Nota Goodreads: 4,23 (18 123 note)
Descrierea editurii: „În Statele Unite, o nouă administrație tocmai a depus jurământul. Președintele o numește secretar de stat pe cea mai virulentă adversară a sa. Însă, după perioada tulbure de dinainte, lucrurile par să revină pe un făgaș normal… Până când trei autobuze explodează în trei țări din Europa. Pentru secretarul de stat Ellen Adams, cheia din spatele atentatelor se află la Washington. Ellen și echipa ei intră într-un joc periculos cu fosta administrație americană, cu Iranul, Pakistanul și Rusia în încercarea de a preveni un dezastru inimaginabil pe teritoriul Statelor Unite ale Americii.”
Cu treizeci și ceva de ani în urmă Robert Ludlum, Frederick Forsyth, Tom Clancy sau Stephen Hunter, pentru a numi doar câțiva autori, scriau exact despre aceleași subiecte și cam în același stil pe care îl propun în anul de grație 2021 Hillary Clinton, fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii și aproape primul președinte femeie din istoria acestei țări, și Louise Penny, o foarte cunoscută și reputată autoare canadiană de romane polițiste (seria ei cea mai cunoscută, care îl are în prim-plan pe inspectorul-șef Armand Gamache este publicată de Editura Trei): amenințările teroriste la adresa „nevinovatei” Americi pe care o atacă teroriștii de pe tot mapamondul fără niciun motiv.
Bine, motive sunt destule, cum scot la iveală cele două autoare în acest roman care are trei momente foarte antrenante de-a lungul celor peste cinci sute de pagini ale sale, dar care povestește cu un enorm lux de amănunte dedesubturile jocurilor politice ale administrațiilor prezidențiale americane care se perindă una după alta și care încearcă să se submineze una pe alta, considerând că cea de dinainte a făcut prăpăd și că acum e de datoria celei de acum să repare lucrurile. Amănunte de care doamna Clinton bineînțeles că nu este străină, doar nu degeaba s-a învârtit atâta amar de ani în și prin jurul Casei Albe (ideea cea mai logică ar fi că Louise Penny a venit cu scriitura și a elaborat intriga, în timp ce Hillary Clinton a venit cu informațiile din interior, cu secretele și cu dedesubturile și învârtelile care au loc zi de zi la nivel înalt).
Pe scurt: trei autobuze explodează în trei orașe mari ale Europei (Londra, Paris și Frankfurt), punând pe jar atât autoritățile de pe Bătrânul Continent, cât și pe americanii care se consideră în mod automat amenințați când văd sutele de cadavre ale unor oameni nevinovați și se simt neputincioși că nu au fost în stare să prevină dezastrul, deși un agent al Serviciilor Secrete primise un pont cu orele și numerele autobuzelor unde fuseseră plantate bombele, însă șeful ei alesese să ignore mesajul.
Rezultatul? După o aventură pe holurile instituțiilor, Anahita, tânăra agentă de origine pakistaneză care primise mesajul, reușește să ajungă la personajul principal al poveștii noastre, doamna secretar de stat Ellen Adams, care, după ce se consultă cu puținii apropiați în care are încredere, ajunge la concluzia că cele trei bombe care au explodat în Europa au fost doar un prim avertisment, și că orori și mai mari li se pregătesc americanilor.
Ellen Adams, un soi de alter ego al autoarei de care a auzit toată lumea, a fost un fel de mogul media cum fusese și Trump înainte, numai că ea nu a avut ambiții de preamărire și, spre surpriza tuturor, a acceptat un post de secretar de stat după ce fostul clovn a fost învins de un clovn ceva mai mic și mai cu capul pe umeri (dar tot un clovn, pe care Ellen Adams l-a făcut cum i-a venit la gură prin intermediul vastei sale rețele media), când, spre surprinderea tuturor, actualul președinte în funcție a ales să încerce să-i închidă gura lui Ellen Adams propunându-i să vină alături de el, dar subminând-o totuși la orice pas (un fel de ține-ți prietenii aproape și dușmanii și mai aproape).
„- Știi foarte bine, răspunse ea tăios și se uită la Barb Stenhauser, șefa lui de cabinet. Și la fel și tu. N-am timp de pierdut, așa că uite ideile principale. Administrația dinainte a făcut praf tot ce-a atins. A otrăvit fântâna, ne-a otrăvit relațiile. Noi suntem liderii lumii libere numai cu numele. Rețeaua de spionaj eficientă de care ești atât de mândru nu mai există. Aliații noștri nu mai au încredere în noi. Cei care vor să ne facă rău ne-au împresurat. Și am lăsat să se întâmple asta. I-am lăsat să intre. Rusia. Chinezii. Nebunul ăla din Coreea de Nord. Iar aici, în administrație, în posturile cu influență? Și chiar și la nivelul de jos? Chiar putem avea încredere că toată lumea își face bine treaba?
