Nota Goodreads: 4.32 (1073 Note)
Am asociat întotdeauna Crăciunul cu mirosul de portocale, de ace de brad și de cozonac. Și cu nelipsitul brad din apartamentul în care am crescut alături de părinți și de cele două surori ale mele. Părinții noștri au ținut secretul existenței Moșului cât de mult au putut, însă nu am fost prea afectați atunci când am aflat adevărul. Bine, o doză de mister nu strică în viața oamenilor și cred că nu i se întâmplă nimănui ceva rău dacă are posibilitatea să creadă în minuni până la un anumit număr de ani. La urma urmei, ce ne învață tocmai frumosul volum despre care vreau să vorbesc în continuare, un volum pe care parcă am fost inspirat să aștept să-l citesc chiar în săptămâna Crăciunului: „O imposibilitate este o posibilitate pe care încă n-ai înţeles-o.” Așadar, nu trebui să stăm cu mâinile în sân și nici nu trebuie să disperăm în fața greutăților și să așteptăm ca minunile să cadă în cer, trebuie să facem și noi ceva în privința asta. Iar primul pas este, firește, să crezi în puterile tale. Apoi, pas cu pas, minunea se poate îndeplini. Cu un pic de voință, cu un pic de ajutor de la cineva săritor și cu foarte multă ambiție.
Nikolas este un băiețel amărât dintr-un sătuc uitat de lume din Finlanda sfârșitului de secol XVIII. Și când spun amărât, nu exagerez deloc: orfan de mamă, i-a rămas alături un tată iubitor, dar care este nevoit să muncească de dimineață până seara în pădure, la tăiat de lemne, pentru ca cei doi să poată trăi de pe o zi pe alta. Însă traiul mizer nu-i taie elanul micuțului Nikolas, nu, el colindă pădurea cât e ziulica de lungă la cules de ciuperci, iar seara singurul lucru pe care și-l dorește este ca tatăl său să-i spună o poveste. O poveste cu creaturi fantastice, dacă se poate, căci ce-ți rămâne decât să visezi cu ochii deschiși atunci când singura ta jucărie este o păpușă făcută dintr-un nap (o jucărie pe care o iubește mai mult decât orice pe lume, fiind singurul lucru rămas de la mama sa). Iar atunci când un vânător care-l salvează pe micuțul Nikolas de la o moarte sigură în pădure vine în coșmelia lor și-i propune tatălui lui Nikolas plecarea într-o expediție îndelungată, dar din care s-ar putea întoarce plin de bani, acesta nu mai stă pe gânduri. Căci știe și el că micuțul Nikolas merită un trai mai bun și un tată prezent ceva mai mult în viața sa. Însă greutățile lui Nikolas nu se opresc aici: după plecarea tatălui său, de el vine să aibă grijă cea mai îngrozitore zgripțuroaică de pe Pământ – mătușa Carlotta, o afurisenie de femeie care-și bate joc de bietul băiat în cele mai oribile moduri. Iar când acesta nu mai suportă traiul devenit imposibil din cauza răutății celei care trebuia să vegheze asupra lui, tot ce-i rămâne de făcut este să plece pe urmele tatălui său.
Unde? În nordul îndepărtat, de unde nu s-a mai întors niciodată nimeni. Iar de aici pornește într-o aventură de povestit și nepoților și strănepoților la gura sobei în nopțile lungi de iarnă. Căci micuțul Nikolas nu este o făptură ușor de doborât, nici măcar atunci când zace aproape mort, cu piciorul prins sub renul Blitzen, cel care l-a purtat cale lungă, să-i ajungă, până s-a prăbușit epuizat în zăpadă. De unde sunt salvați de elfii din Elfheim, care chiar există. Da, există, dar nu sunt amabili, cel puțin nu toți, căci trolii și oamenii i-au învrăjbit și i-au transformat din niște creaturi primitoare într-un soi de Grinch care n-a furat Crăciunul, ci farmecul acestuia. Dar mă opresc aici, căci m-am cam lungit cu vorba și v-am povestit aproape jumătate din carte.
Însă aventurile ambițiosului și inimosului Nikolas sunt adevărat deliciu, iar proza mirobolantă și fermecătoare a umanului Matt Haig (despre al cărui volum, Umanii, v-am povestit nu de mult) te face să dai pagină după pagină, uitând parcă de faptul că s-a făcut târziu și că și mâine e o zi. Oameni buni, n-am mai început și terminat o carte în aceeași zi de ani buni. Dar cartea asta mi-a plăcut atât de mult încât nu a contat că eram frânt de oboseală și că am început-o la zece seara (e drept că are și multe poze, niște ilustrații superbe, semnate de Chris Mould), căci am rămas treaz până târziu în noapte, din dorința de-a o termina. A contat că a doua zi mi-au venit muncitorii la casă? Nicidecum. Păi, cum, dacă micuțul Nikolas, viitorul Moș Crăciun, poate pleca pe urmele tatălui său acolo de unde nu s-a mai întors nimeni, eu nu pot avea ambiția necesară de a-mi ține ochii deschiși încă un pic, încă zece pagini, sau o sută sau chiar două sute? O poveste fermecătoare, plină de haz și de dramă în multe locuri, dar o poveste care curge atât de lin încât pot afirma cu tărie că va deveni un clasic al genului. Căci are de toate: un personaj minunat (o fi singurul care mai crede în bunătatea oamenilor?), o idee așijderea și o execuție pentru care orice povestitor ar trebui să-l invidieze pe Matt Haig. Și, pentru că tot se apropie Crăciunul, eu vă recomand cea mai frumoasă poveste de Crăciun: Un băiat numit Crăciun. Și profit, pe această cale, să vă urez și eu: Crăciun fericit!
Posted by Liviu
FanSF 
3 gânduri despre &8222;Ce Citește Liviu 85: Matt Haig – Un băiat numit Crăciun&8221;