Semnal editorial 377: Ho, ho, ho! Adică… „Un băiat numit Crăciun” de Matt Haig (ediție cu supracopertă tie-in)

Titlul este disponibil cu precomandă. Livrarea se va face începând cu 22 octombrie 2021.

Acum, ediție cu supracopertă tie-in cu filmul Un băiat numit Crăciun, pe ecrane din noiembrie 2021!

Ediția nouă a romanului lui Matt Haig vine însoțită de o scrisoare din partea autorului, în care acesta relatează despre bucuria de a fi fost în culisele acestei ecranizări pe care o așteptăm cu toții cu nerăbdare.

Ce învață micii cititori:

  • Despre dragoste, răbdare, tenacitate și familie
  • Despre cum anumite împrejurări potrivnice pot fi transformate în șanse
  • Deși înțesată de personaje fantastice, povestea vorbește despre prietenia cea mai tangibilă

Povestea: 

Nikolas, un băiețel de unsprezece ani, a primit în copilărie o singură jucărie – o păpușă sculptată dintr-un nap. Dar el e fericit așa, pentru că această jucărie e de la părinții lui, pe care îi iubește foarte tare. Apoi, într-o bună zi, tatăl lui dispare, iar Nikolas trebuie să călătorească până la Polul Nord să îl salveze.

Pe drum, Nikolas se împrietenește cu un ren, cu un troll și descoperă o lume ascunsă, încântătoare pe tărâmul Elfhelm. Dar elfii de aici au necazurile lor: spiritul Crăciunului și bunăvoința sunt la cote foarte scăzute, iar Nikolas pare să fie singurul care poate repara lucrurile…


Recomandarea editorului
:

Trilogia Un băiat numit Crăciun cucerește încă de la prima carte grație vocii empatice, calde, profund umane a naratorului. Devenite cărți clasice încă de la publicare, sunt povești care vor bucura generații întregi de aici înainte, pentru că de anumite povești pur și simplu nu te poți sătura.

Legături cu programa școlară/Activități:

  • De imaginat povești alternative pentru copilăria lui Moș Crăciun
  • De construit harta lui Nikolas până la Polul Nord.
  • De dramatizat povestea lui Nikolas pentru o serbare de Crăciun.
  • Vizionare cu clasa a filmului Un băiat numit Crăciun.


Opinii/recenzii
:

  • „O nouă carte clasică. Amuzantă, un pic tristă și absolut stralucită. Se pare că, de fapt, știam doar jumătate din poveste.” (Simon Mayo, BBC)
  • „Cea mai frumoasă poveste de Crăciun publicată în ultimele decenii. Generațiile viitoare vor asocia cu Un băiat numit Crăciun aceeași bucurie și stare de bine pe care ne-o dau nouă mâncărurile tradiționale și oamenii de zăpadă.” (Stephen Fry)
  • Matt Haig transmite empatie pentru condiția umană, atât partea luminoasă, cât și pe cea întunecată și folosește o paletă completă de culori pentru a-și construi poveștile excelente. (Neil Gaiman)
  • „Un ren numit Blitzen și o căciulă roșie puțin cam neobișnuită… această poveste de Crăciun ar putea să-l emoționeze chiar și pe Scrooge.” (The Guardian)
  • „Lectura cărții se aseamănă cu plăcerea de a sta lângă foc într-o zi friguroasă… E cartea perfectă pentru Crăciun din toate punctele de vedere.” (The Independent
Data apariției22 oct. 2021
Titlu originalA boy called Christmas
ISBN978-606-43-1256-3
Cod bară9786064312563
AutorMatt Haig
TraducătorVeronica D. Niculescu
EdituraNemira
ImprintNemi
ColecțiaNemi
FormatHardcover
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini272
Număr volume1
Vârsta8+ ani
Greutate (kg)0.2720

Lansare la București: Veronica D. Niculescu, Dana Pîrvan și Cezar Paul-Bădescu despre Simfonia animalieră

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „Veronica NICULESCU mli Simfonia animalieră Veronica D. NICULESCU în dialog cu Dana Pîrvan și Cezar Paul-Bădescu pornind de la volumul Simtonia animalieră (Polirom, 2021) Ședință de autografe Vineri, 9 iulie, ora 19.30, pe erasa Librăriei Humanitas Kretzulescu (Calea Victoriei 45) Foto:©AlexandruDolea Foto: Foto:© Alexandru Dolea librariile POLIROM HUMANITAS www.polirom.ro POLIROM”

Vineri, 9 iulie, începînd cu ora 19.30, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc lansarea volumului Simfonia animalieră de Veronica D. Niculescu, apărut de curînd la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”. 

