Semnal editorial 489 + Fragment în avanpremieră: Teodora Matei & Lucian Dragoș Bogdan – Omul-Fluture

PRECOMANDĂ. Volumele comandate se vor livra începând cu data de 24 august. 2022

Omul fluture

Primul volum din trilogia Omul fluture

Teodora Matei & Lucian Dragoș Bogdan

Colectia: SFFH

Format: 13 x 20 cm.

ISBN: 978-606-749-609-3

360 pagini

August 2022

Preț: 45 lei

Prezentare:

Ciberspaţiul s-a contopit cu realitatea. Cine nu e conectat la el nu există. Hackeri de identități, cypoli, creatori de blogveluri – romanul prezintă o radiografie a unui viitor posibil.

Acest proiect ne-a adus satisfacții pe care nu le anticipam atunci când l-am conceput. A fost apreciat de mulți dintre colegii noștri autori și ne-a adus aproape o serie de cititori. Mai mult, trilogia a avut parte chiar și de lucrări de fan fiction, o adevărată onoare pentru viziunea artistică a unui autor (Autorii).

„Un roman bun, scris cu multă pricepere şi înţelegere a celor două genuri abordate: cyberpunk şi poliţist.”

Daniel Timariu, Helion Online

„Jocul este unul veridic, plauzibil, personajele sunt profunde, conflictul are miză, iar toate acestea conduc spre impresia de carte foarte densă.” 

Alexandru Lamba, Gazeta SF

„Până acum n-am mai avut niciodată sentimentul de alienare pe care mi l-a dat acest roman.” 

Jurnalul unei cititoare

Introducere

OMUL-FLUTURE
de Teodora Matei şi Lucian-Dragoş Bogdan

Câteva cuvinte din partea autorilor

Omul-fluture a reprezentat a doua colaborare dintre noi, după nuvela Lună albă, lună stacojie (pe care o puteți citi în volumul 3.6, apărut la editura Tritonic). Inițial, ne gândeam să ne încercăm puterile cu o nouă nuvelă, dar discuțiile purtate au adus la lumină atâtea idei, încât ne-am dat seama că putem scrie un roman. Am ezitat. Una era să colaborăm la un text cu o dimensiune mai mică și o acțiune preponderent liniară, alta să îmbinăm multe fire narative într-o întreprindere de mare întindere. Mai ales că, la data aceea, unul dintre noi încă nu avusese experiența scrierii unui roman.
Dar am fost suficient de inconștienți încât să riscăm. Și să concluzionăm, pe când ajunsesem cu scrisul pe la jumătatea volumului, că firele narative meritau dezvoltate mai departe și puteam lua în calcul o trilogie.
A meritat. În primul rând, pentru experiența dobândită de amândoi în ale scrisului. Apoi, pentru că am învățat extrem de multe despre cum să ne ținem în frâu orgoliile, să colaborăm astfel încât să profităm de punctele forte ale fiecăruia. În paralel cu asta, între noi a ajuns să crească o relație de prietenie prețuită de amândoi, precum și o încredere aproape orbească în ce face celălalt.
Nu în ultimul rând, acest proiect ne-a adus satisfacții pe care nu le anticipam atunci când l-am conceput. A fost apreciat de mulți dintre colegii noștri autori și ne-a adus aproape o serie de cititori.
Mai mult, trilogia a avut parte chiar și de lucrări de fan fiction, o adevărată onoare pentru viziunea artistică a unui autor.
A venit, iată, momentul să reedităm primul volum. Nu este o simplă reeditare, căci am revizuit textul, căutând să-l facem mai unitar din punct de vedere… hai să-i spunem „tehnic” cu celelalte cărți ale seriei, Maya și Sindromul Charlotte. Mai mult, prezenta carte include și un text inedit: o povestire a cărei acțiune precede evenimentele trilogiei. O trilogie în care pasionații SF vor găsi destule easter eggs menite să omagieze diferite opere cyberpunk autohtone, o mișcare ce a cunoscut o perioadă efervescentă în anii ’90.
Și, evident, le mulțumim lui Cătălin Badea-Gheracostea și editurii Tracus Arte pentru că au deschis calea primei ediții a romanului, respectiv lui Bogdan Hrib pentru că a publicat restul trilogiei și, iată, o reîntregește acum sub umbrela editurii Tritonic.

Teo
LDB

FRAGMENT

Vânătoarea:

