Semnal editorial 220 + Fragment în avanpremieră: Dănuț Ungureanu – Ia-le viețile, Angel! & Octave von Broda – Ne vom întâlni de Crăciun

Prezentare:

Umblăm după un băiat care înoată în lume ca peștele prin apă. Îi găsim numai urmele, din când în când, urmele unei lighioane scăpate din iad. Firește că nici noi nu suntem îngeri.

Nu ne urăște, nu se teme, nu ne îndrăgește. Ne bagă în seamă doar cum cercetezi vremea, când pleci de-acasă. Dacă stă să plouă, iei o umbrelă. Dacă e soare, îți pui ochelari fumurii. Dacă bate vântul, ridici gulerul hainei.

Foamea l-a chinuit până a putut să țină cuțitul, să-și taie singur felii din orice și-a dorit. El trebuia să se ivească pe lume. Când lași un morman de gunoi să sporească, după o vreme el prinde viață. Ceva rău crește acolo.

Până la urmă însă, o să-l găsim. Anchetele, ca toate șaradele, au haz doar cât îți bați capul cu ele. Și mai ales dacă nu iei regulile prea în serios…

Colecția Mystery & thriller

Serie de autor

Format 13 x 20 cm.

ISBN: 978-606-749-510-2

252 pag

Noiembrie 2020

Pret 35 lei

FRAGMENT

Pare că a venit, în sfârșit, ziua cea mare. Lui Roemeen i-ar fi ușor să se ducă la unul din gardieni și să-l avertizeze cu privire la cele ce urmează. Ar fi separați, iar pe el l-ar duce de unul singur în celulă, chiar dacă nu l-ar crede. Paza bună trece primejdia rea.

Dar mâine? Dar restul zilelor? E de-ajuns să te arăți slab o dată, ca să stârnești haita de hiene. Te halesc în câteva secunde și nici nu spală vasele.

Apoi, nu așa merg lucrurile. Noi suntem dintr-o lume, a noastră. Gardienii – din alta, a lor. Cele două lumi se întrepătrund, însă nu se amestecă.

Roemeen își întinde nonșalant ciolanele în soarele generos. Inspiră cu voluptate aroma șesului care se întinde dincolo de zid. În turnul de pază, unul din oamenii înarmați îl urmărește invidios. Regulamentul nu-i dă voie să să se întindă și el.

Deținutul pornește hotărât spre intrarea clădirii, înregistrând tot ce se petrece în jurul său, micile schimbări în grupurile tradiționale, vorbele, gesturile. Când mai are vreo cinșpe metri până la ei, frățiorii Destani, care până acum șezuseră pe vine, cum or fi obișnuiți pe la ei, prin Albania, se ridică încet.

Lui Ilir abia a început să-i mijească o mizerie de mustață, de care pesemne se arată mândru fiindcă își tot trece limba peste ea. Agim, primul născut, e mai mare cu vreo zece anișori.

– Destani, vorbește Roemeen, nu prea tare, să nu-l audă gardianul cel mai apropiat.

Tânărul își umflă pieptul strâns într-un maieu gen Bruce-Willis-greu-de-ucis, evidențiind rezultatele orelor de tras la fiare.

– Care-i treaba, rumânu cacat? Ilir se borșește într-o neerlandeză aproximativă, rezervată mai degrabă comunicării cu paznicii decât cu pârnăiașii de prin curte, ca să-i arate că nu dă doi bani pe renumele lui de dur.

„Roemeen” i se zice de multă vreme individului cu dantură integrală de oțel, dinainte să nimerească aici, la Sainte-Agathe. Și, firește, tot ce-i scris în dosar ajunge iute la urechile cui e cel mai tare din pușcărie, angajat ori pensionar. Tocmai de-aia, albanezul mucos nu vrea să-i rostească porecla, care ar suna ca un fel de rang.

– Taci, găoază, îi răspunde Roemeen, în aceeași limbă amestecată, scuipând într-o parte. Nu vorbesc cu tine, copil de muci. Agim, bărbate, cu tine am ceva.

Și rânjește, dezvelind treizeci de colți scânteietori, care-au băgat spaima în floarea pușcăriilor belgiene. Cei aflați la mai puțin de trei, patru metri, se dau un pas în spate. Cei mai de departe, simțind că se petrece ceva, se apropie. Răfuieli se petrec destule, într-un fel sau altul, însă asta promite să fie ceva de soi, un fel de finală la categoria grea.

– Ce vrei? spune Agim cu un soi de blândețe, care numai pe unul bătut în cap ar putea să-l înșele.

Roemeen își dezbracă bluza încet, ca un stripper, îngăduindu-le tuturor să-i evalueze brațele subțiri, dar vânjoase, acoperite cu tatuaje de Rahova. Beciul, nu cartierul.

Agim Destani râde sincer, imitat de câțiva din public.

– Ne-ai adus nește oscioare pentru câini? Ori vrei la mâncare, rumânu?

Alte râsete.