Alături de autoare, vor vorbi: Dana Pîrvan și Cezar Paul-Bădescu. Discuția va fi urmată de o ședință de autografe.

Continuă lectura

Lansare LIVE: Veronica D. Niculescu și Dana Pîrvan despre Luchian. Ochii, sufletul, mâna

Luni, 28 septembrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează LIVE, pe pagina de Facebook a Librăriei Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), volumul Luchian. Ochii, sufletul, mâna, apărut de curînd în colecția „Biografii Romanțate”. Lansarea va prilejui un dialog al autoarei volumului, Veronica D. Niculescu, cu criticul literar Dana Pîrvan.

Exemplare cu autograf, disponibile în librărie, după lansare.

„Se auzea o muzică, şi lină, şi veselă, ca din altă lume venită. Pădurea de mesteceni dansa din nou, cu tot cu izvoare, cu păsări şi ierburi. Un cerb apărut dintre trunchiuri s-a apropiat cu sfială de el şi i-a atins palma cu botul cel umed. Dar cînd el a vrut să-l dezmierde, animalul a tresărit şi-a fugit, ridicînd în urma lui rotocoale de argint. Cînd muzica a tăcut, pădurea de mesteceni s-a despărţit în două, scoţînd la iveală o cărare de linişte.”

Veronica D. Niculescu (n. 1968) este scriitoare şi traducătoare. A publicat volumele de proză scurtă Adeb (2004, Premiul pentru Debut, USR Sibiu), Orchestra portocalie (2008) şi Roşu, roşu, catifea (2012, Premiul revistei Tiuk! pentru proză scurtă „ScurTiuk”; nominalizări la Premiile Radio România Cultural şi la Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi); cărţile-pereche Simfonia animalieră (2014, Premiul „Cercul Literar de la Sibiu” al USR Sibiu; nominalizare la Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi) şi Hibernalia (2016); romanele Spre văi de jad şi sălbăţie (2016, Premiul „Cartea anului” acordat de USR Sibiu; nominalizări la Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi şi la Premiul „Cea mai îndrăgită carte a anului – alegerea liceenilor” la FILIT), O vară cu Isidor (2017), Iarna lui Isidor (2020) şi Toţi copiii librăresei (2020). A scris în colaborare cu Emil Brumaru Basmul Prinţesei Repede-Repede (2009) şi Cad castane din castani (2014, nominalizare la Premiile Observator cultural). A cîştigat Concursul de scenarii HBO, la TIFF 2010, cu scenariul de scurtmetraj Curierul, bazat pe o povestire din volumul de debut. A tradus patruzeci de volume semnate de Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Lewis Carroll, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Lydia Davis şi alţii. Premiul „Antoaneta Ralian” pentru traducere la Tîrgul de carte Gaudeamus 2016. Premiul pentru traducere la Gala Premiilor Observator cultural 2017.

Romanul „Spre văi de jad și sălbăție” de Veronica D. Niculescu a apărut în Serbia

Romanul Spre văi de jad și sălbăție (Polirom, 2016) de Veronica D. Niculescu a apărut zilele acestea în Serbia, la editura Partizanska Knjiga, în traducerea lui Đura Miočinović.

„Romanul Veronicăi D. Niculescu este o carte nespus de frumoasă despre bucuriile și tristețile omenești. O carte importantă pentru a înțelege care este literatura română de azi, dar înainte de toate, ce este literatura în general, adică ce ar trebui să fie.” (Srđan Srdić, coperta 4 a ediției sîrbe)

Veronica D. Niculescu a participat la Festivalul de proză scurtă Kikinda Short în 2011, aceea fiind prima ei prezență în spațiul literar sârbesc. A fost cel de-al doilea autor român invitat la festival, după Radu Pavel Gheo. Peste un an, a beneficiat și de o rezidență de creație în Serbia, în cadrul unui program susținut de Ministerul Culturii din Serbia și Biblioteca „Vuk Karadžić”, Kragujevac.