Un preludiu la OMUL-FLUTURE

În sala de ședințe se crease o ușoară rumoare datorată parțial întârzierii căpitanului, parțial nou-venitei. Intrase sigură pe ea, salutase scurt, apoi se așezase pe un scaun din spate. Scosese padul, pe care derula cu arătătorul mâinii drepte texte ce-i captau întreaga atenție. Părea să nu sesizeze șușotelile agenților, nici privirile insistente spre fusta de uniformă, ridicată câțiva centimetri deasupra genunchilor când pusese un picior peste celălalt.
Lungimea acesteia nu era decât unul dintre motivele pentru care, la intervale scurte de timp, capetele bărbaților se întorceau aparent spre panoul cu instrucțiuni pentru situații de urgență de pe peretele opus ușii. Unii uitau să coboare privirea de la părul arămiu revărsat în bucle peste umeri; alții întârziau, sperând să surprindă o sclipire a ochilor albaștri. Astfel, doar jumătate din cei prezenți se ridicară concomitent cu intrarea în sală a căpitanului Novak.
– Bună dimineața! rosti acesta grăbit, inspectându-i pe deasupra ochelarilor în timp ce arunca pe masă un teanc de dosare.
Le făcu semn din cap să se așeze, părând să caute pe cineva. Când o zări pe roșcată, zâmbi în colțul gurii.
– Dați-mi voie să vă prezint noua colegă: agent Dana, proaspăt absolventă a Academiei.
Câțiva bărbați începură să schimbe replici scurte, într-un cod secret al Secției. De când erau bobocii prezentați în cadru festiv? A cui fiică, iubită sau amantă era roșcata? Iar dacă nu era fiica nimănui, celelalte două posibilități o transformau într-un obiect tabu. Novak prinse câteva silabe, așa că ridică palma, cerând liniște.
– Domnișoară, vă rog să veniți alături de mine. Dumneavoastră, domnilor și… doamnă, accesați aplicația pentru situații de grad patru!
Helga pufni, sesizând greutatea cu care căpitanul o numise „doamnă”. În definitiv, nu era vina ei că rămăsese cu douăzeci de kilograme în plus după nașterea fiicei. Ori că, peste ele, din pricina stresului, mai adăugase cinci. Atâta timp cât Poliția Metropolitană avea uniformă pe măsura ei, nu se considera decât puțin supraponderală. Și, uneori, fericită că nu era trimisă în acțiuni directe. Atât de fericită încât se apucase să memoreze dosare întregi, devenind o bază de date mult mai accesibilă decât rețeaua suprasolicitată.
Femeia răspunse invitației mergând hotărâtă printre rândurile de mese, fără să arunce vreo privire în stânga sau în dreapta. Se așeză alături de căpitan și abia atunci toți cei din încăpere primiră cel mai atrăgător zâmbet, garnisit cu sclipirea ochilor de peruzea. Chiar și Helga, căreia tânăra îi amintea de ea, în tinerețe. Nu din punct de vedere fizic, ci datorită aerului de șoricel dresat dus printre oamenii mari ca să-și arate talentele. Novak începu prezentarea:
– Doamnelor, domnilor… agent Dana este, începând de astăzi, în subordinea mea. Am convocat această ședință deoarece domnișoara are o teorie privind morțile misterioase cu care ne-am confruntat în ultimele luni. În perioada de practică la Medicina Legală a studiat cazurile din mai multe secții, având astfel o privire de ansamblu.
Helga sări din scaun. Șoricelul nu părea așa inofensiv cum lăsase să se creadă.
– Domnule căpitan, dar și noi am făcut asta! În baza noastră de date avem cinci cazuri, plus alte douăzeci din restul Metropolei. Am întocmit analize comparative, studii…
Novak o întrerupse.
– Știu, știu! Analizele noastre conțin date despre tumori?
Helga înghiți în sec. Un pârâiaș de sudoare i se scurgea pe spate, pe sub cămașă. Căuta febril, în minte, dosarele celor cinci. Fără niciun dubiu, morțile fuseseră violente. Traumele fizice cauzaseră decese.
Recunoscu, dând din cap:
– Nu, domnule căpitan!
– Atunci luați loc!
Se supuse anevoie, mai mult din cauza durerii de picioare decât din respect pentru superior. Ar fi vrut să rămână în poziție de drepți, așteptând descoperirile tinerei savante.
– O să vă rog pe dumneavoastră să prezentați pe scurt studiul, în timp ce restul agenților îl vor descărca de pe linkul primit chiar acum pe e-comunicator.
– Bună dimineața! Sunt Dana, absolventă a Academiei, noua dumneavoastră colegă.
Se opri la auzul unui murmur în dreapta încăperii. Agentul Sonne tocmai împărtășise colegului din față ce reacție îi declanșase vocea tinerei. Neputându-se abține, Flavius confirmase, adăugând câteva detalii picante despre împrejurările în care i-ar fi plăcut s-audă glasul. Primi o uitătură de gheață și un rictus de la vorbitoarea grăbită să continue, pe un ton mai înalt:
– Am petrecut ultimul stagiu de practică la Medicina Legală. Un accident nefericit a făcut ca profesorul meu îndrumător pentru lucrarea de licență să fie indisponibil, astfel încât mi s-a dat o temă la alegere. M-am aplecat asupra…
Flavius nu se putu abține și adăugă în barbă, gemând sugestiv: „asupra mea, păpușă!”. Dana înăbuși hohotele din jur spunându-i răspicat:
– Niciodată, stimate domn! Nu sunteți genul meu.
Apoi continuă, ignorând chicotelile celorlalți și aplauzele mimate ale Helgăi. Sesiză, cu coada ochiului, zâmbetul de pe chipul căpitanului. Îl luă ca pe o încurajare.
– M-am aplecat asupra celor cinci cazuri de decese prin violență, cu autor necunoscut. Aș putea spune că am fost norocoasă, pentru că am avut la dispoziție toate cadavrele. În urma studiului amănunțit al acestora am observat că toate prezentau câte o pată neregulată la încheietura mâinii drepte. Puteau fi semne din naștere sau urmări ale unor accidente casnice ușoare. Am fost încurajată să merg mai departe când am scris colegilor din alte Secții cu rugămintea de a studia acest aspect. Am restrâns aria cercetărilor la cazurile care semănau cu ale noastre.
Sonne întrebă cu o ușoară nuanță de naivitate, ori prost mascată, ori voit tendențioasă:
– Din ce punct de vedere semănau? Erau toți morți?
Deși se așteptase să fie susținut de colegi, se văzu nevoit să asculte, în cea mai deplină liniște, răspunsul agentei:
– Erau victimele unui atac violent cu arme… să spunem neobișnuite, oarecum demodate.
Căpitanul Novak se străduise să țină acest amănunt în interiorul Secției. Niciun comunicat către presă nu specificase caracteristicile armelor. Fuseseră speculațiile câtorva agenți, confirmate de legistul-șef.
Celui din urmă i se ceruse confidențialitate. Totuși, cum aflase agenta al doilea criteriu, care-i îndreptățise să ceară familiilor să nu ridice trupurile până la expirarea termenului limită? Cu brațele încrucișate peste piept, Novak asista satisfăcut la ședința unde, pentru prima oară de la învestirea în funcție, nu mai era nevoit să prezinte de unul singur documentarea cazurilor.
– Am studiat, în ultimul an la Academie, tipuri de arme din istorie. Astfel, mi-a fost foarte ușor să identific, la una dintre victime, tăietura unei lame verticale perfect ascuțite, căzută de la înălțime, cu viteză mare. Ghilotina!
Câteva perechi de ochi o fixară speriate. Ce istorie… aia era deja preistorie! Cum se dusese cu gândul la așa ceva? Dana continuă să-i uimească:
– O altă victimă a murit otrăvită. Am identificat locul unde pieptul i-a fost străpuns de un obiect ascuțit. Cercetarea țesutului adiacent mi-a sugerat că a fost poarta de intrare a otrăvii, că de acolo s-a răspândit în corp. Și nu mi-a fost deloc greu să mă gândesc la o săgeată. Poate de lemn, datorită adâncimii reduse la care a pătruns. Una de metal probabil i-ar fi ieșit prin spate.
Se opri la vederea unei mâini ridicate pe la mijlocul sălii. Marco primi permisiunea de a pune o întrebare.
– Agent Dana, care este legătura dintre semnele de pe mâinile lor, tumorile menționate de căpitanul Novak și teoria armelor? Cea din urmă v-ar fi putut parveni de la cineva din interior.
– Cercetarea trupurilor a fost individuală, fiecare agent a făcut-o pe cont propriu. Raportul meu a fost unicul care a conținut acest amănunt. La fel, semnele fără aparentă legătură cu decesul. Un ultim amănunt specificat de mine mi-a oferit motivul de a studia celelalte cadavre din morgă și a-mi completa raportul.
Agentul plusă:
– Care e amănuntul?
– Din treizeci de cadavre studiate, doar cele cinci prezentau o tumoare la nivelul hipotalamusului.
Se auziră primele fluierături mascate, scoase de guri uimite. Novak jubila. Simțea că aspectul tinerei nu mai prezenta nicio importanță. Le captase atenția.
– Vreți să spuneți că au fost, într-un fel, eutanasiați? nu se lăsă Marco, prins de povestire.
– N-aș merge atât de departe. Mi s-a părut că deschide o altă perspectivă. Că nu e doar o coincidență faptul că victimele unor arme demult dispărute aveau câte un semn din naștere, sau dobândit, și o tumoare în stadiu incipient la nivelul creierului mic.
Majoritatea celor prezenți se întrebau de ce nu făcuse nimeni legătura, până atunci, între cele trei indicii. Parțial invidioși, parțial încântați, începură să-și împărtășească părerile. Neluându-i în seamă, Dana continuă:
– Am făcut un raport către Comandament și am primit permisiunea de a cere certificate amănunțite de la restul morgilor din oraș. Rezultatele sunt similare.
Se lăsă pe spătarul scaunului, mulțumită, sub privirile încurajatoare ale căpitanului Novak. Acesta împinse ochelarii spre rădăcina nasului, făcându-se a citi ceva pe propriul pad.
– A descărcat toată lumea raportul? Ok… Eu cred că e cazul să abordăm aceste crime din altă perspectivă. Propun să reluăm ancheta studiind cu atenție dosarele medicale ale victimelor. În cazul în care acestea nu ne oferă informații, să lărgim cercul cunoscuților, rudelor, axându-ne pe amănunte.
Sesiză foiala agenților și nemulțumirea vădită a Helgăi, exprimată printr-un oftat adânc. Continuă pe un ton neutru, dar hotărât:
– Veți acționa în echipele deja formate. Voi face doar două modificări: Helga merge cu Dana, iar Sonne cu Leandro. Spor la treabă! Aștept, ca de obicei, rapoarte pe canalul de urgențe de grad patru. Nu e nevoie să precizez că datele sunt confidențiale, chiar față de colegii dumneavoastră din alte departamente.
Părăsi sala de ședințe, nu înainte de a dezactiva dispozitivul de bruiere din telecomanda ascunsă în pixul din buzunarul de la piept.
*
Atâta timp cât căpitanul Novak nu distribuise cazurile, sarcina reveni agentului Marco, cel mai vechi în secție. Fără a dispune de aceeași autoritate, dar posesorul unui calm imperturbabil, ignoră lamentările lui Sonne și scaunul trântit de Helga, precum și glumele cu tentă sexuală ale lui Flavius.
Prin urmare, repartiză echipei de femei dosarul Lisei, mama singură ce fusese găsită decapitată în parcul central și pe cel al hair-stylistului homosexual, Carmen. Cadavrul acestuia stătuse o săptămână în garsoniera de la periferie. Moarte prin otrăvire.