– Nu vreau de mâncare, Agim, urmează Roemeen calm. Vreau să rezolvăm ce cauți tu, între noi, ca bărbații. Nu mai împinge în față copilul ăsta jegos, fără pulică în nădragi. Poate pățește ceva.

Atâția ani prin pușcării i-au adus, pe lângă liniște, niște simțire bună să citească oamenii simpli, naivii, băietanii fără judecată. Iarăși a socotit bine.

Ilir scoate un muget și-l dă la o parte pe frate-său, care, ca forță, nu i se poate împotrivi. E de două ori mai solid.

– Tu… tu… eu… eu…

Și nu mai continuă, din cauza spumelor care-i umplu gura, dând pe dinafară la colțurile buzelor. Bagă în schimb mâna în buzunarul pantalonilor, dând la iveală periuța de dinți. Un sclav dintre deținuții pe care se bizuie a frecat-o nopți în șir de muchia unei plinte dure, transformând-o într-un șuriu primitiv, dar parșiv.

Roemeen a așteptat asta.

Totul se petrece în câteva secunde, fără mișcări bruște, fără zbierete care să atragă atenția gardienilor. De sus, omul cu pușca nu vede decât doi deținuți înjurându-se pesemne printre dinți, una din acele mici, nenumărate altercații pentru care nu se face gaură-n cer și nu merită să risipești un cartuș, mai ales dacă-l tragi în aer.  

Autor: Octave von Broda

Titlu: Și ne vom întâlni de Crăciun

Colecția: Cașmir (roman de dragoste)

ISBN: 978-606-749-511-9

Format: 13 x 20 cm

172 pagini

27 lei

Din 17 noiembrie 2020 în librării, precomandă pe libris.ro – Cărți cu autograf


Prezentare


Ea locuiește la București, el la New York. S-au întâlnit anul trecut, la Viena. Între timp, pandemia a lovit lumea și sentimentele lor sunt separate de peste 7.000 de kilometri și de apartenența la două lumi foarte diferite. Matthew este profesor universitar și nu crede în nimic, Estera lucrează ca editoare de carte și a fost crescută într-un mediu foarte religios. Vor reuși să se reîntâlnească până de Crăciun, așa cum îți doresc? Poate fi Brașovul locul care îi va aduce din nou împreună?

Semnal editorial 195 + Fragment în avanpremieră: Teodora Matei – Inima Castelului

Fragment în avanpremieră INIMA CASTELULUI, de Teodora Matei

Din 1 octombrie în librării

Primele două volume ale seriei le găsiți aici și aici, iar despre ele am scris pe blog, aici și aici.

Inima castelului

de Teodora Matei

Capitolul 1 – Tristețe

Peste orașul încins se lăsa seara. O ploaie venită din senin, de un sfert de oră, nu reușise să domolească arșița de peste zi. Doar ridicase, din asfalt, un abur călduț și alungase trecătorii pe sub streșini sau copertinele stațiilor de autobuze. De după blocuri, ultimele raze de soare uscau frunzele copacilor de pe străduța lăturalnică, străjuită de arbori ce-și uneau, la trei metri deasupra solului, coroanele impunătoare. O pală de vânt scutură câteva picături reci pe ceafa și spatele lui Dan. Grăbit, bărbatul doar tresări, înfiorat, continuându-și drumul spre casa prietenului său. Aversa de mai devreme îl făcuse să întârzie; nu voia să piardă nici măcar un minut din timpul pe care obișnuia să-l petreacă, săptămânal, cu Dominic. Deși celălalt nu-i răspundea niciodată, el continua să-i povestească ce făcuse peste zi, ce cafenele se mai deschiseseră prin oraș, ori ce prieteni mai vechi întâlnise. Îl ținea la curent cu năzbâtiile recente ale fiului său. De când începuse să meargă, băiețelul explora cele mai neobișnuite colțuri ale casei și curții, obosind adulții obligați să stea necontenit cu ochii pe el.

Ajuns în fața porții, Dan întârzie o clipă cu mâna pe clanță. În hamacul de pe terasa acoperită din spatele casei, vedea doar profilul lui Dominic și vârfurile mâinii stângi atingând podeaua de lemn. Dacă n-ar fi avut ochii deschiși, ar fi putut jura că dormea; pieptul i se ridica ușor cu fiecare inspirație, apoi cobora ca într-un oftat.

Bărbatul înaintă pe aleea betonată; când mai avea câțiva pași până la intrarea în casă, ușa acesteia se deschise și fu întâmpinat de mama prietenului său.

– Bună seara, Dan! Ai reușit să ajungi! Mă gândeam că ploaia asta…

– Să fim serioși! Sărut mâna! A fost o ploicică, oricum m-a prins pe stradă, m-am adăpostit într-o librărie și, când s-a oprit, mi-am văzut de drum.

– Ce-ți face băiatul? Tot neastâmpărat?