Spre văi de jad și sălbăție a primit Premiul „Cartea anului” acordat de USR Sibiu și a avut nominalizări la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași și la Premiul „Cea mai îndrăgită carte a anului – alegerea liceenilor” la FILIT.

Un roman despre plecări, pierderi şi gol, scris cu tandreţe şi presărat cu surprize. O carte cu o structură circulară, închizînd înăuntru un basm într-o mie de versuri.

Departe de oraşul natal, de familie şi de cel pe care încă îl iubeşte, Miranda Dortloft scrie un basm în rime. Proza densă care înconjoară această joacă imaginară, cocon al îndoielilor şi mărturisirilor, dezvăluie viaţa reală a Mirandei: din anii copilăriei petrecuţi în comunism, într-o familie mixtă, unde rege este contrastul, trecînd prin povestea de dragoste, pînă în prezentul pustiit şi zdruncinat de depresie.

Primul roman al Veronicăi D. Niculescu îşi poartă cititorul printr-un labirint al oglinzilor deformante în care rătăcesc mînă în mînă o realitate şi o poveste, o prinţesă şi o femeie a zilelor noastre.


VERONICA D. NICULESCU (n. 1968, România), scriitoare și traducătoare.

A publicat volumele de proză scurtă Adeb (2004, Premiul pentru Debut, USR Sibiu), Orchestra portocalie (2008) și Roşu, roşu, catifea (2012, Premiul revistei Tiuk! pentru proză scurtă „ScurTiuk“; nominalizări la Premiile Radio România Cultural și la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași); cărțile-pereche Simfonia animalieră (2014, Premiul „Cercul Literar de la Sibiu“ al USR Sibiu; nominalizare la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași) și Hibernalia (2016); romanele Spre văi de jad și sălbăție (Polirom, 2016, Premiul „Cartea anului“ acordat de USR Sibiu; nominalizări la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași și la Premiul „Cea mai îndrăgită carte a anului – alegerea liceenilor“ la FILIT), O vară cu Isidor (Polirom, 2017), Iarna lui Isidor (Polirom, 2020), Luchian. Ochii, sufletul, mâna (Polirom, 2020), Toți copiii librăresei (Polirom, 2020).

A scris în colaborare cu poetul Emil Brumaru Basmul Prințesei Repede-Repede (Polirom, 2009) și Cad castane din castani (Polirom, 2014, nominalizare la Premiile Observator cultural).

Scriitoarea Veronica D. Niculescu le citește copiilor din romanul său, O vară cu Isidor, apărut la Editura Polirom, în colecția Polirom Junior

Video-recomandări de lectură pentru cititorii juniori și nu numai.

Autorii Polirom Junior vă citesc din cărțile lor, dar și din poveștile preferate, apărute în colecția noastră dedicată copiilor de toate vîrstele.

Lectura ne apropie, astfel încît vă dorim vizionare, audiție și lectură plăcută! #Polirom25 #Poliromjunior #Staredelectură

Ediţie ilustrată

Vîrsta recomandată: 10+

O fetiță de 13 ani din București se hotărăște să-l salveze pe condorul Isidor, cel mai bătrîn locatar de la Zoo Băneasa, după ce vede la televizor știrea despre moartea cimpanzeului, veteranul de pînă atunci al grădinii. Dar ce te faci cînd reușești să eliberezi o pasăre care nu mai știe să zboare? Fetița aduce condorul acasă, unde îl ascunde o vreme, și descoperă lucruri fascinante despre el. Apoi cei doi fug împreună la Sinaia. La munte, în locul care seamănă cu casa de demult a condorului, ea speră să-l învețe să zboare din nou și să-l elibereze cu adevărat, în timp ce legătura dintre ei devine tot mai puternică. O poveste despre prietenie, libertate și visuri.

