Semnal editorial 292: Noutăți și reeditări (cu coperte tie-in) de la Grupului Editorial Trei (XVIII) – Nesbø, Ness, Bardugo, King, Feher, Freely

„Nu l-am putut lăsa din mână. Original și plin de suspans.“ – Stephen King

„Unul dintre cele mai bune thrillere ale anului 2020“ – Kirkus Reviews

Doi frați. Un orășel de munte. Secrete adânc îngropate.

Roy n-a părăsit niciodată orășelul pașnic de munte unde a crescut, spre deosebire de Carl, fratele său mai mic, care a fost nerăbdător să plece și să lase în urmă trecutul dureros. Ca toată lumea, și Roy a crezut că fratele lui a plecat pentru totdeauna.
Dar Carl are planuri mari pentru orașul său natal. Iar atunci când se întoarce împreună cu soția lui misterioasă și o idee strălucită de afaceri, tensiuni mocnite și rivalități vechi tulbură liniștea locului.
Roy își dă seama că se simte în mod inexplicabil atras de Shannon, soția lui Carl, atracție care va avea consecințe devastatoare.
În scurt timp, ceea ce părea o întoarcere acasă triumfală se va transforma într-un șir de evenimente nefaste, care amenință să distrugă tot ce prețuiește Roy, pe măsură ce secrete de familie de mult îngropate încep să iasă la iveală…

Continuă lectura

Lecturi 205: Delia Owens – Acolo unde cântă racii

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, ocean, text, în aer liber şi natură

Delia Owens – Acolo unde cântă racii (Where the crawdads sing, 2018) 384p., TPB, Pandora M, 2019, Colecția Literary Fiction, Trad. Bogdan Perdivară, Red. Laurențiu Dulman, 39 (33.15) lei, ISBN 978-606-978-226-2

Nominalizări: Edgar Award Nominee for Best First Novel by an American Author (2019), Goodreads Choice Award Nominee for Historical Fiction (2018)

Nota Goodreads: 4.51 (391651 note)

Descrierea editurii: „Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când chipeșul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii. Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în ținuturile luxuriante de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură. Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens. Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență. Acolo unde cânta racii îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.”

Coincidența face ca în răstimp de doar câteva luni, în 2019, să citesc două volume oarecum asemănătoare, dar de facturi diferite: „Iubirea mea desăvârșită”, de Gabriel Tallent (despre care am scris aici) și volumul de față, „Acolo unde cântă racii”, de Delia Owens. Două debuturi ale unor autori americani, unul în vârstă de 32 de ani, celălalt, Delia Owens, în vârstă de 70. Ambele romane se petrec în ținuturile mlăștinoase americane, unul în nordul Californiei, în partea de vest a Americii, la ocean, celălalt, în Carolina de Nord, pe coasta estică americană. Ambele volume au drept personaje principale fete cu caractere extrem de puternice, nevoite să supraviețuiască în condiții extrem de vitrege, în principal din cauza părinților. Asemănările pot continua, dar nu despre asta e vorba aici.

Vorba este despre un hit. Un roman extraordinar de puternic, de emoționant și de captivant, cum nu multe apar în lume sau peste care nu dai prea des într-o viață de om. La șaptezeci de ani, Delia Owens a izbutit să pătrundă direct pe primele poziții ale listelor cu bestselleruri, „Acolo unde cântă racii” fiind cea mai bine vândută carte americană în 2019. Eu înțeleg de ce. Nu este extraordinar de pretențioasă, să trebuiască să stai cu agenda lângă tine de teamă să nu-ți scape vreo nuanță, vreo dată importantă, vreo trăire sau vreun crâmpei de informație a cărui importanță va fi relevată abia o sută sau două de pagini mai încolo, și are o protagonistă cu lipici la public, cu care nu ai cum să nu empatizezi: Kya Clark, supranumită Fata Mlaștinii, abandonată de mică de mamă și lăsată să se descurce cum o putea alături de un tată bețiv și violent, după ce și frații mai mari încep să-și ia tălpășița unul câte unul văzând că nu o pot scoate la capăt cu un specimen căruia nu-i poți spune tată nici măcar când e treaz, ceea ce se întâmplă din Paști în Crăciun.

