Ce citește Liviu Reloaded – No. 21 (Serie Nouă)

Posted: Decembrie 3, 2014 by fansf in Lecturi
Etichete:, ,

Secţiune printr-un oraş bolnav Anihilare

Serge Brussolo – Secțiune Printr-un Oraș Bolnav (Vue en Coupe D’une Ville Malade, 1980) 242p., TPB, Trei, București, 2014, Colecția Epsilon Science Fiction Nr. 16, Trad. Ana Antonescu, Red. Florin Leodor Dănilă

Pot spune fără să exagerez că editura Trei s-a întrecut pe sine însăși cu această plăcută surpriză pe final de an (mă rog, nu chiar surpriză în totalitate, pentru că Mihai-Dan Pavelescu anunța acum ceva timp într-un comentariu la un articol din Galileo Online că e posibil ca la editura Trei să apară și Brussolo), apărută la Gaudeamus, chiar dacă a fost singura apariție de gen a colecției Epsilon Science Fiction la târg. Bucuria mea a fost cu atât mai mare cu cât volumul de față reprezintă o chintesență a tot ceea ce a reușit să dea mai bun Brussolo în anii săi de început și, deși la noi au apărut în ultimii câțiva ani, la editura Paralela 45, nu mai puțin de patru volume semnate de Brussolo (Iceberg, Mâna Rece, Pelerinii Întunericului și Prințesa Neagră), aceste ultime patru apariții, pe mine unul, nu prea m-au impresionat. Sunt romane destul de bine scrise, dar, fiind obișnuit cu ororile scrise de Brussolo și apărute, o parte din ele, la Savas Press în anii ’90, m-au cam dezamăgit.

Cu totul altfel stă treaba cu volumul de povestiri Secțiune Printr-un Oraș Bolnav, apărut în 1980 și premiat un an mai târziu cu Grand Prix de L’imaginaire. Este un volum nu prea masiv, ca mai toate volumele lui Brussolo, dar care mustește de idei pe fiecare pagină. Cuprinde nouă povestiri în traducerea excelentă a Anei Antonescu și mie unuia, chiar dacă nu toate, povestirile mi-au adus aminte de Brussolo din zilele lui bune.

Să fac un rezumat al fiecărei povestiri în parte cred că nu are rost, pentru că scriitura lui Brussolo este atât de densă, de concentrată, de plină de idei, încât ar însemna să mă lungesc un pic prea mult, și nu acesta este scopul. Nu, scopul meu, prin această mini recenzie, este să vă îndemn să citiți acest volum, pentru că nu cred că veți mai întâlni pe la noi vreun alt volum de Brussolo care să reprezinte mai bine tot ce a dat mai bun acesta de-a lungul operei sale impresionante. Nu este primul volum de povestiri al lui Brussolo apărut la noi, pentru că acum câțiva ani a mai apărut Somnul Sângelui, cel mai masiv volum de Brussolo apărut în română, care cuprinde un roman, Somnul Sângelui (Le Sommeil du Sang, 1982), și trei povestiri/nuvele.

Cele nouă povestiri cuprinse în volumul de față poate că nu sunt capodoperele absolute ale lui Brussolo, dar sunt, cred eu, reprezentative pentru opera lui. Întâlnim aici un oraș care este descompus și recompus părticică după părticică, laolaltă cu locuitorii săi, de către computere care au luat-o razna, un macabru experiment în spațiu care mi-a adus aminte de imensele mașinării cu aspect de utere ce cultivau fetuși umani din Matrix, o imensă navă cosmică ce prospectează planete care mai de care mai ciudate, un alt experiment ciudat, în care cercetătorii încearcă să stabilească o legătură mentală între două ființe supuse în prealabil unui schimb sangvin, reușind parcă să retrăiască și să preia amintirile celuilalt și, cele două povestiri care mie mi-au plăcut cel mai mult: un institut care îi face pe pacienți veniți de bunăvoie să se trateze aici să resimtă toate durerile pe care ei sau înaintașii lor le-au simțit de-a lungul vieții în doze concentrate și, în cealaltă povestire, un oraș care a adoptat liniștea deplină, orice zgomot făcut de cineva, chiar și involuntar, fiind aspru pedepsit.

Lumile lui Brussolo sunt macabre, grețoase, absurde, chiar ridicole uneori prin imposibilitatea lor logică, bolnave, scârboase, dar care te fascinează de cele mai multe ori. Sunt lumi întregi pe care autorul este capabil să le creeze într-o singură pagină, pornind la drum cu o idee, schimbând-o la jumătatea paginii, pentru ca la sfârșitul paginii să te trezești că de fapt ai ajuns altundeva (mă și mir de unde a reușit să scoată atâtea idei de-a lungul unei impresionante și remarcabil de variate cariere). Par lumi lipsite de orice speranță, condamnate alterării și, în final distrugerii, dar, de cele mai multe ori, există un erou sau o eroină care se răzvrătește și încearcă să răstoarne ordinea și, de multe ori, chiar reușește. Brussolo cred că va rămâne maestrul european incontestabil al macabrului și îmi doresc, alături de mulți alți fani ai săi, să îi apară în continuare o cât mai mare parte din formidabila-i operă. Felicitări lui MDP, felicitări Editurii Trei, pentru acest cadou de sărbători!

