Ce citește Liviu Reloaded – No. 22 (Serie Nouă)

Posted: Decembrie 7, 2014 by fansf in Lecturi
Etichete:, ,

Prinţul Spinilor Talion: Revenantul

Mark Lawrence – Imperiul Fărâmițat I: Prințul Spinilor (Broken Empire I: Prince of Thorns, 2011) 390p., TPB, Trei, București, 2014, Colecția Fantasy Nr. 4, Trad. Roxana Gamarț, Red. Bogdan Perdivară

Cea mai plăcută surpriză pentru mine din punctul de vedere al aparițiilor fantasy de anul acesta a fost, fără îndoială, prima parte a trilogiei Broken Empire a lui Mark Lawrence. Încă de când am început să alcătuiesc readinglistul ideal pentru Kindle, am adăugat în capul listei de lecturi fantasy această trilogie despre auzisem numai lucruri bune; cu atât mai mare mi-a fost bucuria când, înainte să mă fi apucat de ea, Mihai-Dan Pavelescu a anunțat că editura Trei a achiziționat această trilogie și că prima parte, Prince of Thorns, va apărea chiar anul acesta. Am avut deci răbdarea necesară apariției Prințului Spinilor și eu zic că așteptarea a meritat.

Beneficiind de o copertă aproape la fel de interesantă ca și originalul apărut la Harper în 2011 și cu un subiect extrem de interesant, primul volum ne spune povestea lui Jorg Ancrath și a ascensiunii sale lente, dar sigure, către tronul imperiului pe care își dorește cu ardoare să-l stăpânească până la vârsta de douăzeci de ani. Facem cunoștință chiar de pe prima pagină cu tânărul Jorg, care împlinește nu peste mult timp vârsta de paisprezece ani. Iar la vârsta la care alte vlăstare regale încă se mai joacă cu săbii de lemn și stau după fustele mamei, Jorg are deja pe conștiință crime oribile, torturi indescriptibile, vrăjmași spintecați cu nemiluita, sate incendiate, săteni eviscerați și câte și mai câte. A, și chiar la început, Jorg își omoară unul din mercenarii care îi sunt alături pentru că îl enervase la culme cu remarcile sale ridicole și cu fața lui stupidă.

Pentru că Jorg nu este un puști obișnuit, cu o poveste de viață normală și fericită, cum i-ar sta bine viitorului moștenitor la tron. Nu, chiar deloc: mama și fratele i-au fost asasinați mișelește de către asasini trimiși de fratele tatălui său, iar el abia scăpase cu viață după ce fusese aruncat într-o tufă de măceș și zăcuse acolo până când fusese salvat miraculos. Cum să nu juri răzbunare și să devii maniac ucigaș și cu sete de putere și răzbunare după această experiență. Nu sunt sigur că doar aceste experiențe prin care trecuse micul Jorg nu cu mult timp în urmă au contribuit la transformarea sa într-un fel de monstru determinat să se răzbune și să stăpânească lumea până la vârsta de douăzeci de ani, ci probabil el de mic fusese un pic…altfel, ca să nu spun deranjat. Dar determinarea sa și setea de răzbunare și de putere îl fac un adversar redutabil pentru oricine îi stă în cale. Alături de o trupă de mercenari nemiloși care fuseseră condamnați la moarte chiar de rege, tatăl lui Jorg, și pe care chiar Jorg îi ajutase să evadeze, acesta pornește în lumea largă pentru a se răzbuna pe Renar, unchiul ucigaș. Iar după ce se întoarce acasă după patru ani și tatăl său îi dă o misiune imposibilă, să cucerească un castel de necucerit, dar pe care îl cucerește cu ajutorul unei…bombe atomice, Jorg își dă seama că tatăl său nu este chiar hotărât să renunțe curând la tron. Iar asta îl transformă și pe tatăl său într-un alt adversar de eliminat.

O bună parte din carte, pe care am citit-o într-o zi și un pic, am avut impresia că este un alt fantasy ce-și desfărșoară acțiunea într-o lume medievală, cu mijloacele specifice acestei perioade. Însă, o dată cu descoperirea tehnologiilor pe care Constructorii de mult dispăruți le lăsaseră în urmă, culminând nici mai mult, nici mai puțin, cu o bombă atomică ce va rade un munte, mi-am cam dat seama că acțiunea se petrece mult în viitor. Iar spre finalul cărții am aflat și cu o aproximație destul de bună (începusem să-mi cam dau seama că e în viitor după ce Jorg îl amintește și pe Nietzsche printre scriitorii lui favoriți, alături de Plutarh și Sun Tzu) perioada desfășurării evenimentelor descrise aici: anii 10000 D.H.