Așadar, la doar șase ani, Kya rămâne practic fără părinți, într-o cocioabă ridicată în mlaștinile unde mai puneau piciorul doar cei rămași fără case, pușcăriașii și răzvrătiții care nu mai voiau să aibă de-a face cu restul lumii. Acțiunea poveștii se petrece în anii șaizeci, când rasismul era la mare preț și negrii aveau școli separate în America și nu se puteau amesteca cu albii de teamă să nu iasă copii cenușii la culoare și să se altereze pura rasă americană pusă pe fapte mărețe. Și nu doar că rămâne singură acolo, ea mai trebuie și să învețe să se descurce pe cont propriu, fără bani, fără mâncare, fără prieteni, fără niciun ajutor, ba mai trezindu-se și că trebuie să înfrunte desele accese de furie ale tatălui dus cu pluta care voia ca fata lui, care ar fi trebuit să meargă la școală și ar fi avut o nevoie mai mare ca oricând de prezența unei mame iubitoare, să-i facă de mâncare și să deretice prin cocioaba lor janghinoasă. Iar Kya se descurcă de minune. Ba se transformă într-un geniu al descurcării pe cont propriu, adunând scoici și raci, fructe și buruieni comestibile și învățând speciile de păsări. Transformându-se în cel mai mare naturalist și specialist în fauna și flora locală al întregii coaste de est americane.

În ajutorul ei va sări Tate, singurul băiat cu suflet din zonă și singurul căruia i se va rupe inima de mila bietei Fete a Mlaștinii. O va învăța să scrie și să citească, o va învăța să deosebească speciile de păsări și de plante, o va învăța să fie om civilizat. Dar o va învăța, fără să vrea, sau fără să-și dea seama la ce dă cu piciorul, și ce înseamnă dezamăgirea în dragoste. Ce înseamnă să distrugi încrederea în singura ființă în care credeai că poți să ai încredere. Deci nu e de mirare că tânăra Kya, ajunsă la vârsta adolescenței și înnebunind, încet, încet, de-atâta singurătate și tânjind cu disperare după apropierea unor alte ființe umane, cade în mrejele unui tip incapabil să simtă vreo formă de empatie.

Nu vreau să povestesc mai multe, deja m-am întins cam mult. E de ajuns doar să spun că dincolo de jumătate, povestea se transformă într-un roman polițist, dat fiind că Fata Mlaștinii este acuzată de crimă și trimisă la închisoare, dat fiind că era considerată singura capabilă să omoare vedeta locală. Doar era Fata Mlaștinii, nu? Adică nebună, însingurată și sălbatică, deci, capabilă de crimă.

Atâta tot. Povestea, lirică, plină de sensibilitate și emoționantă, dublată de o extraordinară cunoaștere a florei și faunei zone (aici intervine formația de naturalist a autoarei), este de-a dreptul senzațională și merge mână-n mână cu o altă poveste extraordinară citită de curând: „Învățare”, de Tara Westover. Două modele de tinere puternice, cu educații precare, dar cu ambiții de reușită peste puterile noastre de înțelegere. Povești ca ale Kyei nu întâlnești zi de zi. Eu unul am simțit dinainte să înceapă vibe-ul la noi, înainte ca toată lumea să se pozeze cu cartea în brațe, că povestea va fi deosebită. Nu mă laud, e adevărul gol-goluț. Am fost inspirat să pun mâna pe ea și s-o citesc atunci, la mijloc de august, când căldura era în toi și puteam vizualiza, ca fost locuitor al unui oraș înconjurat de bălți colcăind de țânțari, pe unde se preumbla Kya. Am putut-o vedea cu ochii minții în sala de tribunal, ajutat copios de nenumăratele romane ale lui John Grisham citite de-a lungul timpului. De asta am considerat că povestea polițistă are susținere. Unii nu sunt de acord cu acest aspect, dar e o doar o chestiune de gusturi, zic eu. Pentru mine, „Acolo unde cântă racii” a fost cea mai frumoasă carte citită în 2019, urmată îndeaproape de „Învățare” a Tarei Westover și, nu la mare distanță, de „Cine se teme de moarte” a lui Nnedi Okorafor. Trei scriitoare alcătuiesc top trei personal de pe 2019 (până acum), rețineți. Recomandată!

