Ce Citește Liviu 43: Patrick Ness – Chemarea Monstrului

   

Patrick Ness – Chemarea Monstrului (După o idee originală de Siobhan Dowd, cu ilustrații de Jim Kay) (A Monster Calls, 2011) 216p., TPB, 16.5×21, Trei, București, 2015, Trad. Roxana Gamarț, Red. Carmen Botoșaru, 39 RON, ISBN 978-606-719-203-2

Premii: The Kitschies – Red Tentacle 2012, Carnegie Medal 2012

Nominalizări: Bram Stoker for YA Novel 2012, Locus for YA Novel 2012, The Kitschies – Inky Tentacle for Cover Art 2012

Nu știu, zău că nu știu, de când n-am mai citit un roman atât de emoționant. Poate de la un roman cu Montalbano de acum vreo trei ani, ce parcă a prevestit un eveniment tare nefericit din viața mea. Auzisem numai lucruri bune despre scrierile lui Patrick Ness și m-am bucurat foarte mult când am auzit că editura Trei va publica seria Chaos Walking (Pe Tărâmul Haosului), al cărei prim volum, The Knife of Never Letting Go (2008), apărut la noi cu titlul Vocea Pumnalului, a câștigat un premiu James Tiptree Jr., plus că a mai avut și câteva nominalizări importante. Așa că m-am bucurat tare mult când am citit o mică știre pe Facebook pusă de pagina Young Fiction Connection a editurii Trei că va apărea și la noi Chemarea Monstrului (A Monster Calls, 2011), de același Patrick Ness, după o idee originală de Siobhan Dowd, o scriitoare irlandeză care n-a mai apucat să termine acest roman, și cu minunatele ilustrații ale lui Jim Kay, care au transformat această carte într-o operă de artă.

Monstrul a venit la Conor la miezul nopții, așa cum o fac monștrii de obicei. De fapt, nu chiar exact la miezul nopții, ci la șapte minute după miezul nopții. Conor locuiește cu mama lui, bolnavă de cancer în stadiu terminal, într-o căsuță din apropierea cimitirului. Iar în acest cimitir se află o tisă, un copac imens care noaptea își face de lucru venind la geamul lui Conor și spunându-i acestuia povești moralizatoare. Sau asta suntem noi făcuți să credem, pentru că lucrurile sunt ceva mai complicate. Încet-încet începem să aflăm mici fragmente din traumatizata viață a lui Conor, care, în ciuda faptului că vrea să pară matur și dârz, nu este decât un băiat speriat, al cărui tată și-a părăsit familia și s-a mutat în America împreună cu noua lui soție (și l-a făcut pe bietul Conor să nu mai poată dormi o lungă perioadă fără o lumină aprinsă), și a cărui mamă este foarte bolnavă, în ciuda faptului că încearcă să-l îmbărbăteze pe Conor, spunându-i că se va face bine. Dar de cancer nu prea scapă nimeni și mi-am dat seama că și Conor și-a construit un mecanism de autoapărare foarte complex, care începe cu… Chemarea Monstrului. Un monstru care este monstru doar prin aspect, dar care îi poate înduioșa, până și el, pe cititor, până la lacrimi.

Mama lui Conor trebuie să meargă la spital pentru a face o nouă rundă de tratamente, care, spune ea, o vor face bine. Dar Conor știe, probabil, în sinea sa, că nu va fi așa. Iar bunica lui, mama mamei lui, nu face decât să pună paie pe foc prin atitudinea bățoasă pe care o afișează mai tot timpul, iar Conor se cam teme de ea. Sau nu se poate apropia de ea, așa cum nu se poate apropia nici de prietena lui de la școală, o prietenă de care s-a îndepărtat pentru că l-a trădat la un moment dat, când a dezvăluit tuturor că mama lui Conor are cancer, ceea ce l-a cam izolat pe Conor de restul lumii. Care lume este plină de băieți golănași care-l necăjesc pe Conor, deși bietul de el numai de asta nu are nevoie. Și poate că și din această cauză în cheamă pe monstru. Recunosc că monstrul m-a păcălit până și pe mine cu începutul poveștilor sale, care par că se îndreaptă într-o anumită direcție, când hop! iau o întorsătură și aflăm că de fapt lucrurile stau cu totul altfel. Oare de ce l-a chemat până la urmă Conor pe monstru? Ce planuri are monstrul cu Conor? De ce vine în fiecare noapte fix la 00:07? De ce e tatăl lui Conor o așa jigodie lipsită de cel mai elementar bun-simț?

Peste ceva mai mult de o lună se împlinește aproape un an de când mi-am pierdut tatăl în fața aceleiași necruțătoare boli care o macină pe mama lui Conor. Spre deosebire de Conor eu n-am avut tăria necesară să stau alături de el până în ultima clipă și să-l văd cum se stinge încet-încet. De aceea pot spune că, din punctul meu de vedere, Conor este un EROU. Am citit un roman care și-a atins scopul pe deplin. Cred că nu a existat vreun cititor care să fi dus această carte până la capăt și care să nu fi fost adânc mișcat. Căci este un roman care pur și simplu este imposbil să nu atingă o coardă sensibilă în cititor, oricât ar fi acesta de tare sau de nesimțitor. Tragismul parcă răzbate din cuvinte, din situații, din personaje, parcă strălucește în întuneric, și n-are cum să nu te miște. Dacă acesta a fost scopul acestei povești (și poveștile monstrului au un rol bine definit, care își ating scopul exact așa cum trebuie), atunci pentru mine a funcționat aproape perfect. Nu știu ce-a fost cu fraza de final, cred că aceasta m-a împiedicat să-i dau cinci stele, dar, peste câțiva ani, când în mod sigur îi voi citi această mișcătoare poveste băiețelului meu care acum are un an și trei luni, poate o voi înțelege mai bine.

Alte recenzii: Răzvan van Firescu și Laura Câlțea.

Posted by Liviu