Interviu cu Andreea Sterea – Crux Publishing

Din interviul luat în luna martie a acestui an:

Înființată în 2014 de către Andreea Sterea și Șerban Andrei Mazilu, editura Crux Publishing reprezintă împlinirea unui vis comun: acela de a îmbina plăcerea scrisului și cititului cu experiența  editorială. Încă de la început ne-am dorit să abordăm lucrurile altfel, într-un mod personal, intim chiar, venind în întâmpinarea scriitorilor, cerându-le părerea și ajutorul, și încercând să îi mulțumim în primul rând pe ei. Știm foarte bine cât efort și cât sentiment depun scriitorii în procesul creației, și de aceea considerăm că cei ce semnează un contract cu C.P. merită din plin întreaga noastră considerație, în timp ce produsul pe care împreună îl prezentăm cititorului trebuie să fie cât mai aproape de ceea ce autorul și-a imaginat. Nici un pas pe care această editură îl face, în sensul prelucrării unui manuscris desigur, nu exclude și nu va exclude vreodată dorințele celor ale căror opere le publicăm.

 

Pe viitor ne propunem să publicăm atât autori autohtoni, cât și străini, conștienți fiind că există titluri, în literatura universală, mai puțin cunoscute cititorului român – opere ce merită să existe și pe rafturile bibliotecilor noastre. În același timp, plănuim să facem eforturile și demersurile necesare pentru a atrage atenția asupra lipsei de traduceri a scriitorilor români peste hotare, scopul final fiind acela de a colabora cu edituri de afară în vederea obținerii unor contracte internaționale pentru aceștia. În concluzie, vrem să ne modelăm pe standardele occidentale și să le oferim cititorilor și scriitorilor deopotrivă respectul pe care îl merită.

Iar acum, interviul:

1) De ce ați ales pentru această antologie de literatură fantastică tocmai vârcolacii? Nu știți că zombii și vampirii sunt la modă acum? Cine a fost editorul? Cine a selectat textele? Care au fost criteriile după care ați selectat textele? De ce ați ales acești autori și nu alții?

Așa cum îți spuneam prin aprilie, când am lansat editura Crux Publishing împreună cu Șerban Andrei Mazilu, ne-am dorit să oferim publicului român o serie de titluri noi, valoroase și mai ales inedite. Antologia Metamorfoze este plănuită de multă vreme, pentru că promiseserăm atunci că vom scoate la lumină texte importante (dar destul de puțin cunoscute publicului român) semnate de autori străini de importanță universală. De ce am ales vârcolacii în detrimentul vampirilor și zombilor? Păi așa cum zici, aceștia din urmă sunt la modă. Sunt atât de la modă, încât o nouă antologie cu vampiri și zombi ar fi fost o picătură într-un ocean, desigur, potențial profitabilă. Dar moda (ca și gusturile) se mai și formează. Atunci când am ales „monștrii anului 2015” pentru a fi antologați într-o colecție marca Crux Publishing, ne-am oprit la vârcolaci. Valoarea lor este inestimabilă, din punct de vedere mitologic, istoric și mai ales literar. Ca să îți dau cel puțin un exemplu, povestirea Fiara, a lui Guy de Maupassant, este o interpretare a celebrului caz al Bestiei din Gevaudan, un animal real care a fost responsabil de sute de crime în Franța, despre care se speculează până și în zilele noastre că ar fi fost vârcolac. De asemenea, povestirea Gabriel-Ernest, semnată de Saki, duce cu gândul la cazul lui Jean Grenier, un adolescent cunoscut pentru faptul că ucidea și devora copii, de asemenea suspectat (și acuzat) de licantropie. Vârcolacii au rădăcini foarte adânci în folclorul majorității popoarelor, sub diferite forme, precum și în istoria lor documentată, iar valorificarea lor din punct de vedere literar de unii dintre cei mai mari scriitori ai tuturor timpurilor este cadoul pe care vrem să îl oferim cititorilor noștri.