Jeff Vandermeer – Trilogia Southern Reach I: Anihilare (Southern Reach Trilogy I: Annihilation, 2014) 202p., TPB, Trei, București, 2014, Colecția Epsilon Science Fiction Nr. 15, Trad. Bogdan Perdivară, Red. Teodora Nicolau

Despre Jeff și Ann Vandermeer s-au scris destule rânduri pe la noi, când le-au apărut, acum aproape un deceniu, Antologia New Weird la Millennium Books, și două dintre romanele lui Jeff, Veniss Undergound la Tritonic și Predator (din franciza Predator) la Millennium Books, plus nuvela Transformarea lui Martin Lake din antologia cu același nume de la Tritonic. Dacă Predator, nuvela și antologia New Weird mi-au plăcut, romanul Veniss Underground, nominalizat la World Fantasy Award, nu prea m-a dat pe spate: mi s-a părut greoi și puțin cam prea încărcat. Poate acum, dacă l-aș reciti, deși mă îndoiesc, sunt prea multe cărți bune, l-aș înțelege mai bine și l-aș privi cu alți ochi. Însă nu a fost o foarte mare surpriză, mai ales după recenzia elogioasă a lui Tudor Ciocârlie la adresa lui Annihilation din Galileo Online, când am văzut că prima parte a trilogiei Southern Reach, publicată, remarcabil, de autor, în întregime anul acesta, a apărut la Editura Trei în traducerea lui Bogdan Perdivară.

Un omagiu adus capodoperei Fraților Strugațki, Picnic la Marginea Drumului, o mixtură de science fiction și horror, romanul spune povestea celei de-a douăsprezecea expediții științifice în Aria X: o zonă apărută parcă de nicăieri, plină de mistere și de indicii de nepătruns, populată de animale din cele mai bizare, cu construcții din cele mai neobișnuite și în care spațiul și timpul se comportă într-un mod nefiresc, din care primele unsprezece științifice trimise în prealabil nu s-au mai întors deloc sau cei care s-au mai întors nu mai erau aceeași care au plecat.

Cea de-a douăsprezecea expediție, alcătuită din patru femei (psihologa, antropologa, biologa, topografa), pare că va avea mai mulți sorți de izbândă, asta până când vor întâlni un turn al cărui vârf  răsare din pământ, dar care pare că ascunde în adâncime secrete nebănuite. Iar atunci când biologa descoperă o inscipție ciudată formată din sporii unei ciuperci pe unul din zidurile din subsolul turnului, iar antropologa dispare fără urmă chiar în dimineața celei de-a doua zi a expediției, ce e de făcut? Va avea succes misiunea celei de-a douăsprecezea expediții?

Nu este un roman ușor, chiar deloc. Pare așa la început, atunci când facem cunoștință cu personajul principal, biologa, anonimă, fără nume, la fel ca celelalte trei membre ale expediției, care se pregătește să ne spună întreaga poveste din punctul ei de vedere. Începe bine, alert, apoi suntem trimiși înapoi în timp de către autor, pentru a a face cunoștință cu viața și povestea biologăi, de când era un mic copil cu necazuri, care visa să devină biolog, și până când soțul ei s-a întors doar fizic din cea de-a unsprezecea expediție din Aria X, un străin complet gol de conținut, care va muri în urma unui cancer galopant la fel ca toți ceilalți membrii ai expediției din care făcuse și el parte.

Este un truc al autorului pentru a da profunzime poveștii, care îi reușește destul de bine, dar care strică mult din ritmul poveștii. Iar când personajul principal este la rândul lui la fel de înstrăinat de propria persoană precum soțul care s-a întors din expediția din Aria X complet schimbat, chiar că nu poți simți niciun pic de empatie cu el. Cam la fel s-a cam întâmplat și cu mine în acest caz, am început cu așteptări destul de mari, dar pe drum m-am cam pierdut. Este o poveste foarte intersantă, dar care ori te prinde complet, ori deloc; ori te captivează, ori te îndepărtează; eu cred că am rămas totuși undeva la mijloc: mi-a trezit interesul suficient de mult încât să vreau să citesc și celelalte douăr părți ale trilogiei, dar nu m-a lăsat cu acel sentiment de nerăbdare – și acum, ce mă fac, cum să mai pot avea răbdare până apar traducerile?

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. […] Ce citește Liviu Reloaded – No. 21 (Serie Nouă) […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s