PRECOMANDĂ. Volumele comandate se vor livra începând cu data de 24 august. 2022
Omul fluture
Primul volum din trilogia Omul fluture
Teodora Matei & Lucian Dragoș Bogdan
Colectia: SFFH
Format: 13 x 20 cm.
ISBN: 978-606-749-609-3
360 pagini
August 2022
Preț: 45 lei
Prezentare:
Ciberspaţiul s-a contopit cu realitatea. Cine nu e conectat la el nu există. Hackeri de identități, cypoli, creatori de blogveluri – romanul prezintă o radiografie a unui viitor posibil.
Acest proiect ne-a adus satisfacții pe care nu le anticipam atunci când l-am conceput. A fost apreciat de mulți dintre colegii noștri autori și ne-a adus aproape o serie de cititori. Mai mult, trilogia a avut parte chiar și de lucrări de fan fiction, o adevărată onoare pentru viziunea artistică a unui autor (Autorii).
„Un roman bun, scris cu multă pricepere şi înţelegere a celor două genuri abordate: cyberpunk şi poliţist.”
Daniel Timariu, Helion Online
„Jocul este unul veridic, plauzibil, personajele sunt profunde, conflictul are miză, iar toate acestea conduc spre impresia de carte foarte densă.”
Alexandru Lamba, Gazeta SF
„Până acum n-am mai avut niciodată sentimentul de alienare pe care mi l-a dat acest roman.”
Jurnalul unei cititoare
Introducere
OMUL-FLUTURE
de Teodora Matei şi Lucian-Dragoş Bogdan
Câteva cuvinte din partea autorilor
Omul-fluture a reprezentat a doua colaborare dintre noi, după nuvela Lună albă, lună stacojie (pe care o puteți citi în volumul 3.6, apărut la editura Tritonic). Inițial, ne gândeam să ne încercăm puterile cu o nouă nuvelă, dar discuțiile purtate au adus la lumină atâtea idei, încât ne-am dat seama că putem scrie un roman. Am ezitat. Una era să colaborăm la un text cu o dimensiune mai mică și o acțiune preponderent liniară, alta să îmbinăm multe fire narative într-o întreprindere de mare întindere. Mai ales că, la data aceea, unul dintre noi încă nu avusese experiența scrierii unui roman.
Dar am fost suficient de inconștienți încât să riscăm. Și să concluzionăm, pe când ajunsesem cu scrisul pe la jumătatea volumului, că firele narative meritau dezvoltate mai departe și puteam lua în calcul o trilogie.
A meritat. În primul rând, pentru experiența dobândită de amândoi în ale scrisului. Apoi, pentru că am învățat extrem de multe despre cum să ne ținem în frâu orgoliile, să colaborăm astfel încât să profităm de punctele forte ale fiecăruia. În paralel cu asta, între noi a ajuns să crească o relație de prietenie prețuită de amândoi, precum și o încredere aproape orbească în ce face celălalt.
Nu în ultimul rând, acest proiect ne-a adus satisfacții pe care nu le anticipam atunci când l-am conceput. A fost apreciat de mulți dintre colegii noștri autori și ne-a adus aproape o serie de cititori.
Mai mult, trilogia a avut parte chiar și de lucrări de fan fiction, o adevărată onoare pentru viziunea artistică a unui autor.
A venit, iată, momentul să reedităm primul volum. Nu este o simplă reeditare, căci am revizuit textul, căutând să-l facem mai unitar din punct de vedere… hai să-i spunem „tehnic” cu celelalte cărți ale seriei, Maya și Sindromul Charlotte. Mai mult, prezenta carte include și un text inedit: o povestire a cărei acțiune precede evenimentele trilogiei. O trilogie în care pasionații SF vor găsi destule easter eggs menite să omagieze diferite opere cyberpunk autohtone, o mișcare ce a cunoscut o perioadă efervescentă în anii ’90.
Și, evident, le mulțumim lui Cătălin Badea-Gheracostea și editurii Tracus Arte pentru că au deschis calea primei ediții a romanului, respectiv lui Bogdan Hrib pentru că a publicat restul trilogiei și, iată, o reîntregește acum sub umbrela editurii Tritonic.