„Nu trebuiseră să aștepte mult. În câteva clipe, o zarvă răsunătoare, puternică precum bubuiturile de tun, se auzise dinspre nord. Țipetele ascuțite crescuseră în intensitate și norul acoperise rapid cerul, până ce nu mai rămase un petec albastru. Sute de mii de gâște albe, bătând din aripi, gâgâind, planând, acoperiseră lumea întreagă. Mase fremătătoare, rotindu-se, pregătindu-se de aterizare. Poate jumătate de milion de aripi albe fâlfâiseră la unison, labele portocalii se bălăngăniseră, gata de popas, și un vifor de păsări se abătuse asupra mlaștinii. O asemenea albeață, încât totul pe pământ, în depărtare și-n apropiere, dispăruse. Câte una, apoi câte zece, apoi cu sutele, gâștele poposiseră la câțiva pași de adăpostul de sub ferigi al Kyei și al lui Tate. Cerul se golise, pajiștea udă se umpluse până ce fusese acoperită de zăpada penelor.

Nici cea mai luxoasă cină nu se putea compara cu asta, iar pârjoalele lui Tate fuseseră mai gustoase decât păstrăvul în crustă de migdale.”

 

Lecturi 201: Jennifer Egan – Manhattan Beach

Jennifer Egan – Manhattan Beach (Manhattan Beach, 2017) 512p., TPB, 13×20, Pandora M, 2019, Colecția Literary Fiction, Trad. Paul Slayer Grigoriu, Red. Laurențiu Dulman, 49.00 (41.65) lei, ISBN 978-606-978-214-9

Premii: Andrew Carnegie Medal for Fiction (2018)

Nominalizări: National Book Award Nominee for Fiction (2017), Women’s Prize for Fiction Nominee for Longlist (2018), Walter Scott Prize Nominee (2018), Goodreads Choice Award Nominee for Historical Fiction (2017)

Nota Goodreads: 3.63 (61519 note)

Descrierea editurii: „Brooklyn. Marea Criză. Anna Kerrigan are doisprezece ani și îl însoțește pe tatăl său în vizită la Dexter Styles, un om care, își dă ea seama, este esențial pentru supraviețuirea familiei lor. Anna e fascinată de priveliștea mării de dincolo de casa lui Dexter și de secretul apăsător ce pare să-i unească pe cei doi bărbați. Ani mai târziu, tatăl ei a dispărut, iar țara este în război. Anna lucrează la Șantierul Naval din Brooklyn, unde femeilor le este permis să ocupe slujbe rezervate altădată doar bărbaților, care acum sunt pe front. Anna devine prima femeie scafandru – una dintre cele mai periculoase și mai masculine profesii –, rolul ei fiind să repare navele care vor ajuta America să câștige războiul. Într-o seară, îl întâlnește din nou pe Dexter Styles într-un club și începe să înțeleagă cât de complexă a fost viața tatălui ei și care ar putea fi motivul dispariției lui. Cu o atmosferă de thriller noir, primul roman istoric al lui Jennifer Egan îi urmărește pe Anna și Styles într-o lume plină de gangsteri, marinari, șoferi, bancheri și sindicaliști. Manhattan Beach este o explorare inteligentă și tulburătoare a unui moment de cotitură din istoria Americii și a lumii, precum și a schimbării de paradigmă în felul cum se definesc bărbații și femeile. Un roman excepțional de la una dintre cele mai importante scriitoare contemporane.”

Jennifer Egan mi-a atras atenția de mai bine de zece ani, când la editura Tritonic îi apărea o carte cu misteriosul titlu „Închisoarea de piatră”. A trecut timpul, carte a rămas necitită în bibliotecă, apoi Editura Pandora M a scos din tolbă o excelentă colecție ce se intitulează „Literary Fiction”, unde a apărut romanul câștigător de Pulitzer și National Book Award al autoarei americane, „Pe aici au trecut cuțitarii” (A Visit from the Goon Squad, 2010). Iar în 2019 Editura Pandora M (parte a Grupului Editorial Trei) recidivează cu un nou roman de Jennifer Egan, „Manhattan Beach”, nominalizat și el la câteva premii importante și despre care, nu știu de ce, aveam impresia că ar aparține unui alt gen, că tot sunt distopiile la mare modă acum.

