Ce Citește Liviu 37: Peter V. Brett – Demon II: Sulița Deșertului

   

Peter V. Brett – Demon II: Sulița Deșertului (Demon Cycle II: The Desert Spear, 2010) 794p., TPB, 13×20, Nemira, București, 2015, Colecția Nautilus Fantasy, Trad. Ana-Veronica Mircea, Red. Nicoleta Ghement, 60 RON, ISBN 978-606-758-339-7

Nominalizări: Locus 2011, David Gemmel Legend Award 2011, Goodreads Choice Award Nominee for Fantasy 2010

Nota mea: ****

Nota Goodreads: 4.24 (Notări: 45091)

Despre extrem de interesanta serie Demon a lui Peter V. Brett am scris pentru prima dată anul trecut, aici, când am făcut cunoștință cu primul volum, intitulat Omul Pictat, apărut anul trecut la Nemira. Seria Demon este compusă deocamdată din patru volume, iar un al cincilea se va mai lăsa așteptat tocmai până în 2018. Brett a publicat primul volum în 2009, iar cel de-al doilea, cel de față a apărut la un an distanță, în 2010. Cel de-al treilea, The Daylight War, a apărut în 2013, cel de-al patrulea, The Skull Throne, a apărut anul acesta, iar cel de-al cincilea, intitulat The Core, va apărea, după cum spuneam mai sus, în 2018. Între ele mai sunt intercalate încă trei nuvele, după cum urmează: Brayan’s Gold (Demon Cycle, #1.5), The Great Bazaar and Other Stories (Demon Cycle, #1.6) și Messenger’s Legacy (The Demon Cycle #3.5). Timp și dispoziție să fie, că material este destul, și încă unul foarte interesant.

În primul volum aflăm că omenirea (care a regresat mai ceva ca în Evul Mediu ca urmare a unei catastrofe despre care probabil că vom afla mai multe în volumele următoare) este nevoită să lupte noapte de noapte cu o seamă de demoni care apar odată cu lăsarea întunericului și care vânează, omoară și devorează pe oricine suficient de imprudent încât să rămână pe afară după momentul fatidic. Norocul oamenilor este că le-au rămas moștenire glifele, simboluri magice ce pot fi pictate aproape pe orice (inclusiv pe piele), care îi protejează de orice tip de demon. Și sunt destule tipuri, tată, nu doar unul: demoni ai focului, ai lemnului, demoni de piatră uriași, ba chiar demoni ai zăpezii sau chiar prinți-demoni, cum vom descoperi în acest al doilea volum al seriei. Dacă în primul volum am făcut cunoștință cu Arlen Bales, cel care și-a văzut mama ucisă de un demon, în timp ce tatăl său asista ca un laș, neîndrăznind să sară de dincolo de zidul protector al glifelor și să-și ocrotească soția, un tânăr ce a luat-o un pic razna după această traumă și, drept urmare, și-a luat lumea în cap și a decis să extermine cât mai mulți demoni, indiferent prin ce mijloace. El descoperă în ruinele unei cetăți străvechi o suliță magică, plină de glife, cu care se poate apăra de demoni mult mai ușor. Apoi își tatuează pe piele acele glife și începe să umble noaptea bezmetic, vânând demoni. Dar, cum e altruist din fire, decide că toți oamenii care vor să se lupte cu demonii la lumina lunii merită să fie instruiți mai bine pentru nu rămâne ignoranți la nesfârșit și începe să umble prin lume, instruind oamenii cum se pot apăra mai eficient de demoni.

Dar tocmai acest altruism al său este aproape gata să-i facă de petrecanie: el face cunoștință cu Ahmann Jardir, un fel de echivalent al său din deșert (am uitat să precizez că Arlen umblă prin codrii înverziți, fiind denumit și verdean), cu care face schimb de experiență în cetatea acestuia, luptând alături de el și de luptătorii săi contra demonilor. Însă Jardir, în ciuda faptului că legaseră o strânsă prietenie și-și purtau unul altuia un respect deosebit, decide că pe lume nu poate fi loc decât pentru un singur Izbăvitor și-i șterpelește lui Arlen sulița magică, abandondându-l apoi în mijlocul pustietății, pradă demonilor. Dar Arlen supraviețuiește și-și continuă campania de exterminare a demonilor, alături de prietenii săi nu mai puțin importanți în poveste, Leesha, culegătoarea de ierburi și conducătoarea celor din Văiuga Tăietorului de Lemne, devenită mai apoi Văiuga Izbăvitorului, și Rojer, saltimbancul ce cântă la scripcă și care are un dar magic: poate vrăji demonii de orice fel cântând la scripcă, inducându-le acestora un fel de transă ce-i lasă expuși ca niște bebeluși neajutorați, permițându-le astfel oamenilor să-i distrugă.

