Noutăți Editoriale 1 – Toamna 2015

Inspirat de excelenta serie de postări a Laurei Câlțea și de faptul că o carte foarte dragă mie a apărut de curând la o editură de la care pierdusem orice speranță că va mai publica SF vreodată, am decis să reiau seria de articole legate de noutățile editoriale SF, Fantasy, Horror, Policier și Thriller/Mystery, mai ales că toamna a început deja de aproape o lună (calendaristic, bineînțeles, nu și climatic).

Încep chiar cu surpriza, despre care am aflat tot din postarea mai sus pomenită, văzând-o pe Facebook:

   

Emily St. John Mandel – Simfonia Itinerantă (Station Eleven, 2014) 320p., MMP, Rao, București, 2015, Traducere Graal Soft, 29 RON, ISBN 9786066098953

Iată că printre biblii pierdute și tone de young fiction, minioni și alte bazaconii, Rao ne surprinde cu una din cele mai frunoase cărți de ficțiune speculativă apărută anul trecut. Am citit cartea la începutul anului și mi-a plăcut foarte mult – poetică, bine scrisă, post-apocaliptică, dar cu un dram de speranță în umanitate și în oameni. Va fi pe lista de achiziții de la Gaudeamus, categoric. Continuă lectura