– Statul Paralel, zise directorul National Intelligence.
Ellen se răsuci spre el.
– Nu mă interesează atât că e paralel, cât că e întins peste tot. Patru ani au fost angajați, promovați și răsplătiți oameni care ar spune și ar face orice ca să susțină un președinte țicnit care ne-a lăsat vulnerabili.”
Numai că socoteala de-acasă a președintelui nu s-a potrivit cu cea din târg și, după un mare fiasco diplomatic în Coreea de Sud, Ellen Adams își revine surprinzător de repede și plonjează direct în criza cu bombe ce se prefigurează la orizont. Beneficiind de ajutorul fiului ei pierdut printre talibani, al fiicei pe care a lăsat-o să conducă în locul ei imperiul media și al unei prietene din tinerețe aprige și devotate, Ellen pornește într-un tur al statelor pline de teroriști și de uzine nucleare pentru a preîntâmpina dezastrul.
Pentru că ce semeni aia culegi pare a fi dictonul de la care pleacă toate, iar teroriștii vor și ei să dețină bombe nucleare, ca să-și arate mușchii din când în când, Ellen se trezește în mijlocul unei situații tare complicate și care amenință încă o dată pacea lumii (nu uită să amintească o vorbă celebră a lui Einstein: că acesta nu știa cu ce fel de arme va fi purtat al Treilea Război Mondial, dar cu siguranță cel de-al patrulea va fi dus cu bețe și cu pietre), dar din care, și nu cred că dau spoilere aici, doar am văzut adesea prin filme și prin cărți asemenea scenarii, reușește să iasă, cu greu, e drept, învingătoare.
Intriga aceasta complicată se desfășoară după regulile bine stabilite ale diplomației la nivel înalt, dar în final se rezolvă și cu un strop de noroc și de șiretenie de care dă dovadă dârzul personaj principal al poveștii și pare să lâncezească pe alocuri, când trebuie explicate nenumărate dedesubturi și fire ce trebuie legate pentru a dezvălui complotul, plus că una dintre autoare nu uită să-i plătească niște polițe imbecilului care a condus înainte țara, însă am considerat că aceste lucruri vin oarecum firesc și drept și le-am contrabalansat cu fermecătorul cameo al lui Armand Gamache, pe care Louise Penny nu l-a uitat (și bine că a mai apărut un nou roman cu el, ca să-l încerc și eu) și i-a oferit un rol, e drept, pasager, dându-i posibilitatea să pună și el umărul la treabă pentru a-i ajuta pe vecinii de la sud.
„- S-a făcut fără un plan, fără să primim nimic la schimb. Nu s-a stabilit nimic care să asigure că toate succesele, toată stabilitatea câștigată cu greu, toate serviciile noastre de contrainformații și antitero o să fie păstrate. Acțiunea lui Dunn a creat un vid. Un vid pe care talibanii sunt bucuroși să-l umple.
Betsy se lăsă pe spătarul scaunului.
– Hm. Vreți să spuneți că după mai bine de două decenii de lupte, talibanii au preluat din nou controlul asupra Afganistanului?
– În curând. Și o să-i aducă nu doar pe Al-Qaeda, ci și pe Pathan. Ați auzit de ei?
– Sunt cei care l-au răpit pe Gil.
– Fiul secretarului Adams, da. Sunt o familie extinsă de extremiști, cu ancore în fiecare organizație, curată sau nu, din regiune. Actualul așa-numit guvern democratic din Afganistan a fost pus pe picioare de noi. Dacă ne scoți pe noi din ecuație, fără un plan…
Desfăcu mâinile.
– Toți șobolanii se întorc grămadă. Pierdem tot terenul. Se retrag toate drepturile…
– Femeile, fetele…
– Care au crezut că pot obține în siguranță o instruire sau o slujbă? termină Whitehead întrebarea. O să fie pedepsite…”
NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului „Stare de teroare”. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri (o recenzie a apărut deja, pe Literatura pe tocuri, scrisă de Arcidalia Ghenof), unde, în zilele care urmează, vor apărea și alte păreri:
Anca și cărțile: https://ancasicartile.ro/
Ciobanul de Azi: https://ciobanuldeazi.home.blog/
Cărțile Mele Și Alți Demoni: http://www.cartilemele.ro/
Carti Recenzii Analogii Antologii: analogiiantologii.com
Pălărisme: https://palarisme.ro/
FanSF 