Viitoare apariții SF, Fantasy, Horror, Policier, Crime, Noir, Thriller și nu numai: Partea a II-a – Editura Trei, Colecțiile Epsilon Science Fiction și Fantasy

Continuăm seria de interviuri în care coordonatorii de colecții SF, Fantasy sau Policier (și nu numai, veți vedea în continuare), iar astăzi am discutat cu Mihai-Dan Pavelescu, o legendă vie și coordonatorul colecțiilor Epsilon Science Fiction și Fantasy ale Editurii Trei. Nu mai intru în detaliu despre activitatea sa, numele spune totul, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Michael Haulică. Să-i dăm drumul, așadar:

 

1) Care sunt aparițiile preconizate pentru anul viitor?

Pentru 2015 se preconizează o combinație între continuarea seriilor începute și titlurile noi.

Așadar, la SF vor apărea:

Paul McAuley – Ancients of Days (urmarea la Copilul Fluviului), Jeff Vandermeer – Authority și Acceptance (vol. 2 și 3 din Southern Reach) și Alastair Reynolds – Spațiul Revelației (al treilea volum cronologic din seria omonimă). Lor li s-ar adăuga Radioul lui Darwin de Greg Bear, premiat Nebula.

Ancients Of Days (Confluence, #2) Authority (Southern Reach Trilogy, #2) Acceptance (Southern Reach Trilogy, #3)

Revelation Space (Revelation Space, #1) Darwin's Radio Stands a Shadow (The Heart of the World, #2)

În colecția Fantasy vor aparea:

Col Buchanan – Stands a Shadow (continuarea la Farlander), Brandon Sanderson – The Well of Ascension (continuarea la Ultimul Imperiu) și Mark Lawrence – King of Thorns (continuarea la Prințul Spinilor), la care s-ar adăuga un titlu și un autor nou: Cântecul Sângelui de Anthony Ryan.

Toate titlurile amintite sunt în diverse etape de producție și urmează a se stabili datele aparițiilor. Lor li se pot adauga oricând titluri noi care m-au impresionat atât de mult, încât să „ardă etapele”.

The Well of Ascension (Mistborn, #2) King of Thorns (The Broken Empire, #2) Blood Song (Raven's Shadow, #1)

2) Vor fi finalizate seriile începute sau măcar continuate? Mă refer aici la: Greg Bear – Eon; Alastair Reynolds – Revelation Space; Mary Doria Russell – Sparrow; Brandon Sanderson – Mistborn; Mark Lawrence – Broken Empire etc.

Despre Alastair Reynolds, Mark Lawrence și Brandon Sanderson am răspuns deja, indirect, la punctul anterior. În privința seriei The Way a lui Greg Bear, am decis să nu mai continuăm după Eon. Încă nu am luat o decizie pentru Children of God, urmarea la Pasărea Domnului. În ambele cazuri este vorba despre faptul că primele romane din serie (cele publicate de editura Trei) sunt de sine stătătoare (n-au fost gândite inițial ca făcând parte din serii), iar urmările lor sunt mai degrabă modeste.

3) Ceilalți autori aflați în portofoliu vor mai fi continuați? De exemplu: John Varley, Adam Roberts, Harlan Ellison (Again, Dangerous Visions), Serge Brussolo.

4) Autori noi sau autori clasici? Din punctul meu de vedere, eu aș fi mai degrabă adeptul autorilor noi, cei clasici au cam apărut. De exemplu, cele mai vechi romane, netraduse încă în română, premiate cu Nebula sau Hugo ar fi Dreamsnake a Vondei N. McIntyre și The Wanderrer a lui Fritz Leiber.

3+4) Vor fi continuați autorii deja publicați, dar ponderea se va deplasa treptat către autorii noi, ața cum este de altfel vizibil în colecția Fantasy/Red.

5) Dacă aș face un sondaj pe blog, întrebând cititorii ce cărți ar vrea să apară în traducere la noi, promiți măcar să arunci o privire pe propuneri? Poate cine știe cum descoperi vreo gemă care așteaptă să fie descoperită?

 Întotdeauna am fost curios ce citesc și ce le place altora (și nu numai fani SF). Așadar, aștept.

Sărbători fericite, la mulți ani, felicitări pentru rubrică și pasiune.