Cartea n-are cel mai alert ritm din lume și nici nu are în centru tipul de erou pornit să salveze prințesa răpită sau pe toată lumea, pe care îl plac toți. Nu, evenimentele curg lin unul după altul, însă asta nu le face mai puțin înfricoșătoare. Pentru că tot ceea ce face și gândește Jorg este dătător de fiori: este un monstru însetat de putere și asta îl face nemilos și de neînduplecat, determinat să își atingă scopul cu orice preț și prin orice mijloc. Trădează, ucide, pedepsește (uneori doar din cauza unei toane), pentru a-și atinge țelurile: prinț, rege, împărat al tuturor imperiilor destrămate, pe care visează să le cucerească și să le unească. De-a lungul celor două fire narative aflăm că Jorg nu s-a transformat prea mult: aflăm povestea vieții sale de acum patru ani, martor neputincios al asasinatului mișelesc căruia îi căzuseră victime mama și fratele său cel mic, și a celei din prezent, când are alături o liotă de ucigași nemiloși, demnă a fi comparată cu eroii lui Sven Hassel, setoși de sânge și de bani, dar care îi stau alături orice ar fi. Nu sunt camarazii sau supușii perfecții (chiar unul dintre ei este aproape să-l omoare pe Jorg în bătaie, deși Jorg îl salvase și-l tocmise să-i fie alături), dar sunt aliați de nădejde, pe care Jorg se poate baza să cucerească lumea.

Am asemănat traducerea Roxanei Gamarț cu cele făcute de Emanuel Botezatu seriei Montalbano de la Nemira. Nu știu dacă Montalbano ar fi vorbit precum Amza Pellea în Nea Mărin Miliardarul, însă traducerea volumului de față este un adevărat deliciu. Am avut curiozitatea să fac o comparație între un fragment tradus și original: este o adaptare modernă, nu chiar cea mai apropiată de original, însă sună destul de bine și-i vine ca o mănușă personajului principal, iar asta contribuie din plin la farmecul acestei povești de groază și fermecătoare în același timp. Citiți Prințul Spinilor și-mi veți da dreptate, cartea este un adevărat răsfăț, pe care cine n-a citit-o, nu știe ce pierde.

Michael A. Stackpole – Talion: Revenantul (Talion: Revenant, 1997) 620p., TPB, Trei, București, 2014, Colecția Fantasy Nr. 5, Trad. Mircea Pricăjan, Red. Raluca Hurduc

Trec acum la un alt tip de fantasy, ce părea mai light după ce-i citisem prezentarea, dar care nu este deloc așa. Talion: Revenantul, care chiar nu știu de ce nu se numește Talion: Răzbunătorul sau Justițiarul (cum i se spune în postfața cărții), este un volum masiv, de peste șase sute de pagini, despre care Michael Stackpole spune că ar fi trebuit să fie volumul lui de debut. N-a fost să fie așa, pentru că editorii la care s-a dus cu manuscrisul ar fi spus că e bun, dar că e prea lung pentru a fi prezentat ca volum de debut (acum volumele de o mie de pagini ale lui Brandon Sanderson nu mai sperie pe nimeni). Iar Stackpole a prins foarte bine în România, dovadă așteptarea cu nerăbdare (cam lungă) a cititorilor pentru apariția ultimul volum din trilogia Age of Discovery (eu însumi nu m-am apucat nici la ora actuală de trilogie, așteptând să fie tradusă în întregime) de la Nemira. În prezent autorul lucrează la urmarea lui Talion: Revenant, care se va numi Talion: Nemesis, însă trebuie să vândă 10000 de exemplare ebook din Talion: Revenant, pentru a-și permite să dedice mai mult timp scrierii urmării. Curat șantaj, nu?