Teo
LDB
FRAGMENT
Vânătoarea:
Un preludiu la OMUL-FLUTURE
În sala de ședințe se crease o ușoară rumoare datorată parțial întârzierii căpitanului, parțial nou-venitei. Intrase sigură pe ea, salutase scurt, apoi se așezase pe un scaun din spate. Scosese padul, pe care derula cu arătătorul mâinii drepte texte ce-i captau întreaga atenție. Părea să nu sesizeze șușotelile agenților, nici privirile insistente spre fusta de uniformă, ridicată câțiva centimetri deasupra genunchilor când pusese un picior peste celălalt.
Lungimea acesteia nu era decât unul dintre motivele pentru care, la intervale scurte de timp, capetele bărbaților se întorceau aparent spre panoul cu instrucțiuni pentru situații de urgență de pe peretele opus ușii. Unii uitau să coboare privirea de la părul arămiu revărsat în bucle peste umeri; alții întârziau, sperând să surprindă o sclipire a ochilor albaștri. Astfel, doar jumătate din cei prezenți se ridicară concomitent cu intrarea în sală a căpitanului Novak.
– Bună dimineața! rosti acesta grăbit, inspectându-i pe deasupra ochelarilor în timp ce arunca pe masă un teanc de dosare.
Le făcu semn din cap să se așeze, părând să caute pe cineva. Când o zări pe roșcată, zâmbi în colțul gurii.
– Dați-mi voie să vă prezint noua colegă: agent Dana, proaspăt absolventă a Academiei.
Câțiva bărbați începură să schimbe replici scurte, într-un cod secret al Secției. De când erau bobocii prezentați în cadru festiv? A cui fiică, iubită sau amantă era roșcata? Iar dacă nu era fiica nimănui, celelalte două posibilități o transformau într-un obiect tabu. Novak prinse câteva silabe, așa că ridică palma, cerând liniște.
– Domnișoară, vă rog să veniți alături de mine. Dumneavoastră, domnilor și… doamnă, accesați aplicația pentru situații de grad patru!
Helga pufni, sesizând greutatea cu care căpitanul o numise „doamnă”. În definitiv, nu era vina ei că rămăsese cu douăzeci de kilograme în plus după nașterea fiicei. Ori că, peste ele, din pricina stresului, mai adăugase cinci. Atâta timp cât Poliția Metropolitană avea uniformă pe măsura ei, nu se considera decât puțin supraponderală. Și, uneori, fericită că nu era trimisă în acțiuni directe. Atât de fericită încât se apucase să memoreze dosare întregi, devenind o bază de date mult mai accesibilă decât rețeaua suprasolicitată.
Femeia răspunse invitației mergând hotărâtă printre rândurile de mese, fără să arunce vreo privire în stânga sau în dreapta. Se așeză alături de căpitan și abia atunci toți cei din încăpere primiră cel mai atrăgător zâmbet, garnisit cu sclipirea ochilor de peruzea. Chiar și Helga, căreia tânăra îi amintea de ea, în tinerețe. Nu din punct de vedere fizic, ci datorită aerului de șoricel dresat dus printre oamenii mari ca să-și arate talentele. Novak începu prezentarea:
– Doamnelor, domnilor… agent Dana este, începând de astăzi, în subordinea mea. Am convocat această ședință deoarece domnișoara are o teorie privind morțile misterioase cu care ne-am confruntat în ultimele luni. În perioada de practică la Medicina Legală a studiat cazurile din mai multe secții, având astfel o privire de ansamblu.
Helga sări din scaun. Șoricelul nu părea așa inofensiv cum lăsase să se creadă.
– Domnule căpitan, dar și noi am făcut asta! În baza noastră de date avem cinci cazuri, plus alte douăzeci din restul Metropolei. Am întocmit analize comparative, studii…
Novak o întrerupse.
– Știu, știu! Analizele noastre conțin date despre tumori?