Acesta a fost interviul, mai succint, luat lui Mihai-Dan Pavelescu (lipsa de timp își spune cuvântul, mai ales acum, în prag de sărbători – sper ca MDP să ne dezvălui mai multe, în viitorul apropiat, atunci când vă ști mai multe și noile apariții vor fi în stadii mai avansate de…materializare). Apariții foarte interesante se prefigurează la orizont pentru anul viitor, deși par destul de puține, dar, la fel ca în cazul celorlalte edituri (și a oricăror afaceri, în general), vânzările dictează (cred că seria lui Greg Bear le-a cam căzut victimă), iar dacă vânzările nu merg, afacerea nu merge, măsuri trebuie luate.

Posted by Liviu

48 de gânduri despre &8222;Viitoare apariții SF, Fantasy, Horror, Policier, Crime, Noir, Thriller și nu numai: Partea a II-a – Editura Trei, Colecțiile Epsilon Science Fiction și Fantasy&8221;

  1. Mikey zice:

    In primul rand, toate gandurile de bine lui Liviu pentru revitalizarea site-ului, cu speranta unei continuitati cat mai durabile. Felicitari pentru initiativa de-a interoga editorii/coordonatorii in legatura cu viitoarele aparitii. Mi-as dori o astfel de informare semestrial 🙂

    Referitor la Editura Trei imi exprim si eu niste puncte de vedere:
    Colectia Fantasy a fost pentru mine revelatia placuta a anului, mai ales ca fenomenul A Song of Ice and Fire a lasat momentan un gol ce trebuia acoperit, iar autorii publicati de Trei au venit la tanc. MDP a avut din nou mana buna cu Col Buchanan, despre care nu auzisem, iar Mark Lawrence a fost cireasa de pe tort. Sanderson si Stackpole sunt deja certitudini care au incununat colectia. Astept si alte surprize si sunt sigur ca tot de aici vor veni in 2015 cateva surprize, prima anuntandu-se a fi Anthony Ryan.
    Colectia SF m-a dat pe spate cu Jeff Vandermeer si pe final de an cu Brussolo, asta si poate ca imi era dor de ceva New Weird. Adam Roberts mi se pare un autor interesant, care poate creste mult si se poate mula pe genuri diferite iar John Varley ar fi inca un autor de exploatat.
    Daca ar fi dupa mine, as alege ca ordine a aparitiilor Alastair Reynolds la SF si Mark Lawrence la Fantasy

    P.S. Prima data m-a cam iritat schimbarea formatului, in „doar” doua culori, pentru ca ma obisnuisem cu gandul de-a avea o biblioteca in culorile curcubeului dar pe parcurs au inceput sa-mi placa noile look-uri rosu/albastru, sper sa ramana asa definitiv si mai sper sa nu renuntati la artistul care se ocupa de coperti pentru ca fiecare in parte mi se pare o opera de arta.

    Apreciază

      • danpavelescu zice:

        Eu spun sa scrieti in ambele locuri, pentru o raspindire mai buna. Acela este un loc recent din blogul editurii cu tematica F/SF. Sigur ca da, nu este chiar cel mai grozav… dar poate ca lucrurile se vor indrepta treptat 🙂

        Apreciază

      • mj zice:

        Feedback:

        La modul general traducerea e bună – greoaie pe alocuri, dar asta cred că ține de Mark Lawrence, nu de traducere, dar bună -, însă sunt câteva aspecte ce nu țin de traducerea limbii engleze, cât de limba română, pe care țin să le menționez în speranța că vor fi corectate la o eventuală reeditare a cărții sau poate chiar doamna traducătoare va ține cont de ele la viitoarele traduceri.

        În toată cartea se folosește termenul „vroia/vroiam”. În mod sigur verbul căutat era „a voi” cu declinările „voia/voiam”. De asemenea, se putea folosi verbul „a vrea” cu declinările „vrea/vream”. Termenul „vroia” este o combinație a acestor două verbe, o formă populară frecvent folosită, dar nu chiar corectă. Pot spune că este prima carte citită în limba română unde întâlnesc acest termen folosit (binențeles, am citit și alte cărți de la editura trei unde se folosea verbul corect).

        Un alt lucru ciudat, mă așteptam ca numele Iisus Hristos să fie scris ca atare, „Iisus” cu doi de „i” la început și „Hristos” cu „h” la început, așa cum precizează Biserica Ortodoxă Română. În schimb, doamna autoare a preferat să folosească forma „Isus Christos”, formă care din câte știu eu nu este specifică ortodocșilor.

        Inconsistență în traducerea titlului pe parcursul cărții, uneori se folosește „Imperiul Fărâmițat”, alteori se folosește „Imperiul Spart” ca traducere pentru „The Broken Empire”.

