Semnal editorial 267 + Fragment în avanpremieră: J.P. Delaney – Soția perfectă

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „J.P. DELANEY FoN SOȚIA MA PERFECTĂ LITERA buzz BOOKS”

Când se trezește, năucită, Abbie nu își amintește nici cine este, nici cum a ajuns în această situație tulburătoare. Bărbatul care-i stă alături și care pretinde a fi soțul ei este un antreprenor din domeniul tehnologiei, bogat și celebru, fondator al unuia dintre cele mai inovatoare start-upuri din Silicon Valley. El îi spune lui Abbie că este o artistă talentată, o împătimită a surfingului, o mamă iubitoare pentru fiul lor și o soție perfectă. Îi povestește că, în urmă cu cinci ani, ea a suferit un accident înfiorător și că, grație progreselor tehnologice uimitoare, a fost readusă la viață. Abbie este un miracol al științei moderne.

Însă, pe măsură ce-i revin amintiri legate de căsnicia lor, ea începe să pună la îndoială motivele soțului ei – precum și versiunea lui asupra evenimentelor petrecute. Să-l creadă oare când îi spune că nu-și dorește decât ca ei doi să fie împreună pentru totdeauna? Și ce i s-a întâmplat de fapt, cu ani în urmă?

Soția perfectă este genul de roman pentru care s-au inventat expresii precum «carte pe care n-o poți lăsa din mână»… Fiecare thriller trebuie să aibă o răsturnare amețitoare de situație și un deznodământ imprevizibil, iar acest lucru se întâmplă cu prisosință aici… Soția perfectă este un roman atent scris și care va satisface și cele mai exigente gusturi… Este o călătorie captivantă, cu adevărat fascinantă.“ The Independent

„Acest thriller psihologic, care se citește la modul compulsiv, lansează câteva întrebări dificile… Delaney menține suspansul la cote înalte pe tot parcursul cărții. Narațiunea profund originală plasează Soția perfectă cu mult deasupra altor romane din aceeași categorie.“ Publishers Weekly

„Năucitor… Delaney duce suspansul domestic dincolo de zona de confort.“ The New York Times Book Review

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „J.P. DELANEY SOȚIA PERFECTĂ LITERA buzz BOOKS”

FRAGMENT

Traducere din limba engleză și note

MANUELA BULAT

1

Ai din nou acel vis, cel în care tu și Tim sunteți în Jaipur, la festivalul Diwali. Oriunde te uiți, în fiecare prag și la fiecare fereastră, sunt felinare și lumânări, artificii și luminițe. Curțile au devenit heleșteie de flă­cări, iar porțile sunt încadrate de decorațiuni elaborate, din pastă de orez colorată. Tobe și chimvale bubuie și zornăie. Copleșită de vacarm și confuzie, te lași purtată de mulțime printr‑o piață, iar tarabagiii te asaltează din toate părțile, cu platourile lor încărcate cu dul­ciuri. Cedând unui impuls, te oprești la o tarabă unde o femeie realizează modele de tatuaje hinduse, frumoa­se, iar mirosul de santal al pensulelor ei se contopește cu izul înțepător al corditei artificiilor și cu aroma de caju prăjit. În timp ce te pictează rapid și cu iscusință, un grup de tineri trec dansând pe lângă voi, cu fețele vopsite în albastru și busturile musculoase dezgolite, apoi se întorc, dansând doar pentru tine, cu expresii extrem de serioase pe chipuri. Apoi, cu o ultimă atin­gere a pensulei, artista îți face un bindi pe frunte, chiar între ochi, și îți spune că punctul roșu înseamnă că ești măritată, că ești o femeie care știe totul despre lume. „Dar nu sunt“, protestezi tu aproape retrăgându‑te, temându‑te să nu rănești vreo sensibilitate locală, dar îl auzi pe Tim râzând, vezi cutiuța pe care o scoate din buzunar și, înainte ca el să se lase într‑un genunchi, chiar acolo, în mijlocul vacarmului și haosului, știi că ăsta‑i momentul, că o va face cu adevărat, iar inima începe să‑ți bată nebunește.

