Premii: Marele Premiu al Concursului de Creație Literară Trofeul Arthur 2013
Mă consider un cititor serios, care citește cărți serioase, valoroase, etc., bla-bla. Dar, din când în când, mai am și derapaje. Un Zorba Grecul, un Philip Marlowe (mai des, că îmi plac policierurile cu Montalbano la nebunie, iar de thrillere ce să mai spun), sau câte un YA, că nu strică, trebuie să mai iau și eu pulsul pieții. Și din când în când mai pică așa, câte-o gemă, cum a fost cea de față, O Istorie Secretă a Țării Vampirilor, a Adinei Popescu, de la editura Arthur, specializată în cărți pentru copii. O frumoasă poveste pentru cei mici, cu vârste cuprinse între 7 și 100 de ani, să zicem, care pur și simplu m-a încântat. Cum spuneam și pe Goodreads, când eram mai mic citeam Povești Nemuritoare cu nesaț. Iar despre Basmele lui Petre Ispirescu, ce să mai spun. Mi-au plăcut la vremea lor, când aveam o vârstă (nu că acum aș fi bătrân, am doar 32 de ani), și probabil că mi-ar plăcea aproape la fel de mult și acum, dacă le-aș reciti. Așa că nu e de mirare că volumul Adinei Popescu, primul dintr-o trilogie, care a câștigat Trofeul Arthur în 2013, a fost pur și simplu o încântare.
Păi cum să nu-ți placă ceea ce face autoarea care nu e cu mult mai în vârstă decât mine cu o mare parte din personajele care îmi erau atât de dragi în urmă cu vreo douăzeci și ceva de ani: le smulge din lumea lor, le atribuie roluri din cele mai ciudate și le pune în situații din cele mai neobișnuite, într-un amalgam de aventuri din cele mai năstrușnice. Într-un univers alternativ, de basm, în care președintele descoperă o carte cu pagini albe care îl bagă în sperieți, personajele de basm precum Greuceanu, Pipăruș-Petru, Sfânta Miercuri sau Pricoliciul sunt amenințate cu uitarea. Pentru că ei fac parte din basmele clasice, care au devenit cam vetuste în ultimul timp, în timp ce basmul comercial cunoaște un avânt fără precedent, amenințând să-i ia complet locul basmului clasic. Așa că bietele personaje despre care nu mai citește nimeni rămân fără serviciu, fără adăpost (adică sunt nevoite să-și părăsească adăposturile sau să-și vândă palatele, cum e cazul zmeului Tase, transformat acum într-un camionagiu cu burdihan de uriaș, ce înfulecă cincizeci de mititei odată, care locuiește cu zmeoaica de maică-sa într-o peșteră din creierii munților, de unde mai coboară ca să hălăduiască prin codri verzi ca să hărțuiască ciobani cărora le-a luat stâna foc), fără un mijloc de a-și duce existențele pe care le cunoșteam noi din povești.
Dar cazul cel mai tragic este al pricoliciului, în a cărui pădure începe să se construiască un parc tematic (cu case bântuite, cu vampiri cu colți lungi și sânge pe la gură, strigoi, știme, Muma Pădurii, tonete cu suveniruri) și care este astfel nevoit să-și ia bocceluța în spinare și s-o roiască din culcușul pe care și-l amenajase sărăcuțul de-a lungul anilor din diverse obiecte abandonate de cocalarii care veneau la picnic prin pădure și care nu-și lua și gunoiul când plecau. Așa că pentru bietul pricolici începe un șir de aventuri extraordinare în căutarea identității pe care și-o pierde încetișor, pentru că cine naiba își mai amintește de pricolici (mărturisesc că eu nici nu știam ce-i ăla până aici, iar de știut cum arată… nici atât, noroc cu desenele Amaliei Dulhan din carte, unde am văzut că pricoliciul e un fel de vulpe ce merge în două picioare), așa că săracul de el, blestemat încă de mic, rămas singurul din specia sa, nevoit să înfrunte uitarea, singurul ajutor va fi Călătorul, zis și Domnul Archibald, zis și Domnul Ar, și al său basmascop, un instrument care analizează neregulile din basme, sau cam așa ceva, care-l ia sub aripa sa pe pricolici, până când îl pierde la un local unde poposește zmeul Tase, venit acolo să servească porția obișnuită de cincizeci de mititei, care-l ia pe pricolici și-l atârnă în interiorul camionului, de parbriz, pe post de breloc. Iar de aici, să te ții aventuri. Pe la casa zmeului, pe la casa contrabandiștilor de apă vie, de unde șterpelește o sticluță cu apă vie ce-i va salva viața lui Greuceanu, un alt personaj controversat, care și-a uitat rolul de salvator al domnițelor aflate la ananghie și de recuperator al Lunii și al Soarelui, care e în schimb un fel de mardeiaș mărunt, și uite iar m-a luat valul și divaghez. Dar îl las și pe pricolici și-l iau în primire pe Călător, angajat al Institutului de Reglementare a Miturilor și Poveștilor, cel ce pare singurul în stare să deslușeacă ițele acestor povești stufoase și să salveze basmul clasic din ghearele basmului comercial și, implicit, pe pricolici și pe celelalte personaje de poveste.
N-am mai citit de mult o poveste care să îmi plac atât de mult. De fapt nu este o singură poveste, ci zeci de povești, căci fiecare personaj de basm are, normal, povestea sa. Iar când fiecărui personaj de basm i se atribuie un alt rol decât cel pe care îl cunoșteam noi, nu poate ieși decât ori o harababură colosală, ori o bijuterie, așa cum a fost ea consemnată cu mult măiestrie de Adina Popescu. Scrisă cu un umor debordant, cartea abundă în personaje despre ale căror aventuri mi-ar mai plăcea să mai citesc încă zece volume, nu doar două, câte mai sunt scrise și așteaptă cuminți să fie publicate. Zmei, zâne, pricolici, vampiri, strigoi, Făt-Frumos (devenit dresor de cai), Ileana Cosânzeana, Verde-Împărat, Roșu-Împărat, Călin File (da, chiar și basmul cult și-a trimis reprezentantul, în persoana unui haiduc-partizan din munți), Sfânta Miercuri, Greuceanu, Pipăruș-Petru, știma lacurilor, spiridușii, veștile (ce arată ca niște păsări colibri), blajinii, și mulți-mulți alții, pe care i-am uitat deja, spre rușinea mea, își dau întîlnire în această poveste fascinantă, un fel de povestea poveștilor pentru copiii de toate vârstele. Ei, așa povești să tot citești, pentru că eu unul m-am trezit deseori surâzând parcurgând această poveste măiastră. Bravo, Adina, abia aștept să iau un autograf de la tine (cartea se va lansa la Gaudeamus, duminică, 22 noiembrie, de la ora 12:00, alături de Harry Potter și Piatra Filozofală și de Cronicile din Narnia, volumul I – Nepotul Magicianului, la standul editurilor Art/Arthur/Paladin) pe această carte superbă din absolut toate punctele de vedere.
Posted by Liviu
FanSF 
2 gânduri despre &8222;Ce Citește Liviu 38: Adina Popescu – O Istorie Secretă a Țării Vampirilor I: Cartea Pricoliciului&8221;