Ca și în volumul lui Lawrence și aici avem de-a face cu o poveste divizată în două fire narative: povestea tânărului Nolan, clasica de acum poveste a băiețelului ai cărui părinți și frați au fost uciși mișelește de către cotropitori, care jură să se răzbune, devenind Talion Justițiar, și povestea unui Nolan mai matur, deja devenit Justițiar, care alege să facă dreptate, dar cu noblețe și cu dăruire. Este povestea celui mai tânăr Justițiar ales să dea probă și acceptat în rândul celei mai selecte categorii de Talioni, un fel de comando de elită în care cei mai buni dintre cei mai buni sunt acceptați și în care bineînțeles că Nolan se face remarcat încă de la început.

Ni se prezintă povestea urmăririi banditului Morai și a oricărui adversar de calibru care încalcă legea; avem povestea de dragoste care se înfiripă între Nolan și Marana, până atunci iubita celui mai bun prieten al lui Nolan din cadrul Talionilor, pe nume Lothar. Este povestea însărcinărilor care mai de care mai dificile la care sunt supuși Talionii pentru a deveni Justițiari, a transformării acestora din tineri cu caș la gură în supersoldați care jură să respecte principiile Talionice până dincolo de moarte. Este povestea transformării lui Nolan dintr-un tânăr însetat de sânge și de răzbunare într-un supererou cu superputeri, capabil să-și vindece singur rănile, să se lupte și să biruiască orice fel de creatură, vie sau nemoartă, și chiar să-și revină după urma unor răni altfel mortale pentru orice om obișnuit.

Facem cunoștință cu intrigi de culise, cu lideri care destramă imperii doar printr-o întoarcere din condei dacă asta le servește atingerii scopurilor, pentru care subalternii sunt simpli pioni de care se pot dispensa oricând la nevoie. Întâlnim în această poveste epică fel și fel de creaturi, de la vulturi uriași folosiți ca mijloc de transport aerian pentru Talioni, la elfi și urmașii ceva mai puțin evoluați ai acestora, de la nekkehți, oameni morți și înviați care nu mai simt durerea și care au superputeri, la oameni-șopârle care răpesc oameni și animale spre a-i folosi ca hrană pentru regina lor hiperdezvoltată. Nici Talionii nu mai sunt creaturi chiar obișnuite, fiind capabili (în afară de reflexe îmbunătățite, posesori de arme care vin singure la ei când sunt chemate – tsincaatul și ryqrilul, capacitatea fenomenală de autovindecare, puteri colosale în lupta corp la corp), nici mai mult, nici mai puțin, decât să extragă sufletul din corpul unei victime, pedeapsa supremă, cu ajutorul unui tatuaj în formă de cap de mort de pe mână.

Am fost de multe ori nemulțumit de lungimea exagerată a cărții: m-am întrebat ce rost are să mi se spună de-a fir a păr povestea în cele mai mici detalii a probelor la care sunt supuși Nolan și colegii lui de generație pentru a deveni Talioni Justițiari, precum și a încercărilor prin care acesta trece într-o ultimă etapă, fiind stagiarul unui Talion maniac și cu concepții învechite. Ce rost are atâta și atâta poveste de fundal (mai ales descrierea cu minuțiozitate a felului în care fuseseră uciși toți membrii familiei sale, cu exemple explicite), când eu doream să aflu prin ce trece Nolan acum, la vârsta de 23 de ani, fiind Justițiar pe deplin, trimis să-l apere chiar pe regele care-i cucerise țara și din cauza căruia murise familia sa? Ei bine, chiar dacă se întinde cam mult și povestea trenează de multe ori, cu dialoguri ce par și sunt, uneori, inutile, autorul își atinge scopul: cu ajutorul poveștii din spatele poveștii realizăm, odată cu Nolan, că poate răzbunarea îți face bine pe moment, pe termen scurt, dar pe termen lung, privind retrospectiv, îți face mai mult rău. Iar motivațiile oamenilor, câteodată de neînțeles, când ai o vârstă, capătă alt înțeles când ai tu însuți altă vârstă și ai trecut prin atâtea și atâtea încercări prin viață.

În înceheiere, aș vrea să menționez un aspect care m-a surprins și m-a nemulțumit, ținând cont de celelate apariții ale editurii Trei: este vorba de redactarea sub orice așteptări, plină de greșeli, de litere și chiar de cuvinte lipsă. M-a surprins de multe ori, mai ales că știu că Mircea Pricăjan este un traducător foarte bun și nu prea mi-a fost dat să întâlnesc o carte tradusă de el cu o redactare atât de slabă. De acord, este un volum masiv, dar, cu ceva mai multă atenție, ar fi ieșit o operă deosebită, ținând cont și de epicul și întinderea poveștii.

