Nu am mai publicat cam de multișor pe blog o recenzie care să nu aibă legătură cu tematica principală a blogului: literatura SF, Fantasy și Horror. Dar urmăritorii mai vechi ai blogului și, mai ales, ai postărilor mele (da, chiar dacă pare că am cam preluat frâiele blogului FanSF în mâini, nu sunt singur: îi mai am alături pe Bebe Ionescu, cel mai tare librar din țară și cel mai înverșunat colecționar de carte SFFH din România, pe Nicu Voicu, cel plecat nu de mult în Franța, și pe Cristi, alias Schizoid, cel plecat și el prin alte țări, cred). Și poate cei care erau fani ai fanului SF Liviu își mai aduc poate aminte că pe aici au apărut recenzii (dublate și de recenziile din Revista Suspans și Revista de Suspans) la cărți ce fac parte din subgenurile mystery, thriller, policier, cărți bune-bune de citit. Pentru că sunt un avid cititor de cărți bune, nu doar de cărți science-fiction, fantasy sau horror. Iar printre autorii de cărți bune l-am inclus și pe irandezul John Banville, care sub pseudonimul Benjamin Black s-a luat frumușel să scrie niște romane excelente ce-l au ca protagonist pe Quirke, un anatomopatolog irlandez mucalit și deprimat (și deprimant) care investighează cazuri ce la început nu par nici măcar cazuri. Unul din aceste cazuri este extraordinarul Christine Falls. Dosarul Unei Morți Suspecte, despre care am scris acum trei ani pe acest blog. Un roman ce mi-a plăcut enorm de mult și care m-a făcut să văd circumspecția cu care îi primesc irlandezii pe cei veniți din alte părți să lucreze pe ogoarele și prin restaurantele lor cu alți ochi.
Dar nu despre acea serie vreau să vorbesc eu acum (e drept că am fost foarte bucuros când am văzut că în colecția Suspans a editurii Nemira va apărea un nou titlu semnat de Benjamin Black, dar apoi bucuria mi s-a cam diminuat când am văzut că subtitlul spunea Un Roman Philip Marlowe, pentru că eu sperasem la un nou roman din seria Quirke, care a fost și ecranizată, extrem de slab, se pare, de BBC), ci despre Un Roman Philip Marlowe. Adică despre cel mai faimos detectiv ficțional de după Sherlock Holmes, al cărui creator, Raymond Chandler, a devenit unul din cei mai faimoși și mai respectați scriitori de romane policier și mystery. Romanele lui Chandler nu au numai intrigi solide și personaje amuzante și terifiante totodată, ci îl au ca personaj principal pe însuși Philip Marlowe, un detectiv particular din Los Angelesul anilor ’30-40 ai secolului trecut, ce rezolvă cazurile dificile ce i se încredințează după rețeta proprie: umor fin sau nu chiar fin, ingeniozitate, determinare și farmec (mai ales la femei). Recunosc că nu am citit toate romanele lui Raymond Chandler, dar am fost curios să văd și cum scrie un alt scriitor ce prelua ștafeta de la un tătic adevărat.
În acest roman Philip Marlowe trebuie să rezolve un caz ce pare nu foarte complicat la început: o americană focoasă vine la el într-o zi călduroasă și-i cere să-i găsească amantul dispărut în condiții misterioase în urmă cu o lună. Ancheta trebuie să se desfășoare în cea mai mare discreție pentru că femeia, Clare Cavendish, pe numele de domnișoară Langrishe, este fiica unei creatoare de parfumuri foarte apreciată printre americani, și totodată, foarte măritată. E drept că e măritată cu un papă-lapte ce-i papă averea și căruia îi plac foarte și femeile, și poneii, nu neapărat în această ordine, dar, totuși, un minim de decență, ce naiba. Lucrurile încep să se complice imediat, pentru că Marlowe descoperă că amantul, un gigolo de doi bani (un adevărat titlu de film, ce mai) nu murise într-un accident de mașină, așa cum se jura toată lumea, ci trăia bine-mersi pe ici, pe colo, ascunzându-se cu o valiză în brațe de niște mexicani cu mutre de mafioți ce urmăreau să recupereze ce se afla în valiză. Dar stați un pic, că n-am terminat: Clare nu-i spune toată povestea lui Marlowe de la început, ci doar leagă un morcov de băț și-l momește pe acesta cu jumătăți sau sferturi de adevăruri pentru a-i aduce iubitul înapoi, în siguranță.
Mister? Destul. Intrigă? Cu asupra de măsură, că la un moment dat nu mai știam care pe cine urmărește și de ce. Amor? Destul. Și surprinzător pentru un roman ce se vrea un omagiu adus scrierilor lui Raymond Chandler. Umor? Destul, dar cam sec, pare mai degrabă britanic, decât marlowian. Intriga rezistă bine, personajele secundare la fel, dar am rămas cu o problemă legată de construcția lui Philip Marlowe, varianta lui Benjamin Black pentru cititorii mileniului trei. Mi s-a părut că Marlowe nu prea este Marlowe, ci un extraterestu ce i-a furat pielea și pălăria (cam ca în Men in Black) și acum încearcă să-l imite. Reușește destul de bine, dacă ar avea în față un cititor nefamiliarizat cu scrierile lui Raymond Chandler, dar pentru unul care este cât de cât în temă… cam scârțâie.
Posted by Liviu
FanSF 