Textele au fost selectate de mine și de scriitorul și criticul literar Oliviu Crâznic, iar criteriile au fost numeroase. Dacă am fi publicat toate textele selectate inițial, acum aveam un volum de dimensiunea unui DEX. Sau mai mare. Selecția textelor și a autorilor a fost foarte dificilă și avem nenumărate alte povești pe care ne dorim să le publicăm într-un volum viitor. Autorii au fost aleși pentru această colecție pentru că sunt titani ai literaturii universale, scriitori care sunt publicați și vânduți anual, considerați în general părinții literaturii fantasy. Am vrut de asemenea să punem accent și pe unele texte ale lor mai puțin cunoscute la noi (deși celebre în țările lor de origine) – multe opere cuprinse în volumul Metamorfoze au fost ecranizate cel puțin o dată. Deși Arthur Conan Doyle este faimos pentru seria Sherlock Holmes, el a scris proză fantasy de o indubitabilă calitate, iar licantropia l-a pasionat dintotdeauna, așa cum se poate observa și din alte opere ale sale. Cei care l-au studiat pe Guy de Maupassant la liceu sau la facultate știu că acesta este unul dintre părinții prozei realiste. Și iată-l prezent cu o povestire ce reia misterul Fiarei din Gevaudan și ne-o înfățișează în stilul specific autorului. Să nu uităm de Robert E. Howard, scriitor ce l-a inspirat pe George R. R. Martin, considerat unul din fondatorii speciei literare dark fantasy (trecând prin sword and sorcery) și omul care ni i-a lăsat moștenire pe Conan Barbarul sau pe Solomon Kane. Proscrisul, povestirea semnată de Howard din antologia Metamorfoze, este considerată una dintre cele mai bune scrise de el vreodată, motiv pentru care este antologată în orice colecție cu vârcolaci de peste hotare. Despre Howard se spune că el a fost cel care a pus bazele mitologiei specifice vârcolacilor (transformarea sub clar de lună), cu mult înainte ca Hollywoodului să îi vină această idee.

Cu alte cuvinte, am vrut să oferim publicului român un volum în care se regăsesc scriitori care fac parte din patrimoniul cultural universal și texte ce reprezintă fundamentul literaturii fantasy de calitate, care trebuie citite de orice fan fantasy de la noi, pentru că intră în bagajul universal al culturii generale. Este dificil să îl apreciezi pe Martin la justa lui valoare fără să îl cunoști pe Howard, la fel cum e dificil să guști dark fantasy fără să fi trecut mai întâi prin operele lui Lovecraft sau Blackwood. Cum ziceam, spațiul ne-a impus unele limitări, dar vom reveni și cu alte antologii similare în viitor. Și, ca să revin la întrebarea despre vampiri și zombi, pe viitor vom aborda, probabil, și acești monștri (dar și alții), dedicându-le câte o antologie anuală. La fel, ne propunem să alegem și alți „părinți” ai literaturii fantasy și unele dintre cele mai bune texte ale lor, puțin sau deloc traduse la noi – proze care, la fel ca vinul, devin din ce în ce mai valoroase odată cu vârsta, așa cum o demonstrează tendințele de publicare și republicare ale editurilor din străinătate.

2) De ce scriitorul Florin Pîtea, cunoscut mai ales pentru operele sale cyberpunk, cum ar fi Gangland, An/Organic sau, mai nou, Anul Terminal? De ce un proiect întins pe mai multe volume? De ce sub-genul steampunk?

Florin Pîtea este fără îndoială unul dintre cei mai importanți scriitori români de science-fiction și fantasy contemporani, așa că, atunci când am discutat cu el despre proiectele sale literare, nu am stat mult pe gânduri înainte să îi oferim un contract pentru primul volum al ciclului Cartea cu Scoarțe de Argint, Ferecate.

Delirul Încapsulat poate fi considerat un roman modular cu totul nou în peisajul literar românesc, și știi bine că la Crux Publishing se caută talent și inovație, Florin Pîtea fiind un maestru în ambele domenii. Dacă te uiți în jur, o să observi că steampunk-ul nu numai că este la modă, dar a fost excelent revitalizat de industria de film (Sherlock Holmes, Hugo etc) și de jocuri video (Dishonored, BioShock, seria Thief ș.a). Ca să nu mai vorbim despre convențiile dedicate zonei geek – East European Comic Con de exemplu –, în care unul din cinci cosplayeri abordează în costumație motive steampunk. Un roman, și un ciclu steampunk, aduce o valoare adăugată fantasy-ului românesc contemporan, mai ales dacă autorul este Florin Pîtea. Dacă în cazul vampirilor avem poate prea mulți, steampunk românesc nou avem destul de puțin, și este cazul ca lucrurile să evolueze în această direcție.

