Ce Citește Liviu 28: Connie Willis – Cartea Judecății de Apoi

Posted: Septembrie 16, 2015 by fansf in Lecturi, Recenzii
Etichete:, , , , , , , ,

23579695 16700364 24983 17879606

Connie Willis – Cartea Judecății de Apoi (Oxford Time Travel I: Doomsday Book, 1992) 728p., TPB, Nemira, București, 2014, Colecția Nautilus, Trad. Gabriel Stoian, Red. Ana Antonescu

Pentru că tot am vorbit în articolul precedent despre una din cele mai importante cărți apărute în colecția Cyborg a editurii Pygmalion din Ploieşti, am decis să vorbesc în recenzia de astăzi despre o altă apariție vedetă a colecției Cyborg, probabil cea mai premiată și mai nominalizată apariție a editurii și, totodată, una din ultimele apariții, pe care chiar și eu am apucat s-o pipăi într-o librărie din București, când începusem facultatea, în 2004 (o librărie situată vizavi de parcul Cișmigiu). N-am verificat, ca să fiu sută la sută sigur, însă cred că autoarea volumului de față, este cea mai nominalizată și mai premiată autoare de science-fiction (repet n-am verificat atent, poate Lois McMaster Bujold o întrece, însă nu sunt sigur). Iar Cartea Judecății de Apoi a primit: Premiul Hugo 1993, Nebula 1993, Locus 1993, Kurd Lasswitz 1994, Ignotus 1995 (Spania), Italia 1995 (ultimele trei pentru cel mai bun roman tradus – de observat că aceste trei țări s-au sincronizat bine cu apariția cărții în original și au tradus-o destul de repede, nu după zece sau douăzeci de ani) și mai fost nominalizată la premiile Arthur C. Clarke, Brithish Science Fiction, Mythopeic și SF Chronicle, tot în 1993. Impresionantă colecție pentru o carte pe care am așteptat cu sufletul la gură s-o citesc, după ce am făcut rost de ea anul trecut, dar pe care n-am reușit s-o citesc decât anul acesta, în vară, când eram plecat în Anglia.

După ce am parcurs cele două volume de povestiri ale autoarei apărute tot la Nemira (Vânturile de la Marble Arch, două volume), în care erau povestiri care mai de care mai premiate (un fel de best of al autoarei) am rămas cu un gust amar: mi s-au părut povestiri terne, lipsite de vlagă, obosite, lipsite de imaginație, care se fac remarcate doar prin stilul de a scrie al autoarei. Nu spun că stilul nu contează sau că are o importanță mai mică, însă proporția dintre stil și conținut trebuie să mă satisfacă, pentru a mă declara mulțumit și pentru a exclama: Da, aceasta îmi place! Nu s-a întâmplat asta decât cu o povestire din ambele volume: O Scrisoare de la Familia Clearys/A Letter from the Clearys, povestire ce a luat premiul Nebula în 1983.

Volumul de față se ocupă de o temă foarte dragă mie a genului SF, aceea a călătoriei în timp. Este anul 2048, în Anglia, iar călătoria în timp nu mai are niciun secret. Iar studenții și o parte din profesorii de la universitate se oupă cu călătoriile în timp în perioade considerate de ei de importanță maximă. Într-una din aceste călătorii va pleca și studenta Kivrin, una din cele mai ambițioase și mai curajoase participante la aceste proiecte care, în ciuda faptului că este foarte tânără și complet neexperimentată, va face tot posibilul să obțină acceptul de a pleca într-unul din cele mai întunecate secole ale Evului Mediu, în Anglia secolului XIV, anul în care ciuma a făcut prăpăd în întreaga Europă, decimând mai mult de jumătate din populație.

Povestea are două fire narative: unul se ocupă de Kivrin, care pleacă în Anglia anului 1320 pentru a cerceta condițiile sociale premergătoare marii epidemii de ciumă, iar celălalt se ocupă de cei rămași în 2048, care, imediat după plecarea lui Kivrin în trecut, vor avea de-a face cu o înspăimântătoare epidemie de gripă, ce va deveni mortală pentru mulți din ei, cu toate tratamentele ultramoderne. Tocmai acestei epidemii îi va cădea victimă (chiar dacă nu va muri) și cel care face măsurătorile pentru coordonatele trimiterii în timp a lui Kivrin, pentru că, aflăm noi, călătoria asta în timp nu e chiar o știință superexactă, ci mai pot interveni și alți factori. Iar unul din factorii aceștia îi vor produce lui Kivrin niște greutăți mai mult decât serioase.