Helga înghiți în sec. Un pârâiaș de sudoare i se scurgea pe spate, pe sub cămașă. Căuta febril, în minte, dosarele celor cinci. Fără niciun dubiu, morțile fuseseră violente. Traumele fizice cauzaseră decese.
Recunoscu, dând din cap:
– Nu, domnule căpitan!
– Atunci luați loc!
Se supuse anevoie, mai mult din cauza durerii de picioare decât din respect pentru superior. Ar fi vrut să rămână în poziție de drepți, așteptând descoperirile tinerei savante.
– O să vă rog pe dumneavoastră să prezentați pe scurt studiul, în timp ce restul agenților îl vor descărca de pe linkul primit chiar acum pe e-comunicator.
– Bună dimineața! Sunt Dana, absolventă a Academiei, noua dumneavoastră colegă.
Se opri la auzul unui murmur în dreapta încăperii. Agentul Sonne tocmai împărtășise colegului din față ce reacție îi declanșase vocea tinerei. Neputându-se abține, Flavius confirmase, adăugând câteva detalii picante despre împrejurările în care i-ar fi plăcut s-audă glasul. Primi o uitătură de gheață și un rictus de la vorbitoarea grăbită să continue, pe un ton mai înalt:
– Am petrecut ultimul stagiu de practică la Medicina Legală. Un accident nefericit a făcut ca profesorul meu îndrumător pentru lucrarea de licență să fie indisponibil, astfel încât mi s-a dat o temă la alegere. M-am aplecat asupra…
Flavius nu se putu abține și adăugă în barbă, gemând sugestiv: „asupra mea, păpușă!”. Dana înăbuși hohotele din jur spunându-i răspicat:
– Niciodată, stimate domn! Nu sunteți genul meu.
Apoi continuă, ignorând chicotelile celorlalți și aplauzele mimate ale Helgăi. Sesiză, cu coada ochiului, zâmbetul de pe chipul căpitanului. Îl luă ca pe o încurajare.
– M-am aplecat asupra celor cinci cazuri de decese prin violență, cu autor necunoscut. Aș putea spune că am fost norocoasă, pentru că am avut la dispoziție toate cadavrele. În urma studiului amănunțit al acestora am observat că toate prezentau câte o pată neregulată la încheietura mâinii drepte. Puteau fi semne din naștere sau urmări ale unor accidente casnice ușoare. Am fost încurajată să merg mai departe când am scris colegilor din alte Secții cu rugămintea de a studia acest aspect. Am restrâns aria cercetărilor la cazurile care semănau cu ale noastre.
Sonne întrebă cu o ușoară nuanță de naivitate, ori prost mascată, ori voit tendențioasă:
– Din ce punct de vedere semănau? Erau toți morți?
Deși se așteptase să fie susținut de colegi, se văzu nevoit să asculte, în cea mai deplină liniște, răspunsul agentei:
– Erau victimele unui atac violent cu arme… să spunem neobișnuite, oarecum demodate.
Căpitanul Novak se străduise să țină acest amănunt în interiorul Secției. Niciun comunicat către presă nu specificase caracteristicile armelor. Fuseseră speculațiile câtorva agenți, confirmate de legistul-șef.
Celui din urmă i se ceruse confidențialitate. Totuși, cum aflase agenta al doilea criteriu, care-i îndreptățise să ceară familiilor să nu ridice trupurile până la expirarea termenului limită? Cu brațele încrucișate peste piept, Novak asista satisfăcut la ședința unde, pentru prima oară de la învestirea în funcție, nu mai era nevoit să prezinte de unul singur documentarea cazurilor.
– Am studiat, în ultimul an la Academie, tipuri de arme din istorie. Astfel, mi-a fost foarte ușor să identific, la una dintre victime, tăietura unei lame verticale perfect ascuțite, căzută de la înălțime, cu viteză mare. Ghilotina!
