Semnal editorial 277 + Fragment: Visul diacritic, de Andrei Codrescu – o carte eveniment în colecția Vorpal

Editura Nemira lansează un volum-eveniment: Visul diacritic, singura antologie ce reunește poemele lui poetului Andrei Codrescu scrise în limba română. Cartea apare în colecția de poezie Vorpal, coordonată de Svetlana Cârstean și are o postfață de Cosmin Ciotloș.

„O apartenență la diacritice, un vis diacritic, visat și scris mereu la limita dintre lumile posibile. O istorie a poeziei personale și a poeziei din ultima jumătate de veac, o istorie a lumii care tocmai se încheie. De la Woodstock, la sfârșitul erei Trump.“

Svetlana Cârstean

„Așa îmi închipui că ar putea arăta poezia română de după 1960 într-o antologie alternativă. Cu adevărat alternativă, adică, și decisiv alternativă. Volumul acesta, compus din mai multe volume, vine în primul rând să repare fotografia mișcată a unei epoci în genere cunoscute nouă din manuale și panorame. În ce-l privește strict pe Andrei Codrescu, lucrurile stau încă și mai simplu: instalat încă de la început în marea literatură (care e, prin definiție, străină de granițe, de maniere, de ticuri și de complicități), el a exersat viața cu toate ale ei, cu deziluzii și ironii, cu coincidențe și epifanii, cu pasiuni și melancolii, cu halucinații și utopii direct pe cortex. Inventând astfel o realitate virtuală de lux încă înainte de apariția Internetului.“
Cosmin Ciotloș

FRAGMENT

Aceste poezii scrise direct în limba română vin însoțite de povești. Mai bine zis, vin însoțite de viața mea. Viața mea a pus și pune în scenă un joc ciudat: cu cât mă îndrept mai mult spre bariera subțire a morții, cu atât revine mai îndârjit trecutul.

Îmbătrânesc în prezent, mă îndrept spre viitor, dar mă trezesc în trecut. Sunt împins de o forță care nu e nici nostalgie, nici arhivism, nici curiozitate. Este o forță oarbă. Când încercarea de recuperare a trecutului umplut ca o sarma îndesată cu coincidențe ia dimensiuni prea mari, imposibil de ignorat, încerc să înțeleg cum și de ce, dar limbajul și sentimentele de genul nostalgiei, al dorului sau sorții, nu-s suficiente. Numele‑umbrelă „poezie“ pare să descrie în sensul cel mai încăpător acest fenomen. Chircit într-o copilărie singuratică, într-un Sibiu pustiu din anii ’50, am descoperit poezia în vagabondaj, prin fantomele orașului. La Ursuline, în școala generală, și la Liceul „Gheorghe Lazăr“ m-au atras profesoarele de literatură, femei culte, care iubeau poezia. Am fost remarcat la vârsta când un cuvânt cald îți dă aripi. Dacă mi-aș aminti discursurile, poeziile și poveștile pe care le-am inventat la 10-14 ani, aș fi într-adevăr  un scriitor împlinit. Misterul prezenței tot mai puternice a trecutului poate fi explicat și așa: tot ce scriu, în engleză sau în română, are scopul de a recupera articulațiile fantastice din capul acelui copil. Rămâne de înțeles de ce e important să fie găsite și cine le caută. Lucrul sigur e că nici motivul, nici rezultatele nu-mi aparțin. Acel altceva și altcineva stă în spatele acestor eforturi și nu obosește. Eu obosesc, el/ea nu.

în viața mea în poezie s-au întâmplat două mutații vizibile

ziua când am crezut că-s pasăre și ziua când am devenit 

delfin

Continuă lectura

Semnal editorial 275: Johan Huizinga – Amurgul Evului Mediu

Studiu despre formele de viață și de gândire din secolele al XIV-lea și al XV-lea în Franța și în Țările de Jos

„Va deveni oare vreodată sesizarea conținutului esențial, care a sălășluit în acele forme, obiectul cercetării istorice?” Johan Huizinga

Acest studiu clasic despre artă, viață și gândirea din Franța și Țările de Jos în secolele al XIV-lea și al XV-lea este una dintre cele mai pătrunzătoare analize ale perioadei medievale. O capodoperă a genului, cartea demonstrează că dispariția cavalerismului a reflectat spiritul timpului și că eroii și evenimentele epocii nu au constituit un preludiu al Renașterii și nici n-au purtat semințele unei culturi pe cale de a lua ființă, ci au fost semnele epuizării celei vechi. Printre alte subiecte, autorul examinează violența vieții medievale, ideea de cavalerism, convențiile legate de iubire, viața religioasă, viziunea asupra morții, simbolismul ce se afla întrețesut în pânza vieții de zi cu zi și sentimentul trăirii estetice. Vedem Evul Mediu târziu prin intermediul psihologiei și gândirii artiștilor, teologilor, poeților, cronicarilor de curte, al prinților și oamenilor de stat ai vremii, devenind astfel martorii splendorii și simplității vieții medievale.

„Am încercat aici să privim secolele al XIV-lea și al XV-lea nu ca pe o prevestire a Renașterii, ci ca pe sfârșitul Evului Mediu, iar civilizația medievală din ultima epocă a vieții ei ca pe un pom cu fructe prea coapte, ajuns la deplina lui maturitate și dezvoltare. Năpădirea nucleului vital al gândirii de către atâtea și atâtea forme de gândire vechi, tiranice, veștejirea și rigidizarea unei civilizații bogate — acesta este conținutul principal al paginilor ce urmează. Scriind cartea de față, privirea ne-a fost îndreptată, parcă, spre profunzimile unui cer crepuscular, ale unui cer sângeriu, apăsător și crâncen, plin de plumb amenințător și de false sclipiri de aramă.” Johan Huizinga

Istoric, filosof al culturii și unul dintre fondatorii istoriei culturale moderne, Johan Huizinga s-a născut la Groningen, pe 7 decembrie 1872. A urmat liceul din același oraș și apoi a făcut studii de filosofie la Universitatea din Groningen între anii 1891 și 1896, pe care le-a continuat pentru un an la Universitatea din Leipzig. Diploma de doctor o obține în 1897 și apoi, timp de șapte ani, predă la liceul municipal din Haarlem. Articolele lui despre istoria vechiului oraș îi aduc notorietatea în lumea universitară și un loc la catedra de istorie a Universității din Groningen, unde rămâne până în 1915, când începe să predea la Universitatea din Leiden. În anii următori publică cele mai cunoscute cărți ale sale: Mensch en Menigte in Amerika (1918), Herfsttij der Middeleeuwen (Amurgul Evului Mediu, 1919) și Homo Ludens, apărută 1938. În același an, Huizinga e ales vicepreședinte al Comitetului Internațional pentru cooperare intelectuală al Ligii Națiunilor. În 1941, după ce ține un discurs în care critică influența germană asupra culturii olandeze, este arestat de naziști. Este eliberat anul următor, dar nu se poate reîntoarce la Leiden. Aflat încă sub interdicție la De Steeg, Johan Huizinga moare la 1 februarie 1945, cu doar câteva luni înainte de încheierea războiului.

Autor: Johan Huizinga

Nr. de pagini: 600

ISBN: 978-606-978-331-3

Preț vechi: 59.00 RON

Preț nou: 50.15 RON

Titlu original: Herfsttij der Middeleeuwen
Limba originală: neerlandeză
Traducere și note: H.R. Radian
Format: 130x200mm
Anul apariției: 2021