Evita să-i spună copilului pe nume. Se bucurase atunci când Dan o anunțase, cu mândrie, că alesese să-și boteze fiul după cel mai bun prieten al lui. I se strângea inima, însă, atunci când trebuia să pună alături imaginea unui puști vioi, plin de viață, și cea a fiului său pierdut într-o lume din care se părea că nimeni și nimic nu-l mai putea întoarce. Dominic fusese, la rândul lui, un copil jucăuș, curios, vesel; se maturizase, poate, un pic prea devreme, atunci când apăruseră gemenii, iar el se implicase, mai ales după moartea tatălui lor, în creșterea și educația celor mici.

– Da, are tot mai multă energie, iar noi încercăm să ținem pasul cu el. Ce face? întrebă ca să schimbe vorba, arătând spre bărbatul din hamac.

Femeia ridică umerii a neputință. Ridurile de pe frunte i se adânciră când șopti, de parcă n-ar fi vrut să fie auzită decât de Dan:

– Ca de obicei. Cred că știe când trebuie să vii, pentru că, din când în când, l-am văzut privind spre poartă.

– Ăsta e un semn bun, nu-i așa? încercă bărbatul s-o încurajeze.

– Sau, poate, doar o părere de-a mea. O speranță că, într-o zi, va fi la fel ca înainte.

Dan se apropie de ea, o îmbrățișă, apoi o mângâie încet pe spate.

– Și eu sper! De-aia vin să-l văd, să-i vorbesc, mi-aș dori să-i spun ceva să-l trezească…

Bătrâna dădu din cap, neîncrezătoare. Mai oftă o dată, adânc, după care se întoarse brusc pe călcâie. Îi aruncă rapid, peste umăr, ca să nu-i vadă lacrimile:

– Vă aduc imediat niște vin și prăjituri!

Musafirul se îndreptă spre terasă și salută, dorindu-și să i se răspundă:

– Hai salut, Domi! Ce mai faci? Am trecut să văd cum ești.

Ochii celuilalt păreau goi. Deși ațintiți spre noul venit, priveau prin el, dincolo de el, de parcă o cortină invizibilă îi împiedica să vadă lumea înconjurătoare. Nu erau senini, ca ai orbilor, fixând un punct acolo unde bănuiau fața interlocutorului. Nici umbriți, ca ai celor ieșiți după mult timp din întuneric sau loviți de o lumină puternică. Erau lipsiți de lumina vieții, oglinzi reci ce nu reflectau nimic.

Dan se lăsă pe fotoliul din fața hamacului. Sesiză o ușoară mișcare prin care celălalt își schimbă poziția; spera că Dominic se întorsese spre el, nu căutase doar să se așeze mai comod. Dădu deoparte cartea cu copertele zdrențuite, ca să facă loc tăvii cu o carafă de vin, două pahare și un platou cu prăjituri cu vișine. Femeia se strecurase în vârful picioarelor, parcă nevrând să-i deranjeze. Mai întârzie câteva secunde privindu-și fiul, apoi se retrase. Și-ar fi dorit să-i mai audă vorbind, entuziasmați, ca pe vremuri.

– Bun vinul ăsta, Domi! Nu știu de unde-l ia mama ta, dar, de fiecare dată, mă bucur să scoată carafa de cristal și s-o umple doar pentru noi! spuse Dan încercând să zâmbească.

Spera că prietenul lui nu-i sesizase veselia forțată din glas, nici tremurul mâinii când umpluse cele două pahare. Ridică unul și, controlându-și vocea, închină:

– Hai noroc! Să trăiești, frate!

Apoi luă câteva înghițituri, bucurându-se de licoarea rece.

– Am trecut prin centru acum, în drum spre tine. Știi la ce mă gândeam? Că ai putea să vii și tu cu mine, să dăm o fugă pe străzile-alea ale noastre, pe unde pierdeam zilele și nopțile. Ce zici? Te bagi? Hai!

Întinse mâna spre Dominic, ca și cum ar fi vrut să-l ajute să se ridice. Nu primi decât un refuz clar, când celălalt întoarse capul, evitându-i privirea.

– Ei, nu-i nimic, poate vii data viitoare! Până atunci mai ai timp să te gândești. Nu-ți face griji în privința hainelor! Oamenii ies la plimbare cum le vine. Unii, la costum, dar cred că ăia sunt corporatiști cărora le e lene să mai treacă pe-acasă, să se schimbe. Alții, ferchezuiți nevoie mare; cred că sunt la prima întâlnire, sau cam așa ceva. Și mai sunt ăștia ca mine, care trag pe ei ce haine curate găsesc prin dulap și-o rup la goană pe stradă, să n-apuce să strige după ei mama, sau nevasta, sau copilul. Eu sunt în a treia categorie, zise Dan, dar se opri brusc, pentru că nici lui nu i se părea c-ar fi fost convingător.

Goli paharul de vin și îl mai umplu o dată. Luă o prăjitură și o savură meticulos, părând preocupat de gustul și textura acesteia. Dominic îl urmărea atent, însă imediat Dan văzu că bărbatul se uita, de fapt, la cartea aceea veche citită și răscitită din scoarță-n scoarță. Lăsa impresia că nu-și dorea ca vreun strop de apă, sau de vin, ori vreo firimitură de prăjitură, să-i atingă scoarțele. De altfel, printr-o mișcare bruscă, o luă și și-o așeză pe piept.