Ultimul concurs (pe săptămâna asta): Un pachet de trei cărți oferite de Editura Tritonic – „Instinct criminal” de Thomas Enger, „Himere” de Teodora Matei și „Cartea nimicurilor” de Dănuț Ungureanu

Ultimul concurs (pe săptămâna asta – săptămâna viitoare se mai anunță cel puțin unul). Editura Tritonic pune la bătaie trei pachete de cărți (pentru blog, Facebook și Instagram) care constau în cele mai recente apariții editoriale: „Instinct criminal” de Thomas Enger, „Himere” de Teodora Matei și „Cartea nimicurilor” de Dănuț. Primele două au apărut în colecția Mystery & Thriller, iar cea de-a treia a apărut în seria de autor Dănuț Ungureanu.

Ce să faceți pentru a vă înscrie la concurs? Ca de obicei, trebuie doar să apreciați paginile Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke) și Editura Tritonic (https://www.facebook.com/tritonic.editura) și să răspundeți la întrebarea: Ce alt titlu ați mai dori să citiți dintre cele apărute la această editură (și normal că nu se supără nimeni dacă distribuiți această postare, ba din contră)?

Iar sursa de inspirație se află aici: http://www.tritonic.ro/.

Concursul va dura o săptămână, iar câștigătorul va fi ales prin Random.org. Mult succes!

Despre premii:

Instinct criminal - Thomas Enger

Titlul este disponibil cu precomanda. Livrarea se va face incepand cu data de 26 noiembrie 2021.

Ce poate transforma un baiat intr-un criminal?
Thomas Enger este unul dintre cei mai buni scriitori ai genului Nordic Noir, iar Instinct criminal, cea mai buna carte a sa de pana acum. Exceptionala! – Ragnar Jonasson Pentru cititorii carora le plac aceste traduceri scandinave, Instinct criminal reprezinta un deliciu… dialogul este inteligent si captivant, iar personajele par sa prinda viata in aceasta poveste complexa si plina de suspans. – Jessica Mann, Literary Review

Continuă lectura

Semnal editorial 406 + Fragment în avanpremieră (și lansare): Teodora Matei – Himere

Lansare Miercuri 24.11, ora 21.20, Facebook Libris

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, copil şi text care spune „TEODORA MATEI 千 HIMERE Un nou roman din seria „Cazurile și necazurile comisarului Anton lordan"”

Teodora Matei reușește să capteze interesul cititorului de la primele pagini cu câte un mister care-l provoacă să dea paginile, dornic să afle ce s-a întâmplat. De data aceasta, primului mister i se adaugă un al doilea, apoi un al treilea, într-un puzzle gigantic căruia cuplul Iordan-Matache (două personaje ale căror vieți profesionale și personale par a se găsi într-un echilibru perpetuu una față de cealaltă) încearcă să-i găsească rezolvarea.

Lucian Dragoș Bogdan, autorul seriei „Vagabond” 

Un nou roman de Teodora Matei, o nouă lectură agreabilă. Talentul Teodorei constă în abilitatea de a combina scenele criminaliste cu elemente ce țin de viața personală a protagoniștilor. O carte remarcabilă, în care echipa formată din comisarul Anton Iordan și inspectorul principal Sorin Matache ne rezervă noi surprize.

Daniel Timariu, autorul seriei „Tenebre”

Teodora Matei
HIMERE
Un roman de seria „Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan”

Capitolul 1 – Bănuieli
Luni – 19 iulie 2021

Meteorologii anunțau o vară toridă. Comisarul Anton Iordan se plictisise să urmărească noutățile la televizor. Mai vedea, din când în când, notificările primite pe rețelele sociale de la diverse site-uri de știri. Nu era mare diferență între ele. Prefera să nu știe, să ia fiecare zi așa cum ar fi fost și s-o ducă la bun sfârșit. Primele șase luni ale lui 2021 nu fuseseră prea liniștite. În aprilie trăise experiența răpirii din Brașov când, mai credul decât și-ar fi închipuit că putea fi, speriat de dezvăluirea relației cu Andreea, lăsase garda jos și se întâlnise cu Stângaciu, un fost pușcăriaș pornit să se răzbune pe cei ce-l încarceraseră cu mult timp în urmă. Boala cauzată de virus îl salvase atunci; complicea răpitorului preferase să-i ofere libertatea, crezând că astfel ar fi scăpat de urmările propriilor fapte. Numai că inspectorul principal Sorin Matache nu se lăsase, urmărise toate pistele și descoperise adevărul.