Partea cu Evul Mediu întunecat și cu aventurile lui Kivrin în secolul XIV mi-a plăcut destul de mult, pentru că are de toate, geme de informații istorice foarte interesante și este dominată de o atmosferă apăsătoare, întunecată, deprimantă, într-o societate înapoiată, dominată de temeri, de greutăți, de lipsuri și de superstiții (vai ce mă enervau babele alea înapoiate care o credeau pe Kivrin unealta diabolului și cea care a adus boala pe meleagurile lor). Deși acțiunea trenează și aici, descrierea atmosferei este fascinantă, ceea ce e un plus evident pentru poveste. Însă partea care se petrece în viitor este… cauzatoare de scrâșnete din dinți. Pentru că acțiunile întreprinse de cei care ar trebui s-o aducă pe Kivrin înapoi și care trebuie să facă și unei epidemii de gripă mortale sunt de multe ori ridicole, ba chiar idioate: în loc să-i preocupe aducerea înapoi în siguranță a lui Kivrin, despre a cărei călătorii care aflăm destul de repede că nu a mers chiar conform planului, ei sunt preocupați de concerte de crăciun făcute de clopotari, de carantina care funcționează și nu prea (nu spun că nu trebuie făcută o carantină, atunci când ai de-a face cu un virus mortal, pentru care nu există leac deocamdată, însă această carantină pare făcută în dorul lelii, iar autoarea ne mai aruncă pe cap și o cucoană extrem de enervantă, al cărei unic scop este sănătatea fiului ei fustangiu), rectorul care avea în grijă și călătoriile în timp e plecat la pescuit sau la vânătoare de rațe și nimeni nu poate da de el, cel care îi ia locul e un măgar încăpățânat, iar stocurile de hârtie igienică sunt pe sfârșite, o problemă stringentă și insurmontabilă, căreia nimeni nu-i poate găsi rezolvarea.

Nu spun că nu e o carte importantă. Este, din moment ce a luat o căruță de premii, inclusiv Hugo și Nebula (deși aceste premiii și-au pierdut aproape complet relevanța în ultimii ani, ba chiar au devenit jenante în ultimii doi ani, având în vedere ce s-a nominalizat), adică premii date de cititori și de scriitori. Însă stilul de execuție al autoarei și lestul de care se putea lipsi, când descrie întâmplările din 2048, fac din Doomsday Book o carte greu de citit și de urmărit, ba chiar de-a dreptul enervantă de multe ori. Este o carte care trebuia să apară și la noi (ce să spun, este deja la a doua ediție), dar care, la fel ca și Donwbelow Station a lui C.J. Cherryh, a fost tradusă cam târziu în limba română. Sunt două cărți de referință în istoria science-fictionului, scrise de două autoare cu stiluri diferite, dar care au lipsuri evidente, cu atât mai evidente la o lectură efectuată în 2015, la 22, respectiv 34 de ani de la apariția lor. Fanilor poveștilor cu călătorii în timp probabil le va plăcea, însă mie nu mi-a plăcut (doar partea din anul 1320) și am stat în cumpănă până acum dacă să-i las cele trei stele acordate pe Goodreads sau să-i mai scad o stea. O las cu cele trei stele, pentru că după ce mi s-au mai așezat impresiile de lectură, am ajuns la concluzia că și le merită.

Alte apariții din seria Oxford Time Travel:

10301442 17278917 6506307 7519231

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. milosdumbraci spune:

    e bine ca ai reusit sa o citesti, eu nu am putut sa trec de inceput pentru ca mi s-a parut la fel de ”borefest” ca si povestirile din ”Vanturile de la…”; ambele carti m-au facut sa regret faptul ca le-am cumparat luandu-ma dupa unele pareri laudative. Nu inteleg de ce e asa premiata, iar cu Bujold nu exista comparatie, trilogia ”Blestemul Chalionului” a fost superba (prima carte), foarte buna (a doua) si buna spre foarte buna (a treia). Eu nu ercomad Connie Willis nimanui, iar cu 3 stele ai fost chiar indulgent.

    Apreciază

    • Liviu Szoke spune:

      Ei, eu am avut mai multă ambiție, iar la un moment dat am pățit o chestie asemănătoare cu Ecouri din Trecut (volumul apărut la Litera în 2010), a Dianei Gabbaldon: plictisitoare, totuși mai dădeam o pagină, să văd ce se mai întâmplă, cu toate că mi-a luat vreo două săptămâni s-o termin, iar Doomsday Book toată vara.
      N-am comparat-o pe Willis cu Bujold, au stiluri și teme diferite; încă o chestie, Bujold are cele mai multe premii Hugo pentru romane, cred că patru, dar cele din ciclul Vor nu mă dau pe spate, de asemenea. Sunt sigur că la vremea lor au făcut furori și, dacă le-aș fi citit acum 15-20 de ani, m-ar fi impresionat (cum s-a întâmplat cu Mirror Dance), acum însă… nicic măcar entertaining nu le mai pot considera, ci doar niște… artefacte.
      Cât despre notare, nu știu dacă ai cont pe Goodreads, dar cele trei stele date de mine sunt cam în media prietenilor mei care i-au dat și ei note.