Dominic închise ochii, oftând adânc. Se regăsi în salonul Baronului, cufundat într-un fotoliu impunător, cuprins de o stare de liniște specifică acelui loc. Ori tovărășiei acelor oameni. Anna, Nikos, mai de curând și Simon, fiul acestuia. Cel de care-l lega ceva atât de puternic încât simțea că-mpart același suflet. Poate chiar o făceau. Îi era tot mai greu să creadă că visa atunci când străbătea călare pajiștile din jurul castelului sau potecile înguste ale pădurii. Ori când, îmbrăcat în straie alese, invita la dans o domnișoară frumoasă, știindu-se privit de tatăl său. Nu știa cum să spună toate astea și, atunci, își impusese să tacă. Veselia forțată a oaspetelui, povestirile haioase despre oameni cunoscuți în altă viață, istorisirea celor mai recente năzbâtii ale fiului său nu făceau decât să-l rupă de lumea cealaltă, ce-l primise cu brațele deschise, oferindu-i un răgaz de la toată frământarea anilor dinainte.

Dan se lăsă să alunece, sprijinindu-și capul de spătar. Era mâhnit, furios, deznădăjduit. Șopti ca pentru el, privind în jos:

– Nici nu știi cât de mult mi-aș dori să fii ca pe vremuri! Îl urăsc din tot sufletul pe bogătanul ăla arogant! Îi urăsc puterile sau uneltirile care te-au îndepărtat de noi! Îi urăsc nenorocita aia de viață clădită pe suferința altora. De-aș putea…

Se întrerupse, pentru că Dominic părăsi hamacul și, strângând cartea Baronului cu ambele mâini, dispăru în casă, trântind ușa în urma lui. Dan nu-și dusese ideea până la capăt nici măcar în minte, însă atunci când bătrâna ieși în curte, privindu-l întrebătoare, gândurile i se limpeziră, privirea i se însenină, apoi își lămuri gazda:

– Cred că nu era într-o dispoziție prea bună… Poate că-l plictiseam. Dar nu renunț! Săptămâna viitoare voi fi aici, ca de obicei!

– Te aștept, Dane! îl asigură, ușurată, bătrâna. De când au plecat și gemenii suntem atât de singuri…

Bărbatul nici nu voia să-și imagineze viața într-o casă cu un om care se strecura precum o umbră, care stătea majoritatea timpului în cameră, cu draperiile trase, care nu mai scosese o vorbă de ani întregi, a cărui minte rătăcea într-un timp trecut, prin locuri ce-ar fi trebuit să-i rămână străine.

– Eu nu-mi pierd speranța! Nici dumneavoastră n-ar trebui s-o faceți! Simt eu, așa, că va fi bine, că Dominic se va-ntoarce printre noi…

– Doamne, cât îmi doresc…, recunoscu femeia, iar Dan o îmbrățișă, mirându-se de efuziunile sentimentale la care se dedase într-o singură seară.

– Stai așa, să-ți dau o sticlă de vin și niște dulciuri pentru cel mic!

– Nu, nu, mulțumesc, se eschivă Dan, încercând să refuze.

– Fii serios! Ia-le și bucurați-vă de ele! Te mai aștept, mai spuse șovăielnic, cu ochii umezi.

Dan luă sacoșa întinsă de gazdă și se îndepărtă, pe alee. În poartă, se opri să mai arunce o ultimă privire spre fereastra prietenului său.

Dominic întârzia cu mâna pe draperii înainte de a le trage, să se izoleze de lumină, de oameni, de lucruri neînțelese. Un bărbat îi făcea cu mâna. Îl ignoră. Poate era vreun străin dornic de cunoștințe noi, ori cineva întâlnit de mult. Se retrase din dreptul ferestrei, bucurându-se de penumbra dormitorului. Întins pe pat, deschise cartea Baronului și începu să citească, atent. Știa, pe de rost, toate cuvintele. Își amintea, fără să știe cum, de parcă el însuși le trăise, toate lucrurile descrise acolo. Revedea, cu ochii minții, locuri unde nu călcase niciodată, ce-i păreau teribil de familiare. Într-un târziu ațipi zâmbind, ca un copil rătăcit ce-și găsise casa.

*

Pe măsuța metalică de pe terasa din fundul curții, Dan adusese sticla de vin primită câteva ore mai devreme, cuburi de gheață într-o cană metalică, două pahare și caserola cu prăjituri. Din păcate, fiul lui scobise, cu degețelul, după toate fructele și linsese zahărul de deasupra, astfel încât nu mai rămăseseră decât niște bucățele de aluat galben găurit ca un șvaițer. Când Dora, soția lui, i se alătură, bărbatul umplu paharele și împinse unul spre șezlongul pe care se așezase femeia.

– Of… nu mai pot, copilu-ăsta e din ce în ce mai energic! Pe zi ce trece descoperă din ce în ce mai multe chestii, iar eu trebuie să inventez tot felul de subterfugii ca să-l îndepărtez de pericole!