Dacă ai citit cele câteva schițe sau povestiri din acest volum care au apărut și în Colecția de Povestiri Științifico – Fantastice publicată de editura Nemira, atunci știi nu numai că cititorul o să aibă parte de o aventură palpitantă într-o lume nouă, superbă vizual și extrem de interesantă social, dar și că se va întâlni cu o pleiadă de referințe culturale din care are numai de învățat. Mai mult decât orice însă, suntem foarte mândri de acest volum pentru că Florin Pîtea demonstrează că se poate ridica la înălțimea lui Terry Pratchett prin calitatea povestirilor sale, nu numai din punct de vedere al dinamismului întâmplărilor, cât și din perspectiva umorului savuros și… cu bătaie lungă.

3) De ce o reeditare de-a lui Ciprian Mitoceanu? Povestește cum te-ai oprit tocmai asupra lui. De ce? Mai ales că este cunoscut mai degrabă pentru prozele sale horror (iar despre unele dintre ele am scris și eu, aici)?

Ciprian Mitoceanu are, ca scriitor, cel puțin un lucru indiscutabil special: universul Dawson. Ce mai are Ciprian special este talentul de a spune o poveste palpitantă care nu îți dă voie să lași cartea din mână până nu o termini. Reeditarea primului volum din ciclul Predestinare geneticăÎn sângele tatălui (apărută și la Millennium Books, în 2012) – este cu atât mai importantă și mai valoroasă acum, cu cât ideile vehiculate în această carte ne pot pune pe gânduri serios, dacă ne uităm la lumea în care trăim.

Violența este o problemă reală, incapacitatea Justiției de a face față noilor orori cu care ne confruntăm este o problemă reală și, dacă mă întrebi pe mine, ideea centrală a romanului nu este departe de a deveni realitate. Am ales reeditarea acestui thriller SF de tip near-future pentru că face parte dintr-un ciclu încă nepublicat în întregime, în legătură cu care suntem siguri că va avea succes la publicul tânăr, profund îngrijorat de soarta acestei lumi.

Ciprian Mitoceanu este, din punctul nostru de vedere, un foarte puternic scriitor de SF, iar universul Dawson, din care face parte și Predestinare genetică, are o incontestabilă valoare literară. Acum, mai mult decât oricând, distopia propusă de autor în romanul În sângele tatălui are valoarea unui cutremur intelectual și emoțional, pentru că te face să te gândești în permanență „cum ar fi dacă ASTA ar deveni real?”

În plus, În sângele tatălui are toate ingredientele unui roman (sau chiar film) de succes: personaje memorabile, acțiune care nu te lasă nici să respiri, destule idei la care să te gândești noaptea, cu ochii larg deschiși, întorsături de situație extreme, și un final care te va face să vrei să citești și volumul următor. Care va apărea și el destul de curând.

Planuri de viitor

Pentru anul 2016, din Final Frontier și până în Gaudeamus, Editura Crux Publishing pregătește o serie de romane fantasy și science-fiction semnate de scriitori români contemporani cunoscuți și îndrăgiți de publicul de la noi. De exemplu, vom publica volumul II al seriei Predestinare genetică – Insula Diavolului – de Ciprian Mitoceanu, și pregătim un nou volum marca Florin Pîtea. Șerban Andrei Mazilu are în lucru un nou volum plasat în același univers ca și Anotimpul Pumnalelor, așa că este posibil să vedem și Jocul Necromanților publicat anul viitor. Și pentru că am început anul acesta cu „părinții literaturii fantasy”, proabil vom continua cu monumentalul Robert E. Howard și unele dintre cele mai importante proze ale sale. În rest, stai cu ochii pe noi, că revenim cu știri la începutul anului viitor.

Dacă tot am vorbit despre aceste cărți, profit de ocazie să reînnoiesc invitația la Târgul de Carte Gaudeamus unde vei găsi editura Crux Publishing în pavilionul 3.20, la standul numărul 108. Pe lângă cafenea. Nu uita că sâmbătă, 21 noiembrie, începând cu ora 14.30 vom lansa toate aceste volume noi, în prezența autorilor, dar și a unor invitați de seamă precum Alexandru Mironov, Oliviu Crâznic și alte personalități. Până atunci, aceste volume pot fi pre-comandate de pe site-ul editurii cu 25% reducere. Ne vedem la Gaudeamus!

Posted by Liviu

5 gânduri despre &8222;Interviu cu Andreea Sterea – Crux Publishing&8221;

  1. missdeianeira zice:

    Momentan nu colaboram cu elefant.ro. Cartile noastre se gasesc in Bucuresti la libraria Mihai Eminescu, la toate librariile Alexandria din tara sau, mai simplu si mai ieftin, pe site-ul editurii. Cu formularul de comanda se pot obtine si titlurile scoase in primavara si se pot precomanda la reducere titlurile noi.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.