Al doilea volum al seriei de ocupă mai pe larg de Ahmann Jardir și de ascensiunea acestuia de la un simplu ucenic din Sulița Deșertului, cetatea celor din deșert, a oamenilor viteji ce au hotărât că destinul lor este să lupte noapte de noapte împotriva demonilor, nu să se ascundă după glife și să aștepte răsăritul soarelui, la statutul de al doilea Izbăvitor, reîntors pe Pământ după mii de ani pentru a elibera omenirea de sub jugul demonilor. Prin determinare, ambiție, voință, curaj și anumite împrejurări norocoase (doar în spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie de succes) el urcă treaptă după treaptă (și sunt destule trepte de urcat, pentru că societatea în care trăiește este parcă o copie fidelă a modelului urmat de musulmani, cu tradiții cu tot, la pachet), până ajunge pe Tronul de Cranii. Dar nici acesta nu este suficient, iar următorul pas este migrarea tuturor celor din deșert pe teritoriul verdenilor, pentru a continua de acolo lupta împotriva demonilor, alipindu-i totodată în demersul lor și pe verdeni, cu sau fără voia lor. Pentru că unul singur poate fi Izbăvitorul, și dacă tot și-a luat această titulatură nimic nu-l mai poate devia din drum. Cu excepția, poate, lui Arlen Bales, cel care a scăpat bine-mersi din încleștarea cu demonii din pustietatea de nisip.

Am sperat cale de aproape două sute de pagini că mă voi delecta doar cu aventurile fascinante ale lui Jardir și cu lumea model arab creată de autor special pentru acesta. Dar nu, cum să rămân cu buza umflată și să mi se facă dor de Leesha cea ambițioasă, care i-a luat locul matusalemicei Bruna la cârma Văiugii Izbăvitorului și care acum ia toate deciziile cu privire la lupta cu demonii, ba chiar am primit și bonus: vreo o sută de pagini cu Renna cea chinuită de tatăl său, Harl cel incestuos, cel care după ce i-a murit nevasta și le-a luat să-i țină de cald noaptea în pat pe cele trei fiice (pe rând, una câte una, că doar nu e Jardir, să aibă paisprezece neveste, și e și el bătrân, nu poate să se ocupe de toate odată); însă Renna nu va mai fi la fel de supusă ca cele două surori ale sale mai mari și decide că destinul ei este alături de Arlen, cel căruia îi fusese promisă pe când erau mititei.

Dacă s-ar fi ocupat doar de Jardir, i-aș fi dat cinci stele fără să ezit. Pentru că lumea lui Jardir este atât de fascinantă și de minuțios lucrată, iar aventurile prin care trece acesta sunt atât de interesante (inclusiv pe plan amoros, unde una dintre soții, șefa celorlalte soții ale lui, este mai ceva ca un drac împielițat, și se fâțâie aproape în curu’ gol prin fața luptătorilor din subordinea lui Jardir, umplându-l pe acesta de amărăciune cu fiecare ocazie; dar are ea planurile ei, unele despre care vom afla cu siguranță mai pe larg în următoarele volume), încât nu m-aș fi săturat de ele nici cale de 800 de pagini, cât are acest al doilea volum. Dar lucrurile sunt așa cum sunt și nici celealte personaje nu pot fi neglijate, iar eu nu am talentul organizatoric al lui Brett, cel care ne-a oferit una din cele mai interesante serii fantasy a ultimilor ani. Povestea curge frumos, aventurile se succed cu repeziciune, așa că nu ai timp să te plictisești nicio secundă. Iar apariția unui prinț al demonilor, care se poate strecura în mintea oamenilor și le poate dicta acestora ce să facă, inclusiv să sară dincolo de protecția glifelor, direct în ghearele demonilor, nu poate decât să condimenteze și mai mult povestea. Un volum recomandat, ce mai încolo și-ncoace, și abia aștept și următorul volum, ce probabil va apărea în traducere abia la anul (din păcate).

Posted by Liviu