Mult îndrăgita scriitoare Veronica D. Niculescu le citește copiilor din romanul O vară cu Isidor:

Veronica D. Niculescu (n. 1968) este scriitoare și traducătoare. A publicat volumele de proză scurtă Adeb (Premiul pentru Debut, USR Sibiu), Orchestra portocalie și Roșu, roșu, catifea (Premiul revistei Tiuk! pentru proză scurtă „ScurTiuk”; nominalizări la Premiile Radio România Cultural și la Premiul Național  pentru Proză al Ziarului de Iași), cărțile-pereche Simfonia animalieră (Premiul „Cercul Literar de la Sibiu” al USR Sibiu; nominalizare la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași) și Hibernalia, romanele Spre văi de jad și sălbăție (Premiul „Cartea anului” acordat de USR Sibiu; nominalizări la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași și la Premiul „Cea mai îndrăgită carte a anului – alegerea liceenilor” la FILIT 2017) și O vară cu Isidor, cartea pentru copii Harap Alb 2.0 și antologia de proză scurtă Floribunda. A scris în colaborare cu Emil Brumaru Basmul Prințesei Repede-Repede și Cad castane din castani (nominalizare la Premiile Observator cultural). A tradus zeci de volume semnate de Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Lewis Carroll, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Lydia Davis și alții. A primit Premiul „Antoaneta Ralian” pentru Traducere la Tîrgul de carte Gaudeamus 2016 și Premiul pentru Traducere la Gala Premiilor Observator cultural 2017.

Lecturi 187: Revista iocan nr. 8

*** – Revista iocan nr. 8/anul 3 (2018) 160p., TPB, 16.5×20, Editura Vellant, 2018, Responsabil de număr: Cristian Teodorescu, 24.9 lei, ISBN 9772501636231

Descrierea editurii: „Revista iocan încheie cel de-al treilea an al existenței sale cu o colecție de proze semnate de autori mai vechi și mai noi – Primo Levi, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Răileanu, Lavinia Braniște, Anca Vieru și Liviu Rebreanu, ca să-i amintim doar pe o parte dintre ei. Începem cu rețeta rujului care lasă urme fără cusur, continuăm cu emoțiile unei amante care trage cu urechea la cearta dintre soți, aflăm ce rol poate avea un cablu HDMI în debutul unei relații extraconjugale, trăim cu emoție momentele tensionate din timpul traversării Dunării cu bacul și încheiem cu bijuteria literară „Proștii”, de Liviu Rebreanu. Copertă și fotografii de Vlad Eftenie.”

Nu știu de ce, dar parcă, de la o vreme, am început să cam fug de antologii și de culegerile de autor, adică de proza scurtă, în general. O cauză ar fi, poate, lenea de-a scrie despre povestiri, că nu e ca în cazul romanelor, unde ai o poveste mare și lată și gata, în jurul ei se țese restul articolului. Pe când la antologii… e de muncă, să iei fiecare povestire în parte, să-i depeni povestea, să scrii impresiile despre ea și așa mai departe. Mai ales dacă sunt autori diferiți, cu stiluri diferite, cu povești diferite.

Mai ales dacă sunt genuri diferite, cum e cazul revistei de față, o revistă mare cât o carte, dar plină de povești bune. Dacă știam… mai așteptam atâta timp? E drept că imboldul final a fost altul, însă nu și singurul. Dar unul mic a fost faptul că mi-a devenit dragă editura Vellant, recunosc, pentru că, pe lângă titlurile excelente și nonconformiste (la fel ca și copertele, de altfel), își pune traducătorii la loc de cinste, cum e și firesc, adică pe copertă, cum procedează în cazul excelentei colecții Endorfiction, coordonată de Alexandra Rusu. Excelentă, trebuie să vă convingeți și voi. La fel ca restul colecțiilor, la fel ca standurile năzdrăvane cu care se prezintă editura Vellant pe la târgurile de carte, la fel ca evenimentele pe care le organizează. Și-n ton cu toate acestea este curajul editurii și al responsabililor fiecărui număr în parte să scoată pe piață o revistă dedicată în exclusivitate prozei scurte. Aceasta este revista iocan, iar despre cuprinsul numărului 8 al revistei (cel mai recent la vremea la care am pus mâna pe toate numerele) vreau să vă vorbesc în continuare.

