Ce Citește Liviu 75: Kim Stanley Robinson – Șaman

   

Kim Stanley Robinson – Șaman (Shaman, 2013) 512p., TPB, 13×20, Nemira, București, 2016, Colecția Nautilus Fantasy, Trad. Gabriel Stoian, Red. Oana Bogzaru, 50 lei, ISBN 978-606-758-719-7

Nominalizări: John W. Campbell Memorial 2014, Locus SF Novel 2014

Nota Goodreads: 3.61 (2172 Note)

ȘAMÁN, șamani, s. m. Oficiant de cult în șamanism; ȘAMANÍSM s. m. Credință în exorcizare, tămăduire miraculoasă, contactul cu lumea de dincolo, întâlnită la unele populații din nordul și centrul Asiei și la unele triburi din Indonezia, Oceania, America și Africa. Definițiile astea le-am avut în minte când am aflat că editura Nemira se pregătește să publice un nou volumul al autorului care a reușit să ia trei premii majore cu toate cele trei romane ale trilogiei Marte: Marte Roșu, premiul Nebula, Marte Verde și Marte Albastru, premiul Hugo. Am așteptat, nu știu  de ce, ani și ani, până să mă apuc să citesc cele trei volume. Poate m-a speriat dimensiunea lor, poate că de vină a fost faptul că am tot împins alte și alte lecturi în față, cert e că de la apariția celor trei volume au trecut mai bine de zece de ani până să mă apuc să le citesc. O lectură fascinantă, plină de idei năucitoare, trei romane cu personaje solide, trei romane Hard-SF din acela serios, meticulos, extrem de bine pus la punct, de fapt atât de bine pus la punct încât te întrebi de ce naiba NASA nu pune acele idei la treabă, ca să colonizăm mai repede Planeta Roșie și s-o transformăm într-o a doua Planetă Albastră? În fine, banii ar fi una din marile probleme, așa că mă opresc aici. Până acum n-am apucat să studiez lista cu celelalte nominalizări din 2013, atunci când 2312, romanul lui Kim Stanley Robinson, a luat premiul Nebula, premiu care a cam fost o surpriză pentru mine. Însă, studiind lista, îmi dau seama că de fapt acest premiu e absolut explicabil: nici Hugo, nici Nebula nu prea sunt luate de romane fantasy sau horror, ci mai mult romanele SF au această „onoare”. Iar pe lista din 2013, singurul roman SF nominalizat, alături de 2312 (în afară de cele fantasy, adică Fată Înecându-se, de Caitlin R. Kiernan, Luna Ucigașă, de N.K. Jemisin, Ironskin, de Tina Connolly, și Throne of the Crescent Moon, de Saladin Ahmed) a fost Glamour in Glass, de Mary Robinette Kowal. Așa că nu-i nicio supriză. N-am apucat încă să citesc 2312 (rușineee! știu), însă de Șaman m-am apucat imediat cum l-am primit.

Descrierea editurii: „O poveste fascinanta despre viata unui trib din Epoca de gheata. Thorn este saman si le transmite intelepciunea si povestile sale celor care vor sa-i calce pe urme. Heather este vindecatoare si reuseste sa-i tina impreuna pe membrii grupului. Elga vine din alta lume si aduce schimbarea. Loon, urmatorul saman, este hotarat sa-si gaseasca propriul drum. Dar intr-un univers atat de inselator, drumul nu este niciodata usor si nu se stie unde poate duce… Kim Stanley Robinson a scris povestea palpitanta a unui drum spre maturitate, conducandu-ne totodata intr-o calatorie infricosatoare in timp, acum treizeci de mii de ani.”

Mi-au atras atenția autorul de pe copertă și faptul că acțiunea se petrece acum 30000 de ani. Mi-am imaginat o călătorie inițiatică (și am avut parte de mai multe), plus descrierea cu mare minuțiozitate (așa cum ne-a obișbnuit de fiecare dată Kim Stanley Robinson) a vieții acelor vremuri, a modului în care s-au descurcat oamenii cu mijloacele acelor vremuri, în acele vremuri (ger, zăpadă, animale sălbatice, trai precar, la limita subzistenței, ce vrei, e anul 30000 Î.E.N., oamenii fac focul cu iască și cremene și de-abia și-au dezvoltat un limbaj ca să se poată înțelege între ei), să supraviețuiască, ba, mai mult, să evolueze. Pentru că despre strămoșii noștri este vorba, să nu uităm, și despre modul în care-și duceau viața, o viață tare scurtă, de doar vreo patruzeci de ani, despre modul în care au format comunități în mijlocul cărora le era mai ușor să conviețuiască, să se nască, să crească, să învețe să vâneze, să pescuiască, să adune plante, să construiască așezări, să participe la întâlniri anuale, să urmăreasc mișcările corpurilor cerești pe cer și să poată măsura, astfel, timpul, despre șamani, despre călătorii inițiatice, despre cum un băiat crește, se formează, se transformă, se maturizează, se îndrăgostește, schimbă lumea și comunitatea în cadrul căreia trăiește, se transformă din nou, devine șaman, îndrumător, respectat, adulat, iubit, urât.

Dar nu poți mulțumi pe toată lumea, iar Loon, personajul principal, căci despre el este vorba în cea mai mare parte a cărții, este tocmai acest tip de personaj, imperfect în alcătuire, dar o alegere perfectă pentru o astfel de poveste. O poveste tristă și sumbră de cele mai multe ori, salvată însă de o narațiune aproape perfectă, plină de idei și de descrieri mirifice, în care avem parte nu doar de un personaj extrem de bine realizat, ci de patru: pe lângă Loon, băiatul care devine bărbat și apoi șaman, îi mai avem pe Elga, viitoarea lui soție, o femeie extrem de ambițioasă, dornică să schimbe mentalitățile celor din jur, o mai avem pe Heather, babornița acră și mucalită, vindecătoare și vrăjitoare de care se tem toți ceilalți membri ai comunității din care face parte, și pe Thorn, șamanul, moșul malefic care-l chinuiește de fiecare dată pe bietul Loon, pentru că la fel a fost și el chinuit de șamanul de dinainte și pentru că vrea să facă din Loon un șaman mai bun decât a fost el.

Călătorii peste călătorii, aventuri care te țin cu sufletul la gură, transe hipnotice induse de inhalarea unor ciuperci halucinogene, frică, temeri, înapoiere, mentalități încuiate, războaie nemiloase, răpiri în toiul nopții și cum devine încet-încet un copil o ființă matură, prin ce transformări trebuie să treacă, ce sacrificii trebuie să facă, până unde poate merge un îndrăgostit ca să salveze persoana iubită, toate acestea le-am întâlnit într-un roman magistral scris de unul din cei mai importanți scriitori de ficțiune speculativă în viață: Kim Stanley Robinson.

Later edit: mâine, concurs. Premiul, romanul despre care tocmai am vorbit.

Posted by Liviu