Ce citește Liviu 111: Stephen King – Ce-am găsit al meu să fie

Posted: Aprilie 26, 2017 by fansf in Lecturi, Mystery, Non-SFFH, Noutate, Premii non-SFFH, Recenzii, Thriller
Etichete:, , , , , ,

24785545 

Stephen King – Ce-am găsit al meu să fie (Bill Hodges Trilogy II: Finders keepers, 2015) 448p., TPB, 13×20, Nemira, 2017, colecția Suspans, trad. Ruxandra Toma, red. Oana Ionașcu, 45 lei, ISBN 978-606-758-773-9

Nominalizări: Goodreads Choice Awards Nominee for Mystery & Thriller 2015

Nota Goodreads: 4.03 (59489 note)

Descrierea editurii: „John Rothstein, scriitorul care l-a inventat pe Jimmy Gold si care este preferatul lui Morris Bellamy, e ucis de fanul sau infocat. Sfarsitul lui inseamna inceputul goanei dupa opera sa nepublicata, care cuprinde cel putin inca un roman cu Jimmy Gold. Insa Morris ascunde tot si, peste treizeci si cinci de ani, cand iese de la inchisoare, afla ca intre timp comoara furata a fost descoperita de altcineva. Dar in calea razbunarii mult visate stau fostul detectiv Bill Hodges si asociatii lui de incredere…”

Sincer, am pierdut șirul cărților de Stephen King citite până acum. Numai de la ediura Nemira sunt peste douăzeci, fără a include (blasfemie, știu) seria Turnul întunecat, pe care încă n-am citit-o. Alături de Sven Hassel, Stephen King a fost primul autor publicat de Nemira citit de mine și unul dintre primii autori de horror pe care i-am citit. Carrie, Misery și Christine au fost printre primele cărți care mi-au deschis apetitul pentru scrierile maestrului. Pentru că este Maestrul, fără discuție. Nimeni nu-l poate egala, nici măcar Dean Koontz (deși mai sunt destui autori valoroși de horror: Dan Simmons, Robert McCammon, Peter Straub etc.). Pentru că Stephen King scrie, cu o naturalețe pur și simplu debordantă, povești în aparență banale, fără a se îndepărta decât rareori de Maine, cu un strop de supranatural ce se potrivește perfect în imaginea de ansamblu, care reușesc să-l prindă pe cititor în mreje de la prima pagină, fără a-i mai da drumul până la ultima. Cât despre personaje… ei, numai despre panoplia de personaje de la Carrie încoace s-ar putea scrie tomuri cu care să umpli un raft lung, lung de tot.

În 2014 Stephen King a început o trilogie polițistă, el însuși fiind un mare amator de povești polițiste, căci adesea strecoară în poveștile sale referiri la autori celebri ai acestui gen. Bill Hodge, un detectiv cam bătrâior și noncomformist, nevoit să înfrunte un criminal extrem de sinistru, pe Mr. Mercedes în persoană, cel care intră c-un Mercedes furat într-o mulțime de șomeri ce așteptau la coadă pentru un loc de muncă într-un oraș îngenuncheat de criza economică. Romanul se numea Mr. Mercedes și deschidea trilogia dedicată lui Bill Hodges, continuată cu romanul de față și încheiată în 2016 cu End of watch. Mi-a plăcut Mr. Mercedes, destul de mult. Fără a-l considera o capodoperă, este un roman alert, care te ține în suspans, foarte bine scris, căci, na, unul singur este Maestrul. Nu el a scris un roman ce se petrece în mintea unui personaj legat cu cătușe de pat? Nu el o poate lălăi sute de pagini fără a-ți permite să te plictisești nici măcar o secundă? Nu el a scris povești de aproape 1000 de pagini, la sfârșitul cărora ajungeai să exclami: numai atât? Mai vreau?

Ce-am găsit al meu să fie continuă povestea lui Bill Hodges, ieșit acum la pensie și proprietarul unei firme de… consultanță, ce se numește tocmai Ce-am găsit al meu să fie (Finders keepers în original), la care, într-o bună zi, vine o fetiță și-i spune că ea crede că fratele ei a intrat într-o mare belea. Iar beleaua chiar e mare: Pete Saubers, fratele fetiței, a găsit îngropat sub rădăcinile unui copac un cufăr plin cu caiete scrise de un autor celebru, decedat în urmă cu mai bine de treizeci de ani (asasinat de o bandă de ticăloși în propria casă), printre care se aflau și câteva plicuri cu bani. Inimos și plin de dragoste față de familia sa, care trece prin momente extrem de dificile (tatăl său a rămas aproape paralizat după ce ucigașul cu Mercedes a dat peste el în ziua fatidică), băiatul a trimis anonim bani familiei sale până ce i-a terminat. Însă adevărata comoară zace între copertele din moleschin ale caietelor din cufăr: scriitorul asasinat acum mulți ani crease un personaj memorabil de-a lungul unei trilogii, însă apoi se retrăsese ca un pustnic și mai scrisese încă două povești doar pentru suflețelul său, pe care le ținea în seif. Însă un tânăr hulpav și frustrat, Morris Bellamy, nu e de acord cu asta și vrea să afle cum se încheie de fapt povestea personajului său preferat, Jimmy Gold, cel creat de John Rothstein, pe care-l asasinează într-un acces de furie nebună. Îngroapă cufărul cu caiete sub copac, apoi este arestat pentru viol deosebit de grav și face pușcărie treizeci și cinci de ani, însă rezistă doar la gândul că, atunci când va ieși, va putea citi adevărata poveste. Însă socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, căci caietele cu povești fuseseră găsite de Pete. Care nici nu bănuiește în ce pericol se află. Noroc însă cu Bill Hodges.

Puncte tari: o poveste scrisă cu vână, uneori alertă, alteori molcomă, și două personaje extrem de reușite – Morris Bellamy, genul de om egoist, lacom și determinat, obsedat și capabil să meargă până-n pânzele albe ca să realizeze ce și-a propus, adesea recurgând la violență, chiar la crimă, atunci când ceva nu-i este pe plac, și Pete Saubers, genul de tânăr bun, capabil, elev eminent, inimos și săritor, căruia îi este sortit să ajungă un mare intelectual, dar, în același timp, aproape la fel de pătimaș ca ucigașul care-i pornește pe urme, un personaj ce capătă foarte multă greutate și câștigă simpatia cititorului datorită frământărilor interioare și-a grijii sale pentru bunăstarea familiei. O poveste despre obsesie, despre egoismul din oameni și ușurința cu care aceștia se lasă pradă tentațiilor, cu toate că, în adâncul minții, știu că ceea ce fac este greșit. Dar scopul scuză mijloacele, nu-i așa?

Puncte slabe: cu toate că este un roman din seria Bill Hodges, acesta apare prea puțin pentru a justifica titlul seriei; bine, puțin, dar bine, mai ales că nu l-a uitat pe Mr. Mercedes, la care merge-n vizită la spital, convins că acesta nu-i chiar leguma pe care-l crede toată lumea.

Concluzii: un roman plăcut, o poveste bine scrisă, două personaje puternice și diametral opuse, unite de aceeași pasiune, literatura, însă cu scopuri complet diferite – unul vrea să-și ajute familia, celălalt doar să-și satisfacă lăcomia și curiozitatea ce nu cunoaște limite și-n numele căreia este dispus să facă moarte de om.

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s