Premii: James Tiptree Jr. Memorial 1994, Lambda 1993, Italia 2008
Nominalizări: Arthur C. Clarke 1994, BSFA 1994, Locus 1994 (Debut)
Anul 2015 a marcat apariția pe piața românească de carte SF & F a două edituri tinere, dar cu ambiții mari: FinalChapter.Ro, despre a cărei primă apariție, Nori De Furtună, de Jim Butcher, am scris zilele trecute, și Hecate, probabil editura cu cea mai interesantă idee apărută vreodată la noi. M-am grăbit să-i trag de limbă de cum am văzut că vor scoate Amonit, de Nicola Griffith, și Pilda Semănătorului, de Octavia E. Butler (despre care cititorii au aflat pentru prima dată cu ocazia interviului cu Diana Bogdan de pe acest blog), și am aflat numai lucruri interesante, printre altele fiind concepția cu care a plecat la drum editura Hecate: ”În termeni oficiali, Hecate este o structură de economie socială de inserție. Dacă încercăm să nuanțăm termenii, însă, trebuie să vă spunem că ideea editurii Hecate ne-a venit din dorința de a acoperi o lipsă dedicată nișelor marginalizate și minoritizate. Mai precis, ne-am dat seama că o întreagă serie de cărți, fie ele cu profil academic sau beletristic, nu se regăsește pe piața din România din cauza subiectelor mai puțin vandabile și mai degrabă delicate. În rarele cazuri în care apar, potențialul lor radical de a oferi volum vocilor acestor experiențe minoritare este îngropat sub valoarea lor „universală” (câștigătoare de premii, ecranizări etc). Prin urmare, ne-am dorit să creăm un spațiu în care persoane, grupuri și comunități minoritare să se exprime. Astfel a apărut Hecate, prin care servim ca o modalitate de cunoaștere și ajutăm la deschiderea unor noi posibilități de întâlnire între lumi diferite”.
Și iată că la Gaudeamus au apărut și primele roade care ne interesează pe noi cel mai mult, adică cele două volume de mai sus. Diana mi le-a dăruit, așa cum a promis de îndată ce am luat legătura cu ei, iar mie nu mi-a mai rămas decât să mă bucur de ele, la propriu și la figurat. La propriu pentru că ambele cărți sunt absolut superbe: coperte extraordinare, hârtie groasă și aspectuoasă și, având în vedere traducătorii, traduceri de calitate și o redactare pe măsură. Să nu uit și de textura copertelor, o hârtie aspră la pipăit, cu desene în relief, care pentru mine a fost o încântare. Iar autoarele sunt și ele pe măsura aspectului cărților, ceea ce ne duce și la bucuria în sens figurat: Octavia E. Butler, autoare premiată cu Nebula pentru Parable of the Talents (în curs de apariție la Hecate, e la tradus, la aceeași traducătoare care a tălmăcit și Amonit), dispărută prematur dintre noi, căci mai avea încă multe de spus în SF, și Nicola Griffith, o altă autoare premiată cu Nebula pentru romanul Slow River (Râul Liniștit, Millennium Books, 2005, în traducerea Roxanei Brînceanu), care vine acum cu un roman aclamat peste tot, Amonit, apărut tocmai hăt! în 1992, dar care se simte la fel de proaspăt chiar și acum, la mai bine de două decenii de la apariție.
Prezentarea editurii: ”Ori te schimbi, ori mori – pe planeta Jeep nu există alte opţiuni. Cu secole în urmă, un virus mortal a decimat prima colonie de oameni sosiţi pe planetă – toţi bărbaţii au murit, iar puţinele femei care au supravieţuit n-au mai fost niciodată aceleași. Acum, cu multe generaţii după ce prima colonie a pierdut legătura cu restul omenirii, o companie are în plan să exploateze Jeep, însă toate forţele sale ajung să se lupte pentru supravieţuire. Temându-se să nu răspândească virusul, compania își abandonează angajatele pe planetă înspăimântate și izolate de populaţia indigenă. În această situaţie de criză extremă, antropoloaga Marghe Taishan sosește pe planetă pentru a testa un nou vaccin. Punându-și în joc viaţa pentru a descoperi secretul biologic care le permite femeilor de pe planetă să se reproducă, Marghe își dă seama că și ea a începutsă se schimbe. Însă odată ce Jeep îi devine cămin, Marghe află că doar ea are puterea de a-i declanșa distrugerea”.