        Erată (doar ce am notat din punctul în care deja începuse să fie deranjant să se tot repete):

        pag. 193: „micul Rikey vroia să”
        pag. 194: „numai” – greșeală foarte mare, în loc de folosirea negației „nu” urmată de adverbul „mai”
        pag. 199: „părea să fi aibă”
        pag. 236: „Gorgyoth” în loc de „Gorgoth”
        pag. 260: „Pe rănile lui Christos”
        pag. 263: „Pentru numele lui Christos”
        pag. 306: „îngozitoare”
        pag. 316: „bezna m-am înghițit pe mine”
        pag. 356: „Nu vroiam să vizitez”
        pag. 362: „Sfinte Isuse, Rike…”

        Apreciază

    • danpavelescu zice:

      Este tradusa, asteapta redactarea, dar in aceeasi situatie sunt si Stands a Shadow si Well of Ascension. Cu siguranta va aparea pina in vara, insa data publicarii pentru fiecare in parte n-o stabilesc eu.

      Apreciază

      • Mikey zice:

        D-le MDP, in afara de Jeff Vandermeer, in celelalte serii incepute (in special Reynolds, McAuley si cele fantasy) planuiti sa scoateti cate o continuare din fiecare anual sau ritmul aparitilor nu este unul programat? Si o alta intrebare; am observat ca multe aparitii sunt programate sa iasa in ajunurile targurlor de carte. Primul ar fi Final Frontier, prin martie daca nu ma insel, asta daca se va tine. Este posibil sa iasa ceva pana atunci?

        Apreciază

  2. danpavelescu zice:

    Sigur ca as fi vrut sa apara anual macar 2 carti dintr-o serie… dar nu se poate. Da, este adevarat ca spre tirguri se vor canaliza noile aparitii. Da, exista carti pregatite ce pot aparea cu ocazia lui Final Frontier, daca se va tine.

    Apreciază

  3. popa ion zice:

    dl mdp tin sa-ti atrag atentia ca ai un ochi incredibil la autori de fantasy si prin titlurile publicate creezi dependenta,ceea ce este foarte grav in aceste timpuri.am glumit putin dar este si un mare adevar. craciun fericit.

    Apreciază

    • Iar dinntr-un articol din Adevărul, via Facebook, am aflat că în colecția Young Fiction a editurii Trei va apărea anul acesta prima parte a seriei Chaos Walking, The Knife of Never Letting Go, a lui Patrick Ness. În altă ordine de idei, cheia se află deocamdată la Ana Nicolau și la Horia Nicola Ursu. Sper să ne descuie ușile cât de curând! 🙂

      Apreciază

      • Mikey zice:

        @Liviu:
        Nu prea tin minte ca Nemira sa-si detalieze planurile, nu le sta in fire. Ti-a transmis cineva de acolo ca-ti vor raspunde sau asteptam degeaba?

        Apreciază

  4. @Mikey: da, Mikey, Ana Nicolau mi-a promis că-mi va răspunde la întrebări săptămâna aceasta, la fel cum mi-a promis și Horia Nicola Ursu că va răspunde la întrebările despre planurile de viitor ale editurii Millennium și ale colecțiilor pe care el le coordonează pentru Paladin.

    Apreciază

    • mj zice:

      la rao sunt curios doar dacă urmează să apară și a treia carte de la Scott Lynch – The republic of thieves (deși o am în engleză, dar după cum am făcut cu multe cărți în română – le cumpăr pentru a susține industria românească)

      Apreciază

    • După cum probabil știi, tatăl Anei Nicolau, Valentin Nicolau, a decedat săptămâna trecută, așa că Ana nu va fi disponibilă o perioadă de timp, ceea ce e de înțeles. N-avem ce face decât să așteptăm și să fim alături de familia Nicolau.

      Apreciază

    • Ana Nicolau a pus pe facebook 3 poze cu noul look al cărților, în care se vede și cotorul și coperta a patra, iar pătrățelul colorat care apare în fața titlului apare sub forma unei dungi de aceeași culoare în partea de sus a cotorului, deci aproape sigur dungile vor continua să apară.

      Apreciază

    • Așa cum știe orice fan care se respectă, Rao e mai imprevizibilă decât vremea; dacă tot a murit Jordan și Brandon Sanderson e încă tânăr, nu mai e nicio grabă pentru editură să publice romanele din ciclul Roata Timpului; glumesc, Rao își face rar publice demersurile, așa că eu unul, cel puțin, nu știu nimic despre Roata Timpului.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.