Primo Levi – Azot: un fragment (capitol, poveste, de fapt) din volumul „Sistemul Periodic”, apărut la editura Art în luna februarie 2019, în cadrul Colecției Cărți Cult (trad. Vlad Russo). Nu știu de ce, dar aveam impresia că acest volum a apărut cu ceva mai mult timp în urmă; după ce-am citit „Azot”, o excelentă satiră a vremurilor de tristă amintiri din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, mi-am dat seama că volumul trebuie luat și citit neapărat. Ironică, deșteaptă, amuzantă și amară, în același timp, una dintre cele mai solide povestiri ale numărului 8 al revistei iocan (poate chiar cea mai bună).

Alex Călin – Settings: recunosc, sunt cam străin de autorii de proză scurtă români contemporani, iar de Alex Călin chiar nu mai auzisem până la povestirea de față; e drept că… dar, în fine, nu mă mai repet. O povestire SF cu androizi (picurând de ironie fină), ce-și poate dori mai mult iubitorul de Asimov din mine?

Sorana Chiru – La Iași: o altă povestire SF foarte reușită, care se joacă un pic cu paradoxurile temporale și cu modul diferit în care percep personajele timpul în raport cu anumite evenimente; alcătuită doar din dialoguri scurte între două cucoane, reușește să te facă să citești printre rânduri fără să citești de fapt absolut nicio descriere; am trecut-o din prima de partea povestirilor bune și foarte bune.

Anca Vieru – Povestea scaunelor vorbitoare: de această povestire, de cea a Veronicăi D. Niculescu cu cămila de la circ și de cea a lui Liviu Rebreanu de la sfârșit îmi voi aduce aminte ori de câte ori va fi adus în discuție numărul 8 al revistei iocan; în cazul de față, este vorba despre un meșter tradițional care sculptează scaune și le vopsește în tonuri de verde; li se spune scaune vorbitoare și o țară întreagă ar vrea să aibă măcar unul în casă; problema este că meșterului nostru îi mor soțiile la nașterea primului copil; așa că bietul om este sortit să trăiască singur și să-și crească așa cum poate copiii; și să vopsească scaune; sau nu; o poveste despre dragoste și spirit de sacrificiu, totodată; mi-a adus aminte de un superb și poetic roman al lui Sylvie Germain, „Cartea nopților”.

Vlad C. Dragne – Câine venusian: o povestire cu influențe din Kafka și Philip K. Dick, scrisă de un tânăr născut în 2001 (cu un an înainte de-a termina eu liceul, ca termen de comparație); sucită, bizară și nițel întortocheată, m-a făcut să mă gândesc că responsabilii de acest număr al revistei au hotărât să așeze povestirile fantastice și SF la începutul revistei; o idee excelentă, din punctul meu de vedere, care m-a îndemnat să dau în continuare, nerăbdător, paginile, curios să văd ce poveste mai vine după.

Ștefania Mihalache – Bâta: numele autoarei îmi suna cunoscut, apoi mi-am dat seama că-i apăruse un volum de poezii la editura Nemira; o poveste scrisă parcă de Ion Creangă, atât de molcom curge și de duios sună, plasată în schimb la oraș; unde o bătrânică nu-și găsește locul, ea fiind obișnuită cu satul.

Ana Erde – Femei în roșu: relațiile de familie, dintre soți, disecate atent și examinate la microscop; te plictisești de consoartă și fugi la amantă? Ce spune acest lucru despre tine? Când intervine monotonia într-o relație, ce anume o cauzează și cum poate fi depășită? Replici mitraliate (că tot e un vierme de deputat acum pe toate canalele de știri), lovind direct la țintă; pare că amândoi și niciunul dintre protagoniști nu are dreptate; sau fiecare are dreptate în felul său; sau dreptatea lui. O poveste care te pune pe gânduri, mai ales dacă ești căsătorit și ți-ai pus și tu uneori întrebări de genul ăsta.

Diana Vlasa – Body art în era unei sufragerii excitate: după cum îi sună și numele, cred că s-a vrut un experiment; unul nereușit, în opinia mea, n-am rezonat nici cu stilul, nici cu subiectul (dacă se poate spune că a avut vreun subiect).

