Premii: Bram Stoker 2014
Nominalizări: Locus Fantasy Novel 2014, Phantastik Preis 2014
Nota Goodreads: 4.10 (89253 Note)
Nu sunt sută la sută sigur, dar cred că este pentru prima dată când scriu mai pe larg pe acest blog despre o carte de-a maestrului Stephen King. Știu că am mai scris despre Shining, despre Salem’s Lot și despre La Asfințit în Revista Suspans și cam atât, dacă îmi aduc bine aminte. Dar cum Revista Suspans este în moarte clinică, iar Revista de Suspans nu mi-a mai solicitat texte (e drept că nici eu nu i-am mai bombardat cu ele), iată aici o carte pe care am așteptat un an și ceva ca s-o citesc. Prima carte pe care am citit-o în 2015 s-a numit JFK – 11.22.63 (nu știu de ce s-a păstrat acest titlu, din moment ce noi scriem data altfel, dar, în fine), însă despre ea mi-a fost prea lene să scriu la acea vreme, cu toate că mi-a plăcut destul de mult (dacă o scurta cu vreo 300 de pagini, cred că îmi plăcea și mai mult), așa că abia aștept să văd și serialul ce va debuta anul acesta, la mijlocul lui februarie. Dar o continuare a capodoperei Shining nu poate rămâne nebăgată în seamă, mai ales că am citit-o destul de repede, ba chiar m-am oprit din lucru pentru a termina ultimele șaptezeci de pagini, pe care le-am citit pe nerăsuflate.
Autorul povestește că, pe când se afla într-un turneu de promovare a unei cărți, un fan l-a întrebat ce mai face Danny Torrance, băiețelul care a reușit să scape, împreună cu mama sa, Wendy, de furia ucigașă a hotelului Overlook și a tatălui său, Jack Torrance (chiar nu înțeleg ce are Stephen King cu ecranizarea făcută de Stanley Kubrick, cred că avem de-a face cu un caz asemănător cu cel al lui Alan Moore, creatorul lui Watchmen, Constantine sau The League of Extraordinary Gentlemen). Avem de-a face cu decăderea și cu mărirea lui Danny Torrance, de la alcoolicul care a luat-o pe urmele tatălui său și care pare că nu a învățat nimic din greșelile trecutului, până la cel care le ușurează trecerea în neființă bătrânilor de la un azil situat într-un mic orășel din New Hampshire.
Dar s-o luăm cu începutul. Danny este micuț, locuiește cu mama sa și este vizitat, din când în când, de fantomele care l-au bântuit în hotelul Overlook din Colorado. Așa că-l cheamă pe Dick Halloran, bucătarul negru care l-a salvat în Shining, care are și el strălucire, la fel ca Danny – pot citi gândurile oamenilor, pot comunica mental, pot face multe, ce mai – ca să-l învețe cum să scape de fantome. Scapă de fantome, dar dă în patima alcoolului. Mama sa moare și el începe să colinde țara, angajându-se prin aziluri de bătrâni și prin spitale, dar nereușind să rămână prea mult într-un loc, din cauza dragostei sale nețărmurite pentru băutură. Bea ca să uite, bea ca să scape de fantome, bea ca să-i lase în urmă pe mama drogată și pe băiețelul acesteia, familia de la care furase ultimii bani și pe care o abandonase fără a se gândi la consecințe. Dar ața îl trage spre micul orășel Anniston, unde un far puternic (a se citi o minte puternică) îi atrage atenția cu strălucirea sa orbitoare.
Să nu uităm și de personajele negative ale poveștii: Clanul Legitim, un grup de bărbați și de femei care colindă șoselele Americii în rulote pe roți, în căutare de copii cu strălucire, pe care îi răpesc, îi torturează și le fură aburul, așa cum numesc ei acel dar supranatural pe care îl are și Danny (acum diminuat, din moment ce nu mai este un copil, ci un adult de treizeci și șase de ani) și fetița care l-a chemat cu puterea minții, Abra. Iar acest abur îi ajută pe acești monștri să supraviețuiască timp de secole sau chiar milenii și să le amplifice darurile cu care s-au născut și ei. Pentru că și ei au fost copii înzestrați cu același dar precum Danny, numai că ei au ales să-și folosească aceste daruri pentru a deveni atotputernici. Iar sub îndrumarea lui Rose Țilindru, zgripțuroaica atotputernică și nemiloasă care-i tulbură visele lui Danny, Clanul Legitim pare de neînvins. Până într-o zi, când atenția lui Rose este atrasă de farul strălucitor care este mintea Abrei. Care-i cere și ea ajutorul lui Danny.
Volumul de față, destul de grosuț, acoperă o perioadă din istoria Americii de circa treizcei de ani, de când Danny era doar un băiețel cu puteri paranormale, iar la Casa Albă stătea un fost fermier, și până în 2013, când Danny este bărbat în toată firea, iar la Casa Albă stă primul președinte de culoare din istoria Americii. Acesta este unul din aspectele care mă atrag foarte mult la romanele lui Stephen King: fresca socială și comentariul social, deghizate în poveștile de viață ale unor cetățeni aparent banali și onești, dar care în spatele zidurilor caselor sau prin pădure, ori în depozite abandonate, își dezvăluie adevăratele fețe hâde de monștri: pedofili, criminali în serie, soți alcoolici sau dependenți de droguri care-și abuzează soțiile sau copiii, proxeneți, drogați, târfe cu drame cutremurătoare în spate, monștri însetați de sânge de bebeluș sau de copil tânăr, monștri pentru care urletele de groază și de durere ale unui copil torturat reprezintă cea mai plăcută muzică.
Doctor Sleep, consider eu, nu se ridică la valoarea lui Shining, pentru că acolo am avut în primul rând de-a face cu ideea, apoi cu personajele, apoi cu tensiunea care s-a acumulat treptat, precum presiunea din boilerul hotelului Overlook, până când a explodat, și, nu în ultimul rând, cu execuția stilistică. Da, pot afirma cu tărie, după ce am citit și Mr. Mercedes, că maestrul a început să obosească. Talentul nu s-a pierdut, nu are cum, dar cred că mâna îi slăbește din ce în ce. Personajele nu mai sunt la fel de puternice (vezi Rose Țilindru, care este totuși unul din cele mai diabolice personaje negative pe care le-am cunoscut în ultimii ani, dar care parcă… de ajuns, nu mai spus, să nu dau spoilere), tensiunea de nesuportat nu mai crește la cote la fel de alarmante, așa că mai rămân doar ideile. Reușește totuși să creioneze suficient de reușit un personaj feminin care să-i stea alături lui Danny, el însuși un personaj în continuare foarte reușit, chiar dacă nu mai e copil: Abra, fetița de treisprezece cu cea mai puternică strălucire din America; un personaj puternic, credibil, demn, de care m-am apropiat surprinzător de tare, având în vedere că mă așteptam la o preadolescentă plină de fițe și plângăcioasă. Ce m-a mai impresionat a fost descrierea luptei formidabile pe care a dus-o Danny cu alcoolul, dar King, el însuși fost alcoolic, a avut de unde se inspira. Este Doctor Sleep o urmare a lui Shining demnă de a fi citită? Fără îndoială, de mult n-am mai stat cu sufletul la gură, urmărind o poveste atât de bine scrisă. Dacă nu vă hotărâți să judecați această carte strict prin comparație cu predecesoarea sa, vă veți da seama că este o poveste ce stă în picioare, o poveste care merită citită dintr-o suflare. La urma urmei, este adaptată pentru cititorii mileniului trei.
Posted by Liviu
FanSF 