Continuă lectura

Lansări TRITONIC BOOKS la LibFEST 24-27 nov. 2021. LIVE pe libris.ro

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

– miercuri 24 nov. Ora 21.30 – lansare „HIMERE”, un roman din seria „Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan”, autor Teodora Matei, colecția Mystery & thriller. Participă: Teodora Matei, Tony Mott, Bogdan Hrib, coordonator colecție. Durată: 25 min.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „-27Noiembrie2021 Ediț›iaall L'BRIS L'Bfest 24 noiembrie ora 21:30 Himere- Teodora Matei din seria ”Cazurile inecazurile comisarului Anton Iordan" colecția Mystery thriller moderator: Bogdan Hrib invitați: Teodora Mateiîn dialog TEODORA MATEI editura: Tritonic Tony Mott rmăreste LANSARE online libris.ro TRITONIC HIMERE”

–  joi 25 nov ora 18.00 – lansare volum „East Site Story. Startup în Est”, autori Mircea Luncan și Kaloian Kirilov, colecția Smart Books. Participă: Mircea Luncan, Kaloian Kirilov, Bogdan Hrib, coordonator colecție. Durată 25 min.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

– joi 25 nov. ora 21.30 – lansare roman „Cartea nimicurilor”, în Seria de autor Dănuț Ungureanu. Participă: Eliza Claudia Filimon, Universitatea de Vest Timișoara, Teodora Matei, autor Tritonic și Bogdan Hrib, consilier editorial Tritonic. Durata 25 min.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „-27Noiembrie2021 EdiÈiaall-a L'BRIS L'Bfest 25 noiembrie ora 21:30 Cartea nimicurilor- DănuÈ Ungureanu Danlut SorideAutor Sorie UNGUREANU TimiÈoara moderator Bogdan Hrib Filimon, Universitatea Teodora Matei, autor Tritonic Vest editura: Tritonic LANSARE DE CARTE rmăreste online libris.ro TRITONIC Cartea nimicurilor”

– vineri 26 nov ora 21.30 – lansare roman „Instinct criminal”, autor Thomas Enger, colecția Mystery & thriller. Participă: Thomas Enger, Liviu Szoke, bookblogger, Bogdan Hrib, coordonator colecție. Durata 25 min.

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, carte şi text care spune „Noiembrie 2021 Ediț›iaall- Upmarca L'BRIS L'Bfest 26 noiembrie ora 21:30 LANSARE DE CARTE Instinct criminal- Thomas Enger moderator: Bogdan Hrib invitați: Thomas Enger, Liviu Szoke și Bogdan Hrib editura: Tritonic-colecția Mystery & thriller THOMAS ENGER Urmăreșteevenimentul online pe libris.ro t... TRITONIC INSTINCT CRIMINAL”

Mâine, avanpremieră din noul volum al Teodorei Matei „Himere”, dar și detalii despre o apariție foarte așteptată, „Instinct criminal” de Thomas Enger. Și… un concurs cu premii foarte tentante, firește. Trei concursuri, de fapt. 🙂

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „27Noiembrie 2021 Editiaa LBRIS L'Bfest 26 noiembrie ora 21:30 Instinct criminal- Thomas Enger moderator: Bogdan Hrib invitați: Thomas Enger, Liviu Szoke și Bogdan Hrib editura: Tritonic-colecția Mystery thriller THOMAS LANSARE DE CARTE ENGER online libris.ro TRITONIC IINSTINCT CRIMINAL”

Lansări TRITONIC BOOKS la LibFEST 24-27 nov. 2021

Ar putea fi o imagine cu text

– miercuri 24 nov. Ora 21.30 – lansare „HIMERE”, un roman din seria „Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan”, autor Teodora Matei, colecția Mystery & thriller. Participă: Teodora Matei, Tony Mott, Bogdan Hrib, coordonator colecție. Durată: 25 min.

–  joi 25 nov ora 18.00 – lansare volum „East Site Story. Startup în Est”, autori Mircea Luncan și Kaloian Kirilov, colecția Smart Books. Participă: Mircea Luncan, Kaloian Kirilov, Bogdan Hrib, coordonator colecție. Durată 25 min.

– joi 25 nov. ora 21.30 – lansare roman „Cartea nimicurilor”, în Seria de autor Dănuț Ungureanu. Participă: Eliza Claudia Filimon, Universitatea de Vest Timișoara, Teodora Matei, autor Tritonic și Bogdan Hrib, consilier editorial Tritonic. Durata 25 min.

– vineri 26 nov ora 21.30 – lansare roman „Instinct criminal”, autor Thomas Enger, colecția Mystery & thriller. Participă: Thomas Enger, Liviu Szoke, bookblogger, Bogdan Hrib, coordonator colecție. Durata 25 min.

Semnal editorial 327 + Fragment în avanpremieră („Secrete”, de Teodora Matei): Editori Tony Mott & Bogdan Hrib – Noir de Brașov

Ar putea fi o imagine cu text care spune „Povestiri reunite de TONY TONYMOTTși MOTT BOGDAN HRIB NOIR de BRASOV MYSTERY& THRILLER”

Precomandă cu lansare la festivalul LibFEST și livrare din 20 august 2020.
NOIR de Brașov

Povestiri reunite de Tony Mott și Bogdan Hrib

Colecția: Mystery & thriller

Format: 13 x 20 cm

ISBN: 978-606-749-557-7

348 pag

Preț: 47 lei

August 2021

De ce „Noir de Brașov”?

Aventura volumelor colective „Noir de…” a pornit de la o… editură americană care și-ar fi dorit un „Bucharest Noir” cu 10 povestiri, corecte politic, reprezentând geografic uniform suprafața capitalei, cu autori de toate genurile, religiile, vârstele și rasele… Nu ne-am potrivit. De fapt cred că n-au fost bani. La ei, nu la noi.

Și atunci am găsit (cu greu) 18 autori (bucureșteni, bănățeni, ardeleni și tot așa, după cum ne cunoșteam…) care au scris povești pentru „Noir de București”; cartea de peste 500 de pagini, a apărut în 2017. Au urmat „Gastro Noir” în 2018 și „Noir de Timișoara”, coordonată de Daniel Timariu, în 2019.

Anul 2020 n-a fost prea ofertant. Nu comentăm.

Continuă lectura

LibFest 2021: lansările editurii Tritonic

Aflat la prima ediție în mediul virtual, târgul online de carte și experiențe culturale LibFest aduce la un click distanță 100 de edituri, peste 150 de lansări și dialoguri cu autori români și internaționali, 25.000 de titluri însumând 1 milion de volume cu reduceri între -20% -80% și peste 3.000 de cărți cu autograf.