– Știu, iubito… Vrei gheață?

– Nu! Cum să strici un vin așa de bun cu gheață? Lasă-mă să-l savurez…

– Bine, admise bărbatul, pentru care toate băuturile erau la fel, atâta timp cât conțineau alcool care să-l zăpăcească și să-i îndulcească realitatea.

Pe vremea când fura din dulapul bunicului orice sticlă îi cădea la îndemână, se bucura de ea, aflând abia mai târziu, peste ani, că băuse într-o seară sau două, cu Dominic, licori prețioase din care aristocrații turnau doar așa, de formă, câte-un deget pe fundul paharului. Apucă, totuși, două cuburi și le lăsă să cadă în vinul cu tentă rozalie.

– Mâine mă revanșez, promise după ce luă două înghițituri. Îl duc pe ștrengar în parc, știi că-i place!

– Cum vrei, răsuflă ușurată Dora. Apropo, ce-ai făcut azi? Cum mai e Dominic? întrebă, luând de pe farfurie o bucată de prăjitură cu urme de fructe.

– La birou a fost ca de obicei… Dominic… nu știu, nu s-a schimbat nimic.

Rămase privind în gol, spre luna ivită peste acoperișul casei de alături. Voia să găsească în soția sa un aliat însă, deși îi povestise pățaniile prietenului său, femeia rămânea mereu rezervată. Nu-l cunoștea pe celălalt decât din povestiri și insista că bărbatul devenise victima unei depresii crunte, că un psiholog sau un psihiatru l-ar fi ajutat să-și revină.

– Tu nu l-ai cunoscut înainte, nu știi cum era el, plin de viață, dedicat familiei, mie, cum o luam pe arătură și mă trăgea după el… Cum a crezut toate poveștile Baronului și și-a dorit să i se facă dreptate… Și cum a plecat, într-o seară, la castel, și s-a întors cu mințile rătăcite…

– Te cred, spun doar că nu știi ce s-a întâmplat acolo, poate a suferit un șoc, poate are nevoie să discute cu cineva străin de toate astea… Pe bune, tot aud, de ani de zile, legenda asta cu vraja care-l leagă pe marele aristocrat de castel, de blonda aia care, între noi fie vorba, nici ea nu mai are toate țiglele pe casă… Sunt bune, așa, de depănat la un pahar de vin, dar trebuie să fii tare naiv să crezi în ele.

Dan ridică din umeri. Ceea ce erau pentru alții legende, pentru el fusese un crâmpei de viață.

– Vrei să-ți fac un masaj la picioare? propuse, resemnat.

– Dacă-mi faci, te mai las să-mi spui povești cu minunatul Nikos și inocentul Dominic. Dar nu mai mult de-un sfert de oră, că mi-e tare somn! Simt nevoia să mă bag în pat. Clipele-astea, de când adoarme piciul, trec cu viteza gândului!

Dora se lăsă pe-o parte, trecu picioarele peste brațul șezlongului, i le puse în poală și închise ochii, sperând să nu adoarmă acolo, în grădină.

– Odată am mers cu Dominic la castel, începu Dan, cu o mână mângâind piciorul paharului aburit, cu cealaltă – degetele soției. Cred că niciodată n-am mai avut sentimentul ăla ciudat că alături de mine se mișcă, vorbesc alți oameni pe care nu-i puteam vedea. Am intrat pe un geam al bucătăriei și, deși pe plită se pusese praful de-un deget, aș fi putut jura că mirosea a plăcinte proaspăt scoase din cuptor. Apoi am ajuns la ușa salonului, una mare, de stejar, cu clanță aurită. Se auzeau vocile unor bărbați încinși la un joc de cărți, simțeam fum de trabucuri fine… Dar castelul era gol, supravegheat de niște paznici cu câini. Ți-am zis cum i-a adormit Dominic?

Făcu o pauză, dar nu primi niciun răspuns. Picioarele femeii atârnau grele pe coapsele lui; se uită la ea și o văzu respirând regulat, cu pătura strânsă peste piept. Trase o a doua pătură de pe scaunul alăturat, o înveli și povesti în continuare. Știa că nimeni nu-l mai asculta, dar simțea nevoia să-și reamintească.

– Am urcat, pe o scară îngustă, spre dormitoare. Eu mă tot opream, întrebam, dar Dominic era acolo ca acasă. Știa, din povestirile Baronului, cum să ajungă peste tot. M-am speriat al naibii de tare când s-a întins pe patul ăla și-a adormit. Iar eu nu puteam să-l trezesc! În cele din urmă, l-am luat la palme și s-a deșteptat greu, ca dintr-un coșmar. Am plecat fix înainte să se dumirească dihăniile-alea. Eu îmi scrântisem piciorul, Dominic mă trăgea după el… De-aia zic, draga mea, nu crezi c-ar fi o idee bună să am o discuție cu Nikos?