– Abbie Cullen, rostește el, de când ai intrat în viața mea, am știut că trebuie să fim împreună.

Apoi te trezești.

Te doare fiecare părticică a corpului. Ochii, cel mai rău, luminile strălucitoare sfredelindu‑ți craniul, iar durerea din creier conectându‑se cu rigiditatea gâtului și coborând pe șira spinării.

Aparatele bipăie și huruie. Suntem la spital? Ai avut un accident? Încerci să‑ți miști brațele. Sunt înțepenite – abia poți să‑ți îndoi coatele. Cuprinsă de du­rere, ridici mâna și îți atingi fața.

Gâtul îți este înfășurat în bandaje. Probabil că ai fost implicată într‑un soi de accident, dar nu‑ți aduci aminte. Amețită cum ești, îți spui că se mai întâmplă. Uneori, după accidente, oamenii nu‑și amintesc im­pactul și nici măcar că se aflau într‑o mașină. Impor­tant e că trăiești.

A fost și Tim în mașină? El conducea? Dar Danny?

La gândul că Danny sau Tim ar fi putut să moară îți vine să icnești, însă nu poți. Totuși, o schimbare a sunetelor scoase de aparatul de monitorizare a alertat o asistentă. Zărești talia unei femei în uniformă albastră de spital trecând prin fața ochilor tăi. Femeia reglează ceva la aparat, însă durerea e prea puternică pentru a putea ridica privirea ca să vezi ce face.

– S‑a trezit, murmură ea.

– Slavă Domnului! se aude vocea lui Tim.

Așadar, trăiește. Și e chiar aici, lângă patul tău. Simți cum te cuprinde un val de ușurare.

Apoi chipul lui apare aplecat spre tine, privindu‑te. E îmbrăcat ca întotdeauna, cu blugi negri, un tricou gri și o șapcă de baseball albă. Dar e tras la față, iar ridurile îi sunt mai adânci ca niciodată.

– Abbie, rostește el. Abbie!

Ochii îi strălucesc de lacrimi, ceea ce te îngrijorează. Tim nu plânge niciodată.

– Unde sunt? întrebi, cu glas răgușit.

– Ești în siguranță.

– Am avut un accident? Danny e bine?

– E bine, da. O să‑ți explic mai târziu.

– Am fost operată?

– Îți spun mai târziu. Îți promit! Când vei fi mai în putere.

– Sunt în putere acum.

E adevărat. Durerea s‑a mai domolit deja, iar amețeala și ceața mentală încep să bată și ele în retragere.

– E incredibil! zice el, dar nu ție, ci asistentei. Uimitor! Ea e.

– Am visat, spui tu. Cum m‑ai cerut în căsătorie. Mi s‑a părut atât de real.

„Probabil că a fost efectul anestezicului“, îți dai tu seama. „Intensifică trăirile. Ca versul acela dintr‑o me­lodie. Cum era?“ Preț de câteva clipe, nu reușești să‑ți amintești cuvintele, dar apoi, cu un efort aproape du­reros, declicul se produce și îți aduci aminte.

„Am plâns că vreau să visez iarăși.“

Ochii lui Tim se umplu din nou de lacrimi.

– Nu fi trist, îi zici tu. Trăiesc. Asta‑i tot ce contează, nu‑i așa? Am supraviețuit toți trei.

– Nu sunt trist, spune el, zâmbind printre lacrimi. Sunt fericit. Oamenii plâng și când sunt fericiți.

Desigur, știi asta. Dar, chiar și în ciuda durerii și a medicației, îți dai seama că acelea nu sunt lacrimi de genul „totul va fi bine“. Ai rămas fără picioare? Încerci să le miști și le simți reacționând sub pătură, deși încet și cu greu. Slavă Domnului!

Tim pare să ia o decizie.

– Trebuie să‑ți explic ceva, iubito, rostește el luându‑ți mâna într‑a lui. Ceva foarte dificil, dar trebuie să afli imediat. Acela nu a fost un vis. A fost un upload.

2 gânduri despre &8222;Semnal editorial 267 + Fragment în avanpremieră: J.P. Delaney – Soția perfectă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.