Vineri 26 martie, ora 21.00, lansarea romanului Mör, LIVE de la Londra cu Johana Gustawsson în dialog cu Bogdan Hrib. Colecția Mystery & thriller, martie 2020

Ar putea fi o imagine cu cuţit şi text care spune „Scrierea Johanei Gustawsson atát este electrizantă. Extrem de convingătoare! JOHANA Peter James GUSTAWSSON ( Al doilea thriller din seria Emily Roy și Alexis Castells Mör este un roman plin de feminitate care explorează dorințele, senzațiile, profunzimile, nebuniile legăturilor de familie. Familii fericite, familii isfunctionale sau pe cale de disoluție, care transmit, mod conÈtient sau nu, mesaje pline violență. MÖR”

Johana Gustawsson locuiește la Londra împreună cu familia sa. Bunicul ei, Simon Lagunas, deportat de naziști la Buchenwald, a contribuit la eliberarea acestui lagăr de concentrare. Lăudat de cititori și apreciat de critici, Block 46, romanul de debut al autoarei, reprezintă o incursiune în inima măcelului nebunesc și reînvie trista amintire a Holocaustului. Block 46 a fost distins cu Premiul Nouvelle Plume d’Argent.
Block 46 a apărut la Tritonic în 2019 și a fost lansat în prezența autoarei.
Mör, cea de-a doua anchetă întreprinsă de Emily Roy și Alexis Castells, se inspiră din tenebrele altui flagel petrecut în secolul al XIX-lea, la Londra, pe străduțele bântuite de Jack Spintecătorul.

Continuă lectura

Semnal editorial 195 + Fragment în avanpremieră: Teodora Matei – Inima Castelului

Fragment în avanpremieră INIMA CASTELULUI, de Teodora Matei

Din 1 octombrie în librării

Primele două volume ale seriei le găsiți aici și aici, iar despre ele am scris pe blog, aici și aici.

Inima castelului

de Teodora Matei

Capitolul 1 – Tristețe

Peste orașul încins se lăsa seara. O ploaie venită din senin, de un sfert de oră, nu reușise să domolească arșița de peste zi. Doar ridicase, din asfalt, un abur călduț și alungase trecătorii pe sub streșini sau copertinele stațiilor de autobuze. De după blocuri, ultimele raze de soare uscau frunzele copacilor de pe străduța lăturalnică, străjuită de arbori ce-și uneau, la trei metri deasupra solului, coroanele impunătoare. O pală de vânt scutură câteva picături reci pe ceafa și spatele lui Dan. Grăbit, bărbatul doar tresări, înfiorat, continuându-și drumul spre casa prietenului său. Aversa de mai devreme îl făcuse să întârzie; nu voia să piardă nici măcar un minut din timpul pe care obișnuia să-l petreacă, săptămânal, cu Dominic. Deși celălalt nu-i răspundea niciodată, el continua să-i povestească ce făcuse peste zi, ce cafenele se mai deschiseseră prin oraș, ori ce prieteni mai vechi întâlnise. Îl ținea la curent cu năzbâtiile recente ale fiului său. De când începuse să meargă, băiețelul explora cele mai neobișnuite colțuri ale casei și curții, obosind adulții obligați să stea necontenit cu ochii pe el.

Ajuns în fața porții, Dan întârzie o clipă cu mâna pe clanță. În hamacul de pe terasa acoperită din spatele casei, vedea doar profilul lui Dominic și vârfurile mâinii stângi atingând podeaua de lemn. Dacă n-ar fi avut ochii deschiși, ar fi putut jura că dormea; pieptul i se ridica ușor cu fiecare inspirație, apoi cobora ca într-un oftat.

Bărbatul înaintă pe aleea betonată; când mai avea câțiva pași până la intrarea în casă, ușa acesteia se deschise și fu întâmpinat de mama prietenului său.

– Bună seara, Dan! Ai reușit să ajungi! Mă gândeam că ploaia asta…

– Să fim serioși! Sărut mâna! A fost o ploicică, oricum m-a prins pe stradă, m-am adăpostit într-o librărie și, când s-a oprit, mi-am văzut de drum.

– Ce-ți face băiatul? Tot neastâmpărat?

Evita să-i spună copilului pe nume. Se bucurase atunci când Dan o anunțase, cu mândrie, că alesese să-și boteze fiul după cel mai bun prieten al lui. I se strângea inima, însă, atunci când trebuia să pună alături imaginea unui puști vioi, plin de viață, și cea a fiului său pierdut într-o lume din care se părea că nimeni și nimic nu-l mai putea întoarce. Dominic fusese, la rândul lui, un copil jucăuș, curios, vesel; se maturizase, poate, un pic prea devreme, atunci când apăruseră gemenii, iar el se implicase, mai ales după moartea tatălui lor, în creșterea și educația celor mici.

– Da, are tot mai multă energie, iar noi încercăm să ținem pasul cu el. Ce face? întrebă ca să schimbe vorba, arătând spre bărbatul din hamac.

Femeia ridică umerii a neputință. Ridurile de pe frunte i se adânciră când șopti, de parcă n-ar fi vrut să fie auzită decât de Dan:

– Ca de obicei. Cred că știe când trebuie să vii, pentru că, din când în când, l-am văzut privind spre poartă.

– Ăsta e un semn bun, nu-i așa? încercă bărbatul s-o încurajeze.

– Sau, poate, doar o părere de-a mea. O speranță că, într-o zi, va fi la fel ca înainte.

Dan se apropie de ea, o îmbrățișă, apoi o mângâie încet pe spate.

– Și eu sper! De-aia vin să-l văd, să-i vorbesc, mi-aș dori să-i spun ceva să-l trezească…

Bătrâna dădu din cap, neîncrezătoare. Mai oftă o dată, adânc, după care se întoarse brusc pe călcâie. Îi aruncă rapid, peste umăr, ca să nu-i vadă lacrimile:

– Vă aduc imediat niște vin și prăjituri!

Musafirul se îndreptă spre terasă și salută, dorindu-și să i se răspundă:

– Hai salut, Domi! Ce mai faci? Am trecut să văd cum ești.

Ochii celuilalt păreau goi. Deși ațintiți spre noul venit, priveau prin el, dincolo de el, de parcă o cortină invizibilă îi împiedica să vadă lumea înconjurătoare. Nu erau senini, ca ai orbilor, fixând un punct acolo unde bănuiau fața interlocutorului. Nici umbriți, ca ai celor ieșiți după mult timp din întuneric sau loviți de o lumină puternică. Erau lipsiți de lumina vieții, oglinzi reci ce nu reflectau nimic.

Dan se lăsă pe fotoliul din fața hamacului. Sesiză o ușoară mișcare prin care celălalt își schimbă poziția; spera că Dominic se întorsese spre el, nu căutase doar să se așeze mai comod. Dădu deoparte cartea cu copertele zdrențuite, ca să facă loc tăvii cu o carafă de vin, două pahare și un platou cu prăjituri cu vișine. Femeia se strecurase în vârful picioarelor, parcă nevrând să-i deranjeze. Mai întârzie câteva secunde privindu-și fiul, apoi se retrase. Și-ar fi dorit să-i mai audă vorbind, entuziasmați, ca pe vremuri.

– Bun vinul ăsta, Domi! Nu știu de unde-l ia mama ta, dar, de fiecare dată, mă bucur să scoată carafa de cristal și s-o umple doar pentru noi! spuse Dan încercând să zâmbească.

Spera că prietenul lui nu-i sesizase veselia forțată din glas, nici tremurul mâinii când umpluse cele două pahare. Ridică unul și, controlându-și vocea, închină:

– Hai noroc! Să trăiești, frate!