Evident, femeia nu-i putea răspunde, iar de când lui îi încolțise în minte ideea unei vizite la castel, începuse să-și facă planuri. Știa că soția nu l-ar fi încurajat; eventual, de dragul lui, ar fi acceptat ca el să plece, însă nu pe deplin convinsă, ci doar ca să-i facă pe plac. Sperând că Dan s-ar fi întors cu coada-ntre picioare, dând deoparte, pentru totdeauna, legendele și poveștile Baronului.

Lansările editurii Tritonic la Gaudeamus

STAND TRITONIC

Vineri 22 noiembrie

16.30 – Colecția SF & FANTASY – lansarea romanului JOD. Secretul discurilor, autor Andreea Tănăsescu. Participă: Andreea Tănăsescu, Ana Munteanu și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic. 

17.30 – Colecția STUDII DE SECURITATE – lansarea volumului Analiza în intelligence: de la artă la știință, autor Irena Chiru, prezentarea celor mai recente volume ale colecției. Participă: Irena Chiru și Bogdan Hrib, editor Tritonic.

18.15 – Colecția ȘTIINTE POLITICE – lansarea volumului Ispita idealului. Despre lumile perfecte și cele ideale, autor Adrian Miroiu. Participă: Adrian Miroiu și Bogdan Hrib, editor Tritonic.

19.00 – Colecția COMUNICARE-MEDIA – Aniversare 20 ani: prezentarea volumelor Teatrul american la Hollywood, autor Monica Frunzaru, Y: Popular Culture, autor Andreea Mitan, Managementul informației în media, autor Raluca Petre, Eminescu orator. Strategii retorice în publicistică, autor Daniel Ciurel, Epistemologia comunicării. Știință, sens și metaforă, autor Mihaela-Alexandra Tudor. Participă: autorii, Pompiliu Alexandru și Bogdan Hrib, editor Tritonic.

Sâmbătă 23 noiembrie

Este posibil ca imaginea să conţină: text

12.00 – Colecția CAȘMIR – lansarea romanului Sună-mă mâine!, de Lucian-Dragoș Bogdan, prezentarea volumului colectiv Castele de nisip, coordonat de Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan, prezentarea volumului Seducția apei (ediția a II-a), autor Monica Ramirez. Participă: Teodora Matei, Monica Ramirez, Anamaria Ionescu, Dănuț Ungureanu, Daniel Timariu, Lucian-Dragoș Bogdan și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

14.30 – Colecția LIT – prezentarea volumului de povestiri Kaleidoskop, autor Andra Samson. Participă: Andra Samson și Rebeca Cojocaru, editor Tritonic.

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

15.30 – Colecția SF & FANTASY – lansarea romanului Tenebre. Miercuri (seria Tenebre 3), autor Daniel Timariu, prezentarea romanului Elysium (seria Protectorii 3), prezentarea volumului colectiv Sub apa dragonului strâmb, coordonatori Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan, prezentarea volumului colectiv East of a Known Galaxy, volum coordonat de Daniel Timariu și Cristian Vicol. Participă: Rodica Bretin, Anamaria Ionescu, Monica Ramirez, Cătălina Fometici, Teodora Matei, Lucian-Vasile Szabo, Dănuț Ungureanu, Liviu Surugiu, Cristian Vicol, Daniel Timariu și Lucian-Dragoș Bogdan. 

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

16.15 – Colecția MYSTERY & THRILLER – lansarea romanului Legea Talionului (seria Sergiu Manta 3), autor Anamaria Ionescu, prezentarea volumului colectiv NOIR de Timișoara, coordonat de Daniel Timariu, prezentarea romanului Protocol 9 (seria Emma Moss 1), autor Monica Ramirez. Participă: Anamaria Ionescu, Monica Ramirez, Teodora Matei, Cătălina Fometici, Daniel Timariu, Lucian Dragoș Bogdan, Ciprian Baciu, Cristian Vicol, Lucian-Vasile Szabo și Bogdan Hrib, editor Tritonic.

17.00 – SERIA DE AUTOR Dănuț Ungureanu, lansarea romanului Experimentul Păpușa. Participă: autorul și Bogdan Hrib, editor Tritonic.

18.00 – Colecția MYSTERY & THRILLER – lansarea volumului Vacanțele unei dive. Crime și alte mistere investigate de Stella Marian-Harrington, autor Lucia Verona, prezentarea romanelor din serie: Crima de la jubileu, Crime la festival, Moartea vine la premieră. Participă: Lucia Verona și Bogdan Hrib, editor Tritonic. 

19.00 – Colecția COMUNICARE-MEDIA, lansarea volumului Jurnalismul convergent, autor Rodica Melinda Șutu. Participă: Rodica Melinda Șutu, Mihai Radulescu, Cristian Pantazi, Marian Voicu, Cristian Citre și Bogdan Hrib, editor Tritonic.

Duminică 24 noiembrie

12.00 – Colecția ISTORIE – lansarea volumului CONFESIUNI Dan. A Lăzărescu, volum îngrijit de Radu Țoancă. Participă: Radu Țoancă, Robert Șerban și Bogdan Hrib, editor Tritonic.