      Apreciază

      • milosdumbraci spune:

        corect cu privire la Vor. Similar, tocmai recitesc acum Sfarsitul Copilariei de Clarke, si inteleg de ce a fost un punct de referinta, dar nu mai inteleg de ce si mie mi-a placut mult in anii 90 cand am citit-o. Ideea e de neuitat, insa invelisul scartaie destul de rau, infantil la unele faze, iar trecerea timpului face ridicole multe idei tehnice.
        Cat despre ambitia de a mai citi o pagina, o folosesc la carti pe care le simt mediocre si nu ma prind, dar nici nu simt ca am platit exagerat in timp. Un exemplu care imi vine in minte este HMS Terror, de Simmons, pe care il ador pentru Ilion-Olimp, Hyperion si Drood, dar cu asta am simtit ca ma lupt cu nameti de neinfrant ca si personajele lui unilaterale, iar timpul meu i-l cedez mai mult din respect decat placere. Ei bine, la Willis nu am simtit nici macar asta.
        Nu am cont pe Goodreads, cu toate ca il folosesc ca sa imi formez opinia daca o carte merita inceputa sau nu. Cred ca o sa-mi fac, citesc mult si deci am si opinii multe 🙂

        Apreciază

  2. Liviu Szoke spune:

    Eu am devorat pur și simplu HMS Terror (chiar, asta cred că va fi următoarea la puricat pe blog), mi-a plăcut enorm și i-am dat cinci stele fără rezerve, căci atmosfera m-a acaparat și nu mi-a mai dat drumul. Cât despre personaje, nu prea le-am dat importanță, odată ce povestea m-a prins și muream de nerăbdare să aflu ce-i cu monstrul.

    Apreciază

    • milosdumbraci spune:

      Eu am avut o mare problemă cu monstrul SPOILER fiind vorba de o expediție reală cu personaje oameni reali și scrisă în stil realist mi-a displăcut puternic deturnarea în paranormal, iar partea de final mitologică la fel. Cu un monstru real mi s-ar fi părut mai bună, dar tot greoaie și cu personaje slab conturate (excepție Crozier) față de ce scrie el de obicei. Uite, Drood e în topul meu personal, deși e tot paranormală și e halucinantă la propriu, dar acolo se potriveau astea. END SPOILER. Am mai avut o problemă și cu credibilitatea unor părți (din cele teoretic realiste). De altfel ”Terror” a avut critici destul de proaste și la case mai mari (ex. New York Times: ” ‘The Terror’ won’t kill you unless it falls on your head.” The Daily Telegraph: „…you need an ice pick to get through parts of the book..”)
      Până la urmă, e și o problemă de așteptări.

      Apreciază

      • Liviu Szoke spune:

        Eu n-am avut așteptări extrem de mari de la ea, dar i-am găsit părțile cu care am rezonat, căci, până la urmă, nu toți avem aceleași gusturi sau căutăm aceleași lucruri atunci când lecturăm o carte. Prima mea întâlnire cu Simmons a fost de-abia anul trecut când am citit capodopera Carrrion Comfort. N-am cum să fiu sigur, mai ales dacă nu mai găsesc păreri asemănătoare, însă impresia mea este că maeștrii obosesc, sau noi ne obișnuim cu ce scriu, ori așteptările noastre cresc din ce în ce mai mult. Acest lucru l-am observat la Brussolo, King, Koontz, Gaiman și, din cronicile romanelor mai recente, Simmons.

        Apreciază

  3. milosdumbraci spune:

    Excepție e RR Martin, care nu cedează presiunilor și scrie în ritmul lui, așa că a păstrat calitatea. Cred că el e indiciul problemei: ceilalți, odată celebri, cedează cererii fanilor/editurii și scriu și când ar trebui mai bine să mai ia o pauză până la următoarea idee cu adevărat bună. Unii probabil sunt conștienți, dar ispita financiară e mare, altora ”li se urcă la cap” și nici nu-și mai judecă în mod corect proza.

    Apreciază

  4. Valmon spune:

    Mult mai palpitanta, sau asa mi-a parut acum vreo 10 ani, este Prizonierii timpului de Michael Crichton (cu filmul aferent).

    Apreciază

  5. haggard spune:

    astazi TREI a editat 1 vol de al. bracken.surprinzator?

    Apreciază

  6. […] nu cu mult timp în urmă) sau Cartea Judecății de Apoi (de Connie Willis, despre care am scris aici), iată că editura Nemira republică la sfârșitul lui 2015, chiar la timp pentru târgul […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s