsit… era să zic de inimă. Mă așteptam la mai mult de la Simon R. Green, care are o idee tare interesantă, dar dintr-a cărui povestire parcă lipsește ceva.
Steven Saylor – Stix și Pietre (Styx and Stones): despre Steven Saylor auzisem că scrie o ficțiune istorică de foarte bună calitate, deși habar n-aveam până să citesc introducerea la povestire că a fost tradus și la noi (mulțumesc, Laura!). O povestire destul de horror, într-un cadru super-ultra-mega-interesant: anticul Babylon și o parte din Cele Șapte Minuni ale Lumii Antice. Dar e horror și atât, chiar nu văd legătura cu subgenul urban fantasy. Bine scrisă, dar nu e urban fantasy.
S.M. Stirling – Durere și Suferință (Pain and Suffering): un exponent de seamă al subgenului SF denumit istorie alternativă, S.M. Stirling pare cel mai de seamă urmaș al lui Harry Turtledove. O povestire ce se ocupă de un incendiu misterios, dar care începe cu un totul alt subiect. Interesantă, dar nu m-a dat mai deloc pe spate, la un moment dat chiar mă pierduse complet.
Carrie Vaughn – E Aceeași Veche Poveste (It’s Still the Same Old Story): Carrie Vaughn livrează o poveste tare alambicată, care se dezvăluie cititorul precum foițele de ceapă. Nu cred că este chiar cea mai bună povestire din antologie, dar nici departe nu este. Răzbunarea moarte n-are ar spune unii, ceea ce pare să se aplice cu succes aici.
Conn Iggulden – Doamna-i Genul Care Țipă (The Lady Is a Screamer): Iggulden este cunoscut îndeosebi pentru romanele sale istorice (o parte au apărut la Rao, altă parte se pregătește la… Nemira), iar dacă omul la asta se pricepe, asta face. Nu și aici, unde avem de-a face cu câteva secvențe care ar avea lejer loc într-un nou Ghostbusters (ultimul e cu femei, deci vânătorul nostru de fantome n-ar avea loc. Poate în episodul următor). Uneori amuzantă, alteori terifiantă, mai ales că evit cu orice preț filmele cu fantome.
Laurie R. King – Cel ce Dezlănțuie Iadul (Hellbender): Laurie King a scris aici o poveste în care viitorul a luat o turnură destul de înfricoșătoare, căci vechile metehne ale omenirii nu pier cu una, cu două. Avem de-a face cu mutanți cu gene de salamandră, care au fost acceptați în mod oficial ca fiind cetățeni cu drepturi depline, însă nu toată lumea e de acord cu asta. N-au bărbi uriașe și nu-l strigă pe Allah, dar sunt cam la fel de bine văzuți.
Glen Cook – Hoții Umbrei (Shadow Thieves): un exponent de seamă al subgenului grim dark nu putea scrie o poveste cu zâne drăgălașe și cu cupidoni cu arcu-n mână. Șobofete, șobooameni, Bolovan Căruță, personaje picarești, un limbaj colorat, cred că a fost o povestire destul de greu de tradus. Dar n-am reținut mare lucru din ea, ceea ce înseamnă că nu mi-a plăcut în mod deosebit.
Melinda M. Snodgrass – Niciun Mister, Niciun Miracol (No Mystery, No Miracle): auzisem lucruri bune despre scrierile Melindei Snodgrass și în cazul ei am avut o surpriză foarte plăcută. Iisus pe Pământ, angajat la patron să stârpească lighioane din alte lumi și zei care nu-și mai găsesc locul la ei pe tron? Da, domnule, chiar așa. Mai vreau astfel de povești, așa că Melinda e trecută pe lista mea cea lungă de lecturi viitoare.
M.L.N. Hanover – Diferența Dintre o Enigmă și un Mister (The Difference Between a Puzzle and a Mystery): Daniel Abraham scrie romane fantasy care rup gura târgului de fiecare dată când apar (și e pe vine și la noi prima parte a seriei The Dagger and the Coin, la Paladin, traducere de aceeași Laura Ciobanu care a tradus primele zece povestiri, cuprinse în primul volum), însă are și o latură ceva mai feminină, care se numește M.L.N. Hanover, ce scrie urban fantasy cu mare priză la public. Însă povestea de față este una ce aduce mai degrabă a Raymond Chandler decât a urban fantasy. Bine scrisă, dar cam departe de subiectul antologiei, căci pare mai degrabă un episod din Criminal Minds sau CSI.