Lecturi 179: Teodora Matei – O noapte la castel

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Teodora Matei – O noapte la castel (2018) 132p., TPB, 13×20, Tritonic, 2018, Colecția Cașmir, red. Bogdan Hrib, 20 lei, ISBN 978-606-749-358-0

Descrierea editurii: Au trecut 10 ani de la povestea din Stăpânul Castelului…

„Teodora Matei reușește să construiască un volum ce stă remarcabil de bine în picioare, adăugând un plus de prospețime și de vitalitate, un strop de mister și un amestec de fantastic și modern.”
(Recenzie „Stăpânul castelului” de Liviu Szoke pe blogul Fan SF)

„E o carte pentru cei care iubesc o poveste despre destin, magie și castele plasată cu mult talent în zilele noastre, dar care o să vă ajute să evadați din cotidian!”
(Recenzie „Stăpânul castelului” de Georgiana Vlădulescu pe blogul „Jurnalul unei cititoare”)

„Teodora Matei este o scriitoare extrem de capabilă, cu o imaginație copleșitoare, care știe să construiască o intrigă atrăgătoare, personaje captivante, pe care n-ai cum să nu le îndrăgești, dialoguri vii și o atmosferă care te urmărește după ce ai terminat de citit.”
(Recenzie „Stăpânul castelului” de Cristina Mitrea pe site „4arte.ro”)

Mi-am văzut numele pe o copertă, asta după ce autoarea a făcut un gest extrem de frumos și mi-a și cerut permisiunea să folosească un fragment din recenzia primului volum al seriei dedicate Stăpânului castelului. Și, lipsit de modestie, cum era să refuz? Nu, nu aveam cum să refuz, simțindu-mă flatat și onorat de o asemenea cerere. Și cum Teodora Matei, scriitoarea, este una dintre feblețele mele, am zis că trebuie neapărat să-i citesc acest volum pe care îmi apare și mie numele (pe coperta a patra). Bine, mai era un motiv: acela că lucrurile rămăseseră oarecum neterminate la finalul primului volum, „Stăpânul castelului” (despre care am scris aici). Că poate ar mai fi fost ceva de zis, lucruri de precizat, aspecte de clarificat, personaje de explorat, motive de explicat. Iar acest volum doi încearcă să facă lumină.

Cu toate că nu se întâmplă de fapt aproape nimic, volumul doi vine ca o necesară completare a volumului unu. Ce s-a întâmplat cu stăpânul castelului după supranaturala și misterioasa lui evadare din închisoare? Ce l-a determinat să-și înșele iubita fugită din șatră și să fie, astfel, blestemat să nu-și mai găsească liniștea? Ce s-a întâmplat cu cei doi prieteni porniți să elucideze misterului stăpânului castelului? Ce e cu băiețelul Baronului, stăpânul castelului, de se comportă uneori straniu? De ce actuala iubită a stăpânului castelului pare cuprins de melancolie, cu toate că-l iubește enorm, la fel ca și pe fiul acestuia, de parcă ar fi chiar copilul ei?

Au trecut zece ani de la întâmplările din „Stăpânul castelului” și lucrurile pare că s-au așezat. O parte dintre întrebările pe care le-am enunțat mai sus își găsesc răspuns. Majoritatea, de fapt. Dominic, gardianul de închisoare acuzat pe nedrept că a favorizat evadarea Baronului Nikos, este invitat acum de acesta la castel, în amintirea vremurilor de demult. Și stau și dau pe gât pahare de vin, povestea începe să se desfășoare, amintiri dureroase, crezute uitate, ies la lumină, demonii trecutului vin iar să-l bântuie pe Baron, și ajungem și noi să aflăm ce s-a întâmplat cu Rita, iubita lui, pe care acesta a neglijat-o în mod criminal, deși inexplicabil (doar erau îndrăgostiți până peste urechi, nu? Și-atunci de ce se comportă Baronul cu atâta cruzime cu ea, de ce cade pradă farmecelor acelei Cosette de la teatru, Anna, trecută și ea prin multe greutăți din cauza unei mame indiferente, ajunsă acum mare divă? Stă în natura omului să le facă rău celor pe care-i iubește, făcându-și, până la urmă, rău și sie însuși? Cred că da, și cred că aceasta este una din temele noi poveștii imaginat de Teodora Matei în acest volum doi), dar care i-a dăruit totuși un fiu, pe Simon.

Un copil straniu, de care acum are grijă Anna, ea însăși o ființă învăluită în mister și nostalgie. De ce spun straniu? Pare pierdut, dus pe gânduri, absent, cu gândul în altă parte. Parcă i-ar lipsi vitalitatea, scânteia, dorința de viață, ceea ce caracterizează în mod normal un copil de vârsta lui. Noroc cu legendele și misterele care străbat această nouă poveste. Noroc cu Stăpânul castelului. Noroc că acesta are prieteni gata să vină imediat la un pahar de vin și la unul de vorbă. Nu spun mai multe.

