Premii: Grand Prix de l’Imaginaire 2017, The Kitschies 2019
Nominalizări: Arthur C. Clarke 2019, International Booker Prize Nominee 2019, International Prize for Arabic Fiction 2014
Nota Goodreads: 3.54 (10,553 note)
Descrierea editurii: „Bagdad, vara anului 2005. Hadi, un vânzător de vechituri pe jumătate nebun, spune povestea unei creaturi alcătuite din bucăți de cadavre provenite de la victimele nevinovate ale atentatelor care zguduie orașul. Monstrul bântuie pe străzi pentru a le răzbuna. Este invenție sau realitate? Granițele dintre realitatea sordidă și fantastic dispar în acest portret al unui loc în care toată lumea se teme de necunoscut.”
La aproape 200 de ani distanță de la publicarea unuia dintre primele romane SF ale omenirii (unii i-ar spune chiar primul), devenit între timp o capodoperă absolută a genului și unul dintre romanele clasice ale literaturii, un irakian pe nume Ahmed Saadawi îi dă o replică celei care i-a fost soție unui poet nu mai puțin celebru și lansează, într-o țară devastată de război și de conflicte civile sângeroase, un roman care pornește, în mare, cam de la aceeași idee.
În romanul lui, un tip, Hadi, vânzător de vechituri pe care-l crede toată lumea nebun, spune povestea unei creaturi alcătuite din bucăți de cadavre provenite de la victimele nevinovate ale atentatelor care zguduie zi de zi orașul.
I se spune Frankenstein de către cei care nu îl cunosc și care au auzit de el de la Hadi cel nebun sau de la cei care au avut nenorocul să-l întâlnească bântuind noaptea pe străzi, unde îi pedepsește pe cei pe care îi consideră responsabili de atentatele ce macină zi de zi capitala irakiană. Ce l-a determinat pe Hadi să făurească un monstru din cadavrele celor uciși în atentate, pe care el în numește „Cumîizice”, asta nimeni n-o poate ști. Cum nimeni nu poate ști din ce motiv intră în trupul lui Cumîizice sufletul unui tânăr soldat dispărut în războiul dintre Iran și Irak cu mai bine de două decenii în urmă și pe care mama sa, Elishva, îl tot așteaptă să se întoarcă acasă.
Elishva, văduvă bătrână și singură, refuză cu încăpățânare să-și părăsească locuința ridicată în mijlocul unuia dintre cele mai expuse cartiere irakiene când vine vorba de atentate sinucigașe cu bombe și să plece la fiica sa, în Australia, în siguranță, deoarece ea este sigură, în sufletul ei, că Daniel, fiul dispărut, nu a murit de fapt în acel război și, deci, nu poate lăsa casa goală pentru când se va întoarce el acasă.
Povestea se desfășoară pe mai multe planuri și din această cauză este și mai greu de urmărit. Pentru că autorul nu se mulțumește doar cu o metaforă despre război și moarte, conflicte interreligioase și atentatori sinucigași care cred că-i vor alunga astfel pe străini și vor obține binemeritatele fecioare în rai dacă-și iau viețile mizerabile și omoară și cât mai mulți nevinovați odată cu ei.
Nu, el lasă adesea deoparte povestea lui Hadi și a lui Cumîizice și pornește să expună manevrele mârșave ce se petrec în umbră și înțelegerile dintre proaspeții acaparatori ai puterii pierdute de Saddam și americanii care au rămas să „reconstruiască” țara pe care tot ei au devastat-o (ajutați copios și de politicile dezastruoase ale guvernanților de până atunci), dar și povestea așa-zisă de dragoste dintre un fotograf devenit între timp redactor-șef al unei reviste și o misterioasă femeie la care visează noapte de noapte, plus povestea unui patron de hotel care încearcă să-și salveze afacerea, căci cine mai vine să se cazeze într-un loc în care riști la tot pasul să fii făcut bucățele când mergi liniștit pe stradă ca să-ți cumperi o pâine sau să bei un ceai alături de amici?
O poveste despre înstrăinare, alienare, conflicte religioase și interetnice, despre ororile războiului și despre ce se întâmplă atunci când cineva, o ființă fantastică desprinsă din coșmarurile unui scriitor care a văzut prea multă suferință și moarte la viața lui, decide să ia situația în mâini și să-i pedepsească pe cei vinovați.
Scenele cu urmărirea monstrului de către trupele speciale trimise pe urmele lui sunt printre cele mai solide scene citite de mine în ultima perioadă. Nu mai zic de excelentul discurs pe care Cumîizice i-l ține lui Hadi, negustorul de vechituri, la ceas de noapte, sau povestea sa așternută pe bandă pentru posteritate, ori scenele de tortură la care e supus Hadi de către cei trimiși să-l prindă pe răufăcător.
„Cumîizice nu știa ce să facă acum. Știa că misiunea lui era, în mare parte, să omoare, să omoare oameni noi în fiecare zi, dar nu mai știa exact cine ar trebui să fie omorât și de ce. Carnea celor nevinovați, din care fusese compus inițial, fusese înlocuită de altă carne, cea a propriilor victime și a criminalilor. S-a gândit că dacă îi ia pra mult să răzbune victimele în numele cărora acționa, părțile corpului pe care le luase de la ei s-ar descompune pe loc. Ar fi sfârșitul lui, și ar fi liber să nu mai existe în lumea asta.
Dar nu era sigur nici care era cea mai bună decizie. Trebuia să rămână în viață până când reușea să afle care erau următorii lui pași. Și pentru că era un ucigaș excepțional, care nu avea să moară într-un mod tradițional, s-a gândit că ar trebui să-și exploateze talentul ăsta distinctiv în numele celor inocenți – în numele adevărului și dreptății. Până când era sigur de următorii lui pași, avea să se concentreze pe asigurarea propriei supraviețuiri. Avea să salveze părțile de rezervă de care avea nevoie de la corpurile celor care meritau să fie omorâți. Nu era opțiunea ideală, dar era cea mai bună opțiune pentru acum.”
FanSF 