Dar nu e cazul. „Manhattan Beach” e un roman de epocă, în care gangsterii fac legea și cu ajutorul căruia ajungi să cunoști niște aspecte și detalii care altfel ar fi rămas învăluite în mister dacă n-ai văzut câteva zeci de filme cu gangsteri cu pălării trase până pe frunte și paltoane lungi care să-i apere de ploaie, care se căsăpeau unii pe alții, trăgând la întâmplare cu mitraliere din goana mașinilor lor masive cu cauciucuri cu dungi albe. Numai că aici acțiunea încetinește și narațiunea e mult mai amplă. Atât de amplă, încât poate părea plictisitoare la prima vedere. Povestea e nițel greoaie, însă, dacă ai răbdare, ajungi să te prinzi că autoarea așterne strat după strat, foiță cu foiță, cadru cu cadru, pentru a spune o poveste întinsă nu pe o perioadă foarte mare de timp, dar în care izbutește să înghesuie povești care le-ar da de furcă ani întregi unor psihologi sau istorici.

Dar să o luăm mai bine pe rând. Pe de o parte, avem povestea Annei Kerrigan, o tânără rămasă doar cu mama și sora ei aproape complet paralizată după ce capul familiei își luase tălpășița fără să le spună de ce și unde pleacă. America e-n plin război, ravagiile lăsate în urmă de prohibiție și de criza economică se simt încă destul de puternic, iar sarcinile bărbaților plecați pe front au rămas în cârca femeilor. Așa stă treaba și cu Anna, nevoită să muncească cot la cot cu alte zeci de femei pe șantierul naval din New York, unde măsoară buloane pentru imensele nave de război americane trimise peste Atlantic să-i înfrunte pe naziștii care amenință democrația și libertatea lumii. Numai că Anna nutrește, nici mai mult, nici mai puțin, să devină scafandru. Mai precis, prima femeie scafandru. Și cum călătoria în timp încă nu se descoperise pe atunci, iar noțiunea de misoginism și de egalitate între sexe era încă complet necunoscută, ea are de înfruntat nu numai îndărătnicia și miștourile bărbaților, ci și un costum metalic greu de câteva zeci de kilograme cu care să se scufunde pentru a repara nave avariate în confruntările pe mare.

De partea cealaltă, un gangster cu simț de răspundere și moralitate (până la un anumit punct) încearcă să facă tot ce e mai bine pentru familia sa. Căci nu se putea, nu-i așa, să citim o poveste a cărei acțiune se petrece în anii patruzeci în care mafia să nu-și facă simțită prezența. Eddie Kerrigan, tatăl Annei, a lucrat mai demult pentru Dexter Styles, cel pe care ajunge să-l cunoască îndeaproape Anna, în a cărei viață nu mai fusese loc, până acum, decât pentru surioara ei bolnavă și ura la adresa tatălui care le-a abandonat fără ca măcar să le spună motivul. Dexter Styles e o sumă de însușiri și defecte, un amalgam de elemente contradictorii, care-l transformă totodată în cel mai complex și mai fascinant personaj al poveștii, în opinia mea, întrecând-o chiar și pe Anna Kerrigan. Pe el nu știi dacă să-l admiri, să-l detești sau să te arăți îngrozit față de faptele sale. Ba ajută pe cineva aflat la ananghie, cum e cazul cu sora bolnavă a Annei, ba trimite cu un simplu gest la moarte un subaltern nesupus, dispus să ciripească la autorități despre fărădelegile șefului său, ba-și iubește copiii și nevasta, ba își înșală nevasta într-un subsol soios, ca ultimul ordinar, ba așa, ba pe dincolo.

Povestea capătă și mai mult sens de la jumătate încolo. Autoarea se joacă practic cu soarta personajelor sale și cu sentimentele cititorului, învârtindu-le pe degete și amețindu-le, arătându-le într-un final că ea e maestrul păpușar și că încă de la început a pleca cu premisa că va păcăli pe toată lumea. Povestea este molcomă, chiar poetică pe alocuri, apoi o dată o cotește spre macabru, spre cinism, făcându-ne cunoștință cu toată hidoșenia ce se ascunde pe docuri udate de ploaie sau prin clădiri cu pereți groși, din spatele cărora nu răzbat țipetele oricât ar fi ele de puternice, cu înțelegerile tacite între cei care conduceau din umbră lumea interlopă, subterană a New Yorkului acelor ani sau cu toată grozăvenia unui război purtat pe mare.

