Iată că în preajma sărbătorilor de iarnă Sergiu Someșan este pus pe surprize, căci am primit chiar înainte de Crăciun am primit un frumos colet cu trei cărți de la prolificul scriitor din Codlea. Printre ele, Vampirul de pe Strada Sforii și, cea mai mare surpriză dintre toate, Întâlnire cu Dragonul, unul din cele 100 de exemplare personalizate, numerotate și cu poza celor care au dorit un astfel de exemplar făcut anume pentru ei. Eu mi-am dorit unul, dar nu am spus nimănui, iar finanțele au fost direcționate în altă parte, însă Sergiu Someșan mi-a făcut cel mai frumos cadou de Crăciun: un exemplar din Întâlnire cu Dragonul, tipărit anume pentru mine, exemplarul cu numărul 43, fără ca eu să știu ceva, fără ca eu să solicit ceva. Mulțumesc încă o dată pe această cale, Sergiu! Așa că m-am pus suminte pe treabă chiar atunci, în ziua în care am primit coletul, și m-am apucat de citit Vampirul de pe Strada Sforii, pe care o aveam în vizor încă de când a apărut.
Prezentarea editurii: O serie de crime bizare zguduie din temelii liniştea Braşovului. Una după alta, trei tinere fete sunt ucise în centrul oraşului, pe Strada Sforii, cea mai îngustă stradelă din estul Europei. Toate au fost omorâte în acelaşi fel: muşcate de gât şi abandonate pe stradă. Cât erau în viaţă, pe cele trei fete le lega un singur punct comun: toate fuseseră virgine. Să fie vorba de un vampir? Sau este mâna unui ucigaş cu sânge rece care se ascunde sub masca unui vampir pentru a încurca urmele ce duc spre el? Criminaliştii din Braşov, ajutaţi de un ciudat trio de detectivi veniţi din Bucureşti, vor încerca din răsputeri să dea de capătul acestor întâmplări misterioase. Dacă vor izbuti sau nu, veţi afla citind una dintre cele mai complexe naraţiuni poliţiste scrise la noi în ultimele decenii!
După ce prima fată este ucisă, criminaliștii din Brașov se pun pe treabă, însă ancheta înaintează anevoios, căci Brașovul este un oraș destul de mare, iar indiciile lăsate de criminal la locul faptei se reduc la o pâlnie din lemn (care se va dovedi a fi confecționată din cel mai dur lemn care se găsește în pădurile din România, sângerul) și la un grafitti ciudat, lăsat pe unul din zidurile care mărginesc Strada Sforii. Părăsim ”orașul groazei”, cum s-ar exprima televeziunile românești din ziua de astăzi, în căutare de senzațional, și ne îndreptăm atenția către București și către ciudatul trio chemat să facă lumină în cazul sinistrelor crime de pe Strada Sforii din Brașov: Spiridon, Malamutul și Pisica; ultimii doi își imaginează că au căpătat multe din trăsăturile animalelor ale căror nume le-au împrumutat, un câine și o pisică. Însă ei sunt doi anchetatori foarte capabili, chiar dacă metodele lor de lucru sunt destul de neconvenționale (mai ales dacă au de-a face cu răpitori de copii, căci atunci se lasă cu multe degete rupte și cu urlete de durere extrem de puternice). Așa că cei doi, alături de Spiridon, care are o capacitate organizatorică ieșită din comun, se vor îndrepta către Brașov pentru a scoate vampirul la iveală. Oare de ce a scurs sângele din bietele fete? Oare de ce tocmai pe Strada Sforii? Oare de ce preferă virgine? La toate aceste întrebări veți găsi răspunsul citind Vampirul de pe Strada Sforii.
Un roman destul de reușit, care ar fi fost și mai reușit dacă se lăsau deoparte anumite detalii (cum ar fi suta de pagini petrecută la București, care ne permite totuși să ne familiarizăm cu metodele de anchetă ale Malamutului și ale Pisicii) și dacă finalul ar fi fost ceva mai dezvoltat. Rămân memorabile cele două personaje, Malamutul și Pisica (Spiridon mi-a lăsat o impresie de personaj șters, chiar dacă el este mintea, iar ceilalți doi sunt mușchii), care au de toate: sunt inteligente, tenace, determinate, au umor, agresivitate, onoare, ce mai, exact ce le trebuie unor personaje pozitive pentru a intra în inima cititorului. Despre ele vom mai auzi cu siguranță, și nu mă refer aici doar la o nouă poveste (de dimensiunile unui roman?), apărută în foileton în Gazeta SF, Pisica și Căpcăunul, ci sunt sigur că va mai apărea cel puțin în încă un roman, pentru că se cere apariția unor noi aventuri.
Îmi place foarte mult stilul cinstit de scriere a lui Sergiu Someșan, fără înflorituri inutile, fără complicații cauzatoare de dureri de cap, fără frământări interioare care să-i dea o greutate prea mare lecturii, cu un ritm alert și constant, cu un dram de umor cât să nu dea în prea multă ilaritate, dar care să te facă totuși să surâzi discret la câte o poantă bine plasată. Toate acestea le-am mai întâlnit și în celelalte două (de fapt, trei, dar încă nu pot dezvălui care este al treilea) romane scrise de Sergiu Someșan pe care le-am citit eu: Apocalipsa după Ceaușescu, pe care am citit-o chiar când a apărut, dar despre care nu am mai apucat să scriu, și URSSA, despre care am scris anul trecut, imediat după ce am primit-o. Și ce mai îmi place foarte mult la autor este versatilitatea lui, ușurința cu care se învârte prin mai multe subgenuri literare (ucronie, distopie, fantasy, policier, horror etc.), fără a-și pierde din verosimilitate și creionând, totodată, și personaje credibile, de care te poți atașa foarte ușor.
Posted by Liviu
FanSF 