Bună descrierea, aș mai putea adăuga doar că Marghe face mai mult de o călătorie, iar toate aceste călătorii nu sunt doar de natură fizică, ci și spirituală. Într-un decor care ar face și Avatarul lui James Cameron să pălească și să se retragă timid, căci imaginația debordantă a Nicolei Griffith, pe care nu i-aș fi putut bănui-o după Râul Liniștit, creează în această carte una din cele mai vii lumi pe care am văzut-o vreodată descrisă într-un roman SF, Marghe are parte de aventuri care mai de care mai periculoase, dar care o vor modela și o vor transforma ireversibil. Dar doar o lume plină de creaturi ciudate și interesante nu este suficientă, pentru că nu lumea de pe Jeep este personajul principal, ci rolul femeii într-o societate alcătuită exclusiv din femei, o lume care nu s-a transformat într-una populată de amazoane de doi metri, a căror distracție să fie căsăpirea bărbaților suficient de imprudenți să se aventureze pe-acolo. Nu, este o lume populată exclusiv de femei, căci virusul neiertător a omorât toți bărbații, iar pe femei le-a transformat ireversibil și degeaba încearcă Marghe un vaccin ce pare imbatabil, căci doar atunci când se va lăsa în voia virusului va începe și ea să se transforme, începând din interior.
Pare un roman greu de digerat și chiar este greu de digerat. Întrebări legate de sex, de gen, de rolul femeii în societate, de religie, de ce ne face pe noi oameni înzestrați cu rațiune, dar și enigme de genul: de ce virusul a omorât doar bărbații și a lăsat în schimb o parte din femei? De ce aceste femei sunt capabile să se reproducă în continuare, fără ajutorul bărbaților? Cum e posibil acest lucru? Ce au băștinașele în plus față de nou-venitele din spațiul cosmic? Doar tradiții, încăpățânare și determinare? Cum le modelează pe aceste femei mediul înconjurător și virusul? De ce începe Marghe să se transforme încet-încet și de ce Echraidne, tribul care trăiește în ținuturile înghețate și care o adoptă (cu forța) pe Marghe, acceptând-o în mijlocul lor, se cramponează cu încăpățânare de trecut, riscând chiar extincția? Să fie doar pierderea identității la mijloc? Am citit celălalt roman al Nicolei Griffith tradus la noi în 2009. Nu pot spune că mi-a plăcut în mod deosebit, dar a trebuit să recunosc că este altfel și, poate tocmai de aceea, a și luat premiul Nebula. În opinia mea, Amonit este o carte mult mai bună, mai complexă, mai bine scrisă, cu mai multe paliere de lectură. Dar poate că a fost prea avangardistă, deși autori precum Samuel Delany, Ursula Le Guin, Joanna Russ sau, de ce nu, Robert Silverberg, scriseseră cărți și mai și cu mulți ani înainte de Amonit. În fine, am citit o carte care îmi va da de gândit mult timp de-acum încolo, căci este o carte unică în felul ei. Îi urez mult succes editurii Hecate dacă are de gând să mai publice astfel de cărți (și Diana, împreună cu Claudia Câmpeanu, co-fondatoarea editurii, alături de Ovidiu Anemțoaicei, m-au asigurat că se vor ține în continuare de treabă) și îmi doresc ca și publicul să se arate dornic să cumpere, să citească și să vorbească despre astfel de cărți, pentru că merită.
Posted by Liviu
FanSF 