Câteva perechi de ochi o fixară speriate. Ce istorie… aia era deja preistorie! Cum se dusese cu gândul la așa ceva? Dana continuă să-i uimească:
– O altă victimă a murit otrăvită. Am identificat locul unde pieptul i-a fost străpuns de un obiect ascuțit. Cercetarea țesutului adiacent mi-a sugerat că a fost poarta de intrare a otrăvii, că de acolo s-a răspândit în corp. Și nu mi-a fost deloc greu să mă gândesc la o săgeată. Poate de lemn, datorită adâncimii reduse la care a pătruns. Una de metal probabil i-ar fi ieșit prin spate.
Se opri la vederea unei mâini ridicate pe la mijlocul sălii. Marco primi permisiunea de a pune o întrebare.
– Agent Dana, care este legătura dintre semnele de pe mâinile lor, tumorile menționate de căpitanul Novak și teoria armelor? Cea din urmă v-ar fi putut parveni de la cineva din interior.
– Cercetarea trupurilor a fost individuală, fiecare agent a făcut-o pe cont propriu. Raportul meu a fost unicul care a conținut acest amănunt. La fel, semnele fără aparentă legătură cu decesul. Un ultim amănunt specificat de mine mi-a oferit motivul de a studia celelalte cadavre din morgă și a-mi completa raportul.
Agentul plusă:
– Care e amănuntul?
– Din treizeci de cadavre studiate, doar cele cinci prezentau o tumoare la nivelul hipotalamusului.
Se auziră primele fluierături mascate, scoase de guri uimite. Novak jubila. Simțea că aspectul tinerei nu mai prezenta nicio importanță. Le captase atenția.
– Vreți să spuneți că au fost, într-un fel, eutanasiați? nu se lăsă Marco, prins de povestire.
– N-aș merge atât de departe. Mi s-a părut că deschide o altă perspectivă. Că nu e doar o coincidență faptul că victimele unor arme demult dispărute aveau câte un semn din naștere, sau dobândit, și o tumoare în stadiu incipient la nivelul creierului mic.
Majoritatea celor prezenți se întrebau de ce nu făcuse nimeni legătura, până atunci, între cele trei indicii. Parțial invidioși, parțial încântați, începură să-și împărtășească părerile. Neluându-i în seamă, Dana continuă:
– Am făcut un raport către Comandament și am primit permisiunea de a cere certificate amănunțite de la restul morgilor din oraș. Rezultatele sunt similare.
Se lăsă pe spătarul scaunului, mulțumită, sub privirile încurajatoare ale căpitanului Novak. Acesta împinse ochelarii spre rădăcina nasului, făcându-se a citi ceva pe propriul pad.
– A descărcat toată lumea raportul? Ok… Eu cred că e cazul să abordăm aceste crime din altă perspectivă. Propun să reluăm ancheta studiind cu atenție dosarele medicale ale victimelor. În cazul în care acestea nu ne oferă informații, să lărgim cercul cunoscuților, rudelor, axându-ne pe amănunte.
Sesiză foiala agenților și nemulțumirea vădită a Helgăi, exprimată printr-un oftat adânc. Continuă pe un ton neutru, dar hotărât:
– Veți acționa în echipele deja formate. Voi face doar două modificări: Helga merge cu Dana, iar Sonne cu Leandro. Spor la treabă! Aștept, ca de obicei, rapoarte pe canalul de urgențe de grad patru. Nu e nevoie să precizez că datele sunt confidențiale, chiar față de colegii dumneavoastră din alte departamente.
Părăsi sala de ședințe, nu înainte de a dezactiva dispozitivul de bruiere din telecomanda ascunsă în pixul din buzunarul de la piept.
*
Atâta timp cât căpitanul Novak nu distribuise cazurile, sarcina reveni agentului Marco, cel mai vechi în secție. Fără a dispune de aceeași autoritate, dar posesorul unui calm imperturbabil, ignoră lamentările lui Sonne și scaunul trântit de Helga, precum și glumele cu tentă sexuală ale lui Flavius.
Prin urmare, repartiză echipei de femei dosarul Lisei, mama singură ce fusese găsită decapitată în parcul central și pe cel al hair-stylistului homosexual, Carmen. Cadavrul acestuia stătuse o săptămână în garsoniera de la periferie. Moarte prin otrăvire.
FanSF 