Ana Alexandrescu – Drumul: dacă nu mi-a mai rămas absolut nicio impresie din ea, dacă nu-mi mai amintesc absolut nimic, înseamnă că ori nu m-a impresionat absolut deloc, ori e cazul să citesc de mai multe ori anumite povești, poate îmi scapă sensul la prima citire, ori e cazul să încep să caut un remediu la astfel de goluri de memorie. O soluție de mijloc ar fi să încerc totuși să scriu la două, trei zile după ce-am terminat o carte, nu la o lună.

Bogdan Răileanu – Lucruri pe care le facem în gând: relația dintre amantă și amant, senzația de vinovăție încercată după ce s-a consumat momentul, remușcări inerente, sau cât de diferit se comportă bărbatul de femeie într-o astfel de situație. O poveste care te pune pe gânduri. Părerea mea. Și să nu uităm nici de cablul cu mufă HDMI.

Anca Chimoiu – Poveste de adormit strigoii: altă poveste pe care ar trebui să o recitesc sau dovada clară că trebuie ori să scriu imediat ce am citit o carte, o antologie, o revistă, ori să-mi țin cât mai aproape, neîntrerupt, lângă mine, agenda pe care îmi notez uneori impresiile de lectură; nepoți, bunici, ritualurile de seară, de dinainte de culcare, o mare parte dintre noi am trecut prin astfel de experiențe; nu și prin cele mai puțin naturale, cele cu tentă supranaturală, desigur, dar îmi aduc aminte ce teamă îmi era de întuneric.

Ingrid Băltărețu – Copilul: o fată de cincisprezece rămâne gravidă și vrea să scape de copil, cam la fel cum se întâmplă în „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”; numai că e cam greu să scapi de un copil; dialog savuros, inspirat parcă dintr-o discuție de zi cu zi pe care o porți cu un funcționar al statului nepăsător față de probleme tale: direct, impertinent, jignitor, făcându-te să te simți ultimul om de pe pământ, ca și cum nu tu i-ai plăti salariul, iar el n-ar primi spor de zâmbet, în ciuda modului în care se poartă cu cetățenii pe care ar trebui să-i servească.

Veronica D. Niculescu – Cum era să-și piardă mințile Cami-cămila tocmai când și-a găsit libertatea: una dintre cele mai savuroase povestiri ale revistei, cu toate că parcă picură tristețea de pe pagini citind despre aventurile lui Cami-cămila; o cămilă de la circ este abandonată pe un maidan dintr-un oraș românesc; rămâne singură și crede în zadar că stăpânii ei se vor întoarce după ea, căci nu e ca și cum ar fi pierdut un papagal, ci ditamai cămila; numai că nimeni nu o observă, nimeni nu o bagă în seamă, ca și cum ar fi devenit invizibilă nu doar pentru cei care au lăsat-o în urmă, ci și pentru cei în mijlocul cărora a rămas, biata cămilă; o cămilă care trece printr-o criză existențială profundă, care-și rumegă gândurile și soarta tristă, de animal de circ nevoit să se supună toanelor tuturor și să se întrebe, pe deasupra, rămânând să pască iarba dintre blocuri: cu ce-am greșit?

Iulia Vucmanovici – Egalitate: una dintre cele mai fine și mai absurde povestiri ale revistei iocan nr. 8; o soață se răzbună pe fostul soț, violându-l; procurorii au de-a face cu un caz complicat; ce e de făcut? Cine e vinovat? Aș fi râs, dacă n-aș fi fost de acord cu motivațiile personajelor și nu m-aș fi gândit la „Saw”.

Vintilă Mihăilescu – Trenul: n-am ce comenta; nu mi-a transmis absolut nimic, n-am rămas cu absolut nimic după ce-am citit aceste fragmente, tablouri, instantanee de viață mult prea scurte.

Simona Goșu – Pe geam: dacă povestirea anterioară nu m-a impresionat în niciun fel, povestirea Simonei Goșu a venit și-a reparat ea singură ce se stricase înainte; o femeie cu doi copii merge să-și viziteze soțul la închisoare; numai că, la fel cum procedează prizonierul evreu cu tancul și fiul său în „La vita e bella”, femeia a cosmetizat realitatea pentru copiii ei; tristă, cenușie, deprimantă, ba chiar extrem de deprimantă, în ciuda minciunilor strecurate de mamă copiilor, dată fiind situația tragică în care se afla familia lor.

