Ce Citește Liviu 91: Ruth Ware – Într-o pădure întunecată

Posted: Februarie 6, 2017 by fansf in Lecturi, Mystery, Non-SFFH, Noutate, Pagina partenerilor, Recenzii, Thriller
Etichete:, , ,

23346377 27834600 26708461 

Ruth Ware – Într-o pădure întunecată (In a dark, dark wood, 2015) 368p., TPB, 13×20, Trei, București, 2016, Colecția Fiction Connection, Trad. Laurențiu Dulman, Red.  Mihaela Serea, 39 lei, ISBN 978-606-719-821-8

Nota Goodreads: 3.64 (57159 Note)

Era o vreme când pe listele cu cele mai bine vândute cărți ale publicațiilor de renume mondial apăreau cărți într-adevăr bune? Sau când premiile, indiferent că erau acordate de critici, de scriitori sau de cititori, erau acordate pe bune, celor mai valoroase cărți? Oare au existat astfel de vremuri? Sincer, n-am avut decât o singură dată curiozitatea să citesc o listă cu cele mai bine vândute cărți ale celebrului New York Times. Ce am văzut acolo… nu spun că m-a îngrozit, dar sigur nici nu m-a dat pe spate. Am scris aceste rânduri pentru că nu cu mult timp în urmă am citit o carte din care mi-au plăcut doar cinci pagini. Și despre ea vorbea Stephen King ca fiind „o reușită uluitoare”. Cred că știți despre ce carte este vorba. De acord, probabil că autorii, mai ales cei care sunt publicați de aceleași trusturi (pe la „ei” nu le mai poți spune edituri, ci conglomerate – am văzut odată o schemă cu cele mai mari grupuri editoriale americane, iar acea schemă era de fapt un grup de caracatițe cu zeci de tentacule, unde tentaculele erau editurile înghițite pe rând de giganți mondiali precum Hachette sau Penguin) se laudă între ei și probabil că nici noi nu ne pricepem la fel de bine ca ei la ce are valoare și ce nu. Sau poate o carte este prea complexă ca să fie înțeleasă de toată lumea. Sau are merite pe care nu i le vede toată lumea. Sau poate nu este pe gustul tuturor. Sau poate este pur și simplu proastă, dar e la modă să o citești, că ți-a trezit curiozitatea și vrei să te convingi și singur.

De ceva vreme încoace am început să nu prea mai am mare încredere în bulina pe care scrie „New York Times Bestseller”. Sau „Bestseller” în general, nu mai contează ce ziar face lista respectivă. Că doar și „Fifty Shades” a fost bestseller. Și „Codul lui Da Vinci”. Sau „Biblia Pierdută”. Însă am încredere în ce-mi spune rezumatul de pe coperta a patra. Sau prietenii de pe Goodreads (deși nu mereu ne potrivim la gusturi). Dar am luat și țepe. Mari de tot, uneori. Și mai fac și greșeala de-a duce totul până la capăt, contând pe faptul că până voi ajunge la șaptezeci sau optzeci de ani se va inventa nemurirea. Sau viața mai lungă. Cert este că dacă mă apuc de o carte, o duc până la capăt indiferent dacă-mi place sau nu. Și pierd timpul ca fraierul cu cărți slabe sau plictisitoare, doar pentru că am ambiția asta, de-a duce până la capăt un lucru deja început. Dacă „reușita uluitoare” mi-a lăsat un gust amar, căci am urât-o de la primele până la ultimele pagini, cartea despre care vreau să vorbesc în continuare a fost doar pe jumătate slabă. Nu spun care, pentru că s-ar putea să nu-i dați nici măcar șansa pe care i-am dat-o eu. Dar vă spun sigur că cealaltă jumătate este mult mai bună, chiar foarte bună. Nu știu dacă suficient de bună încât să vă convingă, dar, na… gusturile sunt diferite. Să fiu sută la sută sincer, eu aș recomanda-o. Pentru că se citește ușor, este scrisă binișor și are o idee destul de interesantă, chiar dacă personajele sunt absurde și se comportă exact pe dos față de cum ar face niște oameni normali. Numai că aproape niciun personaj din această carte nu este normal. Sau n-a fost normal.

Descrierea editurii: „Unele petreceri se pot termina foarte, foarte rău… Ceea ce ar fi trebuit să fie un weekend distractiv și liniștit undeva la țară capătă proporții sinistre în acest thriller psihologic întunecat și plin de suspans. Nora este o scriitoare de romane polițiste, care preferă să stea retrasă. Când o prietenă pe care n-a mai văzut-o de zece ani o invită să-și petreacă weekendul într-o casă izolată din pădure, Nora acceptă fără prea mare entuziasm. Patruzeci și opt de ore mai târziu, se trezește într-un pat de spital, grav rănită, dar în viață, și convinsă că cineva a murit. Întrebându-se nu „ce s-a întâmplat?”, ci „ce am făcut?”, Nora încearcă să pună cap la cap întâmplările din weekendul care a trecut. Pentru a afla răspunsul la toate întrebările care o copleșesc, trebuie să scoată din nou la iveală acele lucruri despre sine pe care le-ar fi vrut îngropate acolo unde e locul lor: în trecut.”

De ce o autoare vrea să creeze niște personaje care se comportă atât de cretin, este peste puterile mele de înțelegere. Pentru că tot ce fac aceste personaje, cel puțin o jumătate din carte, este extrem de stupid. De ce să mergi la o petrecere a burlăcițelor în mijlocul pădurii, când tu nici măcar n-ai fost invitată la nuntă? Mai ales când ai pe cap un termen de predare a unei cărți? Doar ca să te deconectezi de la treburile cotidiene? Deși știi că este din start o idee proastă? De ce să vă enervați una pe alta, creând și mai multă tensiune? De ce să răscolești necazurile din trecut, știind că ți-au provocat foarte multă suferință? Oare cine o fi criminalul? Tipa rece și calculată, vedeta școlii și femeia de succes? Tipa geloasă pe ea? Tipa noncorfomistă, care ia pe toată lumea în râs? Tipul gay și atrăgător, care se plictisește și al cărui soț a avut o aventură cu tipul de la care pleacă toată povestea? Și de ce? Oare de ce? Oare Ruth Ware a vrut doar să creeze tipologii de personaje un pic mai altfel? Care se comportă anapoda? Oare să le fi pus să se comporte astfel ca să creeze o tensiune crescândă, ce stă să explodeze din clipă în clipă, până la momentul culminant? Probabil că da. Dar tot nu-mi dau seama de logica intențiilor sale.

Am terminat cartea în urmă cu o săptămână, dar nu m-am repezit să-i scriu o recenzie la rece (a se citi la nervi), ci am lăsat-o să se mai așeze. Am mai avut ceva timp la dispoziție ca să mă mai gândesc la ea și-mi mențin în continuare părerea: merită citită. Nu pusă pe lista cu „cărți de citit neapărat, chiar în secunda asta, lăsând orice altceva la o parte”, dar citită la un moment dat. Așa că cine vrea să se deconecteze de la tomurile grele și profunde ale lui Hesse sau Mann, se poate lua de „Într-o pădure întunecată”. Nu consider că am pierdut vremea cu ea, deși nici nu am aflat mare lucru (în afară de faptul că o supradoză de paracetamol îți poate distruge ficatul mult mai repede decât niște ani de spirtoase), în schimb pot spune că am petrecut câteva ore plăcute, în compania unei cărți care m-a făcut să uit de ordonanțe, de traduceri și de proteste.

Posted by Liviu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s