Pe mine m-a surprins întorsătura de la final. M-a surprins extrem de plăcut, asta după ce începusem să mă foiesc nedumerit în pat, citind cartea, întrebându-mă: Așa, și? Ce-i cu asta? Bun, niște lămuriri necesare, volumul unu clarificase niște aspecte, dar nu pe toate. Și gata, alte lămuriri, folositoare, nu zic nu, dar doar atât. Ei bine, n-a fost doar atât. A fost mai mult. A fost o poveste închegată, care chiar dacă trenează pe alocuri, vine cu o concluzie mai mult decât surprinzătoare și cu o întoarcere completă, la o sută optzeci de grade. Citiți cartea. Toți cei care apreciați povești fantastice cu tentă gotică. Nu contează că e în colecția Cașmir. E mai mult decât o poveste de dragoste. Mult mai mult. Sunt sigur că îmi veți da dreptate.

Lansări TRITONIC la Gaudeamus 2018

Fotografia postată de Editura Tritonic.

Standul România 100 / Pavilionul central, parter

Joi 15 noiembrie ora 18.00 – lansarea volumului Imaginea elitelor politice în literatura română. Studiu istorico-sociologic de Nicolae Frigioiu, colecția Tritonic Istorie.

Vineri 16 noiembrie ora 16.00 – lansarea volumului Cu Slavici și Arghezi după gratii. Procesul ziariștilor din 1919 de Lucian-Vasile Szabo, colecția Comunicare Media. Continuă lectura

Schiţe de iubire – Antologie de povestiri romance

Fotografia postată de Editura Tritonic.
SCHIȚE DE IUBIRE
Antologie de povestiri romance
„Ce noutate și ce definiție nemaiîntâlnită ar aduce o antologie cu povestiri de dragoste? Poate niciuna. Va aduce, cu siguranță, un oftat de nostalgie, unul de bucurie, un altul de speranță, de revoltă sau încântare. Va isca un zâmbet sau o pereche de lacrimi. Zece autori au acceptat provocarea de a scrie povești de iubire. Unii au mizat pe romantism, alții pe durerea despărțirii într-o relație imposibilă. Există scene fierbinți, dar și clipele de tandrețe ale primei întâlniri. Unele povești sunt menite celor ce vor acțiune cu sufletul la gură, altele celor ce doresc o poveste frumoasă, de citit în seri liniștite. Nu putem decât să sperăm că fiecare amator de romance va găsi între paginile acestui volum cel puțin o poveste pe gustul său.”

Continuă lectura

Lansările editurii Tritonic la Gaudeamus 2017

Fotografia postată de Editura Tritonic.

La Stand propriu / parter Pavilionul central

Miercuri 22 noiembrie

– ora 16.30 – Istorie  – lansarea volumului Revoluție și tranziție la români într-un secol scurt (1918-1989), autor: prof. univ. dr. Constantin Hlihor. Luări de cuvânt: prof. univ. dr. Ioan Scurtu, prof. univ. dr. Mihai Retegan, autor. Sala Cupola.

Vineri 24 noiembrie

– ora 17.30 – Asistență socială – lansarea volumului Pe urmele lui Durkheim. Harta Sinuciderii în România post-comunistă, autor Emanuel Adrian Sârbu. Participă autorul, prof. univ. dr. Doru Buzducea, editorul Bogdan Hrib.

– ora 18.00 – Mystery & thriller, lansarea romanelor Zeii ar trebui împușcați (seria Walther Funch, volumul 3), autor Aurel Cărășel, Nu dați cu pietre în Julieta (seria Ana Stancu, volumul 3), autor Tony Mott, Crimă în Grădina Botanică, autor Irina Munteanu, și a antologiei Noir de București, coordonată de Bogdan Hrib. Participă autorii și editorul Michael Haulică.

Fotografia postată de Editura Tritonic.  Fotografia postată de Editura Tritonic. Fotografia postată de Editura Tritonic.

– ora 19.00 – LIT – lansarea romanelor Crăciunul care nu a mai venit, autor Anamaria Ionescu;  Înstrăinare, autor Alina-Maria Duță, Zile senine, zile străine, autor Lucian Vasile Szabo, și volumul de poeme Aerul depărtării, autor Noemi Marin. Participă autorii și editorul Bogdan Hrib. Continuă lectura

Gala Tritonic Bestseller 2016

Image may contain: one or more people

Grupul editorial Tritonicvă invită la Gala Tritonic Bestseller 2016. Evenimentul se va desfășura sâmbătă 4 februarie 2017, începând cu ora 11.00 la 4+Social Cafee, în Strada Mendeleev nr. 37.

Stimați prieteni,

Pentru că vrem să ne onorăm autorii vom încerca să organizăm, începând din acest an, o Gală a celor mai vândute cărți Tritonic din anul precedent.

Pentru anul 2016 au participat, în competiție, 10 colecții și la fiecare dintre ele am selectat cele mai vândute trei cărți. A existat un singur criteriu: numărul de exemplare vândute în 2016. La competiție au participat colecțiile care au cel puțin 3 ani de la inaugurare și măcar 5 titluri apărute în acești ani. Nu a contat data apariției volumelor respective, pentru că veți constata că în top sunt și volume apărute în 2015 sau chiar cu o primă ediție în 2008. Continuă lectura