Lavinia Braniște – Traversarea: dacă îmi aduc bine aminte, traseul făcut de personajul acestei povestiri l-am străbătut și eu la un moment dat, mai ales că am cutreierat în lung și-n lat Brăila în timpul celor patru ani de liceu; Lavinia Braniște izbutește să surprindă perfect mitocănia unor burtoși nesimțiți pe care nu-i mai vindecă nimeni și de care e plină țara asta, de nu poate să se vindece și ea odată; îmi place stilul Laviniei, chiar foarte mult, am să-i citesc oricând scrierile cu mare plăcere, mai ales că e și ea tot din Brăila. Și mai e și traducătoare, nu doar scriitoare, plus că e de-o seamă cu mine.

Liviu Rebreanu – Proștii: de Liviu Rebreanu nu am citit, spre rușinea mea, decât obligatoria „Pădurea spânzuraților”; ce să-i faci, profesorii noștri, cu metodele lor învechite, silind elevii, îi fac să fugă de literatură, nu să o citească din plăcere, cu plăcere.

„Proștii” încheie cercul început cu un alt clasic (italianul Primo Levi), dând greutate, dacă mai era cazul, unui număr extrem de solid de revistă. În topul meu personal al acestui număr ar intra povestirile scrise de Simona Goșu, Lavinia Braniște, Veronica D. Niculescu, Anca Vieru și Primo Levi. Dacă ar fi să spun care mi-a plăcut cel mai mult, cred că aș alege „Azot” a lui Primo Levi, urmată, la mică distanță, de povestirea Simonei Goșu.

Ce e de zis? Abia aștept următoarele numere, bine că le am pe toate. De fapt, dacă nu mi-ar fi venit greu să scriu despre fiecare povestire în parte, cum procedez de obicei, probabil că precedentele șapte numere ale revistei iocan ar fi fost deja citite. Dar este timp, iar esențele tari se țin în sticluțe mici, deci a se consuma cu moderație. PS: bine că mi-am adus aminte că trebuie să iau numărul 9 al revistei, proaspăt apărut de la Bookfest. Iar despre premiile revistei iocan voi discuta cu altă ocazie, dacă va fi loc. PPS: era să uit de excelentele recomandări de volume de proză scurtă presărate prin interiorul revistei. De căutat, bineînțeles.

Ce Citește Liviu 85: Matt Haig – Un băiat numit Crăciun

25882558 28952912 33021884 

Matt Haig – Un băiat numit Crăciun (A boy called Christmas, 2015) 272p., HC, 13×20, Nemi, București, 2016, Trad. Veronica D. Niculescu, Red. Laura Câlțea, 40 lei, ISBN 978-606-758-778-4

Nota Goodreads: 4.32 (1073 Note)

Am asociat întotdeauna Crăciunul cu mirosul de portocale, de ace de brad și de cozonac. Și cu nelipsitul brad din apartamentul în care am crescut alături de părinți și de cele două surori ale mele. Părinții noștri au ținut secretul existenței Moșului cât de mult au putut, însă nu am fost prea afectați atunci când am aflat adevărul. Bine, o doză de mister nu strică în viața oamenilor și cred că nu i se întâmplă nimănui ceva rău dacă are posibilitatea să creadă în minuni până la un anumit număr de ani. La urma urmei, ce ne învață tocmai frumosul volum despre care vreau să vorbesc în continuare, un volum pe care parcă am fost inspirat să aștept să-l citesc chiar în săptămâna Crăciunului: „O imposibilitate este o posibilitate pe care încă n-ai înţeles-o.” Așadar, nu trebui să stăm cu mâinile în sân și nici nu trebuie să disperăm în fața greutăților și să așteptăm ca minunile să cadă în cer, trebuie să facem și noi ceva în privința asta. Iar primul pas este, firește, să crezi în puterile tale. Apoi, pas cu pas, minunea se poate îndeplini. Cu un pic de voință, cu un pic de ajutor de la cineva săritor și cu foarte multă ambiție. Continuă lectura