Apoi luă câteva înghițituri, bucurându-se de licoarea rece.

– Am trecut prin centru acum, în drum spre tine. Știi la ce mă gândeam? Că ai putea să vii și tu cu mine, să dăm o fugă pe străzile-alea ale noastre, pe unde pierdeam zilele și nopțile. Ce zici? Te bagi? Hai!

Întinse mâna spre Dominic, ca și cum ar fi vrut să-l ajute să se ridice. Nu primi decât un refuz clar, când celălalt întoarse capul, evitându-i privirea.

– Ei, nu-i nimic, poate vii data viitoare! Până atunci mai ai timp să te gândești. Nu-ți face griji în privința hainelor! Oamenii ies la plimbare cum le vine. Unii, la costum, dar cred că ăia sunt corporatiști cărora le e lene să mai treacă pe-acasă, să se schimbe. Alții, ferchezuiți nevoie mare; cred că sunt la prima întâlnire, sau cam așa ceva. Și mai sunt ăștia ca mine, care trag pe ei ce haine curate găsesc prin dulap și-o rup la goană pe stradă, să n-apuce să strige după ei mama, sau nevasta, sau copilul. Eu sunt în a treia categorie, zise Dan, dar se opri brusc, pentru că nici lui nu i se părea c-ar fi fost convingător.

Goli paharul de vin și îl mai umplu o dată. Luă o prăjitură și o savură meticulos, părând preocupat de gustul și textura acesteia. Dominic îl urmărea atent, însă imediat Dan văzu că bărbatul se uita, de fapt, la cartea aceea veche citită și răscitită din scoarță-n scoarță. Lăsa impresia că nu-și dorea ca vreun strop de apă, sau de vin, ori vreo firimitură de prăjitură, să-i atingă scoarțele. De altfel, printr-o mișcare bruscă, o luă și și-o așeză pe piept.

Dominic închise ochii, oftând adânc. Se regăsi în salonul Baronului, cufundat într-un fotoliu impunător, cuprins de o stare de liniște specifică acelui loc. Ori tovărășiei acelor oameni. Anna, Nikos, mai de curând și Simon, fiul acestuia. Cel de care-l lega ceva atât de puternic încât simțea că-mpart același suflet. Poate chiar o făceau. Îi era tot mai greu să creadă că visa atunci când străbătea călare pajiștile din jurul castelului sau potecile înguste ale pădurii. Ori când, îmbrăcat în straie alese, invita la dans o domnișoară frumoasă, știindu-se privit de tatăl său. Nu știa cum să spună toate astea și, atunci, își impusese să tacă. Veselia forțată a oaspetelui, povestirile haioase despre oameni cunoscuți în altă viață, istorisirea celor mai recente năzbâtii ale fiului său nu făceau decât să-l rupă de lumea cealaltă, ce-l primise cu brațele deschise, oferindu-i un răgaz de la toată frământarea anilor dinainte.

Dan se lăsă să alunece, sprijinindu-și capul de spătar. Era mâhnit, furios, deznădăjduit. Șopti ca pentru el, privind în jos:

– Nici nu știi cât de mult mi-aș dori să fii ca pe vremuri! Îl urăsc din tot sufletul pe bogătanul ăla arogant! Îi urăsc puterile sau uneltirile care te-au îndepărtat de noi! Îi urăsc nenorocita aia de viață clădită pe suferința altora. De-aș putea…

Se întrerupse, pentru că Dominic părăsi hamacul și, strângând cartea Baronului cu ambele mâini, dispăru în casă, trântind ușa în urma lui. Dan nu-și dusese ideea până la capăt nici măcar în minte, însă atunci când bătrâna ieși în curte, privindu-l întrebătoare, gândurile i se limpeziră, privirea i se însenină, apoi își lămuri gazda:

– Cred că nu era într-o dispoziție prea bună… Poate că-l plictiseam. Dar nu renunț! Săptămâna viitoare voi fi aici, ca de obicei!

– Te aștept, Dane! îl asigură, ușurată, bătrâna. De când au plecat și gemenii suntem atât de singuri…

Bărbatul nici nu voia să-și imagineze viața într-o casă cu un om care se strecura precum o umbră, care stătea majoritatea timpului în cameră, cu draperiile trase, care nu mai scosese o vorbă de ani întregi, a cărui minte rătăcea într-un timp trecut, prin locuri ce-ar fi trebuit să-i rămână străine.

– Eu nu-mi pierd speranța! Nici dumneavoastră n-ar trebui s-o faceți! Simt eu, așa, că va fi bine, că Dominic se va-ntoarce printre noi…

– Doamne, cât îmi doresc…, recunoscu femeia, iar Dan o îmbrățișă, mirându-se de efuziunile sentimentale la care se dedase într-o singură seară.

– Stai așa, să-ți dau o sticlă de vin și niște dulciuri pentru cel mic!

– Nu, nu, mulțumesc, se eschivă Dan, încercând să refuze.

– Fii serios! Ia-le și bucurați-vă de ele! Te mai aștept, mai spuse șovăielnic, cu ochii umezi.

Dan luă sacoșa întinsă de gazdă și se îndepărtă, pe alee. În poartă, se opri să mai arunce o ultimă privire spre fereastra prietenului său.

Dominic întârzia cu mâna pe draperii înainte de a le trage, să se izoleze de lumină, de oameni, de lucruri neînțelese. Un bărbat îi făcea cu mâna. Îl ignoră. Poate era vreun străin dornic de cunoștințe noi, ori cineva întâlnit de mult. Se retrase din dreptul ferestrei, bucurându-se de penumbra dormitorului. Întins pe pat, deschise cartea Baronului și începu să citească, atent. Știa, pe de rost, toate cuvintele. Își amintea, fără să știe cum, de parcă el însuși le trăise, toate lucrurile descrise acolo. Revedea, cu ochii minții, locuri unde nu călcase niciodată, ce-i păreau teribil de familiare. Într-un târziu ațipi zâmbind, ca un copil rătăcit ce-și găsise casa.

*

Pe măsuța metalică de pe terasa din fundul curții, Dan adusese sticla de vin primită câteva ore mai devreme, cuburi de gheață într-o cană metalică, două pahare și caserola cu prăjituri. Din păcate, fiul lui scobise, cu degețelul, după toate fructele și linsese zahărul de deasupra, astfel încât nu mai rămăseseră decât niște bucățele de aluat galben găurit ca un șvaițer. Când Dora, soția lui, i se alătură, bărbatul umplu paharele și împinse unul spre șezlongul pe care se așezase femeia.

– Of… nu mai pot, copilu-ăsta e din ce în ce mai energic! Pe zi ce trece descoperă din ce în ce mai multe chestii, iar eu trebuie să inventez tot felul de subterfugii ca să-l îndepărtez de pericole!

– Știu, iubito… Vrei gheață?