Lisa Tuttle – Curiosul Caz al Deodandului (The Curious Affair of the Deodand): până la povestirea de față nu mai citisem nimic de Lisa Tuttle, cu toate că e o doamnă respectabilă, cu ani buni de creații de cea mai bună calitate. O povestire ce pare un episod din viața lui Sherlock Holmesc, cu un iz de Poltergeist (clasicul, nu remake-ul). M-a cam plictisit atmosfera de roman victorian (încă îmi mai revin după trauma cu Pride and Prejudice and Zombies), dar subiectul este extrem de interesant: obiectele care le-au aparținut unor ucigași celebri au împrumutat ceva din caracterele oribile ale acestora?
Diana Gabaldon – Lordul John și Atacul Zombilor (Lord John and the Plague of Zombies): Diana Gabaldon pare un echivalent feminin al lui Brandon Sanderson, în sensul că scrie romane lungi cât zilele de post. Iar ea nici când trebuie să scrie o povestire nu se poate abține, așa că a ieșit o nuvelă de aproape o sută de pagini: zombi în Jamaica și un personaj destul de important din mult mai celebrele romane din universul Outlander. Interesantă, dar cam prea lungă.
John Maddox Roberts – Păzește-te de Șarpe (Beware the Snake): auzisem lucruri bune despre scrierile lui Maddox Roberts și eram chiar curios să citesc ceva scris de el. Am citit prea puține cărți a căror acțiune se desfășoară în Roma antică, așa că povestirea de față chiar îmi făcea cu ochiul încă de când am citit cuprinsul. Autorul pare că s-a documentat cu mare minuțiozitate înainte să se apuce să scrie, dar a uitat că trebuie să scrie urban fantasy, nu ficțiune istorică.
Patricia Briggs – În Roșu, cu Perle (In Red, with Pearls): dintre povestirile cuprinse în antologie care chiar sunt urban fantasy (nu prea multe), asta e cea care mi-a plăcut cel mai mult. Și nu din cauză că personajul principal este un detectiv particular vârcolac și gay pe deasupra, un musculos plin de testosteron care are un iubit avocat căruia mulți foști clienți îi vor răul, ci din cauză că autoarea ne plimbă printr-o lume populată de vrăjitoare, vârcolaci, criminali răzbunători, iar în final… Cea mai interesantă povestire urban fantasy din întreaga carte.
Bradley Denton – Vulturul Adakian (The Adakian Eagle): nu știu de ce nu apare mai mult horror la noi. Poate din cauză că nu se vinde? Desigur, așa consideră editorii. Am dat mai demult exemple de autori de horror care mi-ar plăcea să apară și la noi, iar printre ei l-am enumerat și pe Denton. Căci Denton scrie puțin, dar de foarte bună calitate. Nu avem de-a face cu o povestire urban fantasy, ci cu un melanj de poveste horror, de spionaj, de război și polițistă, într-un cadru absolut terifiant: Insulele Aleutine, hăt la dracu-n praznic, pe o iarnă cumplită, când viscolul îți poate smulge și nasul de pe față, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Și uite așa am pus pe lista de lecturi și Șoimul Maltez al lui Dashiell Hammett.
Bun, ce să spun, din șaisprezece povestiri mi-au plăcut foarte mult vreo cinci, încă vreo cinci destul de mult, iar restul, așa-și-așa. Nu știu dacă aceste povestiri și nuvele au fost scrise la comandă, adică editorii să le fi cerut autorilor să scrie câte o povestire special pentru această antologie sau dacă editorii au ales ei din noianul de povestiri urban fantasy răsfirate prin reviste, antologii sau culegeri de autor, cert e că multe dintre povestiri se abat de la subiect. Însă din fiecare povestire în parte poți extrage ceva folositor, ceva plăcut, un crâmpei de informație colo, o descriere minunată dincolo, un personaj pestriț în altă parte, o idee mirobolantă cu care autorul se joacă și o pune cu măiestrie în scenă, iar faptul că majoritatea autorilor au fost o premieră pentru mine și că pe mulți îi așteptam de mult să fie traduși, nu face decât să recomande această antologie cu povestiri care mai de care mai diverse. În opinia mea, merită citită, pentru că e imposibil ca până și cel mai pretențios cititor să nu găsească ceva pe gustul lui.
Posted by Liviu
FanSF 
Un gând despre &8222;Ce Citește Liviu 59: Ed. George R.R. Martin & Gardner Dozois – Străzi Întunecate, Vol. 1 + 2&8221;