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. Assassin spune:

    10000 DH? Din ce am citit eu, am estimat 1000 de ani in viitor, incepand din secolul asta 🙂

    Apreciază

    • Liviu Szoke spune:

      Noroc cu funcția de căutare a cuvintelor cheie de pe Kindle, că altfel aș fi căutat și acum în carte: în capitolul 17 (la pagina 144 în ediția românească) Jorg amintește de Platon și de moderniștii Russell, Pope și Xiang, stând printre cuvinte înțelepte vechi de 10000 de ani. Chiar și dacă scazi cei 347 de ani î.e.n. (Wikipedia), anul morții lui Platon, tot rămân 7600 de ani în viitor.
      Probabil te-ai luat după computerul ce păzea intrarea în camera bombei atomice, care spunea că zace acolo de 1111 ani (capitolul 33).

      Apreciază

  2. Assassin spune:

    Da, ai dreptate. Am gasit si eu in versiunea engleza, nu-mi intrase in minte „ten” 🙂 De aceea, aveam impresia ca apocalipsa s-a produs candva in secolul nostru.

    Daca am facut calculele corect, apocalipsa s-a produs cam peste 7500 de ani incepand de acum.

    Apreciază

  3. Assassin spune:

    Pardon, 6500 (am uitat sa scad cei 1100 ani).

    Apreciază

  4. sergiusomesan spune:

    Se potriveşte oare acest anunţ aici? Dacă nu rog să fie mutat acolo unde îl pot vedea cei interesaţi.

    Pentru că săptămâna asta primesc de la editură cele câteva exemplare de autor care mi se cuvin, aş dori să le trimit în primul rând celor care au scris despre romanul „ Apocalipsa după Ceauşescu”, cu speranţa că vor scrie şi despre romanul „URSSA” – nu este obligatoriu să scrie pozitiv, ci doar să scrie. Pentru aceasta am nevoie doar de o adresa poştală valabilă unde să îl trimit.

    Pentru colegii în ale SF-ului care din diferite motive nu au reşit să scrie despre primul meu roman le pot trimite tot gratuit, în limita stocului disponibil, câte un exemplar cu condiţia să jure pe împăratul-zeu al Dunei că vor scrie despre URSSA.

    Pentru cititorii care doresc acest roman cu autograf personalizat pot să îl cumpăr eu din librăria editurii şi să îl expediez la o adresă poştală valabilă prin colet cu plata ramburs. Costul total este de 43 lei ( 35 lei volumul + 8 lei taxe poştale).

    Menţionez că volumul este hardcover, dimensiunea 148 x 210mm şi are 296 pagini,

    Aştept adresele poşale şi numele pe care doriţi să fie scrisă dedicaţia – în cazul în care doriţi să faceţi cartea cadou – pe adresa de email:

    somesan_sergiu@yahoo.com

    Apreciază

  5. sergiusomesan spune:

    Rog moderatorul dacă vrea să înlocuiască ecemplare cu exemplare. Este din cauza orei târzii probabil.

    Apreciază

  6. […] Ce citește Liviu Reloaded – No. 22 (Serie Nouă) […]

    Apreciază

  7. mada spune:

    Eu acum citesc Talion si avansez foarte greu tocmai din cauza greselilor de redactare pe care le-ai mentionat. Am citit atat Printul spinilor cat si Farlander, dar nu am observat erori de redactare. In plus, inca de la inceputul romanului am avut o problema cu lipsa de realism a situatiilor prin care trece Nolan (sau mai bine spus cu lipsa de dramatism tipica volumelor fantasy). Poate sunt eu obisnuita cu maceluri si o gramada de morti (in special printre personajele pozitive), dar mi s-a parut ciudat ca Nolan a scapat din confruntarea cu vrajitorul si cu banditul atat de usor. Prea s-a rezolvat toate situatia exact ca intr-o poveste cu final fericit (chiar daca finalul era doar de capitol).

    Apreciază

  8. Alina G. spune:

    Mi-a placut f.mult Talion si mai ales alternanta intre prezent si trecut si dezvaluirile facute cu ocazia asta (ajuta mult la aflarea motivatiilor si a caracterului din prezent). Sunt total de acord cu traducerea/redactarea, m-a distras atat de mult incat am renuntat sa citesc volumul in romana (dupa primele 2 capitole cred) si am trecut la varianta in engleza.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s