– Nu! Cum să strici un vin așa de bun cu gheață? Lasă-mă să-l savurez…

– Bine, admise bărbatul, pentru care toate băuturile erau la fel, atâta timp cât conțineau alcool care să-l zăpăcească și să-i îndulcească realitatea.

Pe vremea când fura din dulapul bunicului orice sticlă îi cădea la îndemână, se bucura de ea, aflând abia mai târziu, peste ani, că băuse într-o seară sau două, cu Dominic, licori prețioase din care aristocrații turnau doar așa, de formă, câte-un deget pe fundul paharului. Apucă, totuși, două cuburi și le lăsă să cadă în vinul cu tentă rozalie.

– Mâine mă revanșez, promise după ce luă două înghițituri. Îl duc pe ștrengar în parc, știi că-i place!

– Cum vrei, răsuflă ușurată Dora. Apropo, ce-ai făcut azi? Cum mai e Dominic? întrebă, luând de pe farfurie o bucată de prăjitură cu urme de fructe.

– La birou a fost ca de obicei… Dominic… nu știu, nu s-a schimbat nimic.

Rămase privind în gol, spre luna ivită peste acoperișul casei de alături. Voia să găsească în soția sa un aliat însă, deși îi povestise pățaniile prietenului său, femeia rămânea mereu rezervată. Nu-l cunoștea pe celălalt decât din povestiri și insista că bărbatul devenise victima unei depresii crunte, că un psiholog sau un psihiatru l-ar fi ajutat să-și revină.

– Tu nu l-ai cunoscut înainte, nu știi cum era el, plin de viață, dedicat familiei, mie, cum o luam pe arătură și mă trăgea după el… Cum a crezut toate poveștile Baronului și și-a dorit să i se facă dreptate… Și cum a plecat, într-o seară, la castel, și s-a întors cu mințile rătăcite…

– Te cred, spun doar că nu știi ce s-a întâmplat acolo, poate a suferit un șoc, poate are nevoie să discute cu cineva străin de toate astea… Pe bune, tot aud, de ani de zile, legenda asta cu vraja care-l leagă pe marele aristocrat de castel, de blonda aia care, între noi fie vorba, nici ea nu mai are toate țiglele pe casă… Sunt bune, așa, de depănat la un pahar de vin, dar trebuie să fii tare naiv să crezi în ele.

Dan ridică din umeri. Ceea ce erau pentru alții legende, pentru el fusese un crâmpei de viață.

– Vrei să-ți fac un masaj la picioare? propuse, resemnat.

– Dacă-mi faci, te mai las să-mi spui povești cu minunatul Nikos și inocentul Dominic. Dar nu mai mult de-un sfert de oră, că mi-e tare somn! Simt nevoia să mă bag în pat. Clipele-astea, de când adoarme piciul, trec cu viteza gândului!

Dora se lăsă pe-o parte, trecu picioarele peste brațul șezlongului, i le puse în poală și închise ochii, sperând să nu adoarmă acolo, în grădină.

– Odată am mers cu Dominic la castel, începu Dan, cu o mână mângâind piciorul paharului aburit, cu cealaltă – degetele soției. Cred că niciodată n-am mai avut sentimentul ăla ciudat că alături de mine se mișcă, vorbesc alți oameni pe care nu-i puteam vedea. Am intrat pe un geam al bucătăriei și, deși pe plită se pusese praful de-un deget, aș fi putut jura că mirosea a plăcinte proaspăt scoase din cuptor. Apoi am ajuns la ușa salonului, una mare, de stejar, cu clanță aurită. Se auzeau vocile unor bărbați încinși la un joc de cărți, simțeam fum de trabucuri fine… Dar castelul era gol, supravegheat de niște paznici cu câini. Ți-am zis cum i-a adormit Dominic?

Făcu o pauză, dar nu primi niciun răspuns. Picioarele femeii atârnau grele pe coapsele lui; se uită la ea și o văzu respirând regulat, cu pătura strânsă peste piept. Trase o a doua pătură de pe scaunul alăturat, o înveli și povesti în continuare. Știa că nimeni nu-l mai asculta, dar simțea nevoia să-și reamintească.

– Am urcat, pe o scară îngustă, spre dormitoare. Eu mă tot opream, întrebam, dar Dominic era acolo ca acasă. Știa, din povestirile Baronului, cum să ajungă peste tot. M-am speriat al naibii de tare când s-a întins pe patul ăla și-a adormit. Iar eu nu puteam să-l trezesc! În cele din urmă, l-am luat la palme și s-a deșteptat greu, ca dintr-un coșmar. Am plecat fix înainte să se dumirească dihăniile-alea. Eu îmi scrântisem piciorul, Dominic mă trăgea după el… De-aia zic, draga mea, nu crezi c-ar fi o idee bună să am o discuție cu Nikos?

Evident, femeia nu-i putea răspunde, iar de când lui îi încolțise în minte ideea unei vizite la castel, începuse să-și facă planuri. Știa că soția nu l-ar fi încurajat; eventual, de dragul lui, ar fi acceptat ca el să plece, însă nu pe deplin convinsă, ci doar ca să-i facă pe plac. Sperând că Dan s-ar fi întors cu coada-ntre picioare, dând deoparte, pentru totdeauna, legendele și poveștile Baronului.

Concurs Editura Tritonic, în parteneriat cu Biblioteca lui Liviu: 4 noi apariții din colecția Thriller & Mystery

Un nou concurs pe Biblioteca lui Liviu. Editura Tritonic pune la bătaie un pachet alcătuit din patru titluri apărute în colecția Thriller & Mystery: Teodora Matei – Afaceri de familie, Lucian Dragoș Bogdan – Văduva neagră, Bogdan Hrib – Reziliență și Marc Voltenauer – Cine a ucis-o pe Heidi. Luni, 18 mai, va fi extras un singur câștigător, care apoi va fi anunțat atât aici, pe blog, cât și pe pagina mea de Facebook (https://www.facebook.com/profile.php?id=100007516980374) și pe cea a Bibliotecii lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke).

Pentru a putea intra în concurs trebuie să răspundeți la întrebările: ați mai citit vreun titlu din colecția Thriller & Mystery a editurii Tritonic? Dacă da, care?

Vă puteți inspira de aici, bineînțeles!

Mult succes!

Despre cărți: Continuă lectura

Lecturi 215: Daniel Timariu – Tenebre. Miercuri

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

Daniel Timariu – Tenebre. Miercuri (2019) 298p., TPB, 13×20, Tritonic, 2019, Colecția Tritonic Fantasy, Red. Teodora Matei & Lucian-Dragoș Bogdan, 31 (39) lei, ISBN 978-606-749-406-8

Un nou an, un nou târg Gaudeamus, o nouă toamnă, din fericire și un nou roman din seria mea preferată de urban-fantasy care apare la noi. Pe care o prefer în dauna unor serii faimoase, cu mult mai mult ștaif, de genul „Dosarelor Dresden” sau „Peter Grant.” Evident, este vorba de seria urban-fantasy „Tenebre” a lui Daniel Timariu, apărută acum nu foarte multă vreme parcă de nicăieri și ajunsă, anul acesta, după lupte seculare, cum ar fi zis bardul, la volumul numărul trei (plus încă două povestiri, destul de consistente, una apărută într-un volum comun, alături de o povestire/nuvelă de Lucian-Dragoș Bogdan, cealaltă, în antologia „Sub apa dragonului strâmb”, coordonată de neobosiții Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan, probabil oamenii orchestră ai editurii Tritonic în momentul de față).