De savurat pe îndelete. O scriitură densă, apăsată, încărcată uneori de detalii, cu personaje complexe și, de multe ori, chiar defecte, și o perioadă complet necunoscută mie, ca cititor. Un roman noir care te păcălește o bună bucată de timp și te face să admiri talentul incontestabil al acestei scriitoare americane care a scris doar cinci romane și o colecție de povestiri în douăzeci și patru de ani de activitate. O poveste despre spirit de sacrificiu în special, dar și despre curaj, puterea de-a o lua de la capăt și rezistență dincolo de orice limite.

„Schimbarea fetei paralizate era extraordinară. O găsise întinsă inconștientă, ca și cum ar fi căzut de la înălțime, dar acum stătea singură în capul oaselor și își ținea capul în afara suportului. Pătura i-a căzut de pe față când s-a uitat la mare, cu buzele mișcându-i-se, ca o făptură mitologică ale cărei blesteme puteau aduce furtuni și zei înaripați, cu ochii albaștri lipiți de veșnicie.”

Lecturi 161: Jaroslav Kalfař – Astronautul din Boemia

33829933 

Jaroslav Kalfař – Astronautul din Boemia (Spaceman of Boemia, 2017) 336p., TPB, 13×20, Trei, 2018, colecția Fiction Connection, trad. Laurențiu Dulman, red. Carmen Botoșaru, 39 lei, ISBN 978-606-400-320-1

Nominalizări: Arthur C. Clarke Award Nominee 2018

Nota Goodreads: 3.84 (2676 note)

Descrierea editurii: „Orfan de mic, crescut într-un sat din Cehia de bunicii săi iubitori, Jakub Procházka devine dintr-un cercetător modest primul astronaut al țării. Când o misiune periculoasă către Venus îi oferă atât șansa de a fi erou, așa cum și-a dorit dintotdeauna, cât și un mijloc de a ispăși păcatele tatălui său, fost informator comunist, Jakub se aventurează curajos în necunoscut, lăsând-o în urmă pe Lenka, soția și prietena lui cea mai bună. Singur în spațiu, Jakub trăiește aventuri paradoxale și se împrietenește cu o ființă extraterestră absolut neobișnuită – reală sau imaginară? – cu care poartă discuții filosofice despre artă și iubire. Va mai reuși oare Jakub să revină în siguranță la viața pe care a lăsat-o în urmă, pe Pământ?” Continuă lectura

Ce Citește Liviu 91: Ruth Ware – Într-o pădure întunecată

23346377 27834600 26708461 

Ruth Ware – Într-o pădure întunecată (In a dark, dark wood, 2015) 368p., TPB, 13×20, Trei, București, 2016, Colecția Fiction Connection, Trad. Laurențiu Dulman, Red.  Mihaela Serea, 39 lei, ISBN 978-606-719-821-8

Nota Goodreads: 3.64 (57159 Note)

Era o vreme când pe listele cu cele mai bine vândute cărți ale publicațiilor de renume mondial apăreau cărți într-adevăr bune? Sau când premiile, indiferent că erau acordate de critici, de scriitori sau de cititori, erau acordate pe bune, celor mai valoroase cărți? Oare au existat astfel de vremuri? Sincer, n-am avut decât o singură dată curiozitatea să citesc o listă cu cele mai bine vândute cărți ale celebrului New York Times. Ce am văzut acolo… nu spun că m-a îngrozit, dar sigur nici nu m-a dat pe spate. Am scris aceste rânduri pentru că nu cu mult timp în urmă am citit o carte din care mi-au plăcut doar cinci pagini. Și despre ea vorbea Stephen King ca fiind „o reușită uluitoare”. Cred că știți despre ce carte este vorba. De acord, probabil că autorii, mai ales cei care sunt publicați de aceleași trusturi (pe la „ei” nu le mai poți spune edituri, ci conglomerate – am văzut odată o schemă cu cele mai mari grupuri editoriale americane, iar acea schemă era de fapt un grup de caracatițe cu zeci de tentacule, unde tentaculele erau editurile înghițite pe rând de giganți mondiali precum Hachette sau Penguin) se laudă între ei și probabil că nici noi nu ne pricepem la fel de bine ca ei la ce are valoare și ce nu. Sau poate o carte este prea complexă ca să fie înțeleasă de toată lumea. Sau are merite pe care nu i le vede toată lumea. Sau poate nu este pe gustul tuturor. Sau poate este pur și simplu proastă, dar e la modă să o citești, că ți-a trezit curiozitatea și vrei să te convingi și singur. Continuă lectura