„Tenebre. Miercuri” continuă povestea detectivului timișorean neviu/nemort Alexandru Teodor Anghel și a dulăului sud-american Qiqirn, cel cu patruzeci și două de înfățișări diferite (dacă rețin bine, sper să nu mă trădeze memoria), unele drăguțe, de-ți vine să îl iei în brațe și să-l mângâi, altele dătătoare de fiori, altele capabile să îți facă mintea să o ia razna (un fel de creaturi din „Bird Box”, probabil?). Așadar, într-o bună zi, cum stătea Alex Anghel și trăgea de coadă o ipotetică mâță, la el în birou se materializează creatura numită Miercuri, mare șarlatan și pezevenghi, care-l tocmește pe detectivul lumii supranaturale să ducă la îndeplinire o misiune, fără să-i spună cu exactitate care anume. Mai târziu Alex Anghel se lămurește cu are legătură cu o monedă fabuloasă, mitică, ce ar putea destrăma însăși realitatea așa cum o știm noi, dacă ar cădea în mâinile cui nu trebuie.

„- Miercurienii sunt talerele balanței. Ei viețuiesc și de o parte, și de alta. Fără să-și fi dorit vreodată, acești evoluați au ajuns să fie indispensabili omenirii. Pe de o parte reprezintă știința, pe de alta imaginarul. Dorința de supraviețuire, apucăturile desfrâului sinucigaș. Pasiunea pustiitoare, rațiunea creativă.”

Evident, în scenă intră creaturile fantastice pe care le cunoaștem din volumele precedente: satirul Otis, știmele, vrăjitoarele, spiridușii, vârcolacii, strigoii, supereroul Pavel Chinezu (ce joacă un rol cam dubios în acest volum), știmele apelor, Anca Morisena, șefa Anpeltului (sau Agenția Națională pentru Lumea Tenebrelor, cu sediul pe Take Ionescu, ce ironie), dar și dracii din Legiunea Haosului (cu acest prilej am aflat de drăcușorii de mall, ce-și vâră nasurile prin sacoșele cu cumpărături ale oamenilor), condusă de însuși tartorul Drăgnea (nu m-am putut împiedica să mi-l închipui purtând o mustață deasupra dinților rari și stricați, braț la braț cu o fetișcană un pic mai mare decât fiul lui), dar și mulți alții, prea mulți ca să-i enumăr sau ca să mi-i pot aduce aminte pe toți fără să mi-i fi notat pe agendă pe măsură ce îi întâlneam în poveste.

Prin urmare, Alex și dulăul său cel credincios pleacă, ajutați de o mașină magică și recalcitrantă, pe urmele monedei buclucașe. Dar cum în lumea tenebrelor, precum și în cea a oamenilor, lucrurile nu sunt niciodată simple și nici ceea ce par la prima vedere, necazurile și problemele se țin scai de capul detectivului care și în trecut a trecut prin momente de groază, demne a înspăimânta copiii când nu-și ascultă părinții. A fost răpit, torturat, omorât, înviat, supus unor cazne oribile, unor experimente demente, s-a îndrăgostit, a suferit din dragoste, și-a revenit, a luat-o de la capăt, a suferit iar, s-a însurat cu Penbels Fastfuel, a divorțat imediat, a cunoscut, de-a lungul unei existențe nu foarte lungi, dar foarte tumultuoase, creaturi mitologice care ba l-au ajutat, ba l-au fugărit, ba i-au vrut moartea, ba i-au vrut binele, totul depinzând de context, de împrejurări, de situația de moment sau de dispoziția acestora.

Dulăul Qiqirn cel galben i-a fost mereu alături, nu l-a slăbit din ochi și și-a înfipt bine colții în glezna lui când părea să alunece în vreo lume îngrozitoare, din care poate nu s-ar mai fi întors niciodată sau s-ar fi întors pe bucăți sau cu mințile făcute bucăți. Satirul Otis, la fel, l-a ajutat, dându-i sfaturi, povețe, punându-l la curent cu lumea tenebrelor, trăgând tacticos din pipă și punându-i pe fugă pe cei prea dornici să-i facă rău vajnicului detectiv al celor două lumi.

Poveștile sunt alambicate și întortocheate, ba pierzându-mă, ba captivându-mă, dar făcându-mă tot timpul să mă minunez de imaginația debordantă a autorului și de limbajul luxuriant. Am întâlnit personaje cât să-mi ajungă pentru o serie de douăzeci de volume. Ba chiar i-am reproșat uneori autorului acest aspect. Știu, mă puteți acuza de superficialitate, și mă recunosc oarecum vinovat. Cred că nu e bine să se scrie după rețetă sau să se simplifice rețeta. Autorul a promis, sau cel puțin a zis că ia în considerare să mai aerisească poveștile, să arunce mai puține creaturi în luptă în fiecare volum, să le acorde mai mult spațiu fiecăreia în parte.

Sunt curios și cum ar arăta un asemenea volum. Cu inima strânsă aștept de fapt un astfel de volum, însă până acolo mai e cale lungă. Eu unul sper ca autorul să nu se oprească aici, să continue să ne desfăteze cu intrigi complexe, creaturi fantastice neaoșe, dar și de prin alte mitologii de pe cuprinsul mapamondului, dialoguri spumoase, gânduri bizare, monștri și demoni desprinși din coșmarurile oamenilor ce locuiau în caverne și se încălzeau la lumina focului, vânând și culegând roadele pământului, dar și din ale celor care umblă acum pe străzile orașului pe care nici măcar la ora actuală n-am apucat încă să-l vizitez (deși promit să o fac la un moment dat): Timișoara Tenebrelor lui Alex Anghel și Qiqirn.

„Când într-un caz ajung să mă îndrept spre un punct important din anchetă, pus în situația de a lua o decizie, cu alte cuvinte de a elimina posibile fire deductive în favoarea unui singur, de obicei mă trântesc pe canapea și adorm instantaneu. Subconștientul are felul lui de a lucra atunci când îi ceri ajutorul. Pare o metodă ineficientă, dacă nu chiar seamănă cu o fugă de răspundere, însă la mine funcționează. Creierul odihnit este mult mai deschis altor idei, ba chiar, în timpul somnului, mâini nevăzute leagă fire în feluri altfel de neconceput. E o plăcere să-mi analizez visele, una vinovată, în fața unei cești de cafea fierbinte, îndulcite cu miere, departe de orice telefon susceptibil a-mi deranja călătoria prin palatul minții, cum ar spune celebrul înaintaș Sherlock Holmesc.”